Predica Papei la Pavia

Predica Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea
la celebrarea Cuvântului și venerarea relicvelor Sfântului Augustin
Bazilica „San Pietro in Ciel d’Oro” – Pavia
sâmbătă, 20 iunie 2026

Cuvinte spontane ale Sfântului Părinte

Mulțumesc, mulțumesc! Bună ziua tuturor!

Dacă mai stau treizeci de secunde, îi voi recunoaște pe mulți dintre voi.

Sfântul Augustin ne învață să trăim ceea ce ne-a învățat Isus Cristos: să-l iubim pe Dumnezeu, să-i iubim pe frații noștri și surorile noastre. Când a fost întrebat: „Care este mai importantă dintre cele două?”, el a răspuns: „Conform cu ceea ce ați scris, să-l iubim pe Dumnezeu, dar nu știm dacă îl iubim pe Dumnezeu dacă nu-i iubim pe frații noștri și surorile noastre”. Așadar, iubirea fraternă este atât de importantă! Caritatea față de toți, astăzi, este un mesaj de la Sfântul Augustin, de la Isus Cristos, foarte important pentru lume. Fie ca noi toți să fim cu adevărat acest semn al iubirii, al iubirii în lume! Fie ca noi să știm să trăim iertarea, reconcilierea și pacea!

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Vă mulțumesc că sunteți aici. Îmi face plăcere să vă salut și vă dau binecuvântarea mea.

Binecuvântare.

Mulțumesc, mulțumesc! Cele mai bune urări!

Omilia Sfântului Părinte

Eminență,
Excelențe, iubiți frați în episcopat,
Dragi preoți și diaconi,
Dragi călugări, călugărițe și seminariști,
Confrații mei augustinieni,
Fraților și surorilor,

Sunt bucuros să fiu aici printre voi și le mulțumesc episcopului Corrado Sanguineti și părintelui Joseph Farrell, prior general al Ordinului Sfântului Augustin, pentru cuvintele lor de bun venit. Sunt încântat de ceea ce am auzit despre această Biserică din Pavia: o comunitate cu o tradiție străveche care rămâne vie și prezentă în oraș și în împrejurimi, atentă la semnele acestui timp și la provocările sale, neînfricată de greutăți, de contextul secularizat și de dificultățile în transmiterea credinței.

Pentru a evita descurajarea, avem nevoie de o privire animată de spiritul credinței, care ne ajută să citim realitatea mai profund decât ceea ce pare la prima vedere și să evităm să alunecăm într-o atitudine negativă, pesimistă, incapabilă să genereze viață nouă. Privirea care ni se cere – și pe care Duhul Sfânt ne-o dăruiește – este în schimb cea a lui Isus. În mijlocul dificultăților și neînțelegerilor, el vede mâna providențială a Tatălui în crinii câmpului, în păsările cerului (cf. Mt 6,28-29), hrănește speranța în mica sămânță care crește (cf. Mc 4,30-33) și ne invită să ne ridicăm ochii și să vedem lanurile deja coapte pentru seceriș (cf. In 4,35). În exortația apostolică Evangelii gaudium, Papa Francisc ne-a încurajat la această lectură spirituală a realității, spunând: „Privirea credinței este capabilă să recunoască lumina pe care Duhul Sfânt o radiază mereu în mijlocul întunericului […]. Credința noastră este provocată să întrezărească vinul în care apa poate fi transformată și să descopere grâul care crește printre neghină” (nr. 84).

Luminați de speranța evangheliei și inspirându-ne din ceea ce ne-a spus în lectură apostolul Petru (cf. 1Pt 2,4-10), care îi numește pe discipolii Domnului „pietre vii”, să ne întrebăm: cum putem fi noi astăzi, la Pavia, o Biserică vie?

Prima indicație a apostolului este esențială: să fim uniți cu Cristos, piatra vie, respinsă de oameni, dar aleasă de Dumnezeu. Cristos este temelia zidirii spirituale, el este piatra unghiulară așezată ca bază a drumului nostru eclezial, a acțiunii pastorale și a evanghelizării (cf. v. 4-5).

Această zidire și edificare în Cristos ne protejează de riscul de a ne împrăștia și de a ne suprasolicita în aspecte secundare, care pot fi bune, dar nu abordează esențialul. Firește, suntem chemați să fim realiști și știm că în comunitățile parohiale și în viața unei dieceze există multe probleme urgente și angajamente care necesită prezență și multiple activități. Totuși, este vorba de a readuce totul în centru, de a construi mereu de la piatra unghiulară, de a împiedica acțiunile noastre să fie dispersive, concentrate exclusiv asupra noastră și asupra propriilor noastre eforturi. Întrucât Cristos este centrul, cu toții ne inspirăm din această unică sursă și supunem angajarea noastră discernământului care vine din lumina și Cuvântul său. Să construim, așadar, o Biserică în care mergem împreună, capabilă să se reînnoiască fără a se diviza, în care toți se recunosc unii pe alții ca frați și surori și lucrează cu bucurie în slujba Împărăției lui Dumnezeu.

Aceasta implică ceea ce a spus episcopul vostru la început: trebuie să învățăm să fim comunități creștine centrate pe esențial, chiar dacă asta înseamnă să renunțăm la unele structuri și certitudini ale trecutului. Esențialul este să trăim cu Cristos, iar răspândirea evangheliei sale este ceea ce trebuie să ne pese. Recomand acest lucru în primul rând preoților, care uneori pot suferi de un sentiment de dispersie interioară, de oboseală din cauza multiplelor îndatoriri: întoarceți-vă mereu la centru, unificați totul în relația voastră cu Domnul și descoperiți în el bucuria fraternității sacerdotale și a muncii pastorale împărtășite cu laicii. Și recomand acest lucru, de asemenea, călugărilor și călugărițelor, care adesea experimentează dificultatea de a actualiza carisma căreia îi aparțin, dar care au nevoie mereu să pornească din nou de la Cristos și să împărtășească talanții pe care i-au primit atât cu alte comunități religioase, cât și cu Biserica diecezană în ansamblu.

Aderarea la Cristos, piatra unghiulară, ne permite și să abordăm problemele actuale privind transmiterea credinței și a practicii religioase. Într-un moment în care mulți oameni par să-și fi pierdut elanul spiritual sau, din diferite motive, nu mai pot găsi atracția credinței creștine în viața lor, suntem chemați în primul rând să ducem mesajul evangheliei, un mesaj bucuros și eliberator al lui Isus Cristos, care scoate la iveală frumusețea credinței pentru viața noastră și pentru societatea noastră. Astăzi, există o nevoie tot mai mare de a însoți persoanele în descoperirea sau redescoperirea credinței. De aceea, trebuie să proclamăm nucleul evangheliei, și anume pe Isus, care în întruparea, moartea și învierea sa ne revelează misterul lui Dumnezeu și, în același timp, misterul care suntem noi înșine. „O pastorație cu orientare misionară […] se concentrează asupra esențialului, asupra a ceea ce este mai frumos, mai măreț, mai atractiv și, în același timp, mai necesar” (Evangelii gaudium, 35).

În acest context, figura Sfântului Augustin strălucește cu o lumină prețioasă. Gândirea sa, istoria convertirii sale și spiritualitatea sa ne amintesc de valoarea și primatul interiorității: „Nu ieși în afara ta, întoarce-te în tine însuți: adevărul locuiește în omul interior” (De vera religione, XXXIX, 72). Nevoia de a reintra în noi înșine, de a evita să ne pierdem în fragmentarea exterioară, de a căuta și găsi un sens care să ne călăuzească viața și să ne anime relațiile, este o nevoie comună tuturor: astăzi ea reapare în moduri diferite chiar și în graba și dispersarea vieții cotidiene, mai ales în întrebările celor mai tineri.

Când mărturia noastră de credință este consecventă și pasionată, noi înșine devenim „pietre vii” care alcătuiesc edificiul spiritual care este Biserica. Modul de viață creștin, care era nou și uimitor la început, în comparație cu lumea iudaică și păgână, trebuie să rămână așa și astăzi. Uniți cu Cristos, putem exprima preoția noastră sfântă, oferind jertfe spirituale în fiecare zi (cf. 1Pt 2,5). Țesută cu rugăciune și slujire față de ceilalți, acest cult transformă viața noastră într-un semn al evangheliei prin alegerile, acțiunile și relațiile noastre.

Preaiubiților, ca pietre vii, suntem chemați să fim o Biserică adânc înrădăcinată în pământ, o Biserică ce merge printre luptele și speranțele oamenilor, expertă în arta de a asculta și de a însoți, cultivând relații cu familiile, cu cei care se pregătesc să primească Sacramentele și chiar cu cei care sunt ocazionali sau departe de viața de credință.

Știu că sunteți deja animați de această pasiune pastorală și vă invit să o cultivați fără descurajare, căutând să ajungeți la toți cu bucuria evangheliei, valorificând ce e mai bun din istoria voastră – gândiți-vă la oratorii – și explorând noi oportunități de întâlnire. O atenție deosebită merită angajamentul de a organiza rețelele de mici comunități care se întâlnesc în case în jurul evangheliei, deschise slujirii parohiei sau comunității pastorale. Ascultarea Cuvântului generează vitalitate spirituală, stimulează mărturia în viața de zi cu zi, inclusiv prin mișcări și asociații, și ne încurajează să fim aproape de săraci. Și, mai ales aici, la Pavia, subliniez importanța pastorației universitare și a dialogului cu cultura. Studiul și cercetarea științifică îi încurajează pe credincioși să dezvolte o abordare bazată pe credință capabilă să lumineze căutarea adevărului, dreptății și frumuseții care mișcă sufletul uman. Știu că ați început să faceți pași semnificativi spre adoptarea unei abordări sinodale a vieții comunitare, integrând calea tradițională a parohiilor cu inițiativele de nouă evanghelizare. Prin urmare, vă invit să continuați pe acest drum, învățând tot mai mult să mergem împreună, în discernământ comun și dezvoltând proiecte comune, cultivând fraternitatea și promovând co-responsabilitatea.

Iubiți frați și surori, fie ca Maria Preasfântă, Maica Bisericii, să vă obțină dorința arzătoare de a trăi și de a mărturisi evanghelia, în caritatea fraternă care ne face un singur popor în drum spre Dumnezeu. Venerând relicvele sfântului părinte Augustin, cer ca el, împreună cu sfântul vostru patron Siro, să mijlocească mereu pentru această Biserică și pentru orașul Pavia. Vă mulțumesc!

Cuvinte spontane ale Sfântului Părinte

Bună seara tuturor! Salutare, bună seara!

Vă mulțumesc că sunteți aici. Ați urmărit întreaga ceremonie în rugăciune afară. Acum vă dau și vouă o binecuvântare, rugându-mă ca Domnul să vă însoțească și să vă ocrotească mereu.

Binecuvântare.

Vă urez tuturor cele mai bune urări! Mulțumesc, mulțumesc!