Audiența generală de miercuri

Cateheze despre Scrisoarea către Galateni
15. Să nu ne lăsăm cuprinși de oboseală
miercuri, 10 noiembrie 2021

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Am ajuns la încheierea catehezelor despre Scrisoarea către Galateni. Despre câte alte conținuturi, prezente în această scriere a Sfântului Paul, s-ar fi putut reflecta! Cuvântul lui Dumnezeu este un izvor inepuizabil. Și apostolul în această scrisoare ne-a vorbit ca evanghelizator, ca teolog și ca păstor.

Sfântul episcop Ignațiu de Antiohia are o expresie frumoasă, atunci când scrie: „Există un singur învățător care a vorbit și ceea ce a spus s-a făcut; însă lucrurile pe care el le-a făcut tăcând sunt vrednice de Tatăl. Cine posedă cuvântul lui Isus poate să asculte și tăcerea sa” (Ad Ephesios, 15,1-2). Putem spune că apostolul Paul a fost capabil să dea glas acestei tăceri a lui Dumnezeu. Intuițiile sale cele mai originale ne ajută să descoperim noutatea tulburătoare cuprinsă în revelația lui Isus Cristos. A fost un adevărat teolog, care a contemplat misterul lui Cristos și l-a transmis cu inteligența sa creativă. Și a fost capabil să exercite și misiunea sa pastorală față de comunitate rătăcită și încurcată. A făcut asta cu metode diferite: a folosit din când în când ironia, rigoarea, blândețea… A revendicat propria autoritate de apostol, dar în același timp nu a ascuns slăbiciunile caracterului său. În inima sa forța Duhului a săpat realmente: întâlnirea cu Cristos Înviat a cucerit și a transformat toată viața sa, iar el a dedicat-o în întregime în slujba evangheliei.

Paul nu s-a gândit niciodată la un creștinism cu trăsături irenice, lipsit de combativitate și de energie, dimpotrivă. A apărat libertatea adusă de Cristos cu o pasiune care până astăzi înduioșează, mai ales dacă ne gândim la suferințele și la singurătatea pe care a trebuit să le îndure. Era convins că a primit o chemare la care numai el putea să răspundă; și a voit să explice galatenilor că și ei erau chemați la acea libertate, care îi ferea de orice formă de sclavie, pentru că îi făcea moștenitori ai vechii promisiuni și, în Cristos, fii ai lui Dumnezeu. Și conștient de riscurile pe care le aducea această concepție de libertate, n-a minimalizat niciodată consecințele. El era conștient de riscurile pe care le aduce libertatea creștină, dar nu a minimalizat consecințele. A reafirmat credincioșilor cu parresia, cu curaj, că libertatea nu echivalează deloc cu libertinajul, nici nu conduce la forme de autosuficiență îngâmfată. Dimpotrivă, Paul a pus libertatea la umbra iubirii și a stabilit exercitarea sa coerentă în slujba iubirii. Toată această viziune a fost pusă în orizontul vieții după Duhul Sfânt, care duce la împlinire Legea dăruită Israelului de Dumnezeu și împiedică să se recadă sub sclavia păcatului. Ispita este mereu aceea de a se întoarce înapoi. O definiție a creștinilor, care este în Scriptură, spune că noi, creștinii, nu suntem oameni care merg înapoi, care se întorc înapoi. O definiție frumoasă. Și ispita este aceasta de a merge înapoi pentru a fi mai siguri; a ne întoarce numai la Lege, neglijând viața nouă a Duhului. Asta e ceea ce ne învață Paul: adevărat Lege își are plinătatea în această viață a Duhului pe care ne-a dat-o Isus. Și această viață a Duhului poate fi trăită numai în libertate, libertatea creștină. Și acesta este unul din lucrurile cele mai frumoase.

La sfârșitul acestui itinerar de cateheze, mi se pare că se poate naște în noi o dublă atitudine. Pe de o parte, învățătura apostolului generează în noi entuziasm; ne simțim determinați să urmăm imediat calea libertății, să „umblăm în Duh”. Să umblăm mereu în Duh: ne face liberi. Pe de altă parte, suntem conștienți de limitele noastre, pentru că atingem cu mâna în fiecare zi cât de greu este să fim docili față de Duhul, să însoțim acțiunea sa benefică. Atunci poate veni oboseala care frânează entuziasmul. Ne simțim descurajați, slabi, uneori marginalizați față de stilul de viață conform mentalității lumești. Sfântul Augustin ne sugerează cum să reacționăm în această situație, făcând referință la episodul evanghelic al furtunii de pe lac. Spune așa: „Credința lui Cristos în inima ta este precum Cristos în barcă. Asculți insulte, te trudești, ești răscolit, și Cristos doarme. Trezește-l pe Cristos, scutură credința ta! Chiar și în tulburare ești în măsură să faci ceva. Scutură credința ta. Cristos să se trezească și să-ți vorbească… De aceea trezește-l pe Cristos… Crezi ceea ce a fost spus, și se face mare liniște în inima ta” (Discursuri 163/B 6). În momentele de dificultate suntem ca – spune Sfântul Augustin aici – în barcă în momentul furtunii. Și ce au făcut apostolii? L-au trezit pe Cristos care dormea în timp ce era furtună; dar el era prezent. Singurul lucru pe care-l putem face în momentele urâte este acela de „a-l trezi” pe Cristos care este înlăuntrul nostru, dar „doarme” ca în barcă. Este chiar așa. Trebuie să-l trezim pe Cristos în inima noastră și numai atunci vom putea contempla lucrurile cu privirea sa, pentru că el vede dincolo de furtună. Prin acea privire senină a sa putem vedea o panoramă pe care, singuri, nici măcar nu ne imaginăm s-o observăm.

Pe acest drum angajant, dar fascinant, apostolul ne amintește că nu ne putem permite nicio oboseală în a face binele. Nu încetați să faceți binele. Trebuie să avem încredere că Duhul vine mereu în ajutorul slăbiciunii noastre și ne acordă sprijinul de care avem nevoie. Așadar, să învățăm să-l invocăm mai des pe Duhul Sfânt! Cineva poate să spună: „Și cum îl invocăm pe Duhul Sfânt? Pentru că eu știu să-l rog pe Tatăl, cu Tatăl Nostru; știu să o rog pe Sfânta Fecioară Maria cu Bucură-te, Marie; știu să-l rog pe Isus cu Rugăciunea Rănilor, dar pe Duhul Sfânt? Care este rugăciunea Duhului Sfânt?”. Rugăciunea către Duhul Sfânt este spontană: trebuie să se nască din inima ta. Tu trebuie să spui în momentele de dificultate: „Duhule Sfânt, vino”. Cuvântul cheie este acesta: „vino”. Dar trebuie să spui asta tu cu limbajul tău, cu vorbele tale. Vino, pentru că sunt în dificultate, vino, pentru că sunt în obscuritate, în întuneric; vino, pentru că nu știu ce să fac; vino, pentru că urmează să cad! Vino! Vino! Este cuvântul Duhului pentru a-l chema pe Duhul. Să învățăm să-l invocăm mai des pe Duhul Sfânt. Putem face asta prin cuvinte simple, în diferitele momente ale zilei. Și putem să purtăm cu noi, eventual în Evanghelia noastră de buzunar, rugăciunea frumoasă pe care Biserica o recită la Rusalii: „Vino, Duhule Preasfânt, / și trimite pe pământ / a ta luminoasă rază! / Al săracilor Părinte, / Dătător de cele sfinte, / vino și ne luminează! / Bunule Mângâietor, / Oaspete preaiubitor, / Dulcea noastră răcorire…”. Vino! Și așa continuă, este o rugăciune foarte frumoasă. Miezul rugăciunii este „vino”, tot așa Sfânta Fecioară Maria și apostolii se rugau după ce Isus s-a înălțat la cer; erau singuri în cenacol și îl invocau pe Duhul. Ne va face bine să ne rugăm adesea: Vino, Duhule Sfânt. Și cu prezența Duhului noi salvgardăm libertatea. Vom fi liberi, creștini liberi, nu alipiți de trecut în sensul negativ al cuvântului, nu înlănțuiți de practici, ci liberi cu libertate creștină, aceea care ne face să ne maturizăm. Ne va ajuta această rugăciune să umblăm în Duh, în libertate și în bucurie, pentru că atunci când vine Duhul Sfânt vine bucuria, adevărata bucurie. Domnul să vă binecuvânteze.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 10.11.2021
Publicarea pe acest sit: 10.11.2021
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.