Predica Papei la Liturghia din noaptea de Crăciun

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia din noaptea de Crăciun
Bazilica San Pietro, 24 decembrie 2019

«Peste cei care locuiau în ținutul întunecat a strălucit o lumină» (Is 9,1). Această profeție din Prima Lectură se împlinește în Evanghelie: într-adevăr, în timp ce păstorii vegheau noaptea în ținuturile lor, «slava Domnului i-a învăluit în lumină» (Lc 2,9). În noaptea pământului a apărut o lumină din cer. Ce semnificație are această lumină apărută în întuneric? Răspunsul ni-l sugerează Apostolul Paul, care ne-a spus: «A apărut harul lui Dumnezeu». Harul lui Dumnezeu, care «s-a arătat ca mântuitor pentru toți oamenii» (Tit 2,11), în această noapte a învăluit omenirea.

Dar ce este acest har? Este iubirea dumnezeiască, iubirea care transformă viața, reînnoiește istoria, eliberează de rău, aduce pace și bucurie în suflet. În această noapte ni s-a arătat iubirea lui Dumnezeu: este Isus. În Isus, Cel Preaînalt s-a făcut mic, pentru a fi iubit de noi. În Isus, Dumnezeu s-a făcut Prunc, pentru a se lăsa îmbrățișat de noi. Dar, ne mai putem întreba, de ce Sfântul Paul numește venirea lui Dumnezeu în lume „har”? Pentru a ne spune că este cu totul gratuită. În timp ce aici pe pământ totul răspunde logicii lui a da pentru a avea, Dumnezeu vine în mod gratuit. Iubirea lui nu este negociabilă: nu am făcut nimic pentru a o merita și nu o vom putea recompensa niciodată.

A apărut harul lui Dumnezeu. În această noapte ne dăm seama că, în timp ce noi nu am fost la înălțime, El s-a făcut mic pentru noi; în timp ce ne vedeam de ale noastre, El a venit în mijlocul nostru. Crăciunul ne amintește că Dumnezeu continuă să iubească pe fiecare om, chiar și pe cel mai rău. Mie, ție, fiecăruia dintre noi ne spune astăzi: „Te iubesc și te voi iubi întotdeauna, ești prețios în ochii mei”. Dumnezeu nu te iubește pentru că gândești corect și te comporți bine; te iubește și atât. Iubirea lui este necondiționată, nu depinde de tine. Poți avea idei greșite, poți să fi săvârșit orice, însă Domnul nu renunță să te iubească. De câte ori nu credem că Dumnezeu este bun dacă noi suntem buni și că ne pedepsește dacă suntem răi. Nu este așa. Continuă să ne iubească în ciuda păcatelor noastre. Iubirea lui nu se schimbă, nu e capricioasă; este fidelă, e răbdătoare. Iată darul pe care îl descoperim de Crăciun: aflăm cu uimire că Domnul este toată gratuitatea posibilă, toată tandrețea posibilă. Slava lui nu ne orbește, prezența lui nu ne sperie. Se naște în sărăcie deplină, pentru a ne cuceri cu bogăția iubirii sale.

A apărut harul lui Dumnezeu. Harul este sinonim cu frumusețea. În această noapte, în frumusețea iubirii lui Dumnezeu, redescoperim și frumusețea noastră, pentru că suntem iubiți de Dumnezeu. La bine și la rău, în timp de sănătate și de boală, fericiți ori triști, în ochii lui apărem frumoși: nu pentru ceea ce facem, ci pentru ceea ce suntem. În lăuntrul nostru este o frumusețe de neșters, de neatins, o frumusețe care nu poate fi înnăbușită și care este nucleul ființei noastre. Dumnezeu ne amintește astăzi acest lucru, luând cu iubire umanitatea noastră și însușindu-și-o, „unindu-se cu ea” pentru totdeauna.

Într-adevăr, «marea bucurie» vestită în această noapte păstorilor este «a întregului popor». În acei păstori, care nu erau desigur niște sfinți, ne regăsim și noi, cu fragilitățile și slăbiciunile noastre. Așa cum i-a chemat pe ei, Dumnezeu ne cheamă și pe noi, pentru că ne iubește. Și, în nopțile vieții, ne spune și nouă așa cum le-a spus lor: «Nu te teme» (Lc 2,10). Curaj, nu rătăciți încrederea, nu vă pierdeți speranța, nu vă gândiți că a iubi este o pierdere de timp! În această noapte iubirea a învins teama, o nouă speranță a apărut, lumina blândă a lui Dumnezeu a învins întunecimile aroganței omenești. Omenire, Dumnezeu te iubește și pentru tine s-a făcut om, nu mai ești singură!

Iubiți frați și surori, ce e de făcut în fața acestui har? Un singur lucru: să-l primim ca dar. Înainte de a merge în căutarea lui Dumnezeu, să ne lăsăm căutați de El. Să nu pornim de la capacitățile noastre, ci de la harul său, pentru că El, Isus, este Salvatorul. Să ne îndreptăm privirea asupra Pruncului și să ne lăsăm cuprinși de tandrețea sa. Nu vom mai avea scuze pentru a nu ne lăsa iubiți de El: ceea ce în viață e greșit, ceea ce în Biserică nu funcționează, ceea ce în lume nu merge bine nu va mai fi o justificare. Va trece în planul secund, pentru că în fața iubirii nebunești a lui Isus, a unei iubiri care este toată blândețe și apropiere, nu există scuze. Întrebarea este, de Crăciun: „Mă las iubit de Dumnezeu? Mă abandonez în iubirea lui care vine să mă salveze?”.

Un dar atât de mare merită multă recunoștință. A primi harul înseamnă a ști să mulțumești. Însă ne trăim viețile adesea departe de recunoștință. Astăzi este ziua potrivită pentru a ne apropia de tabernacol, de presepiu, de iesle, pentru a spune mulțumesc. Să primim darul care este Isus, pentru ca apoi să devenim dar asemenea lui Isus. A deveni dar înseamnă a da sens vieții. Și este modalitatea cea mai bună pentru a schimba lumea: ne schimbăm noi, se schimbă Biserica, se schimbă istoria când începem să nu mai dorim a-i schimba pe ceilalți, ci pe noi înșine, făcând din viața noastră un dar.

Isus ne-o dovedește în această noapte: nu a schimbat istoria forțând pe careva ori prin puterea cuvintelor, ci prin darul vieții sale. Nu a așteptat să devenim buni pentru a ne iubi, ci ni s-a dăruit cu totul în mod gratuit. Nici noi să nu așteptăm ca aproapele să devină bun pentru a-i face bine, ca Biserica să fie perfectă pentru a o iubi, ca ceilalți să ne aprecieze pentru a-i sluji. Să începem noi. Asta înseamnă să primești darul harului. Iar sfințenia nu înseamnă altceva decât a prețui această gratuitate.

O legendă simpatică povestește că, la nașterea lui Isus, păstorii s-au grăbit spre grotă cu diferite daruri. Fiecare aducea ce avea, unii roadele propriei munci, alții ceva de preț. Dar, în timp ce toți ofereau cu generozitate, era un păstor care nu avea nimic. Era foarte sărac, nu avea nimic de oferit. În timp ce toți se întreceau în a-și prezenta darurile, el stătea deoparte, rușinat. La un moment dat Sfântului Iosif și Maicii Domnului le-a fost greu să primească toate darurile, mai ales Mariei, care trebuia să țină în brațe Pruncul. Atunci, văzându-l pe acel păstor cu mâinile goale, i-a cerut să se apropie. Și i-l puse în brațe pe Isus. Acel păstor, primindu-l, își dădu seama că primise mai mult decât merita, că avea în mâini darul cel mai mare din istorie. Își privi mâinile, acele mâini care i se păreau mereu goale: deveniseră leagănul lui Dumnezeu. S-a simțit iubit și, trecând peste sentimentul de rușine, a început să-l arate celorlalți pe Isus, pentru că nu putea ține pentru sine darul darurilor.

Dragă frate, dragă soră, dacă mâinile tale ți se par goale, dacă-ți vezi inima săracă în iubire, această noapte este pentru tine. A apărut harul lui Dumnezeu pentru a lumina viața ta. Primește-l și va străluci cu putere în tine lumina Crăciunului.

Autor: Papa Francisc
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Angelus.com.ro
Publicarea în original: 24.12.2019
Publicarea pe acest sit: 25.12.2019
Etichete: ,

Lasă un răspuns