Discursul Papei adresat plenarei Congregației pentru Cultul Divin

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat membrilor Congregației pentru
Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor
joi, 14 februarie 2019

Domnilor cardinali,
Iubiți frați în episcopat și în preoție,
Iubiți frați și surori!

Sunt bucuros să vă întâlnesc cu ocazia Adunării voastre Plenare. Mulțumesc cardinalului prefect pentru cuvintele pe care mi le-a adresat și vă salut pe voi toți, membri, colaboratori și consultanți ai Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor.

Această Adunare Plenară vine într-un timp semnificativ. Au trecut cincizeci de ani de când, la 8 mai 1969, sfântul Paul al VI-lea a voit să instituie Congregatio pro Cultu Divino de atunci, cu scopul de a da formă reînnoirii voite de Conciliul al II-lea din Vatican. Era vorba de a publica toate cărțile liturgice conform criteriilor și deciziilor părinților conciliari, în vederea favorizării, în poporul lui Dumnezeu, a participării „active, conștiente și pioase” la misterele lui Cristos (cf. Constituția Sacrosanctum Concilium, 48). Tradiția de rugăciune a Bisericii avea nevoie de exprimări reînnoite, fără a pierde nimic din bogăția sa milenară, dimpotrivă redescoperind comorile originilor. În primele luni din acel an au îmbobocit astfel primele roade ale reformei făcute de Scaunul Apostolic în folosul poporului lui Dumnezeu. Chiar în data de astăzi a fost promulgată scrisoarea motu proprio Mysterii paschalis cu privire la calendarul roman și anul liturgic (14 februarie 1969); apoi importanta constituție apostolică Missale Romanum (3 aprilie 1969), cu care sfântul papă promulga Liturghierul Roman. În același an au apărut după aceea Ordo Missae și alte diferite Ordo, între care cel al Botezului copiilor, al Căsătoriei și al Înmormântării. Erau primii pași ai unui drum, pe care trebuie continuat cu statornicie înțeleaptă.

Știm că nu este suficient a schimba cărțile liturgice pentru a îmbunătăți calitatea liturgiei. A face numai asta ar fi o înșelare. Pentru ca viața să fie cu adevărat o laudă plăcută lui Dumnezeu, trebuie schimbată de fapt inima. La această convertire este orientată celebrarea creștină, care este întâlnire de viață cu „Dumnezeu celor vii” (Mt 22,32). La aceasta este îndreptată și astăzi munca voastră, menită să-l ajute pe papa să-și împlinească slujirea sa în folosul Bisericii aflate în rugăciune răspândită pe tot pământul. În comuniunea eclezială acționează atât Scaunul Apostolic cât și Conferințele Episcopilor, în spirit de colaborare, dialog, sinodalitate. De fapt, Sfântul Scaun nu-i înlocuiește pe episcopi, ci colaborează cu ei pentru a sluji, în bogăția diferitelor limbi și culturi, vocația de rugăciune a Bisericii în lume. În această linie s-a situat scrisoarea motu proprio Magnum principium (3 septembrie 2017), cu care am intenționat să favorizez, printre altele, necesitatea „unei constante colaborări pline de încredere reciprocă, vigilentă și creativă, între Conferințele Episcopale și dicasterul Scaunului Apostolic care exercită misiunea de a promova liturgia sacră”. Auspiciul este de a continua pe drumul colaborării reciproce, conștienți de responsabilitățile implicate de comuniunea eclezială, în care își găsesc armonie unitatea și varietatea. Este o problemă de armonie.

Aici se inserează și provocarea formării, obiect specific al reflecției voastre. Vorbind despre formare, nu putem uita înainte de toate că liturgia este viață care formează, nu idee de învățat. Este util în această privință de amintit că realitatea cea mai importantă a ideii (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 231-233). Și de aceea este bine, în liturgie ca și în alte domenii ale vieții ecleziale, să nu se ajungă în polarizări ideologice sterile, care se nasc adesea atunci când, considerând propriile idei valabile pentru toate contextele, se ajunge la asumarea unei atitudini de dialectică perenă față de cel care nu le împărtășește. Astfel, pornind eventual de la dorința de a reacționa la unele nesiguranțe din contextul de astăzi, se riscă după aceea să se rămână într-un trecut care nu mai este sau să se fugă într-un viitor presupus ca atare. În schimb punctul de plecare este de a recunoaște realitatea liturgiei sacre, comoară vie care nu poate să fie redusă la gusturi, rețete și curente, ci trebuie primită cu docilitate și promovată cu iubire, deoarece este hrană de neînlocuit pentru creșterea organică a poporului lui Dumnezeu. Liturgia nu este „domeniul lui fă-singur”, ci epifania comuniunii ecleziale. De aceea, în rugăciuni și în gesturi răsună acel „noi” și nu acel „eu”; comunitatea reală, nu subiectul ideal. Când se regretă cu nostalgie tendințe trecute sau dacă vor să se impună altele noi, se riscă în schimb să se pună partea înaintea întregului, eu-l înaintea poporului lui Dumnezeu, abstractul înaintea concretului, ideologia înaintea comuniunii și, la rădăcină, lumescul înaintea spiritualului.

În acest sens, este prețios titlul Adunării voastre: Formarea liturgică a poporului lui Dumnezeu. De fapt, misiunea care ne așteaptă este în mod esențial aceea de a răspândi în poporul lui Dumnezeu strălucirea misterului viu al Domnului, care se manifestă în liturgie. A vorbi despre formarea liturgică a poporului lui Dumnezeu înseamnă înainte de toate a conștientiza rolul de neînlocuit pe care îl are liturgia în Biserică și pentru Biserică. Și apoi a ajuta concret poporul lui Dumnezeu să interiorizeze mai bine rugăciunea Bisericii, s-o iubească drept experiență de întâlnire cu Domnul și cu frații și, în lumina acestora, a-i redescoperi conținuturile și a-i respecta riturile.

De fapt, liturgia fiind o experiență îndreptată spre convertirea vieții prin asimilarea modului Domnului de a gândi și de a se comporta, formarea liturgică nu se poate limita să ofere pur și simplu cunoștințe – acest lucru este greșit -, chiar dacă sunt necesare, cu privire la cărțile liturgice, și nici să tuteleze îndeplinirea cuvenită a disciplinelor rituale. Pentru ca liturgia să-și poată îndeplini funcția sa formatoare și transformatoare, este nevoie ca păstorii și laicii să fie introduși la perceperea semnificației și limbajului simbolic, inclusiv a artei, cântului și muzicii în slujba misterului celebrat, precum și a tăcerii. Însuși Catehismul Bisericii Catolice adoptă calea mistagogică pentru a ilustra liturgia, valorizându-i rugăciunile și semnele. Mistagogia: iată o cale potrivită pentru a intra în misterul liturgiei, în întâlnirea vie cu Domnul răstignit și înviat. Mistagogie înseamnă a descoperi viața nouă pe care în poporul lui Dumnezeu am primit-o prin sacramente și a redescoperi încontinuu frumusețea de a o reînnoi.

Cu privire la etapele formării, știm din experiență că, în afară de cea inițială, trebuie cultivată formarea permanentă a clerului și a laicilor, în special a celor care sunt angajați în slujiri în slujba liturgiei. Formarea nu o dată, ci permanentă. Cât privește slujitorii hirotoniți, și în vederea unei ars celebrandi sănătoase, este valabilă chemarea Conciliului: „Este absolut necesar să se dea primul loc formării liturgice a clerului” (Constituția Sacrosanctum Concilium, 14). Primul loc. Responsabilitățile educative sunt împărtășite, deși interpelează mai mult fiecare dieceză pentru faza operativă. Reflecția voastră va ajuta dicasterul să maturizeze linii și orientări de oferit, în spirit de slujire, celor care – Conferințe Episcopale, dieceze, institute de formare, reviste – au responsabilitatea de a se îngriji și de a însoți formarea liturgică a poporului lui Dumnezeu.

Iubiți frați și surori, toți suntem chemați să aprofundăm și să reînsuflețim formarea noastră liturgică. De fapt liturgia este calea maestră prin care trece viața creștină în fiecare fază a creșterii sale. De aceea aveți în fața voastră o misiune mare și frumoasă: să lucrați pentru ca poporul lui Dumnezeu să redescopere frumusețea de a-l întâlni pe Domnul în celebrarea misterelor sale și, întâlnindu-l, să aibă viață în numele său. Vă mulțumesc pentru angajarea voastră și vă binecuvântez, cerându-vă să-mi rezervați mereu un loc – larg! – în rugăciunea voastră. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 14.02.2019
Publicarea pe acest sit: 14.02.2019
Etichete: , ,

Lasă un răspuns