Predica Papei la Liturghia din Ziua Mondială a Săracilor

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
Sfânta Liturghie din Ziua Mondială a Săracilor
Duminica a 33-a de peste an, 14 noiembrie 2021

Imaginile folosite de Isus, în prima parte a Evangheliei de astăzi, lasă uluiți: soarele care se întunecă, luna care nu mai dă lumină, stelele care cad și puterile cerului răscolite (cf. Mc 13,24-25). Însă puțin după aceea Domnul ne deschide la speranța: chiar în acel moment de întuneric totală, Fiul Omului va veni (cf. v. 26); și în prezent se pot contempla deja semnele venirii sale, ca atunci când se vede un smochin care începe să facă frunzele pentru că vara este aproape (cf. v. 28).

Această Evanghelie ne ajută astfel să citim istoria percepând două aspecte: durerile de astăzi și speranța de mâine. Pe de o parte, sunt evocate toate contradicțiile dureroase în care realitatea umană rămâne cufundată în orice timp; pe de altă parte, există viitorul de mântuire care o așteaptă, adică întâlnirea cu Domnul care vine, pentru a ne elibera de orice rău. Să privim la aceste două aspecte cu privirea lui Isus.

Primul aspect: durerea de astăzi. Suntem înăuntrul unei istorii marcate de chinuri, violențe, suferințe și nedreptăți, în așteptarea unei eliberări care pare să nu vină niciodată. Mai ales, sunt răniți, asupriți și uneori striviți săracii, inelele mai fragile ale lanțului. Ziua Mondială a Săracilor, pe care o celebrăm, ne cere să nu ne întoarcem în cealaltă parte, să nu ne fie frică să privim de aproape suferința celor mai slabi, pentru care Evanghelia de astăzi este foarte actuală: soarele vieții este adesea întunecat de singurătate, luna așteptărilor lor este stinsă; stelele viselor lor sunt căzute în resemnare și însăși existența lor este răscolită. Toate acestea din cauza sărăciei la care adesea sunt constrânși, victime ale nedreptății și inegalității unei societăți a rebutului, care aleargă rapid fără a-i vedea și îi abandonează fără scrupule în voia sorții.

Însă pe de altă parte, există al doilea aspect: speranța de mâine. Isus vrea să ne deschidă la speranță, să ne smulgă din angoasă și din frică în fața durerii din lume. Pentru aceasta afirmă care, chiar în timp ce soarele se întunecă și totul pare să se prăbușească, El este aproape. În geamătul istoriei noastre dureroase există un viitor de mântuire care începe să răsară. Speranța de mâine înflorește în durerea de astăzi. Da, mântuirea lui Dumnezeu nu este numai o promisiune din lumea de dincolo, ci crește deja acum în istoria noastră rănită – avem inima bolnavă, toți -, este prezentă printre asupririlor și nedreptăților din lume. Chiar în mijlocul lacrimilor săracilor, Împărăția lui Dumnezeu răsare ca frunzele fragede ale unui copac și conduce istoria la țintă, la întâlnirea finală cu Domnul, Regele Universului care ne va elibera în mod definitiv.

Să ne întrebăm în acest moment: ce anume ni se cere nouă, creștinilor, în fața acestei realități? Ni se cere să hrănim speranța de mâine vindecând durerea de astăzi. Sunt legate: dacă tu nu mergi înainte vindecând durerile de astăzi, cu greutate vei avea speranța de mâine. De fapt, speranța se naște din Evanghelie, nu constă în a aștepta pasiv ca mâine lucrurile să meargă mai bine, acest lucru nu este posibil, ci în a face astăzi concretă promisiunea de mântuire a lui Dumnezeu. Astăzi, în fiecare zi. De fapt, speranța creștină nu este optimismul fericit, ba chiar, aș spune optimismul adolescentin, al celui care speră că lucrurile se schimbă și între timp continuă să-și trăiască viața sa, ci înseamnă a construi în fiecare zi, cu gesturi concrete, Împărăția iubirii, a dreptății și a fraternității pe care Isus a inaugurat-o. De exemplu, speranța creștină n-a fost semănată de levitul și de preotul care au trecut prin fața acelui om rănit de tâlhari. A fost semănată de un străin, de un samaritean care s-a oprit și a făcut gestul (cf. Lc 10,30-35). Și astăzi este ca și cum Biserica ne-ar spune: „Oprește-te și seamănă speranță în sărăcie. Apropie-te de săraci și seamănă speranță”. Speranța acelei persoane, speranța ta și speranța Bisericii. Nouă ni se cere asta: să fim, printre ruinele din lume, neobosiți constructori de speranță; să fim lumină în timp ce soarele se întunecă; să fim martori de compătimire în timp ce în jur domnește distragerea; să fim iubitori și atenți în indiferența răspândită. Martori de compătimire. Noi nu vom putea niciodată să facem bine fără a trece prin compătimire. Maxim vom face lucruri bune, dar care nu ating calea creștină pentru că nu ating inima. ceea ce ne atinge inima este compătimirea: ne apropiem, simțim compătimire și facem gesturi de duioșie. Tocmai stilul lui Dumnezeu: apropiere, compătimire și duioșie. Asta ni se cere astăzi.

Recent mi-a revenit în minte ceea ce repeta un episcop apropiat de săraci, și sărac în duh el însuși, don Tonino Bello: „Nu ne putem limita să sperăm, trebuie să organizăm speranța”. Dacă speranța noastră nu se traduce în alegeri și gesturi concrete de atenție, dreptate, solidaritate, îngrijire a casei comune, suferințele săracilor nu vor putea fi alinate, economia rebutului care îi constrânge să trăiască la margini nu va putea să fie convertită, așteptările lor nu vor putea reînflori. Nouă, în special nouă creștinilor, ne revine să organizăm speranța – e frumoasă această expresie a lui Tonino Bello: să organizăm speranța -, s-o traducem în viață concretă în fiecare zi, în raporturile umane, în angajarea socială și politică. Pe mine mă face să mă gândesc munca pe care o fac atâția creștini cu operele de caritate, munca Elemosineriei Apostolice… Ce anume se face acolo? Se organizează speranța. Nu se dă o monedă, nu, se organizează speranța. Aceasta este o dinamică pe care ne-o cere astăzi Biserica.

Există o imagine a speranței pe care Isus ne-o oferă astăzi. Este simplă și indicatoare în același timp: este imaginea frunzelor din smochin, care răsar fără să facă zgomot, semnalând că vara este aproape. Și aceste frunze apar, subliniază Isus, când ramura devine fragedă (cf. Mc 13,28). Frați, surori, iată cuvântul care face să răsară speranța în lume și alină durerea săracilor: duioșia. Compătimire care te duce la duioșie. Ne revine nouă să depășim închiderea, rigiditatea interioară, care este ispita de astăzi, a „restauraționiștilor” care vor o Biserică total ordonată, total rigidă: asta nu este de la Duhul Sfânt. Și noi trebuie să depășim asta și să facem să răsară speranța în această rigiditate. Și ne revine nouă să depășim și ispita de a ne ocupa numai de problemele noastre, pentru a ne înduioșa în fața dramelor din lume, pentru a compătimi durerea. Ca frunzele copacului, suntem chemați să absorbim poluarea care ne înconjoară și s-o transformăm în bine: nu folosește să vorbim despre probleme, să polemizăm, să ne scandalizăm – asta știm s-o facem toți -; este nevoie să imităm frunzele, care fără a sări în ochi în fiecare zi transformă aerul murdar în aer curat. Isus ne vrea „convertitori de bine”: persoane care, cufundate în aerul greu pe care-l respiră toți, răspund la rău cu binele (cf. Rom 12,21). Persoane care acționează: frâng pâine cu cei flămânzi, lucrează pentru dreptate, îi ridică pe cei săraci și le redau demnitatea, așa cum a făcut acel samaritean.

Este frumoasă, este evanghelică, este tânără o Biserică ce iese din ea însăși și, ca și Isus, anunță săracilor vestea cea bună (cf. Lc 4,18). Mă opresc asupra acelui adjectiv, ultimul: este tânără o astfel de Biserică; tinerețea de a semăna speranță. Aceasta este o Biserică profetică, ce le spune cu prezența sa celor rătăciți cu inima și celor rebutați din lume: „Curaj, Domnul este aproape, și pentru tine există o vară care răsare în inima iernii. Și din durerea ta poate să învie speranță”. Frați și surori, să ducem această privire de speranță în lume. Să o ducem cu duioșie săracilor, cu apropiere, cu compătimire, fără a-i judeca – noi vom fi judecați -. Pentru că acolo, la ei, la săraci este Isus; pentru că acolo, în ei, este Isus, care ne așteaptă.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 14.11.2021
Publicarea pe acest sit: 14.11.2021
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.