Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la sărbătoarea Sfintei Maria,
Născătoare de Dumnezeu
Vatican, 1 ianuarie 2023
„Născut din femeie” (Gal 4,4).
Când, la împlinirea timpului, Dumnezeu s-a făcut om, n-a venit în lume căzând din înaltul cerurilor; s-a născut din Maria. Nu s-a născut într-o femeie, ci dintr-o femeie. Este în mod esențial diferit: înseamnă că Dumnezeu a voit să ia trup din ea. Nu a folosit-o, ci a cerut „da”-ul său, consensul său. Și cu ea a început drumul lent al gestației unei omeniri libere de păcat și pline de har și de adevăr, pline de iubire și de fidelitate. O omenire frumoasă, bună și adevărată, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și totuși împletită cu trupul nostru oferit de Maria; niciodată fără ea; mereu cu consensul său; în libertate, în gratuitate, în respect, în iubire.
Și aceasta este calea pe care a ales-o Dumnezeu pentru a intra în lume, pentru a intra în istorie, acesta este modul. Și acest mod este esențial, esențial ca și faptul însuși că a venit. Maternitatea divină a Mariei – maternitate feciorelnică, feciorie rodnică – este calea care revelează respectul extrem al lui Dumnezeu față de libertatea noastră. El care ne-a creat fără noi nu vrea să ne mântuiască fără noi (cf. Sf. Augustin, Sermo CLXIX, 13).
Acest mod al său de a veni ca să ne mântuiască este calea pe care ne invită și pe noi să-l urmăm, pentru a continua împreună cu el să țesem omenirea nouă, liberă, reconciliată. Acesta este cuvântul: omenire reconciliată. Este un stil, un mod de a se relaționa cu noi din care derivă multiplele virtuți umane ale unei conviețuiri bune și demne. Una din aceste virtuți este gentilețea, ca stil de viață care favorizează fraternitatea și prietenia socială (cf. Enc. Fratelli tutti, 222-224).
Și vorbind despre gentilețe, în acest moment, gândul merge spontan la preaiubitul papă emerit Benedict al XVI-lea, care în această dimineață ne-a părăsit. Cu emoție amintim persoana așa de nobilă, așa de gentilă. Și simțim în inimă atâta recunoștință: recunoștință față Dumnezeu pentru că l-a dăruit Bisericii și lumii; recunoștință față de el, pentru tot binele pe care l-a făcut, și mai ales pentru mărturia sa de credință și de rugăciune, în special în acești ultimi ani de viață retrasă. Numai Dumnezeu cunoaște valoarea și forța mijlocirii sale, a jertfelor sale oferite pentru binele Bisericii.
În această seară aș vrea să repropun gentilețea și ca virtute civică, gândindu-mă îndeosebi la dieceza noastră de Roma.
Gentilețea este un factor important al culturii dialogului, iar dialogul este indispensabil pentru a trăi în pace, pentru a trăi ca frați, care nu întotdeauna se înțeleg – este normal – dar care totuși se vorbesc, se ascultă și încearcă să se înțeleagă și să se întâlnească. Să ne gândim numai la „ce ar fi lumea fără dialogul răbdător al atâtor persoane generoase care au ținut unite familii și comunități. Dialogul perseverent și curajos nu este o știre cum sunt ciocnirile și conflictele, și totuși ajută discret lumea să trăiască mai bine” (ibid., 198). Ei bine, gentilețea face parte din dialog. Nu este numai problemă de „bune maniere”; nu este problemă de „etichetă”, de forme galante… Nu, nu asta înțelegem aici vorbind despre gentilețe. În schimb este vorba de o virtute de recuperat și de exercitat în fiecare zi, pentru a merge împotriva curentului și a umaniza societățile noastre.
Daunele individualismului consumist sunt sub ochii tuturor. Și dauna cea mai gravă este că ceilalți, persoanele care ne înconjoară, sunt percepute ca obstacole în calea liniștii noastre, a comodității noastre. Ceilalți ne „incomodează”, ne deranjează, ne iau timp și resurse pentru a face ceea ce ne place. Societatea individualistă și consumistă tinde să fie agresivă, pentru că ceilalți sunt niște concurenți cu care să concurăm (cf. ibid., 222). Și totuși, chiar în aceste societăți ale noastre, și în situațiile mai dificile, există persoane care demonstrează că este „încă posibil să se aleagă gentilețea” și astfel, cu stilul lor de viață, „devin stele în mijlocul întunericului” (ibid.).
Sfântul Paul, în aceeași Scrisoare către Galateni din care este luată lectura de la această liturgie, vorbește despre roadele Duhului Sfânt, și între acestea menționează unul cu termenul grec cherstotes (cf. 5,22). Iată, asta putem înțelege prin „gentilețe”: o atitudine binevoitoare, care îi susține și îi întărește pe ceilalți evitând orice asprime și duritate. Un mod de a-l trata pe aproapele fiind atenți să nu rănim cu cuvintele sau cu gesturile; încercând să ușurăm poverile celuilalt, să încurajăm, să întărim, să mângâiem; fără a umili, a mortifica sau a disprețui vreodată (cf. Fratelli tutti, 223).
Gentilețea este un antidot împotriva unor patologii ale societăților noastre: un antidot împotriva cruzimii, care din păcate se poate strecura ca o otravă în inimă și poate intoxica relațiile; un antidot împotriva anxietății și a freneziei distrase care ne fac să ne concentrăm pe noi înșine și ne închid față de ceilalți (cf. ibid., 224). Aceste „boli” ale vieții noastre zilnice ne fac agresivi, ne fac incapabili să cerem „îmi este permis”, sau „scuze”, sau să spunem pur și simplu „mulțumesc”. Cele trei cuvinte așa de umane ale conviețuirii: îmi este permis, scuze, mulțumesc. Cu aceste trei cuvinte se merge înainte în pace, în prietenie umană. Sunt cuvintele gentileții: îmi este permis, scuze, mulțumesc. Ne va face bine să ne gândim dacă noi le folosim adesea în viața noastră: îmi este permis, scuze, mulțumesc. Și astfel, atunci când pe stradă, sau într-un magazin, sau într-un birou întâlnim o persoană gentilă, rămânem uimiți, ni se pare o mică minune, pentru că din păcate gentilețea nu mai este foarte obișnuită. Însă, mulțumire fie lui Dumnezeu, încă există persoane gentile, care știu să pună deoparte propriile preocupări pentru a acorda atenție celorlalți, pentru a dărui un zâmbet, un cuvânt de încurajare, pentru a asculta pe cineva care are nevoie să se destăinuiască și să se descarce (cf. ibid.).
Iubiți frați și surori, cred că a recupera gentilețea ca virtute personală și civică poate ajuta mult la îmbunătățirea vieții în familii, în comunități, în orașe. Pentru aceasta, privind la noul an al orașului Roma, aș vrea să urez nouă tuturor care locuim în el să creștem în această virtute: gentilețea. Experiența învață că ea, dacă devine un stil de viață, poate crea o conviețuire sănătoasă, poate umaniza raporturile sociale eliminând agresivitatea și indiferența (cf. ibid.).
Să privim la icoana Fecioarei Maria. Astăzi și mâine, aici în Bazilica „Sfântul Petru”, putem s-o venerăm și în efigia „Madonna del Carmine di Avigliano”, la Potenza. Să nu considerăm că am înțeles misterul maternității divine! Să ne lăsăm uimiți de alegerea lui Dumnezeu, care ar fi putut să apară în lume în mii de moduri arătând puterea sa, și în schimb a voit să fie zămislit în libertate deplină în sânul Mariei, a voit să se formeze timp de nouă luni ca orice prunc, și în sfârșit să se nască din ea, să se nască din femeie. Să nu trecem peste în viteză, să ne oprim ca să contemplăm și să medităm, pentru că aici este o trăsătură esențială a misterului mântuirii. Și să încercăm să învățăm „metoda” lui Dumnezeu, respectul său infinit, ca să spunem așa „gentilețea” sa, pentru că în maternitatea divină a Fecioarei este calea pentru o lume mai umană.