Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghie celebrată în
Sanctuarul „Stăpâna noastră de Bonaria”
duminică, 22 septembrie 2013
Sa paghe ‘e Nostru Segnore siat sempre chin bois
Astăzi se realizează acea dorință pe care o anunțasem în Piața „Sfântul Petru”, înainte de vară, de a putea vizita sanctuarul Stăpânei noastre de Bonaria.
1. Am venit pentru a împărtăși cu voi bucurii și speranțe, trude și activități, idealuri și aspirații din insula voastră și pentru a vă întări în credință. Și aici la Cagliari, ca în toată Sardinia, nu lipsesc dificultăți, – sunt atâtea – probleme și preocupări: mă gândesc, îndeosebi, la lipsa de muncă și la caracterul său precar, deci la nesiguranța pentru viitor. Sardinia, această frumoasă regiune a voastră, suferă de mult timp situații de sărăcie, accentuate și de condiția sa insulară. Este necesară colaborarea leală a tuturor, cu angajarea responsabililor instituțiilor – și Biserica – pentru a asigura persoanelor și familiilor drepturile fundamentale și a face să crească o societate mai fraternă și solidară. A asigura dreptul la muncă, dreptul de a duce pâine acasă, pâine câștigată cu munca! Vă sunt aproape! Vă sunt aproape, vă amintesc în rugăciune și vă încurajez să perseverați în mărturia valorilor umane și creștine așa de profund înrădăcinate în credința și în istoria acestui teritoriu și a populației. Mențineți mereu aprinsă lumina speranței!
2. Am venit în mijlocul vostru pentru a mă pune împreună cu voi la picioarele sfintei Fecioare Maria care ni-l dăruiește pe Fiul său. Știu bine că Maria, Mama noastră, este în inima voastră, așa cum dă mărturie acest sanctuar, unde multe generații de locuitori din Sardinia au urcat – și vor continua să urce! – pentru a invoca ocrotirea sfintei Fecioare Maria de Bonaria, patroana maximă a insulei. Aici voi aduceți bucuriile și suferințele acestui ținut, ale familiilor sale și ale acelor fii care trăiesc departe, adesea plecați cu mare durere și nostalgie pentru a căuta un loc de muncă și un viitor pentru ei și pentru cei dragi ai lor. Astăzi, noi toți reuniți aici, vrem să-i mulțumim Mariei pentru că este mereu aproape de noi, vrem să-i reînnoim ei încrederea noastră și iubirea noastră.
Prima lectură pe care am ascultat-o ne-o arată pe Maria în rugăciune, în Cenacol, împreună cu apostolii. Maria se roagă, se roagă împreună cu comunitatea discipolilor și ne învață să avem încredere deplină în Dumnezeu, în milostivirea sa. Aceasta este puterea rugăciunii! Să nu încetăm să batem la ușa lui Dumnezeu. Să ducem la inima lui Dumnezeu, prin Maria, toată viața noastră, în fiecare zi! A bate la ușa inimii lui Dumnezeu!
În schimb, în evanghelie vedem mai ales ultima privire a lui Isus către Mama sa (cf. In 19,25-27). De pe cruce, Isus o privește pe Mama sa și îl încredințează ei pe apostolul Ioan spunând: Acesta este fiul tău. În Ioan suntem cu toții, și noi, și privirea de iubire a lui Isus ne încredințează pazei materne a Mamei. Maria și-a amintit probabil de o altă privire de iubire, atunci când era o tânără: privirea lui Dumnezeu Tatăl, care a privit la umilința ei, la micimea ei. Maria ne învață că Dumnezeu nu ne abandonează, poate să facă lucruri mari și cu slăbiciunea noastră. Să avem încredere în el! Să batem la ușa inimii sale!
3. Și al treilea gând: astăzi am venit în mijlocul vostru, ba chiar am venit cu toții împreună pentru a întâlni privirea Mariei, pentru că acolo este reflectată privirea Tatălui, care a făcut-o Născătoare de Dumnezeu, și privirea Fiului de pe cruce, care a făcut-o Mama noastră. Și cu acea privire astăzi Maria ne privește. Avem nevoie de privirea sa de duioșie, de privirea sa maternă care ne cunoaște mai bine decât oricare altcineva, de privirea sa plină de compasiune și de grijă. Marie, astăzi vrem să-ți spunem: Mamă, dă-ne privirea ta! Privirea ta ne duce la Dumnezeu, privirea ta este un dar al Tatălui bun, care ne așteaptă la orice cotitură a drumului nostru, este un dar al lui Isus Cristos pe cruce, care ia asupra sa suferințele noastre, trudele noastre, păcatul nostru. Și pentru a-l întâlni pe acest Tată plin de iubire, astăzi îi spunem: Mamă, dă-ne privirea ta! Să spunem asta cu toții împreună: „Mamă, dăruiește-ne privirea ta!” „Mamă, dăruiește-ne privirea ta!”
Pe acest drum, adesea dificil, nu suntem singuri, suntem mulți, suntem un popor, și privirea sfintei Fecioare Maria ne ajută să ne privim între noi în mod fratern. Să ne privim în mod mai fratern! Maria ne învață să avem acea privire care încearcă să primească, să însoțească, să ocrotească. Să învățăm să ne privim unii pe alții sub privirea maternă a Mariei! Există persoane pe care în mod instinctiv le luăm în considerare mai puțin și care în schimb au mai multă nevoie: cei mai abandonați, bolnavii, cei care nu au cu ce să trăiască, cei care nu-l cunosc pe Isus, tinerii care sunt în dificultate, tinerii care nu găsesc de muncă. Să nu ne fie frică să ieșim și să-i privim pe frații și surorile noastre cu privirea sfintei Fecioare Maria; ea ne invită să fim adevărați frați. Și să nu permitem între noi și privirea sfintei Fecioare Maria să se interpună ceva sau cineva. Mamă, dăruiește-ne privirea ta! Nimeni să nu ne-o ascundă! Inima noastră de fii să știe s-o apere de atâția vorbăreți care promit iluzii; de cei care au o privire avidă de viață ușoară, de promisiuni care nu se pot îndeplini. Să nu ne fure privirea Mariei, care este plină de duioșie, care ne dă forță, care ne face solidari între noi. Cu toții să spunem: Mamă, dăruiește-ne privirea ta! Mamă, dăruiește-ne privirea ta! Mamă, dăruiește-ne privirea ta!
Nostra Segnora ‘e Bonaria bos acumpanzet sempre in sa vida.