Predica Papei la Liturghia din Abu Dhabi

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia din Abu Dhabi
marți, 5 februarie 2019

Fericiți: este cuvântul cu care Isus începe predica sa în Evanghelia lui Matei. Și este refrenul pe care El îl repetă astăzi, ca și cum ar vrea să fixeze în inima noastră, înainte de toate, un mesaj fundamental: dacă stai cu Isus, dacă asemenea discipolilor de atunci îți place să asculți cuvântul său, dacă încerci să-l trăiești în fiecare zi, ești fericit. Nu vei fi fericit, ci ești fericit: iată prima realitate a vieții creștine. Ea nu se prezintă ca o listă de prescrieri exterioare de împlinit sau ca un ansamblu complex de învățături de cunoscut. Înainte de toate nu este asta; este să ne știm, în Isus, fii iubiți ai Tatălui. Este a trăi bucuria acestei fericiri, este a înțelege viața ca o istorie de iubire, istoria iubirii fidele a lui Dumnezeu care nu ne abandonează niciodată și vrea să facă mereu comuniune cu noi. Iată motivul bucuriei noastre, al unei bucurii pe care nicio persoană din lume și nicio împrejurare a vieții nu ne-o poate lua. Este o bucurie care dă pace chiar și în durere, care deja acum ne face să pregustăm acea fericire care ne așteaptă pentru totdeauna. Iubiți frați și surori, în bucuria de a vă întâlni, acesta este cuvântul pe care am venit să vi-l spun: fericiți!

Or, dacă Isus îi numește fericiți pe discipolii săi, impresionează totuși motivele fiecărei fericiri. În ele vedem răsturnarea gândirii obișnuite, conform căreia sunt fericiți bogații, cei puternici, cei care au succes și sunt aclamați de mulțimi. În schimb, pentru Isus fericiți sunt săracii, cei blânzi, cei care rămân drepți chiar și cu prețul de a face o figură urâtă, cei persecutați. Cine are dreptate, Isus sau lumea? Pentru a înțelege, să privim la modul în care a trăit Isus: sărac în lucruri și bogat în iubire, a vindecat atâtea vieți, dar nu și-a cruțat-o pe a sa. A venit pentru a sluji și nu pentru a fi slujit; ne-a învățat că nu este mare acela care are, ci acela care dă. Drept și blând, n-a opus rezistență și s-a lăsat condamnat pe nedrept. În acest mod Isus a adus în lume iubirea lui Dumnezeu. Numai așa a învins moartea, păcatul, frica și mondenitatea însăși: numai cu forța iubirii divine. Să cerem astăzi, aici împreună, harul de a redescoperi fascinația de a-l urma pe Isus, de a-l imita, de a nu căuta altceva decât pe El și iubirea sa umilă. Pentru că se află aici, în comuniunea cu El și în iubirea față de alții, sensul vieții pe pământ. Credeți în asta?

Am venit să vă spun și mulțumesc pentru modul în care trăiți Evanghelia pe care am ascultat-o. Se spune că între Evanghelia scrisă și cea trăită este aceeași diferență care există între muzica scrisă și cea interpretată. Voi aici cunoașteți melodia Evangheliei și trăiți entuziasmul ritmului său. Sunteți un cor care cuprinde o varietate de națiuni, limbi și rituri; o diversitate pe care Duhul Sfânt o iubește și vrea s-o armonizeze tot mai mult, pentru a face din ea o simfonie. Această polifonie bucuroasă a credinței este o mărturie pe care o dați tuturor și care edifică Biserică. M-a impresionat ceea ce a spus Mons. Hinder odată și anume că nu numai că el se simte păstorul vostru, ci că voi, cu exemplul vostru, sunteți adesea păstori pentru el. Mulțumesc pentru asta!

Totuși a trăi ca fericiți și a urma calea lui Isus nu înseamnă a fi mereu veseli. Cel care este mâhnit, cel care îndură nedreptăți, cel care se străduiește ca să fie făcător de pace știe ce înseamnă a suferi. Pentru voi desigur nu este ușor a trăi departe de casă și a simți eventual, în afară de lipsa afectelor cele mai dragi, incertitudinea viitorului. Însă Domnul este fidel și nu-i abandonează pe ai săi. Un episod din viața sfântului Anton abate, marele inițiator al monahismului în deșert, ne poate ajuta. Pentru Domnul el lăsase toate și se afla în deșert. Acolo, pentru câtva timp a fost cufundat într-o aspră luptă spirituală care nu-i dădea răgaz, asaltat de îndoieli și întuneric, precum și de ispita de a ceda în fața nostalgiei și a regretelor pentru viața trecută. Apoi Domnul l-a mângâiat după atâta chin și sfântul Anton l-a întrebat: „Unde erai? De ce n-ai apărut mai înainte pentru a mă elibera de suferințe? Unde erai?”. Atunci a perceput în mod clar răspunsul lui Isus: „Eu eram aici, Anton” (Sf. Atanasiu, Vita Antonii, 10). Domnul este aproape. Se poate întâmpla, în fața unei încercări sau a unei perioade dificile, să credem că suntem singuri, chiar și după atâta timp petrecut cu Domnul. Însă în acele momente El, chiar dacă nu intervine imediat, merge lângă noi și, dacă noi continuăm să mergem înainte, va deschide o cale nouă. Pentru că Domnul este specialist în a face lucruri noi, știe să deschidă căi și în deșert (cf. Is 43,19).

Iubiți frați și surori, aș vrea să vă spun și că a trăi fericirile nu cere gesturi eclatante. Să privim la Isus: n-a lăsat nimic scris, n-a construit nimic impunător. Și când ne-a spus cum să trăim n-a cerut să înălțăm mari lucrări sau să ne semnalăm făcând gesturi extraordinare. Ne-a cerut să realizăm o singură operă de artă, posibilă pentru toți: aceea a vieții noastre. Fericirile sunt așa dar o hartă de viață: nu cer acțiuni supraomenești, ci să-l imităm pe Isus în viața de fiecare zi. Invită să ținem curată inima, să practicăm blândețea și dreptatea în pofida a orice, să fim milostivi cu toți, să trăim mâhnirea uniți cu Dumnezeu. Este sfințenia trăirii zilnice, care nu are nevoie de minuni și de semne extraordinare. Fericirile nu sunt pentru supermeni, ci pentru cel care înfruntă provocările și încercările de fiecare zi. Cine le trăiește conform lui Isus face curată lumea. Este ca un pom care, și în acest ținut uscat, în fiecare zi absoarbe aer poluat și restituie oxigen. Vă urez să fiți așa, bine înrădăcinați în Cristos, în Isus și gata să face bine oricui vă stă aproape. Comunitățile voastre să fie oaze de pace.

În sfârșit, aș vrea să mă opresc pe scurt asupra a două fericiri. Prima: „Fericiți cei blânzi” (Mt 5,5). Nu este fericit cel care agresează sau este samavolnic, ci acela care menține comportamentul lui Isus care ne-a mântuit: blând și în fața acuzatorilor săi. Îmi place să-l citez pe sfântul Francisc, când a dat instrucțiuni fraților despre modul în care să meargă la sarazini și la necreștini. A scris: „Să nu facă certuri sau dispute, ci să fie supuși fiecărei creaturi umane din iubire față de Dumnezeu și să mărturisească faptul că sunt creștini” (Regola non bollata, XVI). Nici certuri nici dispute – și acest lucru este valabil și pentru preoți – nici certuri nici dispute: în acel timp, în timp ce mulți plecau îmbrăcați în armuri grele, sfântul Francisc a amintit că un creștin pleacă armat numai cu credința sa umilă și cu iubirea sa concretă. Este importantă blândețea: dacă vom trăi în lume în modul lui Dumnezeu, vom deveni canale ale prezenței sale; altminteri, nu vom aduce rod.

A doua fericire: „Fericiți făcătorii de pace” (v. 9). Creștinul promovează pacea, începând de la comunitatea în care trăiește. În cartea Apocalipsului, printre comunitățile cărora însuși Isus se adresează este una, cea din Filadelfia, care cred că se asemănă cu voi. Este o Biserică față de care Domnul, în mod diferit de aproape toate celelalte, nu reproșează nimic. De fapt, ea a păzit cuvântul lui Isus, fără a renega numele său, și a perseverat, adică a mers înainte, chiar și în dificultăți. Și este un aspect important: numele Filadelfia înseamnă iubire între frați. Iubirea fraternă. Iată, o Biserică ce perseverează în cuvântul lui Isus și în iubirea fraternă este plăcută Domnului și aduce rod. Cer pentru voi harul de a păstra pacea, unitatea, de a vă îngriji unii de alții, cu acea frumoasă fraternitate prin care nu există creștini de clasa întâi și de clasa a doua.

Isus, care vă numește fericiți, să vă dea harul de a merge mereu înainte fără a vă descuraja, crescând în iubire „între voi și față de toți” (1Tes 3,12).

* * *

Salut la sfârșitul Liturghiei

Înainte de a încheia această celebrare, care mi-a dat atâta bucurie, doresc să vă adresez salutul meu afectuos vouă tuturor care ați participat: credincioși caldeeni, copți, greco-catolici, greco-melchiți, latini, maroniți, siro-catolici, siro-malabarezi, siro-malancarezi.

Mulțumesc din inimă monseniorului Hinder pentru pregătirea acestei vizite și pentru toată munca sa pastorală. Un „mulțumesc” călduros patriarhilor, arhiepiscopilor majori și celorlalți episcopi prezenți, preoților, persoanelor consacrate și atâtor laici angajați cu generozitate și spirit de slujire în comunități și cu cei mai săraci.

Salut și mulțumesc „eyal Zayid fi dar Zayid / fiii lui Zayid în casa lui Zayid„.

Mama noastră Maria Preasfântă să vă păstreze în iubirea față de Biserică și în mărturia bucuroasă a Evangheliei. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 05.02.2019
Publicarea pe acest sit: 05.02.2019
Etichete: , ,

Lasă un răspuns