Predica Papei la Liturghia de la finalul întâlnirii privind protecția copilului

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia de la finalul întâlnirii
privind protecția copilului
duminică, 24 februarie 2019

Iubiți frați și surori,

Aducând mulțumire Domnului care ne-a însoțit în aceste zile, aș vrea să vă mulțumesc vouă tuturor pentru spiritul eclezial și angajarea concretă pe care le-ați arătat cu atâta generozitate.

Munca noastră ne-a făcut să recunoaștem, o dată în plus, că gravitatea plăgii abuzului sexual asupra minorilor este un fenomen răspândit din punct de vedere istoric din păcate în toate culturile și societățile. Ea a devenit, numai în timpuri relativ recente, obiect al unor studii sistematice, grație schimbării sensibilității opiniei cu privire la o problemă considerată tabu în trecut, adică toți știau despre prezența ei dar nimeni nu vorbea. Asta îmi aduce în minte și practica religioasă crudă, răspândită în trecut în unele culturi, de a oferi ființe umane – adesea copii – ca jertfe în riturile păgâne. Totuși, și astăzi statisticile disponibile cu privire la abuzurile sexuale asupra minorilor, întocmite de diferite organizații și organisme naționale și internaționale (OMS, UNICEF, Interpol, Europol și altele), nu reprezintă adevărata entitate a fenomenului, adesea subestimat îndeosebi pentru că multe cazuri de abuzuri sexuale asupra minorilor nu sunt denunțate[1], îndeosebi cele foarte numeroase în cadrul familial.

De fapt, adesea victimele se încred și caută ajutor[2]. În spatele acestei îndărătnicii poate să fie rușinea, dezorientarea, frica de răzbunare, sentimentele de vinovăție, neîncrederea în instituții, condiționările culturale și sociale, dar și dezinformarea cu privire la serviciile și la structurile care pot să ajute. Din păcate, neliniștea duce la amărăciune, ba chiar la sinucidere, sau uneori la răzbunare făcând același lucru. Singurul lucru sigur este că milioane de copii în lume sunt victime ale exploatării și ale abuzurilor sexuale.

Ar fi important aici să se prezinte datele generale – după părerea mea tot parțiale – la nivel global[3], apoi european, asiatic, american, african și din Oceania, pentru a da un cadru gravității și profunzimii acestei plăgi în societățile noastre[4]. Pentru a evita discuții inutile, aș vrea să evidențiez înainte de toate că menționarea unor țări are singurul obiectiv de a cita datele statistice prezentate în rapoartele de mai sus.

Primul adevăr care reiese din datele disponibile este că acela care comite abuzurile, adică violențele (fizice, sexuale sau emotive), sunt mai ales părinții, rudele, soții soțiilor minore, antrenorii și educatorii. În afară de asta, conform datelor UNICEF din 2017 referitoare la 28 de țări din lume, din 10 tinere care au avut raporturi sexuale forțate, 9 revelează că au fost victime ale unei persoane cunoscute sau apropiate de familie.

Conform datelor oficiale ale guvernului american, în Statele Unite peste 700.000 de copii în fiecare an sunt victime ale violențelor și maltratărilor, conform International Center for Missing and Exploited Childred (ICMEC), un copil din 10 îndură abuzuri sexuale. În Europa 18 milioane de copii sunt victime ale abuzurilor sexuale[5].

Dacă luăm exemplul Italiei, raportul lui „Telefono Azzuro” din 2016 evidențiază că 68,9% dintre abuzuri au loc în cadrul casei minorului[6].

Teatru al violențelor nu este numai ambientul familial, ci și cel al cartierului, al școlii, al sportului[7] și, din păcate, și cel eclezial.

Din studiile efectuate, în ultimii ani, despre fenomenul abuzurilor sexuale asupra minorilor reiese de asemenea că dezvoltarea web-ului și a mijloacelor de comunicare a contribuit la creșterea în mod însemnat a cazurilor de abuzuri și violențe săvârșit on line. Difuzarea pornografiei se răspândește rapid în lume prin rețea. Plaga pornografiei a asumat dimensiuni înspăimântătoare, cu efecte distrugătoare asupra psihicului și asupra relațiilor dintre bărbat și femeie, și dintre ei și copii. Este un fenomen în creștere continuă. O parte foarte considerabilă a producției pornografice are, cu tristețe, ca obiect pe minori, care astfel sunt răniți grav în demnitatea lor. Studiile în acest domeniu – este trist – documentează că acest lucru se petrece în moduri tot mai oribile și violente; se ajunge la extremul actelor de abuz asupra minorilor comandate și urmărite direct prin rețea[8].

Amintesc aici Congresul internațional care a avut loc la Roma despre tema demnității copilului în era digitală; precum și primul Forum al Alianței Interreligioase pentru comunități mai sigure, care a avut loc, despre aceeași temă, în noiembrie 2018, la Abu Dhabi.

O altă plagă este turismul sexual: conform datelor 2017 ale Organizației Mondiale a Turismului, în fiecare an trei milioane de persoane pleacă în călătorie pentru a avea raporturi sexuale cu un minor[9]. Este semnificativ faptul că autorii acestor delicte, în cea mai mare parte dintre cazuri, nu recunosc că ceea ce comit este un delict.

Așadar, suntem în fața unei probleme universale și transversale care din păcate se întâlnește aproape peste tot. Trebuie să fim clari: universalitatea acestei plăgi, în timp ce confirmă gravitatea sa în societățile noastre[10], nu diminuează monstruozitatea sa în cadrul Bisericii.

Inumanitatea fenomenului la nivel mondial devine și mai gravă și mai scandaloasă în Biserică, pentru că este în contrast cu autoritatea sa morală și cu credibilitatea sa etică. Consacratul, ales de Dumnezeu pentru a conduce sufletele la mântuire, se lasă subjugat de propria fragilitate umană, sau de propria boală, devenind astfel un instrument al satanei. În abuzuri noi vedem mâna răului care nu cruță nici măcar nevinovăția copiilor. Nu există explicații suficiente pentru aceste abuzuri față de copii. Cu umilință și curaj trebuie să recunoaștem că suntem în fața misterului răului, care se năpustește împotriva celor mai slabi pentru că sunt imagine a lui Isus. Iată pentru ce în Biserică actualmente a crescut conștiința că trebuie nu numai să se încerce zăgăzuirea abuzurilor foarte grave cu măsuri disciplinare și procese civile și canonice, ci și să se înfrunte cu hotărâre fenomenul fie în interiorul, fie în exteriorul Bisericii. Ea se simte chemată să combată acest rău care atinge centrul misiunii sale: de a vesti Evanghelia celor mici și de a-i proteja de lupii hrăpăreți.

Aici aș vrea să reafirm clar: dacă în Biserică s-ar releva chiar și un singur caz de abuz – care reprezintă deja în sine o monstruozitate – acest caz trebuie înfruntat cu seriozitatea maximă. Frați și surori: în furia, justificată, a oamenilor, Biserica vede reflexia mâniei lui Dumnezeu, trădat și pălmuit de acești consacrați necinstiți. Ecoul strigătului tăcut al celor mici, care în loc să găsească în ei paternitate și călăuze spirituale au găsit niște călăi, va face să tremure inimile anesteziate de ipocrizie și de putere. Noi avem obligația de a asculta cu atenție acest strigăt tăcut sufocat.

Așadar, este greu de înțeles fenomenul abuzurilor sexuale asupra minorilor fără considerarea puterii, deoarece ei sunt mereu consecința abuzului de putere, exploatarea unei poziții de inferioritate a celui lipsit de apărare abuzat care permite manipularea conștiinței sale și a fragilității sale psihologice și fizice. Abuzul de putere este prezent și în celelalte forme de abuzuri ale căror victime sunt aproape optzeci și cinci de milioane de copii, uitați de toți: copiii-soldat, minorii prostituați, copiii malnutriți, copiii răpiți și adesea victime ale comerțului monstruos de organe umane, sau transformați în sclavi, copiii victime ale războaielor, copiii refugiați, copiii avortați și așa mai departe.

În fața unei așa cruzimi, a unei așa jertfiri idolatrice a copiilor pentru zeul putere, bani, orgoliu, mândrie, nu sunt suficiente numai explicațiile empirice; acestea nu sunt capabile să ne facă să înțelegem mărimea și profunzimea acestei drame. Încă o dată hermeneutica pozitivistă demonstrează propria limită. Ne dă o adevărată explicație care ne va ajuta să luăm măsurile necesare, dar nu este capabilă să ne dea un indiciu. Și noi astăzi avem nevoie de explicații și de indicii. Explicațiile ne vor ajuta mult în domeniul operativ, dar ne vor lăsa la jumătatea drumului.

Așadar, care ar fi „indiciul” existențial al acestui fenomen delictuos? Ținând cont de mărimea și profunzimea sa umană, astăzi nu este altceva decât manifestarea actuală a duhului răului. Fără a ține cont de această dimensiune am rămâne departe de adevăr și fără soluții adevărate.

Frați și surori, astăzi suntem în fața unei manifestări a răului, nerușinată, agresivă și distructivă. În spate și înăuntru este duhul răului care în orgoliul său și în mândria sa se simte stăpânul lumii[11] și crede că a învins. Și asta aș vrea să v-o spun cu autoritatea de frate și de părinte, desigur mic și păcătos, dar care este păstorul Bisericii care prezidează în caritate: în aceste cazuri dureroase văd mâna răului care nu cruță nici măcar nevinovăția celor mici. Și asta mă face să mă gândesc la exemplul lui Irod care, determinat de frica de a pierde puterea sa, a poruncit să fie masacrați toți copiii din Betleem[12]. În spatele acestui lucru este satana.

Și așa cum trebuie să luăm toate măsurile practice pe care bunul simț, științele și societatea ni le oferă, tot așa nu trebuie să pierdem din vedere această realitate și să luăm măsurile spirituale pe care însuși Domnul ni le învață: umilire, acuzare de noi înșine, rugăciune, pocăință. Este unicul mod de a învinge duhul răului. Așa l-a învins Isus[13].

Așadar, obiectivul Bisericii va fi acela de a asculta, a tutela, a proteja și a îngriji minorii abuzați, exploatați și uitați, oriunde s-ar afla ei. Biserica, pentru a ajunge la acest obiectiv, trebuie să se ridice mai presus de toate polemicile ideologice și de politicile jurnaliste care adesea instrumentalizează, pentru diferite interese, înseși dramele trăite de cei mici.

De aceea, a venit ora de a colabora împreună pentru a dezrădăcina această brutalitate din trupul umanității noastre, adoptând toate măsurile necesare deja în vigoare la nivel internațional și la nivel eclezial. A venit ora de a găsi echilibrul corect al tuturor valorilor aflate în joc și de a da directive uniforme pentru Biserică, evitând cele două extreme a unui justițiarism, provocat de sentimentul de vinovăție pentru greșelile trecute și de presiunea lumii mediatice, și a unei autoapărări care nu înfruntă cauzele și consecințele acestor delicte grave.

În acest context doresc să menționez „Best Practices” formulate, sub conducerea Organizației Mondiale a Sănătății[14], de un grup de zece agenții internaționale care a dezvoltat și aprobat un pachet de măsuri numit INSPIRE, adică șapte strategii pentru a pune capăt violenței împotriva copiilor[15].

Folosindu-se de aceste linii directoare, Biserica, în itinerarul său legislativ, grație munci desfășurate în anii trecuți și de Comisia Pontificală pentru Tutelarea Minorilor și a contribuției acestei întâlnirii noastre, se va concentra pe următoarele dimensiuni:

  1. Tutelarea copiilor: obiectivul primar al oricărei măsuri este acela de a-i proteja pe cei mici și a împiedica să cadă victime ale oricărui abuz psihologic și fizic. Așadar trebuie schimbată mentalitatea pentru a combate atitudinea defensivo-reactivă pentru salvgardarea instituției, în folosul unei căutări sincere și hotărâte a binelui comunității, dând prioritate victimelor de abuzuri în toate sensurile. În fața ochilor noștri trebuie să fie prezente mereu fețele nevinovate ale celor mici, amintind cuvintele Învățătorului: „Dar oricine ar scandaliza pe unul dintre aceștia mai mici, care cred în mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră de moară trasă de măgar și să fie aruncat în adâncul mării. Vai lumii pentru scandaluri! Căci este inevitabil să vină scandalurile, dar vai omului prin care vine scandalul” (Mt 18,6-7).
  2. Seriozitate impecabile: aș vrea să reafirm aici că „Biserica nu se va cruța în a face tot ceea ce este necesar pentru a preda justiției pe oricine a comis aceste delicte. Biserica nu va încerca niciodată să mușamalizeze sau să subevalueze niciun caz” (Discurs adresat Curiei Romane, 21 decembrie 2018). Pentru convingerea sa „păcatele și delictele persoanele consacrate se colorează în nuanțe și mai sumbre de infidelitate, de rușine și deformează fața Bisericii amenințând credibilitatea sa. De fapt, Biserica, împreună cu fiii săi fideli, este și victimă a acestor infidelități și a acestor adevărate delicte de delapidare” (ibid.).
  3. O adevărată purificare: în pofida măsurilor luate și a progreselor făcute în materie de prevenire a abuzurilor, trebuie impusă o reînnoită și perenă angajare la sfințenie a păstorilor, a căror configurare cu Cristos Bunul Păstor este un drept al poporului lui Dumnezeu. Așadar, se reafirmă „voința sa fermă de a continua, cu toată forța sa, pe drumul purificării. Biserica se va interoga, folosindu-se și de experți, despre cum să-i protejeze pe copii; cum să evite aceste nenorociri, cum să îngrijească și să reintegreze victimele; cum să întărească formarea în seminarii. Se va încerca să se transforme erorile comise în oportunități pentru a dezrădăcina această plagă nu numai din trupul Bisericii ci și din cel al societății” (ibid.). Sfânta teamă de Dumnezeu ne face să ne acuzăm pe noi înșine – ca persoane și ca instituție – și să reparăm lipsurile noastre. Să ne acuzăm pe noi înșine: este un început sapiențial, legat de sfânta teamă de Dumnezeu. A învăța să ne acuzăm pe noi înșine, ca persoane, ca instituții, ca societate. În realitate, nu trebuie să cădem în capcana de a-i acuza pe alții, care este un pas spre alibiul care ne separă de realitate.
  4. Formarea: adică exigențele selecționării și formării candidaților la preoție cu criterii nu numai negative, preocupați îndeosebi de a exclude personalitățile problematice, dar și pozitive oferind un drum de formare echilibrat pentru candidații capabili, orientat spre sfințenie și care cuprinde virtutea castității. Sfântul Paul al VI-lea în enciclica Sacerdotalis caelibatus a scris: „O viață așa de total și delicat angajată în interior și în exterior, ca aceea a preotului celibatar, exclude subiecți cu echilibru psihofizic și moral insuficient, nici nu trebuie să se pretindă ca harul să înlocuiască natura în asta” (nr. 64).
  5. Întărirea și verificarea liniilor directoare ale Conferințelor Episcopale: adică reafirmarea exigenței unității episcopilor în aplicarea de parametri care să aibă valoare de norme și nu numai de orientări. Norme, nu numai orientări. Niciun abuz nu trebuie acoperit vreodată (așa cum era obișnuința în trecut) și subevaluat, deoarece acoperirea abuzurilor favorizează răspândirea răului și adaugă un ulterior nivel de scandal. Îndeosebi dezvoltarea unei noi abordări eficace pentru prevenire în toate instituțiile și ambientele activităților ecleziale.
  6. Însoțirea persoanelor abuzate: răul pe care l-au trăit lasă în ei răni de neșters care se manifestă și în supărări și tendințe la autodistrugere. Așadar Biserica are obligația de a le oferi tot sprijinul necesar folosindu-se de experți în acest domeniu. A asculta, îmi permit cuvântul: „a pierde timp” în ascultare. Ascultarea îl vindecă pe cel rănit și ne vindecă și pe noi înșine de egoism, de distanță, de acel „nu-mi revine mie”, de atitudinea preotului și a levitului din parabola bunului samaritean.
  7. Lumea digitală: protecția minorilor trebuie să țină cont de noile forme de abuz sexual și de abuzuri de orice tip care îi amenință în ambientele în care trăiesc și prin noile instrumente pe care le folosesc. Seminariștii, preoții, călugării, călugărițele, lucrătorii pastorali și toți trebuie să fie conștienți că lumea digitală și folosirea instrumentelor are adesea incidență mai profundă decât se crede. Aici trebuie încurajate țările și autoritățile să aplice toate măsurile necesare pentru a limita siturile web care amenință demnitatea bărbatului, a femeii și îndeosebi a minorilor. Frați și surori: delictul nu se bucură de dreptul la libertate. Trebuie neapărat să ne opunem cu hotărâre maximă acestor nelegiuiri, să veghem și să luptăm pentru ca dezvoltarea celor mici să nu fie tulburată sau răvășită de un acces necontrolat al lor la pornografie, care va lăsa semne negative profunde în mintea lor și în sufletul lor. Trebuie să ne angajăm pentru ca tinerii și tinerele, îndeosebi seminariștii și clerul, să nu devină sclavi ai dependențelor bazate pe exploatarea și abuzarea delictuoasă a celor nevinovați și a imaginilor lor și pe disprețuirea demnității femeii și a persoanei umane. Se evidențiază aici noile norme „despre delictele mai grave” aprobate de papa Benedict al XVI-lea în 2010, unde a fost adăugată ca un nou caz de delict „obținerea, deținerea sau divulgarea” făcută de un membru al clerului „în orice mod și cu orice mijloc, de imagini pornografice care au ca obiect minori”. Atunci de vorbea despre „copii mai mici de 14 ani”, acum credem că trebuie să ridicăm această limită de vârstă pentru a lărgi tutelarea minorilor și a insista asupra gravității acestor fapte.
  8. Turismul sexual: comportamentul, privirea, sufletul discipolilor și slujitorilor lui Isus trebuie să știe să recunoască imaginea lui Dumnezeu în fiecare creatură umană, începând de la cele mai nevinovate. Numai inspirându-ne din acest respect radical față de demnitatea celuilalt vom putea să-l apărăm de puterea pătrunzătoare a violenței, a exploatării, a abuzului și a corupției, și să-l slujim în mod credibil în creșterea sa integrală, umană și spirituală, în întâlnirea cu alții și cu Dumnezeu. Pentru a combate turismul sexual este nevoie de reprimare judiciară, dar și de sprijin și proiecte de reinserare a victimelor acestui fenomen delictuos. Comunitățile ecleziale sunt chemate să întărească îngrijirea pastorală a persoanelor exploatate de turismul sexual. Între acestea, cele mai vulnerabile și care au nevoie de ajutor special sunt desigur femei, minori și copii; totuși, aceștia din urmă au nevoie de o protecție și de o atenție speciale. Autoritățile guvernamentale să dea prioritate și să acționeze cu urgență pentru a combate traficul și exploatarea economică a copiilor. În acest scop este important să se coordoneze eforturile la toate nivelurile societății și să se colaboreze strâns și cu organizațiile internaționale pentru a realiza un cadru juridic care să-i protejeze pe copii de exploatarea sexuală în turism și să permită urmărirea în mod legal a delincvenților[16].

Permiteți-mi acum o mulțumire vie tuturor preoților și consacraților care-l slujesc pe Domnul cu fidelitate și total și care se simt dezonorați și discreditați de comportamentele rușinoase al unor confrați ai lor. Toți – Biserică, consacrați, poporul lui Dumnezeu și chiar Dumnezeu însuși – purtăm consecințele infidelităților lor. Mulțumesc, în numele întregii Biserici, marii majorități a preoților care nu numai că sunt fideli față de celibatul lor, ci se și dedică într-o slujire făcută astăzi și mai dificilă de scandalurile câtorva puțini (dar mereu prea mulți) confrați ai lor. Și mulțumire și credincioșilor care cunosc bine pe păstorii lor destoinici și continuă să se roage pentru ei și să-i susțină.

În sfârșit, aș vrea să subliniez importanța de a trebui să transformăm acest rău în oportunitate de purificare. Să privim la figura lui Edith Stein – sfânta Tereza Benedicta a Crucii – cu certitudinea că „în noaptea cea mai întunecată apar cei mai mari profeți și sfinții. Totuși, curentul dătător de viață al vieții mistice rămâne invizibil. Cu siguranță evenimentele decisive ale istoriei lumii au fost influențate în mod esențial de suflete despre care nu se spune nimic în cărțile de istorie. Și care sunt sufletele cărora trebuie să le mulțumim pentru evenimentele decisive ale vieții noastre personale este ceva ce vom ști numai în ziua în care tot ceea ce este ascuns va fi dezvăluit”. Sfântul popor credincios al lui Dumnezeu, în tăcerea sa zilnică, în multe forme și maniere continuă să facă vizibil și atestă cu speranță „încăpățânată” că Domnul nu abandonează, că susține dăruirea constantă și, în atâtea situații, suferindă a fiilor săi. Sfântul și răbdătorul popor credincios al lui Dumnezeu, susținut și însuflețit de Duhul Sfânt, este fața cea mai bună a Bisericii profetice care știe să pună în centru pe Domnul său în dăruirea sa zilnică. Tocmai acest sfânt popor al lui Dumnezeu ne va elibera de plaga clericalismului, care este terenul fertil pentru toate aceste nelegiuiri.

Rezultatul cel mai bun și rezoluția cea mai eficace pe care o putem da victimelor, poporului Sfintei Maici Biserici și întregii lumi sunt angajarea pentru o convertire personală și colectivă, umilința de a învăța, de a asculta, de a asista și a proteja pe cei mai vulnerabili.

Fac un apel viu pentru lupta pe întregul front împotriva abuzurilor de minori, în domeniul sexual ca și în alte domenii, din partea tuturor autorităților și a fiecărei persoane, pentru că este vorba de delicte abominabile care trebuie șterse de pe fața pământului: asta o cer multele victime ascunse în familii și în diferite locuri din societățile noastre.

Note:
[1] Cf. María Isabel Martínez Pérez, Abusos sexuales en niños y adolescentes, Ed. Criminología y Justicia, 2012: sunt denunțate numai 2% din cazuri, mai ales atunci când abuzurile sunt în cadrul familial. Calculează de la 15% la 20% dintre victime ale pedofiliei în societatea noastră. Numai 50% dintre copii revelează abuzul pe care l-au suferit și, dintre aceste cazuri, numai 15% sunt denunțate efectiv. Numai 5% este sunt judecate.
[2] 1 caz din 3 nu vorbește cu nimeni (Date 2017 adunate de organizația non-profit THORN).
[3] Nivel global: în 2017, OMS a estimat că până la 1 miliard de minori cu vârsta cuprinsă între 2 și 17 ani au îndurat violențe sau neglijențe fizice, emotive sau sexuale. Abuzurile sexuale (de la atingeri la viol), conform unor estimări ale UNICEF din 2014, s-ar referi la peste 120 de milioane de fetițe, între care se înregistrează cel mai ridicat număr de victime. În 2017 aceeași organizație ONU a prezentat că în 38 de țări din lume cu profit scăzut sau mediu, aproape 17 milioane de femei adulte au admis că au avut un raport sexual forțat în timpul copilăriei.
Europa: în 2013, OMS a estimat peste 18 milioane de abuzuri. Conform UNICEF, în 28 de țări europene, circa 2,5 milioane de femei tinere au afirmat că au îndurat abuzuri sexuale cu sau fără contact fizic înainte de vârsta de 15 ani (date difuzate în 2017). În afară de asta, 44 de milioane (22,9%) au fost victime ale violenței fizice, în timp ce 55 de milioane (29,6%) victime ale violenței psihologice. Și nu numai atât: în 2017, Raportul Interpol cu privire la exploatarea sexuală a minorilor a dus la identificarea a 14.289 de victime în 54 de țări europene. Cu referință la Italia în 2017, CESVI a estimat că 6 milioane de copii au îndurat maltratări. În afară de asta, conform datelor elaborate de Telefono Azzurro, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2017, cazurile de abuz sexual și pedofilie gestionate de Serviciul 114 Emergenza Infanzia au fost 98, circa 7,5% din totalul cazurilor gestionate de Serviciu. 65% dintre minorii care au cerut ajutor era compus din victime de sex feminin și peste 40% erau de vârstă mai mică de 11 ani.
Asia: În India în deceniul 2001-2011, Asian Center for Human Rights a întâlnit un total de 48.338 cazuri de violuri de minori, cu o creștere de 336%: de fapt, de la 2.113 de cazuri din s-a ajuns la 7.112 de cazuri în 2011.
Americi: în Statele Unite datele oficiale ale guvernului afirmă că peste 700 de mii de copii, în fiecare an, sunt victime ale violențelor și maltratărilor. Conform International Center for Missing and Exploited Children (ICMEC), un copil din 10 suferă abuzuri sexuale.
Africa: în Africa de Sud rezultatele unei cercetări făcute de Centrul pentru justiția și prevenirea delictelor de la Universitatea din Cape Town, a revelat, în 2016, că un tânăr sudafrican din trei, bărbat sau femeie, este în pericol de abuzuri sexuale înainte de a fi ajuns la vârsta de 17 ani. Conform studiului, primul de acest gen la scară națională în Africa de Sud, 784.967 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 17 ani deja au îndurat abuzuri sexuale. Victimele în acest caz sunt în prevalență tineri băieți. Nici măcar o treime nu au denunțat violențele la autorități. În alte țări africane abuzurile sexuale asupra minorilor se inserează în contextul mai amplu al violențelor legate de conflictele care însângerează continentul și sunt greu cuantificabile. Fenomenul este strâns legat și de practica, în diferite națiuni africane și nu numai, a căsătoriilor precoce.
Oceania: în Australia, conform datelor difuzate de Australian Institute of Health and Welfare (AIHW) în februarie 2018 și referitoare la anii 2015-2017, 1 din 6 femei (16%, adică 1,5 milioane) au afirmat că au îndurat abuzuri fizice și/sau sexuale înainte de vârsta de 15 ani și 1 din 9 bărbați (11%, adică 992.000) au afirmat că au experimentat acest abuz când erau adolescenți. În afară de asta, în 2015-2016, circa 450 de mii de copii au fost obiect de măsuri de protecție a copilăriei, iar 55.600 de minori au fost îndepărtați din familii pentru a îngriji abuzurile îndurate și pentru a preveni altele. În sfârșit, să nu se uite pericolele în care se află minorii nativi: tot conform AIHW, în 2015-2016, copiii indigeni au avut de 7 ori mai mult probabilitatea de a fi obiect de abuzuri sau de abandonare față de cei de vârsta lor care nu sunt indigeni (cf. http://www.pbc2019.org/it/protezione-dei-minori/abuso-dei-minori-a-livello-globale).
[4] Datele prezentate se referă la țări etalon alese pe baza credibilității surselor disponibile. Cercetările difuzate de UNICEF despre 30 de țări confirmă acest fapt: un mic procent din victime au afirmat că au cerut ajutor.
[5]Cf. www.repubblica.it/salute/prevenzione/2016/05/12/news/maltrattamenti_sui_minori_tutti_gli_abusi – 139630223.
[6] În mod specific, presupusul responsabil al suferinței îndurate de un minor este, în 73,7% un părinte (mama în 44,2% și tatăl în 29,5%), o rudă în 3,3%, un prieten în 3,2%, un cunoscut în 3%, un profesor în 2,5%. Datele scot în evidență că responsabilul este un adult într-un mic procent dintre cazuri (2,2%) (cf. ibid.).
[7] O cercetare engleză din 2011, realizată de NSPCC (National Society for the Prevention of Cruelty to Children), a descoperit că 29% dintre subiecții intervievați afirmau că au îndurat molestări sexuale (fizice și verbale) în centrele unde se practica un sport.
[8] Conform datelor 2017 ale IWF (Internet Watch Foundation), la fiecare 7 minute o pagină web expediază imagini cu copii abuzați sexual. În 2017, au fost găsite 78.589 URL care conțin imagini de abuz sexual concentrate îndeosebi în Olanda, urmată de Statele Unite, Canada, Franța și Rusia. 55% din victime au mai puțin de 10 ani, 86% sunt fetițe, 7% băieți, 5% ambii.
[9] Țintele cele mai frecventate sunt Brazilia, Republica Dominicană, Columbia, în afară de Thailanda și Cambogia. La acestea, în ultima vreme, s-au adăugat unele țări din Africa și din Europa de Est. În schimb, primele șase țări de proveniență ale celor care săvârșesc abuzuri sunt Franța, Germania, Regatul Unit, China, Japonia și Italia. Nu trebuie neglijat și numărul în creștere al femeilor care călătoresc în țări în curs de dezvoltare, în căutare de sex plătit cu minori: în total, ele reprezintă 10% din turiștii sexuali din lume. În afară de asta, conform unui studiu făcut de ECPAT International (End Child Prostitution in Asian Tourism) între 2015 și 2016, 35% din turiștii sexuali pedofili a fost constituit din clienți obișnuiți, în timp ce 65% din clienți ocazionali (cf. https://www.osservatoriodiritti.it/2018/03/27/turismo-sessuale-minorile-nel-mondo-italia-ecpat).
[10] „De fapt, dacă această calamitate foarte gravă a ajuns să lovească unii slujitori consacrați, se pune întrebarea: cât ar putea ea să fie profundă în societățile noastre și în familiile noastre?” (Discurs adresat Curiei Romane, 21 decembrie 2018).
[11] Cf. R.H. Benson, The Lord of the World, Dodd, Mead and Company, London 1907.
[12] „Quare times, Herodes, quia audis Regem natum? Non venit ille ut te excludat, sed ut diabolum vincat. Sed tu haec non intelligens turbaris et saevis; et ut perdas umum quem quaeris, per tot infantium mortes efficeris crudelis […] Necas parvulos corpore quia te necat timor in corde” (S. Quadvultdeus, Sermo 2 de SymboloPL 40, 655).
[13] „Quemadmodum enim ille, effuso in scientiae lignum veneno suo, naturam gusto corruperat, sic et ipse dominicam carnem vorandam presumens, Deitatis in ea virtute, corruptus interitusque sublatus est” (Maximus Confessor, Centuria 1, 8-13: PG, 1182-1186).
[14] (CDC: United States Centers for Disease Control and Prevention; CRC: Convention on the Rights of the Child; End Violence Against Children: The Global Partnership; PAHO: Pan American Health Organization; PEPFAR: President’s Emergency Program for AIDS Relief; TfG: Together for Girls; Unicef: United Nations Children’s Fund; UNODC: United Nations Office on Drugs and Crime; USAID: United States Agency for International Development; WHO: World Health Organization).
[15] Fiecare literă din cuvântul INSPIRE reprezintă una din strategii, și cea mai mare parte a demonstrat că are efecte preventive asupra diferitelor tipuri de violență, în afară de binefaceri în sectoare precum sănătatea mentală, educația și reducerea criminalității. Cele șapte strategii sunt următoarele. Implementation and enforcement of laws: implementarea și aplicarea legilor (de exemplu, a interzice discipline violente și a limita accesul la alcool și arme de foc); Norms and values: norme și valori de schimbat (de exemplu, cei care iartă abuzul sexual asupra tinerelor sau comportamentul agresiv între tineri); Safe environments: ambiente sigure (de exemplu, a identifica în cartier „punctele calde” pentru violență și a înfrunta cauzele locale printr-o politică aptă să rezolve problemele și alte intervenții); Parent and caregiver support: părinți și sprijinul asistentului familial (de exemplu, furnizând formare părinților pentru tineri, noilor părinți); Income and economic strengthening: venituri și întărire economică (cum ar fi micro-creditul și formarea despre egalitate de gen); Response and support services: servicii de răspuns și sprijin (de exemplu, a garanta ca toți copiii expuși la violență să poată avea acces la îngrijiri eficace de urgență și să primească un sprijin psihosocial adecvat); Education and life skills: instruire și abilitare la viață (de exemplu, a garanta ca toți copiii să frecventeze școala și să furnizeze competențele sociale).
[16] Cf. Document Final al celui de-al VI-lea Congres Mondial despre Pastorația Turismului, 27 iulie 2004.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 24.02.2019
Publicarea pe acest sit: 24.02.2019
Etichete: ,

Lasă un răspuns