Predica Papei la Liturghia celebrată în Tokyo

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Sfânta Liturghie celebrată
în domul din Tokyo,
Nagasaki, 25 noiembrie 2019

Evanghelia pe care am ascultat-o face parte din prima mare predică a lui Isus: o cunoaștem ca „Predica de pe munte” și ne descrie frumusețea căii pe care suntem invitați s-o parcurgem. Conform Bibliei, muntele este locul în care Dumnezeu se manifestă și se face cunoscut: „Urcă spre mine”, i-a spus lui Moise (cf. Ex 24,1). Un munte în al cărui vârf nu se ajunge cu voluntarismul sau carierismul, ci numai cu ascultarea atentă, răbdătoare și delicată a Învățătorului în mijlocul răscrucilor drumului. Vârful se transformă în câmpie pentru a ne dărui o perspectivă mereu nouă asupra a tot ceea ce ne înconjoară, centrată pe compasiunea Tatălui. În Isus găsim culmea a ceea ce înseamnă umanul și ne arată calea care ne conduce la plinătatea capabilă să depășească toate calculele cunoscute; în El găsim o viață nouă, în care să experimentăm libertatea de a ne ști fii iubiți.

Totuși suntem conștienți de faptul că, de-a lungul drumului, această libertate filială ar putea să se vadă sufocată și slăbită atunci când rămânem prizonieri ai cercului vicios al anxietății și al competitivității, sau când ne concentrăm toată atenția și cele mai bune energii ale noastre în căutarea obsedantă și frenetică a productivității și consumismului ca unic criteriu pentru a măsura și a valida alegerile noastre sau a defini cine suntem și cât valorăm. O măsură care puțin câte puțin ne face impermeabili și insensibili la lucrurile importante, împingând inima să bată pentru lucrurile superflue sau efemere. Cât de mult oprimă și înlănțuie sufletul agitația de a crede că totul poate fi produs, totul poate fi cucerit și totul poate fi controlat!

Aici în Japonia, într-o societate cu o economie foarte dezvoltată, îmi spuneau tinerii în această dimineață, la întâlnirea pe care am avut-o cu ei, nu sunt puține persoanele izolate din punct de vedere social, care rămân la margini, incapabile să înțeleagă semnificația vieții și a propriei existențe. Casă, școală și comunitate, destinate să fie locuri în care fiecare susține și ajută pe alții, se deteriorează tot mai mult din cauza competiției excesive în căutarea câștigului și a eficienței. Multe persoane se simt dezorientate și neliniștite, sunt oprimate de prea multele exigențe și preocupări care le iau pacea și echilibrul.

Ca balsam vindecător sună cuvintele lui Isus care ne invită să nu ne agităm și să avem încredere. De trei ori ne spune cu insistență: Nu vă îngrijorați pentru viața voastră… pentru ziua de mâine (cf. Mt 6,25.31.34). Aceasta nu este o invitați de a ignora ceea ce se întâmplă în jurul nostru sau de a deveni nepăsători față de ocupațiile și responsabilitățile noastre zilnice; dimpotrivă, este o provocare de a deschide prioritățile noastre la un orizont de sens mai amplu și de a crea astfel spațiu pentru a privi în aceeași direcție: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate acestea vi se vor adăuga” (Mt 6,33).

Domnul nu ne spune că necesitățile de bază, precum hrana și hainele, nu sunt importante; mai degrabă ne invită să reconsiderăm alegerile noastre zilnice pentru a nu rămâne prinși sau izolați în căutarea succesului cu orice preț, chiar cu prețul vieții. Atitudinile lumești, care caută și urmăresc numai propriul profit sau beneficiu în această lume, și egoismul care pretinde fericirea individuală, în realitate ne fac numai în mod subtil nefericiți și sclavi, în afară de a împiedica dezvoltarea unei societăți cu adevărat armonioase și umane.

Opusul unui „eu” izolat, segregat și chiar sufocat poate să fie un „noi” împărtășit, celebrat și comunicat (cf. Cateheză, 13 februarie 2019). Această invitație a Domnului ne amintește că „avem nevoie să recunoaștem cu bucurie că realitatea noastră este rod al unui dar și să acceptăm și libertatea noastră ca har. Acesta este lucrul dificil astăzi, într-o lume care crede că posedă ceva de la ea însăși, rod al propriei originalități și libertăți” (Exortația apostolică Gaudete et exsultate, 55). Pentru aceasta, în prima lectură, Biblia ne amintește cum lumea noastră, plină de viață și de frumusețe, este înainte de toate un dar minunat al Creatorului care ne precedă: „Dumnezeu a privit toate cele pe care le-a făcut și, iată, erau foarte bune” (Gen 1,31); frumusețe-bunătate oferită pentru ca să putem s-o și împărtășim și s-o oferim altora, nu ca stăpâni sau proprietari, ci ca părtași ai aceluiași vis creator. „Îngrijirea autentică a însăși vieții noastre și a relațiilor noastre cu natura este inseparabilă de fraternitate, de dreptate și de fidelitate față de ceilalți” (Enciclica Laudato si’, 70).

În fața acestei realități, suntem invitați ca și comunitate creștină să protejăm fiecare viață și să mărturisim cu înțelepciune și curaj un stil marcat de gratuitate și de compasiune, de generozitate și de ascultare simplă, un stil capabil să îmbrățișeze și să primească viața așa cum se prezintă „cu toată fragilitatea și micimea sa și de multe ori chiar cu toate contradicțiile sale și lipsurile de sens” (Discurs la Veghea de la ZMT, Panama, 26 ianuarie 2019). Suntem chemați să fim o comunitate care dezvoltă o pedagogie capabilă să spună „bun-venit la tot ceea ce nu este perfect, la tot ceea ce nu este curat nici distilat, dar din această cauză nu mai puțin demn de iubire. Oare vreunul datorită faptului că este neputincios sau fragil nu este vrednic de iubire? […] Vreunul, datorită faptului că este străin, că a greșit, că este bolnav sau într-o închisoare, este vrednic de iubire? Așa a făcut Isus: l-a îmbrățișat pe lepros, pe orb și pe paralitic, l-a îmbrățișat pe fariseu și pe păcătos. L-a îmbrățișat pe tâlhar pe cruce și i-a îmbrățișat și i-a iertat chiar și pe cei care-l răstigneau” (ibid.).

Vestirea Evangheliei Vieții ne determină și cere de la noi, comunitate, ca să devenim un spital de campanie, pregătit pentru a îngriji rănile și a oferi mereu un drum de reconciliere și de iertare. Deoarece pentru creștin singura măsură posibilă cu care să evalueze fiecare persoană și fiecare situație este aceea a compasiunii Tatălui față de toții fiii săi.

Uniți cu Domnul, cooperând și dialogând mereu cu toți bărbații și femeile de bunăvoință precum și cu aceia cu diferite convingeri religioase, putem să ne transformăm în plămadă profetică a unei societăți care tot mai mult să protejeze și să se îngrijească de fiecare viață.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; InfoSapientia.ro
Publicarea în original: 25.11.2019
Publicarea pe acest sit: 25.11.2019
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.