Predica Papei la sărbătoarea Corpus Christi

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
în Joia Verde (solemnitatea Trupul și Sângele Domnului)
joi, 11 iunie 2009

„Acesta este trupul meu. Acesta este sângele meu”. Dragi frați și surori, aceste cuvinte pe care Isus le-a rostit la Ultima Cină sunt repetate de fiecare dată când se reînnoiește Jertfa euharistică. Le-am ascultat puțin mai înainte în Evanghelia lui Marcu și răsună cu deosebită putere evocatoare astăzi în solemnitatea Trupul și Sângele Domnului. Ele ne conduc în mod ideal în Cenacol, ne fac să retrăim climatul spiritual al acelei nopți când, celebrând Paștele cu ai Săi, Domnul a anticipat în taină jertfa care urma să se consume în ziua următoare pe cruce. Instituirea Euharistiei ne apare astfel ca anticipare și acceptare din partea lui Isus a morții Sale. Scrie în această privință Sfântul Efrem Sirul: „În timpul cinei Isus s-a jertfit pe sine; pe cruce El a fost jertfit de către alții” (Cf. Imn despre răstignire 3,1).

„Acesta este sângele meu”. Este clară aici referința la limbajul jertfelor lui Israel. Isus se prezintă pe sine ca jertfa adevărată și definitivă, în care se realizează ispășirea păcatelor care, în riturile Vechiului Testament, nu fusese niciodată total înfăptuită. Acestei expresii îi urmează alte două mult mai semnificative. Înainte de toate, Isus Cristos spune că sângele său „este vărsat pentru mulți”, cu o referire lesne de înțeles la cântările Slujitorului, care se găsesc în cartea lui Isaia (cf capitolul 53). Prin adaosul – „sângele legământului” -, Isus exprimă clar că, datorită morții Sale, se împlinește profeția noului legământ fondat pe fidelitatea și iubirea Fiului întrupat, fiind astfel o alianță mai puternică decât toate păcatele omenirii. Vechea alianță fusese încheiată pe Muntele Sinai printr-un ritual de jertfire a unor animale, cum am auzit în prima lectură, și poporul ales, eliberat din sclavia Egiptului, promisese că va îndeplini toate poruncile date de Domnul (cf. Exod 24,3).

În realitate, însă, Israelul, chiar imediat, prin construirea vițelului de aur, s-a arătat incapabil să se mențină fidel legământului divin, pe care dimpotrivă l-a încălcat apoi foarte adesea, adaptând inimii sale de piatră Legea care ar fi trebuit să-l învețe calea vieții. Domnul însă nu a încetat să își mențină promisiunea și, prin profeți, s-a îngrijit să reamintească dimensiunea interioară a legământului, și a anunțat că avea să scrie unul nou în inimile credincioșilor săi (cf. Ieremia 31,33), transformându-le cu darul Duhului (Ezechiel 36,25-27). Și în timpul Cinei celei de Taină a încheiat cu ucenicii și cu omenirea întreagă această nouă alianță, confirmând-o nu prin jertfe de animale, cum se întâmplase în trecut, ci prin sângele său, devenit „sângele noului legământ”. A întemeiat-o astfel pe propria-i ascultare, mai puternică, așa cum am spus, decât toate păcatele noastre.

Acest lucru este evidențiat bine în a doua lectură, din Scrisoarea către Evrei, unde autorul sacru declară că Isus este „mijlocitorul unei alianțe noi” (9,15). A devenit aceasta datorită sângelui Său sau, mai exact, datorită jertfirii Sale de sine, care dă valoare deplină vărsării sângelui Său. Pe Cruce, Isus este în același timp victimă și preot: victimă demnă de Dumnezeu întrucât este fără pată, și mare preot care se oferă pe sine, sub impulsul Duhului Sfânt, și mijlocește pentru întreaga omenire. De aceea crucea este mister de iubire și de mântuire, care ne purifică – după cum spune Scrisoarea către Evrei – de „faptele moarte”, adică de păcate, și ne sfințește sculptând noua alianță în inimile noastră; Euharistia, reînnoind jertfa Crucii, ne face capabili să trăim în mod fidel comuniunea cu Dumnezeu.

Dragi frați și surori – pe care vă salut pe toți cu afecțiune, începând cu Cardinalul vicar și ceilalți Cardinali și Episcopi prezenți – precum poporul ales reunit în adunarea de la Muntele Sinai, și noi în seara aceasta dorim să reafirmăm fidelitatea noastră față de Domnul. În urmă cu câteva zile, deschizând reuniunea diecezană anuală de studiu, am amintit importanța faptului de a rămâne, ca Biserică, în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, în rugăciune și scrutând Scripturile, în special prin practica lectio divina, care este lectura în meditație și adorație a Bibliei. Știu că în acest sens au fost promovate multe inițiative în parohii, în seminarii, în comunitățile călugărești, în cadrul confreriilor, al asociațiilor și mișcărilor apostolice ce îmbogățesc comunitatea noastră diecezană.

Membrilor acestor multiple organisme bisericești le adresez salutul meu fratern. Prezența voastră numeroasă la această celebrare, dragi prieteni, pune în lumină faptul că Dumnezeu plăsmuiește comunitatea noastră, caracterizată de o pluralitate de culturi și de experiențe diferite, ca popor „al său”, ca Trupul unic al lui Cristos, grație participării noastre sincere la dubla masă a Cuvântului și a Euharistiei. Hrăniți de Cristos, noi, ucenicii săi, primim misiunea de a fi „sufletul” acestui oraș al nostru (cf. Scrisoarea către Diognet, 6; ed. Funk, I, p. 400; v. și LG, 38) ferment de reînnoire, pâine „frântă” pentru toți, mai ales pentru cei care se află în necazuri, în situații de sărăcie și de suferință fizică și spirituală. Să devenim martori ai iubirii Sale.

Mă adresez în special vouă, dragi preoți, pe care Cristos v-a ales pentru ca împreună cu El să puteți trăi viața voastră ca jertfă de laudă pentru mântuirea lumii. Numai din uniunea cu Isus puteți trage rodnicie spirituală care este generatoare de speranță în slujirea voastră pastorală. Sfântul Leon cel Mare amintește că „participarea noastră la Trupul și Sângele lui Cristos nu are ca scop nimic altceva decât să devenim ceea ce primim” (Sermo 12, De Passione, 3,7, PL 54). Dacă acest lucru e adevărat pentru orice creștin, este cu atât mai mult pentru noi preoții. A deveni Euharistie! Tocmai aceasta să fie dorința și angajamentul nostru constant, pentru ca oferirea Trupului și Sângelui Domnului pe care o facem pe altar să fie însoțită de sacrificiul existenței noastre.

În fiecare zi, luăm din Trupul și Sângele Domnului acea iubire liberă și curată care ne face slujitori demni ai lui Cristos și martori ai bucuriei sale. Este ceea ce credincioșii așteaptă de la preot: adică exemplul unei autentice devoțiuni față de Euharistie; le place să îl vadă petrecând lungi pauze de tăcere și de adorație înaintea lui Isus cum făcea Sfântul Paroh de Ars, pe care îl vom aminti în mod special în timpul de acum aproape al Anului Preoției. Sfântului Ioan Maria Vianney îi plăcea să le spună enoriașilor săi: „Veniți la Împărtășanie… E adevărat că nu sunteți vrednici de aceasta, dar aveți nevoie de ea” (Bernard Nodet, Le cure d’Ars. Sa pensee – Son coeur, ed. Xavier Mappus, Paris 1995, p. 119).

Cu conștiința faptului că nu suntem vrednici din cauza păcatelor, dar că avem nevoie să ne hrănim din iubirea pe care Domnul ne-o oferă în sacramentul euharistic, să reînnoim în seara aceasta credința noastră în prezența reală a lui Cristos în Euharistie. Nu trebuie neglijată această credință! Există astăzi riscul unei secularizării răspândite chiar și în interiorul Bisericii, ce poate să se traducă într-un cult euharistic formal și gol, în celebrări lipsite de acea participare a inimii ce se exprimă în venerație și respect față de liturgie.

Este mereu puternică ispita de a reduce rugăciunea la momente superficiale și grăbite, lăsându-se copleșiți de activități și de preocupări pământești. Când peste puțin timp vom repeta Tatăl nostru, rugăciunea prin excelență, vom spune: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, gândindu-ne, evident la pâinea de fiecare zi pentru noi și pentru toți oamenii. Această cerere însă conține ceva mai profund. Termenul grec „epiousios” pe care îl traducem cu „zilnic, de toate zilele” ar putea face aluzie și la pâinea „supra-substanțială”, la pâinea „lumii care va veni”. Unii Părinți ai Bisericii au văzut aici o referință la Euharistie, pâinea vieții veșnice, a lumii noi, care ne este dată deja astăzi în Sfânta Liturghie, pentru ca încă de acum lumea viitoare să înceapă în noi. Prin Euharistie deci cerul vine pe pământ, ziua de mâine a lui Dumnezeu coboară în prezent și timpul este îmbrățișat de veșnicia divină.

Dragi frați și surori, ca în fiecare an, după terminarea Sfintei Liturghii, se va desfășura tradiționala procesiune euharistică și vom înălța, prin rugăciuni și cântece, o implorare corală către Domnul prezent în ostia consacrată. Îi vom spune în numele întregului oraș: „Rămâi cu noi, Isuse, dăruiește-te nouă și dă-ne pâinea care ne hrănește pentru viața veșnică! Eliberează lumea aceasta de veninul răului, al violenței și al urii care murdărește conștiințele, fă-o curată prin puterea iubirii tale milostive. Și tu, Marie, care ai fost femeie „euharistică” în toată viața ta, ajută-ne să pășim uniți spre țelul ceresc, hrăniți cu Trupul și Sângele lui Cristos, pâine de viață veșnică și leac al nemuririi divine. Amin!