Predica Papei la Liturghia pentru credincioșii din Myanmar rezidenți în Roma

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia pentru credincioșii
din Myanmar rezidenți în Roma
16 mai 2021

În ultimele ore ale vieții sale, Isus se roagă. În momentul dureros al despărțirii de discipolii săi și de această lume, Isus se roagă pentru prietenii săi. În timp ce în inima sa și în trupul său poartă tot păcatul lumii, Isus continuă să ne iubească și se roagă pentru noi. De la rugăciunea lui Isus învățăm și noi să trecem prin momentele dramatice și dureroase ale vieții. Să ne oprim îndeosebi asupra unui verb cu care Isus îl roagă pe Tatăl: a păstra. Iubiți frați și surori, în timp ce țara voastră iubită, Myanmar, este marcată de violență, de conflict, de represiune, ne întrebăm: Ce suntem chemați să păstrăm?

În primul rând a păstra credința. Trebuie să păstrăm credința pentru a nu lăsa doborâți de durere și a nu ne precipita în resemnarea celui care nu mai vede o cale de ieșire. De fapt, înainte de cuvinte, evanghelia ne face să contemplăm o atitudine a lui Isus: evanghelistul spune că se ruga „cu ochii ridicați spre cer” (In 17,1). Sunt orele finale ale vieții sale, simte povara angoasei din cauza pătimirii care se apropie, simte întunericul nopții care urmează să se abată asupra sa, se simte trădat și abandonat; însă chiar în acel moment, și în acel moment, Isus ridică ochii spre cer. Ridică privirea spre Dumnezeu. Nu coboară capul în fața răului, nu se lasă strivit de durere, nu se lasă abătut în amărăciunea celui care este înfrânt și dezamăgit, ci privește în sus. Recomandase asta și discipolilor săi: când Ierusalimul va fi invadat de armate și popoarele vor fi în neliniște și vor fugi și va fi frică și devastare, chiar atunci „ridicați-vă capul pentru că se apropie eliberarea voastră” (Lc 21,28). A păstra credința înseamnă a ține privire sus spre cer în timp ce pe pământ se luptă și se varsă sânge nevinovat. Înseamnă a nu ceda în fața logicii urii și a răzbunării, ci a rămâne cu privirea îndreptată spre acel Dumnezeu al iubirii care ne cheamă să fim frați între noi.

Rugăciunea ne deschide la încrederea în Dumnezeu și în momentele dificile, ne ajută să sperăm împotriva tuturor evidențelor, ne susține în bătălia zilnică. Nu este o fugă, un mod pentru a scăpa de probleme. Dimpotrivă, este singura armă pe care o avem pentru a păstra iubirea și speranța în mijlocul atâtor arme care seamănă moarte. Nu este ușor a ridica privirea atunci când suntem în durere, însă credința ne ajută să învingem ispita de a ne lăsa abătuți! Poate că am vrea să protestăm, să strigăm suferința noastră și la Dumnezeu: nu trebuie să ne fie frică, și aceasta este rugăciune. Spunea o bătrână nepoților săi: „Și supărarea pe Dumnezeu poate să fie o rugăciune”; înțelepciunea celor drepți și a celor simpli, care știu să-și ridice ochii în momentele dificile… În anumite momente, este o rugăciune pe care Dumnezeu o primește mai mult decât pe celelalte pentru că se naște dintr-o inimă rănită și Domnul ascultă mereu strigătul poporului său și șterge lacrimile sale. Iubiți frați și surori, nu încetați să priviți în sus. Păstrați credința!

Un al doilea aspect al păstrării: a păstra unitatea. Isus îl roagă pe Tatăl pentru ca să-i păstreze pe ai săi în unitate. Pentru ca să fie „una” (In 17,21), o singură familie în care domnesc iubirea și fraternitatea. El cunoștea inima discipolilor săi; uneori i-a văzut discutând despre cine trebuia să fie cel mai mare, cine trebuia să comande. Această este o boală morală: dezbinarea. O experimentăm în inima noastră, pentru că adesea suntem dezbinați și în noi înșine; o experimentăm în familii, în comunități, între popoare, chiar în Biserică. Sunt multe păcatele împotriva unității: invidiile, geloziile, căutarea de interese personale în locul binelui tuturor, judecățile împotriva altora. Și aceste mici conflicte care există între noi se reflectă după aceea în marile conflicte, ca acela pe care-l trăiește în aceste zile țara voastră. Când interesele de parte, setea de profit și de putere izbândesc, izbucnesc mereu ciocniri și dezbinări. Ultima recomandare pe care o face Isus înainte de Paștele său este unitatea. Pentru că dezbinarea vine de la diavol care este dezbinătorul, marele mincinos care dezbină mereu.

Suntem chemați să păstrăm unitatea, să luăm în serios această rugăciune din inimă a lui Isus către Tatăl: a fi una, a forma o familie, a avea curajul de a trăi legături de prietenie, de iubire, de fraternitate. Câtă nevoie este de fraternitate, mai ales astăzi! Știu că unele situații politice și sociale sunt mai mari decât voi, însă angajarea pentru pace și fraternitate se naște mereu de jos: fiecare, în mica sa lume, poate face partea sa. Fiecare se poate angaja să fie, în mica sa lume, un constructor de fraternitate, să fie semănător de fraternitate, să lucreze pentru a reconstrui ceea ce s-a rupt în loc să alimenteze violența. Suntem chemați să facem asta, și ca Biserică: să promovăm dialogul, respectul față de celălalt, păzirea fratelui, comuniunea! Și să nu lăsăm să intre în Biserică logica partidelor, care dezbină, care pune în centru pe fiecare dintre noi, rebutându-i pe ceilalți. Asta distruge familia, distruge Biserica, distruge societatea, ne distruge pe noi înșine.

În sfârșit, al treilea lucru, a păstra adevărul. Isus îi cere Tatălui să-i consacre în adevăr pe discipolii săi, care sunt trimiși în lume ca să continue misiunea sa. A păstra adevărul nu înseamnă a apăra niște idei, a deveni paznici ai unui sistem de doctrine și de dogme, ci a rămâne legați de Cristos și a fi consacrați evangheliei sale. Adevărul, în limbajul apostolului Ioan, este Cristos însuși, revelare a iubirii Tatălui. Isus se roagă pentru ca, trăind în lume, discipolii să nu urmeze criteriile din această lume. Să nu se lase fascinați de idoli, ci să păstreze prietenia cu el; să nu aplece evanghelia în fața logicilor umane și lumești, ci să păstreze integru mesajul său. A păstra adevărul înseamnă a fi profeți în toate situațiile vieții, adică a fi consacrați evangheliei și a deveni martori ai ei și atunci când asta costă prețul de a merge împotriva curentului. Uneori, noi, creștinii, căutăm compromisul, însă evanghelia ne cere să fim în adevăr și pentru adevăr, dăruind viața pentru alții. Și unde este război, violență, ură, a fi fideli evangheliei și artizani ai păcii înseamnă a ne angaja, și prin alegerile sociale și politice, riscând viața. Numai așa se pot schimba lucrurile. Domnul nu are nevoie de oameni lâncezi: ne vrea consacrați în adevărul și în frumusețea evangheliei, pentru ca să putem mărturisi bucuria împărăției lui Dumnezeu și în noaptea întunecată a durerii și când răul pare mai puternic.

Preaiubiți frați și surori, astăzi vreau să duc pe altarul Domnului suferințele poporului vostru și să mă rog cu voi pentru ca Dumnezeu să convertească inimile tuturor la pace. Rugăciunea lui Isus să ne ajute să păstrăm credința și în momentele dificile, să fim constructori de unitate, să riscăm viața pentru adevărul evangheliei. Vă rog să nu pierdeți speranța: Isus îl roagă pe Tatăl și astăzi, îi arată Tatălui, în rugăciunea sa, rănile cu care a plătit mântuirea noastră; cu această rugăciune Isus se roagă și mijlocește pentru noi toți, pentru ca să ne păzească de cel rău și să ne elibereze de puterea răului.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 16.05.2021
Publicarea pe acest sit: 16.05.2021
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.