Predica Papei la Liturghia din Molfetta

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia celebrată în Molfetta,
la vizita la împlinirea a 25 de ani
de la moartea Episcopului Tonino Bello
vineri, 20 aprilie 2018

Lecturile pe care le-am ascultat prezintă două elemente centrale pentru viața creștină: Pâinea și Cuvântul.

Pâinea. Pâinea este hrana esențială pentru a trăi și Isus în Evanghelie ni se oferă nouă ca Pâine a vieții, ca și cum ne-ar spune: „nu puteți să vă lipsiți de mine”. Și folosește expresii puternice: „Mâncați trupul meu și beți sângele meu” (cf. In 6,53). Ce înseamnă? Că pentru viața noastră este esențial să intrăm într-o relație vitală, personală cu El. Trup și sânge. Euharistia este asta: nu un ritual frumos, ci comuniunea cea mai intimă, cea mai concretă, cea mai surprinzătoare cu Dumnezeu care se poate imagina: o comuniune de iubire atât de reală încât ia forma mâncării. Viața creștină repornește de fiecare dată de aici, de la această masă, unde Dumnezeu ne satură cu iubire. Fără El, Pâinea vieții, orice efort în Biserică este zadarnic, așa cum amintea don Tonino Bello: „Nu sunt suficiente faptele de caritate, dacă lipsește caritatea faptelor. Dacă lipsește iubirea de la care pornesc faptele, dacă lipsește izvorul, dacă lipsește punctul de plecare care este Euharistia, orice angajare pastorală rezultă numai o vârtelniță de lucruri”[1].

Isus adaugă în Evanghelie: „Cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine” (v. 57). Ca și cum ar spune: cine se hrănește cu Euharistia asimilează aceeași mentalitate a Domnului. El este Pâine frântă pentru noi și cine-l primește devine la rândul său pâine frântă, care nu dospește de orgoliu, ci se dăruiește celorlalți: încetează să trăiască pentru sine, pentru propriul succes, pentru a avea ceva sau pentru a deveni cineva, ci trăiește pentru Isus și ca Isus, adică pentru alții. A trăi pentru este distincția celui care mănâncă această Pâine, „distincția de fabrică” a creștinului. A trăi pentru. S-ar putea expune ca anunț în afara oricărei biserici: „După Liturghie nu mai trăim pentru noi înșine, ci pentru alții”. Ar fi frumos ca în această dieceză a lui don Tonino Bello să fie acest anunț, la ușa bisericilor, pentru ca să fie citit de toți: „După Liturghie nu mai trăim pentru noi înșine, ci pentru alții”. Don Tonino a trăit așa: între voi a fost un episcop-slujitor, un păstor care s-a făcut popor, care în fața tabernacolului învăța să se lase mâncat de oameni. Visa o Biserică înfometată de Isus și intolerantă față de orice mondenitate, o Biserică ce „știe să vadă trupul lui Cristos în tabernacolele incomode ale mizeriei, suferinței, singurătății”[2]. Pentru că, spunea el, „Euharistia nu suportă sedentarismul” și fără a ne ridica de la masă rămâne „un sacrament neterminat”[3]. Putem să ne întrebăm: în mine, acest sacrament se realizează? Mai concret: îmi place numai să fiu slujit la masă de Domnul sau mă ridic pentru a sluji ca Domnul? Dăruiesc în viață ceea ce primesc la Liturghie? Și ca Biserică am putea să ne întrebăm: după atâtea Împărtășanii, am devenit oameni ai comuniunii?

Pâinea vieții, Pâinea frântă este de fapt și Pâinea păcii. Don Tonino susținea că „pacea nu vine atunci când unul își ia singur pâinea sa și merge s-o mănânce pe contul său. […] Pacea este ceva în plus: este ospitalitate”. Înseamnă „a mânca pâinea împreună cu alții, fără a ne despărți, a ne pune la masă între persoane diferite”, unde „celălalt este o față de descoperit, de contemplat, de mângâiat”[4]. De ce conflictele și toate războaiele „își au rădăcina în apariția/dispariția fețelor”[5]. Și noi, care împărtășim această Pâine a unității și a păcii, suntem chemați să iubim fiecare față, să coasem orice petic; să fim, mereu și peste tot, constructori de pace.

Împreună cu Pâinea, Cuvântul. Evanghelia prezintă discuții aspre în jurul cuvintelor lui Isus: „Cum poate acesta să ne dea trupul său să-l mâncăm?” (v. 52). Există un aer de defetism în aceste cuvinte. Atâtea cuvinte ale noastre se aseamănă cu acestea: cum poate Evanghelia să rezolve problemele din lume? La ce folosește a face bine în mijlocul la atâta rău? Și astfel cădem în eroarea acelor oameni, paralizați de discuția despre cuvintele lui Isus, în loc să fie pregătiți să primească schimbarea vieții cerute de El. Nu înțelegeau că acel Cuvânt al lui Isus este pentru a merge în viață, nu pentru a se așeza ca să vorbească despre ceea ce merge sa nu merge. Don Tonino, chiar în timpul Paștelui, dorea să se primească această noutate a vieții, trecând în sfârșit de la cuvinte la fapte. De aceea îndemna din inimă pe cel care nu avea curajul de a se schimba: „specialiștii perplexității. Contabilii pedanți ai acelor pro și contra. Calculatorii prevăzători până la spasm înainte de a se mișca”[6]. Lui Isus nu i se răspunde conform calculelor și conveniențelor momentului; i se răspunde însă cu „da”-ul întregii vieți. El nu caută reflecțiile noastre, ci convertirea noastră. El țintește la inimă.

Însuși Cuvântul lui Dumnezeu sugerează asta. În prima lectură, Isus înviat i se adresează lui Saul și nu-i propune raționamente subtile, ci îi cere să-și pună viața în joc. Îi spune: „Ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci” (Fap 9,6). Înainte de toate: „Ridică-te”. Primul lucru de evitat este de a rămâne la pământ, de a îndura viața, de a rămâne încleștați de frică. De câte ori repeta don Tonino: „În picioare!”, pentru că „în fața Celui Înviat nu este permis decât să stăm în picioare”[7]. A ne ridica mereu, a privi în sus, pentru că apostolul lui Isus nu poate vegeta cu mici satisfacții.

După aceea Domnul îi spune lui Saul: „Intră în cetate”. Spune și fiecăruia dintre noi: „Mergi, nu rămâne închis în spațiile tale asigurate, riscă!”. „Riscă!”. Viața creștină trebuie investită pentru Isus și dedicată pentru alții. După ce l-a întâlnit pe Cel Înviat nu se poate aștepta, nu se poate amâna; trebuie mers, ieșit, în pofida tuturor problemelor și incertitudinilor. Să-l vedem de exemplu pe Saul care, după ce a vorbit cu Isus, deși orb, se ridică și merge în cetate. Să-l vedem pe Anania care, deși fricos și șovăielnic, spune: „Iată-mă, Doamne!” (v. 10) și imediat merge la Saul. Toți suntem chemați, în orice situație ne aflăm, să fim purtători ai speranței pascale, „cireneeni ai bucuriei”, cum spunea don Tonino; slujitori ai lumii, dar ca înviați, nu ca angajați. Fără a ne întrista vreodată, fără a ne resemna vreodată. Este frumos să fim „poștași ai speranței”, distribuitori simpli și bucuroși ai lui aleluia pascal.

În sfârșit îi spune lui Saul: „Ți se va spune ce trebuie să faci”. Saul, om hotărât și afirmat, tace și pleacă, docil față de Cuvântul lui Isus. Acceptă să asculte, devine răbdător, înțelege că viața sa nu mai depinde de el. Învață umilința. Pentru că umil nu înseamnă timid sau descurajat, ci docil față de Dumnezeu și golit de sine. Atunci și umilirile, ca aceea simțită de Saul pe pământ pe calea Damascului, devin providențiale, pentru că despoaie de prezumție și îi permit lui Dumnezeu să ne ridice din nou. Și Cuvântul lui Dumnezeu face așa: eliberează, ridică din nou, face să mergem înainte, umili și curajoși în același timp. Nu face din noi niște protagoniști afirmați și campioni ai propriei bravuri, nu, ci niște martori genuini ai lui Isus, mort și înviat, în lume.

Pâine și Cuvânt. Iubiți frați și surori, la fiecare Liturghie ne hrănim cu Pâinea vieții și cu Cuvântul care mântuiește: trăim ceea ce celebrăm! Astfel, ca don Tonino, vom fi izvoare de speranță, de bucurie și de pace.

Note:
[1] «Configurați lui Cristos cap și preot», Cirenei della gioia, 2004, 54-55.
[2] «Sunt credibile Euharistiile noastre?», Articoli, corrispondenze, lettere, 2003, 236.
[3] «Slujitori în Biserică pentru lume», ivi, 103-104.
[4] «Nonviolența într-o societate violentă», Scritti di pace, 1997, 66-67.
[5] «Pacea drept căutare a feței», Omelie e scritti quaresimali, 1994, 317.
[6] «Drojdia veche și aluatul nou», Vegliare nella notte, 1995, 91.
[7]Ultimul salut la sfârșitul o saluto al termine della Messa Crismale, 8 aprile 1993.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 20.04.2018
Publicarea pe acest sit: 21.04.2018
Etichete: ,

Lasă un răspuns