Predica Papei la Liturghia celebrată la Fraterna Domus di Sacrofano

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia celebrată la Fraterna Domus di Sacrofano
vineri, 15 februarie 2019

Bogăția lecturilor alese pentru această celebrare euharistică poate să fie rezumată într-o singură frază: „Nu vă fie frică”.

Textul din cartea Exodului ni i-a prezentat pe israeliți la Marea Roșie, terorizați de faptul că armata faraonului i-a urmărit și urmează să-i ajungă. Mulți se gândesc: era mai bine mai degrabă să rămână în Egipt și să trăiască precum sclavii decât să moară în deșert. Însă Moise invită poporul să nu-i fie frică, pentru că Domnul este cu ei: „Stați și veți vedea mântuirea Domnului pe care el o va face astăzi pentru voi” (Ex 14,13). Călătoria lungă prin deșert, necesară pentru a ajunge în Țara promisă, începe cu această primă mare încercare. Israel este chemat să privească dincolo de adversitățile momentului, să depășească frica și să-și pună încredere deplină în acțiunea mântuitoare și misterioasă a Domnului.

În pagina din Evanghelia lui Matei (14,22-33), discipolii sunt tulburați și strigă de frică la vederea Învățătorului care merge pe apă, crezând că este o fantomă. În barca agitată de vântul puternic ei nu sunt capabili să-l recunoască pe Isus; dar El îi asigură: „Curaj! Eu sunt, nu vă temeți! (v. 27). Petru, cu un amestec de neîncredere și entuziasm, îi cere lui Isus o dovadă: „Poruncește să vin la tine pe apă” (v. 28). Isus îl cheamă. Petru face câțiva pași, dar apoi violența vântului îl înfricoșează din nou și începe să se scufunde. În timp ce-l apucă pentru a-l salva, Învățătorul îi reproșează: „Om cu puțină credință, de ce te-ai îndoit?” (v. 31).

Prin aceste episoade biblice, Domnul ne vorbește astăzi nouă și ne cere să-l lăsăm pe El să ne elibereze de fricile noastre. „Liberi de frică” este tocmai tema aleasă pentru această întâlnire a voastră. „Liberi de frică”. Frica este originea sclaviei: israeliții au preferat să devină sclavi de frică. Este și originea oricărei dictaturi, pentru că pe frica poporului crește violența dictatorilor.

În fața răutăților și a urâciunilor din timpul nostru, și noi, ca poporul lui Israel, suntem tentați să abandonăm visul nostru de libertate. Simțim frică legitimă în fața situațiilor care ni se par fără cale de ieșire. Și nu sunt suficiente cuvintele umane ale unui conducător sau ale unui profet ca să ne asigure, când nu reușim să simțim prezența lui Dumnezeu și nu suntem capabili să ne abandonăm providenței sale. Astfel, ne închidem în noi înșine, în siguranțele noastre umane fragile, în cercul persoanelor iubite, în rutina noastră asiguratoare. Și la sfârșit renunțăm la călătoria spre Țara promisă pentru a ne întoarce la sclavia Egiptului.

Această concentrare pe noi înșine, semn de înfrângere, mărește teama noastră față de „ceilalți”, cei necunoscuți, cei marginalizați, cei străini – care de altfel sunt privilegiații Domnului, așa cum citim în Mt 25. Și asta se observă îndeosebi astăzi, în fața sosirii migranților și refugiaților care bat la ușa noastră în căutare de protecție, siguranță și un viitor mai bun. Este adevărat, teama este legitimă, și pentru că lipsește pregătirea pentru această întâlnire. Spuneam asta anul trecut, cu ocazia Zilei Mondiale a Migrantului și Refugiatului: „Nu este ușor de a intra în cultura altuia, să te pui în pielea persoanelor așa de diferite de noi, să le înțelegi gândurile și experiențele. Și astfel, adesea renunțăm la întâlnirea cu celălalt și ridicăm bariere pentru a ne apăra”. A renunța la o întâlnire nu este uman.

În schimb suntem chemați să depășim frica pentru a ne deschide la întâlnire. Și pentru a face asta nu sunt suficiente justificări raționale și calcule statistice. Moise spune poporului în fața Mării Roșii, cu un dușman îndârjit care-l urmărește din spate: „Nu vă temeți”, pentru că Domnul nu părăsește poporul său, ci acționează misterios în istorie pentru a realiza planul său de mântuire. Moise vorbește astfel pur și simplu pentru că se încrede în Dumnezeu.

Apoi, întâlnirea cu celălalt este și întâlnire cu Cristos. Ne-a spus El însuși asta. El este cel care bate la ușa noastră înfometat, însetat, străin, gol, bolnav, încarcerat, cerând să fie întâlnit și asistat. Și dacă am mai avea vreo îndoială, iată cuvântul său clar: „Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut” (Mt 25,40).

Poate fi înțeleasă în acest sens și încurajarea Învățătorului adresată discipolilor săi: „Curaj! Eu sunt, nu vă temeți!” (Mt 14,27). Este cu adevărat El, chiar dacă ochilor noștri le este greu să-l recunoască: cu hainele rupte, cu picioarele murdare, cu fața deformată, trupul rănit, incapabil să vorbească limba noastră… Și noi, ca Petru, am putea să fim tentați să-l punem pe Isus la încercare și să-i cerem un semn. Și eventual, după câțiva pași șovăielnici spre El, să rămânem din nou victime ale fricilor noastre. Însă Domnul nu ne abandonează! Chiar dacă suntem bărbați și femei „cu puțină credință”, Cristos continuă să întindă mâna pentru a ne salva și a permite întâlnirea cu El, o întâlnire care ne mântuiește și ne redă bucuria de a fi discipoli ai săi.

Dacă aceasta este o valabilă cheie de lectură a istoriei noastre de astăzi, atunci ar trebui să începem să-i mulțumim celui care ne dă ocazia acestei întâlniri, adică „ceilalți” care bat la ușile noastre, oferindu-ne posibilitatea de a depăși fricile noastre pentru a-l întâlni, a-l primi și a-l asista pe Isus în persoană.

Și cel care a avut forța de a se lăsa eliberat de frică, cel care a experimentat bucuria acestei întâlniri este chemat astăzi s-o vestească de pe acoperișuri, deschis, pentru a-i ajuta pe alții să facă același lucru, predispunându-se la întâlnirea cu Cristos și cu mântuirea sa.

Frați și surori, este vorba despre un har care poartă cu sine o misiune, rod al încrederii complete în Domnul, care este pentru noi singura certitudine adevărată. Pentru aceasta, fiecare personal și în comunitate, suntem chemați să ne însușim rugăciunea poporului răscumpărat: „Puterea mea și cântarea mea este Domnul și el a fost mântuirea mea” (Ex 15,2).

* * *

Cuvinte la sfârșitul Liturghiei

Înainte de a-mi lua rămas bun aș vrea să mulțumesc fiecăruia dintre voi pentru tot ceea ce faceți: pasul mic… Dar pasul mic face marele drum al istoriei.

Înainte! Nu vă fie frică, aveți curaj!

Domnul să vă binecuvânteze. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 15.02.2019
Publicarea pe acest sit: 15.02.2019
Etichete: , ,

Lasă un răspuns