Predica Papei la Liturghia de încheiere a ZMT

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia de încheiere a ZMT
Campo San Juan Pablo II, Ciudad de Panama,
duminică, 27 ianuarie 2019

„Ochii tuturor din sinagogă erau îndreptați spre el. A început apoi să le vorbească: «Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care ați ascultat-o cu urechile voastre»” (Lc 4,30-21).

Așa ne prezintă evanghelia începutul misiunii publice a lui Isus. Îl prezintă în sinagoga care l-a văzut crescând, înconjurat de cunoscuți și vecini și cine știe poate și de vreun „catehet” al său din copilărie care l-a învățat legea. Moment important în viața Învățătorului, cu care copilul care s-a format și a crescut în sânul acelei comunități, se ridica în picioare și lua cuvântul pentru a vesti și a realiza visul lui Dumnezeu. Un cuvânt proclamat încă de atunci numai ca promisiune de viitor, dar care în gura lui Isus se putea spune numai la prezent, devenind realitate: „Astăzi s-a împlinit”.

Isus revelează acum-ul lui Dumnezeu care ne vine în întâmpinare pentru a ne chema și pe noi să luăm parte la acum-ul său, în care „să ducem săracilor vestea cea bună”, „să proclamăm celor captivi eliberarea și celor orbi recăpătarea vederii”, „să redăm libertatea celor asupriți” și „să vestim un an de bunăvoință al Domnului” (cf. Lc 4,18-19). Este acum-ul lui Dumnezeu care cu Isus devine prezent, devine chip, trup, iubire de milostivire care nu așteaptă situații ideale sau perfecte pentru manifestarea sa, nici nu acceptă scuze pentru realizarea sa. El este timpul lui Dumnezeu care face drepte și oportune orice situație și orice spațiu. În Isus începe și devine viață viitorul promis.

Când? Acum. Dar nu toți cei care l-au ascultat acolo s-au simțit invitați sau convocați. Nu toți vecinii din Nazaret erau gata să creadă în cineva pe care-l cunoșteau și pe care l-au văzut crescând și care îi invita să realizeze un vis atât de așteptat. Ba chiar spuneau: „Dar nu este fiul lui Iosif?” (cf. Lc 4,22).

Și nouă ni se poate întâmpla același lucru. Nu întotdeauna credem că Dumnezeu poate să fie atât de concret și zilnic, atât de apropiat și real, și cu atât mai puțin că a devenit atât de prezent și acționează prin vreo persoană cunoscută așa cum poate să fie un vecin, un prieten, o rudă. Nu credem întotdeauna că Domnul ne poate invita să lucrăm și să ne murdărim pe mâini împreună cu El în Împărăția sa în mod așa de simplu dar incisiv. Ne costă să acceptăm ca „iubirea divină să devină concretă și aproape experimentabilă în istorie cu toate vicisitudinile sale dureroase și glorioase” (Benedict al XVI-lea, Cateheză, 28 septembrie 2005).

Și nu sunt puține momentele în care ne comportăm ca vecinii din Nazaret, când preferăm un Dumnezeu la distanță: frumos, bun, generos, bine desenat, dar distant și, mai ales să nu deranjeze, un Dumnezeu „domesticit”. Pentru că un Dumnezeu vecin și zilnic, un Dumnezeu prieten și frate ne cere să învățăm apropiere, cotidianitate și mai ales fraternitate. El n-a voit să se manifeste în mod angelic sau spectaculos, ci a voit să ne dăruiască o față fraternă și prietenească, concretă, familiară. Dumnezeu este real pentru că iubirea este reală, Dumnezeu este concret pentru că iubirea este concretă. Și tocmai această „concretețe a iubirii este ceea ce constituie unul dintre elementele esențiale ale vieții creștinilor” (cf. Id., Omilie, 1 martie 2006).

Și noi putem fi în aceleași riscuri ale oamenilor din Nazaret, atunci când în comunitățile noastre Evanghelia vrea să devină viață concretă și începem să spunem: „dar acești tineri, nu sunt fii ai Mariei, ai lui Iosif, nu sunt frații lui…?… rudele lui…? Aceștia nu sunt adolescenții pe care noi i-am ajutat să crească?… Să stea liniștit, cum putem să credem în el? Acela de acolo, nu era cel care spărgea mereu geamurile cu mingea?”. Și unul care s-a născut pentru a fi profeție și vestire a Împărăției lui Dumnezeu este domesticit și sărăcit. A voi domesticirea Cuvântului lui Dumnezeu este o ispită de toate zilele.

Și vouă, dragi tineri, vi se poate întâmpla același lucru de fiecare dată când credeți că misiunea voastră, vocația voastră, chiar și viața voastră este o promisiune care este valabilă însă pentru viitor și nu are nimic de-a face cu prezentul. Ca și cum a fi tineri ar fi sinonim cu „sală de așteptare” pentru cel care așteaptă rândul orei sale. Și în acel „între timp” al acelei ore, inventăm pentru voi sau voi înșiși inventați un viitor bine împachetat igienic și fără consecințe, bine construit și garantat și cu totul „bine asigurat”. Nu vrem să vă oferim un viitor de laborator! Este „ficțiunea” bucuriei, nu bucuria de astăzi, a concretului, a iubirii. Și astfel cu această ficțiune a bucuriei vă „tranchilizăm”, vă adormim pentru ca să nu faceți gălăgie, pentru ca să nu deranjați prea mult, să nu puneți întrebări vouă înșivă și nouă, pentru ca să nu puneți în discuție pe voi înșivă și pe noi; și în acest „între timp” visele voastre pierd cota, devin netezitoare, încep să adoarmă și sunt „iluzii” mici și triste (cf. Omilia din Duminica Floriilor, 28 martie 2018), numai pentru că noi considerăm sau voi considerați că încă nu este acum-ul vostru; că sunteți prea tineri pentru a vă implica în a visa și a construi ziua de mâine. Și astfel continuăm să vă amânăm… Și știți un lucru? Multor tineri le place asta. Vă rog, să-i ajutăm să facă în așa fel încât să nu le placă asta, să reacționeze, să vrea să trăiască „acum-ul” lui Dumnezeu.

Unul din roadele Sinodului recent a fost bogăția de a ne putea întâlni și, mai ales, de a asculta. Bogăția ascultării între generații, bogăția schimbului și valoarea de a recunoaște că avem nevoie unii de alții, că trebuie să ne străduim să favorizăm canale și spații în care să ne implică în a visa și a construi ziua de mâine deja de astăzi. Dar nu izolat, uniți, creând un spațiu un comun. Un spațiu care nu se dăruiește nici nu-l câștigăm la loterie, ci un spațiu pentru care și voi trebuie să luptați. Voi tinerii trebuie să luptați pentru spațiul vostru astăzi, pentru că viața este astăzi. Nimeni nu-ți poate promite o zi de mâine: viața ta este aici, intrarea ta în joc este astăzi, spațiul tău este astăzi. Cum răspunzi la asta?

Voi, dragi tineri, nu sunteți viitorul. Ne place să spunem: „Voi sunteți viitorul…”. Nu, sunteți prezentul! Nu sunteți viitorul lui Dumnezeu: voi tinerii sunteți acum-ul lui Dumnezeu! El vă convoacă, vă cheamă în comunitățile voastre, vă cheamă în orașele voastre să mergeți în căutarea bunicilor, a adulților; să vă ridicați în picioare și împreună cu ei să luați cuvântul și să realizați visul cu care Domnul v-a visat.

Nu mâine, acum, pentru că acolo, acum, unde este comoara ta, acolo este și inima ta (cf. Mt 6,21); și ceea ce vă îndrăgostește va cuceri nu numai imaginația voastră, ci va implica totul. Va fi ceea ce vă face să vă sculați dimineața și vă stimulează în momentele de oboseală, ceea ce vă va frânge inima și vă va umple de uimire, de bucurie și de recunoștință. Să simțiți că aveți o misiune și îndrăgostiți-vă de ea și de asta va depinde totul (cf. Pedro Arrupe, S.J., Nada es más práctico). Vom putea avea totul, dar, dragi tineri, dacă lipsește pasiunea iubirii, va lipsi totul. Pasiunea iubirii astăzi! Să lăsăm ca Domnul să facă să ne îndrăgostim și să ne ducă spre ziua de mâine!

Pentru Isus nu există un „între timp”, ci o iubire de milostivire care vrea să pătrundă în inimă și s-o cucerească. El vrea să fie comoara noastră, pentru că Isus nu este un „între timp” în viață sau o modă trecătoare, este iubire de dăruire care invită la dăruire.

Este iubire concretă, de astăzi, apropiată, reală; este bucurie sărbătorească ce se naște alegând să se participe la pescuirea minunată a speranței și a carității, a solidarității și a fraternității în fața atâtor priviri paralizate și paralizante datorită fricilor și excluderii, speculației și manipulării.

Fraților, Domnul și misiunea sa nu sunt un „între timp” în viața noastră, ceva trecător, nu sunt numai o Zi Mondială a Tineretului: sunt viața noastră de astăzi și pentru drum!

Pentru toate aceste zile în mod special ne-a însoțit ca o muzică de fundal fiat-ul Mariei. Ea nu numai că a crezut în Dumnezeu și în promisiunile sale ca ceva posibil, a crezut în Dumnezeu și a avut curajul să spună „da” pentru a participa la acest acum al Domnului. A simțit că are o misiune, s-a îndrăgostit și asta a decis totul. Fie ca voi să puteți simți că aveți o misiune, să vă lăsați îndrăgostiți și Domnul va decide totul.

Și așa cum s-a întâmplat în sinagoga din Nazaret, Domnul, în mijlocul nostru, al prietenilor și cunoscuților săi, din nou se ridică în picioare, ia cartea și ne spune: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care ați ascultat-o cu urechile voastre” (Lc 4,21).

Dragi tineri, voiți să trăiți concretețea iubirii sale? „Da”-ul vostru să continue să fie ușa de intrare pentru ca Duhul Sfânt să dăruiască noi Rusalii, Bisericii și lumii. Așa să fie.

* * *

Salutul final

La sfârșitul acestei celebrări, aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru că ne-a dat posibilitatea de a împărtăși aceste zile și să trăim din nou această Zi Mondială a Tineretului.

În mod deosebit doresc să mulțumesc pentru prezența sa la această celebrare domnului președinte al Panama, Juan Carlos Varela Rodríguez, precum și președinților altor națiuni și celorlalte autorități politice și civile.

Mulțumesc Monseniorului José Domingo Ulloa Mendieta, arhiepiscop de Panama, pentru disponibilitatea sa și oficiile sale bune pentru a primi în dieceza sa această Zi, precum și celorlalți episcopi din această țară și din țările vecine, pentru tot ceea ce au făcut în comunitățile lor pentru a da găzduire și ajutor atâtor tineri.

Mulțumesc tuturor persoanelor care ne-au susținut cu rugăciunea lor și care au colaborat cu angajarea lor și munca lor pentru a face să devină realitate vistul Zilei Mondiale a Tineretului în această țară.

Și vouă, dragi tineri, un mare „mulțumesc”. Credința voastră și bucuria voastră au făcut să vibreze Panama, America și lumea întreagă. Așa cum am ascultat de atâtea ori în aceste zile în imnul acestei Zile: „Suntem pelerini care venim astăzi aici din continente și orașe”. Suntem pe drum: continuați să mergeți, continuați să trăiți credința și s-o împărtășiți. Nu uitați că nu sunteți ziua de mâine, nu sunteți „între timp”, ci acum-ul lui Dumnezeu.

Deja a fost anunțat sediul următoarei Zile Mondiale a Tineretului. Vă cer să nu lăsați să se răcească ceea ce ați trăit în aceste zile. Întoarceți-vă la parohiile și comunitățile voastre, în familiile voastre și la prietenii voștri, transmiteți ceea ce ați trăit, pentru ca alții să poată vibra cu forța și speranța concretă pe care voi le aveți. Și cu Maria continuați să spuneți „da” visului pe care Dumnezeu l-a semănat în voi!

Și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.01.2019
Publicarea pe acest sit: 27.01.2019
Etichete: , , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.