Discursul Papei adresat voluntarilor ZMT

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu voluntarii ZMT
Stadionul Rommel Fernandez, Panama,
duminică, 27 ianuarie 2019

Dragi voluntari,

Înainte de a încheia această Zi Mondială a Tineretului, am voit să mă întâlnesc cu voi toți pentru a mulțumi fiecăruia pentru slujirea pe care ați făcut-o în aceste zile și în timpul ultimelor luni care au precedat Ziua.

Mulțumesc lui Bartosz, Stella Maris del Carmen și Maria Margarida pentru că au împărtășit experiențele lor personal. Pentru mine a fost foarte important să vă ascult și să-mi dau seama de comuniunea care se creează atunci când ne unim pentru a-i sluji pe alții! Experimentăm cu credința capătă un gust și o forță complet noi: credința devine mai vie, mai dinamică și mai reală. Se experimentează o bucurie – o vedem aici – o bucurie diferită, pentru că s-a avut oportunitatea de a lucra umăr la umăr cu alții pentru a ajunge la un vis comun. Știu că voi toți ați experimentat toate acestea.

Voi acum știți cu bate inima atunci când se trăiește o misiune, și nu pentru că cineva v-a povestit-o, ci pentru că ați trăit-o. Ați atins cu mâna că „nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi” (In 15,13).

A trebui să trăiți și momente dure care v-au cerut diferite jertfe. Așa cum ne spuneai, Bartosz, unul experimentează și propriile slăbiciuni. Frumosul este că aceste slăbiciuni nu te-au oprit în angajarea ta și nici n-au devenit lucrul central, nici cel mai important. Le-ai experimentat în slujire, da; încercând să-i înțelegi și să-i slujești pe ceilalți voluntari și pe pelerini, desigur; însă ai avut curajul să nu te lași frânat de asta, să nu te lași paralizat și ai mers înainte. Fie ca limitele noastre, slăbiciunile noastre să nu ne paralizeze! Să mergem înainte, cu defectele noastre – apoi le vom corecta – cu slăbiciunile noastre… să mergem înainte, și așa este frumusețea de a ne ști trimiși, bucuria de a ști că mai presus de toate inconvenientele avem o misiune de dus înainte. A nu lăsa ca limitele, slăbiciunile și nici măcar păcatele să ne frâneze și să ne împiedice să trăim misiunea, pentru că Dumnezeu ne cheamă să facem ceea ce putem și să cerem ceea ce nu putem, știind că iubirea sa ne ia și ne transformă în manieră graduală (cf. Exortația apostolică Gaudete et exsultate, 49-50). Nu vă înspăimântați dacă vedeți slăbiciunile voastre; nu vă înspăimântați nici dacă vedeți păcatele voastre: ridicați-vă din nou și înainte, mereu înainte! Nu rămâneți la pământ, nu vă închideți, mergeți înainte cu ceea ce aveți mai important, mergeți înainte, căci Dumnezeu știe să ierte orice lucru! Să învățăm de la atâția care ca Bartosz au pus slujirea și misiunea pe primul loc, și restul vei vedea că va veni în adaos.

Mulțumesc tuturor, pentru că în aceste zile ați fost atenți și disponibili până la cele mai mici, până la cele mai zilnice și până la detaliile aparent mai nesemnificative, precum a oferi un pahar de apă și – în același timp – ați urmărit lucrurile mai mari care cereau multă planificare. Ați pregătit fiecare amănunt cu bucurie, creativitate și angajare, și cu multă rugăciune. Pentru că lucrurile rugate se simt și se trăiesc în profunzime. Rugăciunea dă valoare și vitalitate la tot ceea ce facem. Rugându-ne descoperim că facem parte dintr-o familie mai mare decât putem vedea și imagina. Rugându-ne „îi deschidem jocul” Bisericii care ne susține și ne însoțește din cer, sfinților și sfintelor care ne-au însemnat drumul, dar mai ales rugându-ne „îi deschidem jocul” lui Dumnezeu, pentru ca el să poată acționa și să poată intra și să poată învinge.

Ați voit să dedicați timpul vostru, energia voastră, resursele ca să visați și să construiți această întâlnire. Ați fi putut foarte bine să alegeți alte lucruri, voi ați voit să vă angajați. Acest cuvânt, pe care vor să-l elimine: angajare. Asta vă face să creșteți, asta vă face să deveniți mari, așa cum sunteți, dar angajare. A da ceea ce aveți mai bun în voi pentru a face posibilă minunea înmulțirii nu numai a pâinilor ci a speranței. Și voi, dând ceea ce aveți mai bun în voi înșivă, angajându-vă, faceți minunea înmulțirii speranței. Avem nevoie de a înmulți speranța. Mulțumesc! Mulțumesc pentru toate acestea! Și în asta demonstrați, încă o dată, că este posibil de renunțat la propriile interese în favoarea altora. Așa cum ai făcut și tu, Stella Maris. Eu am citit mărturiile mai înainte, pentru aceasta am putut să scriu asta; și când am citit mărturia ta am simțit ceva ca o voință să plâng. Ai renunțat la interesele tale: ai adunat bănuț cu bănuț pentru a putea participa la Ziua Mondială a Tineretului la Cracovia, dar ai renunțat pentru a putea acoperi cheltuielile funeraliilor celor trei bunici ai tăi. Ai renunțat pentru a cinsti rădăcinile tale, și asta te face femeie, te face adultă, te face curajoasă. Ai renunțat să participi la ceva ce îți plăcea și ceva ce ai visat pentru a putea ajuta și susține familia ta, pentru a cinsti rădăcinile tale, pentru a putea fi acolo; și Domnul, fără ca tu să te aștepți la asta și fără să te gândești la asta, îți pregătea cadoul Zilei Mondiale a Tineretului în țara ta. Domnului îi place să facă aceste glume, Domnului îi place să răspundă în acest mod la generozitate: El învinge mereu în generozitate. Tu îi dai un picuț așa și el îți dă o grămadă așa! Așa este Domnul, ce putem face noi?, ne iubește așa. Ca Stella Maris, și mulți dintre voi au făcut renunțări de orice tip. Atâția dintre voi ați făcut renunțări… Gândiți-vă acum: la ce anume am renunțat eu pentru a deveni voluntar? Gândiți-vă un moment… Voi, cu ceea ce ați gândit, a trebuit să lăsați la o parte visuri pentru a vă îngriji de pământul vostru și de rădăcinile voastre. Acest lucru Domnul îl binecuvântează mereu, nu se lasă învins în generozitate. De fiecare dată când amânăm ceva ce ne place pentru binele altora și în special al celor mai fragili, sau pentru binele rădăcinilor noastre cum sunt bunicii noștri și bătrânii noștri, Domnul ne restituie de o sută de ori mai mult. Te învinge în generozitate, pentru că nimeni nu poate să-l învingă în generozitate, nimeni nu poate să-l depășească în iubire. Prieteni, dați și vi se va da și veți experimenta cum Domnul va vărsa în sac „o măsură bună, îndesată, scuturată și cu vârf” (Lc 6,38), așa cum spune evanghelia.

Dragi prieteni, ați trăit o experiență de credință mai vie, mai reală; ați trăit forța care se naște din rugăciune și noutatea unei bucurii diferite rod al muncii umăr la umăr și cu persoane pe care nu le cunoșteați. Acum vine momentul trimiterii: mergeți, povestiți, mergeți, mărturisiți, mergeți, transmiteți ceea ce ați văzut și ați auzit. Și asta, n-o faceți cu atâtea cuvinte, ci așa cum ați făcut aici, cu gesturi simple, cu gesturi zilnice, acelea care transformă și fac noi toate lucrurile, acele gesturi capabile de a crea o „gălăgie”, o „gălăgie” constructivă, o „gălăgie” de iubire. Vă povestesc un lucru: când am venit, în prima zi, pe drum era o doamnă cu o pălărie, o doamnă bătrână, o bunică; era acolo, aproape de grilajul pe unde treceam cu mașina și avea o pancartă care spunea: „Și noi, bunicile, știm să facem gălăgie!”. Și adăuga: „Cu înțelepciune”. Uniți-vă cu bunicii pentru a face „gălăgie”, va fi o gălăgie incisivă, o gălăgie genială! Nu vă fie frică, mergeți și vorbiți. Mi se părea așa de bătrânică doamna și am întrebat-o ce vârstă are: avea 14 ani mai puțini decât mine. Ce rușine!

Să-i cerem Domnului binecuvântarea sa. Să binecuvânteze familiile voastre și comunitățile voastre și toate persoanele pe care le veți întâlni în viitorul apropiat. Să punem sub mantia Sfintei Fecioare și inima noastră, ceea ce simte inima noastră. Ea să vă însoțească. Și așa cum v-am spus la Cracovia, nu știu dacă voi fi la următoarea Zi Mondială a Tineretului, dar vă asigur că Petru va fi acolo și vă va întări în credință. Mergeți înainte, cu forță și curaj și, vă rog – sunt un suflet păcătos -, nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc!

[Rugăciune]

Și acum vă dau binecuvântarea. Să punem în inima noastră ceea ce suntem, ceea ce dorim, persoanele cu care am lucrat în aceste zile, pe ceilalți voluntari, oamenii pe care i-am văzut. Să-i punem în inimă pe prietenii noștri, pentru ca să primească și ei binecuvântarea; și să punem în inima noastră și pe cei care nu ne iubesc, pe dușmani – fiecare dintre noi are vreunul -, pentru ca Isus să-i binecuvânteze și pe ei; și toți împreună să putem merge înainte.

[Binecuvântarea]

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.01.2019
Publicarea pe acest sit: 28.01.2019
Etichete: , , ,

Comentariile sunt închise.