Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia celebrată în sărbătoarea patronului Cehiei,
pe esplanada de lângă biserica Sf. Venceslau din Stara Boleslav
luni, 28 septembrie 2009
Dragi Cardinali,
frații mei întru episcopat și preoție,
fraților și surorilor în Cristos,
dragi tineri,
Este o mare bucurie pentru mine să fiu cu voi în această dimineață, în timp ce călătoria mea apostolică în iubita Republică Cehă se apropie de sfârșit, și doresc să vă transmit salutările mele calde, în special Cardinalului Arhiepiscop, căruia îi sunt recunoscător pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele vostru la începutul Liturghiei. Saluturile mele merg și spre ceilalți Cardinali, Episcopi, preoți, persoane consacrate, reprezentanți ai mișcărilor și asociațiilor laice, și în special spre tineri. Îl salut respectuos pe președintele Republicii, căruia îi adresez urările mele cordiale cu ocazia zilei sale onomastice; și sunt bucuros să extind aceste urări la toți cei care poartă numele Venceslau și întregului popor ceh în ziua de sărbătoare națională.
În această dimineață suntem strânși în jurul altarului pentru comemorarea Sfântului Martir Venceslau, ale cărui relicve le-am venerat înainte de Liturghie în Bazilica dedicată lui. El și-a vărsat sângele în țara voastră, iar vulturul său, pe care – după cum anterior a spus Cardinalul Arhiepiscop – voi l-ați ales ca simbol pentru această vizită, constituie emblema istorică a nobilei națiuni cehe. Acest mare sfânt, căruia vouă vă place să îi spuneți prințul „veșnic” al cehilor, ne invită pe toți să îl urmăm pe Cristos cu fidelitate, ne invită să fim sfinți. El însuși este un model de sfințenie pentru toți oamenii, în special pentru liderii de comunități și popoare. Ne întrebăm atunci: în zilele noastre mai este sfințenia relevantă? Sau acum este considerată neatrăgătoare și neimportantă? Nu punem noi astăzi mai multă valoare pe succesul și gloria lumească? Dar cât durează succesul lumesc și ce valoare are el?
Ultimul secol – și țara voastră poate da mărturie – a asistat la căderea a numeroase figuri puternice care în aparență s-au ridicat pe culmi de neatins. Dar dintr-o dată s-au trezit lipsiți de putere. Cei care au negat și continuă să îl nege pe Dumnezeu, și care drept urmare nu au respect pentru om, par a avea o viață confortabilă și a se bucura de succese material vorbind. Ajunge însă să zgândărim suprafața pentru a vedea când de triști și de neîmpliniți sunt acești oameni. Doar cei care păstrează în inimile lor sfânta „teamă de Dumnezeu” pot să își pună încrederea în om și să își consume viețile pentru a construi o lume mai dreaptă și mai fraternă. Astăzi este nevoie de credincioși credibili, gata să răspândească în toate ariile societății principiile și idealurile creștine care le inspiră acțiunile. Aceasta este sfințenia, vocația universală a tuturor botezaților, care îi motivează pe oameni să își îndeplinească îndatoririle cu fidelitate și curaj, privind nu spre interesele lor egoiste, ci spre binele comun, căutând voia lui Dumnezeu în orice moment.
În Evanghelia pe care am ascultat-o Isus vorbește clar despre acest subiect: „La ce i-ar folosi omului de-ar câștiga lumea întreagă, dacă și-ar pierde sufletul?” (Matei 16,26). În acest fel suntem conduși să înțelegem că adevărata valoare a vieții umane nu se măsoară în termenii bunurilor materiale și al intereselor trecătoare, deoarece nu bunurile materiale sunt cele care potolesc profunda sete de sens și fericire din inima fiecărei persoane. Tocmai de aceea Isus nu a ezitat să propună discipolilor săi calea „îngustă” a sfințeniei: „cine vrea să-și salveze viața, o va pierde” (16,25). Și repetă cu hotărâre pentru noi în această dimineață: „Dacă cineva vrea să vină după Mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze” (16,24). Este fără îndoială o exprimare dură, dificil de acceptat și de pus în practică, dar mărturia acestor sfinți ne asigură că este o cale posibilă pentru oricine crede și se încrede în Cristos. Exemplul lor îi încurajează pe cei care se numesc creștini, spre a fi credibili, adică consecvenți principiilor și credinței pe care o mărturisesc. Nu este de ajuns să pari bun și onest: trebuie să fi cu adevărat așa. Iar o persoană bună și onestă este una care nu ascunde lumina lui Dumnezeu sub propriul egoism, una care nu se pune pe sine în față, ci care îi permite lui Dumnezeu să strălucească prin ea.
Aceasta este lecția pe care o putem învăța de la Sfântului Venceslau, care a avut curajul de a prefera împărăția cerurilor momelii puterilor lumești. Privirea lui nu s-a mutat niciodată de pe Isus Cristos, care a suferit pentru noi, lăsându-ne astfel un exemplu pe care trebuie să îl urmăm pas cu pas, după cum scrie Sf. Petru în a doua lectură pe care tocmai am ascultat-o. Ca discipol ascultător al Domnului, tânărul prinț Venceslau a rămas fidel învățăturilor Evangheliei pe care le-a învățat de la sfânta sa bunică, martira Ludmila. Respectând aceste învățături, chiar înainte de a se angaja în construirea de relații pașnice în aceste ținuturi și cu țările învecinate, el a făcut pași pentru răspândirea credinței creștine, impulsionându-i pe preoți și construind biserici. În prima „narațiune” în slavona veche, citim că „el i-a ajutat pe miniștrii lui Dumnezeu și a împodobit multe biserici” și că „a fost binevoitor cu săracii, i-a îmbrăcat pe cei goi, a dat mâncare celor înfometați, i-a primit pe pelerini, așa după cum cere Evanghelia. Nu a permis nedreptățile împotriva văduvelor, i-a iubit pe toți oamenii, fie ei săraci sau bogați.” El a învățat de la Domnul cum să fie „milostiv și îndurător” (Psalmul responsorial) și animat de spiritul Evangheliei a putut să își ierte fratele care a încercat să îl omoare. Cu adevărat atunci, îl invocați ca „moștenitor” al națiunii voastre, iar într-un binecunoscut cântec îi cereți să nu o lase să piară.
Venceslau a murit ca martir pentru Cristos. Este interesant de subliniat faptul că, ucigându-l, fratele său Boleslau i-a urmat pe tronul Pragăi, dar coroana pusă pe capetele succesorilor săi nu i-au purtat numele. În schimb au purtat numele lui Venceslau, ca mărturie a faptului că „tronul regelui care judecă săracii în adevăr va rămâne ferm pe vecie” (cf. Oficiului zilei de astăzi). Acest fapt este văzut ca o miraculoasă intervenție a lui Dumnezeu, care nu își părăsește niciodată credincioșii: „inocentul învins l-a înfrânt pe crudul cuceritor, așa după cum Cristos a făcut pe cruce” (cf. Legendei Sfântului Venceslau), iar sângele martirului nu a strigat după ură sau răzbunare, ci după iertare și pace.
Dragi frați și surori, să îi mulțumim Domnului din această Euharistie pentru că a dat acest conducător sfânt țării voastre și Bisericii. Să ne rugăm ca, asemenea lui, și noi să mergem pe drumul sfințeniei. Este cu siguranță dificil, dat fiind că credința este expusă la numeroase provocări, dar când ne lăsăm atrași spre Dumnezeu, care este Adevărul, calea devine decisivă, deoarece experimentăm puterea iubirii Sale. Fie ca mijlocirea Sfântului Venceslau și a celorlalți sfinți patroni ai ținuturilor cehe să obțină acest har pentru noi. Fie ca Maria, Regina Păcii și Mama Iubirii, să ne protejeze și să ne asiste mereu. Amin!