Predica Papei la Liturghia celebrată în Aglona

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia celebrată în Aglona,
la Sanctuarul Născătoarei de Dumnezeu
luni, 24 septembrie 2018

Am putea spune foarte bine că ceea ce sfântul Luca relatează la începutul cărții Faptele Apostolilor se repetă astăzi aici: suntem intim uniți, dedicați rugăciunii și în compania Mariei, Mama noastră (cf. 1,14). Astăzi ne însușim motoul acestei vizite: „Arată-te Mamă!”, manifestă în ce loc continui să cânți Magnificat-ul, în ce locuri se află Fiul tău răstignit, pentru a găsi la picioarele sale prezenta ta trainică.

Evanghelia lui Ioan prezintă numai două momente în care viața lui Isus o intersectează pe cea a Mamei sale: nunta din Cana (cf. 2,1-12) și cel pe care tocmai l-am citit, Maria la picioarele crucii (cf. 19,25-27). Ar părea că evanghelistul este interesat să ne-o arate pe Mama lui Isus în aceste situații de viață aparent opuse: bucuria unei căsătorii și durerea datorită morții unui fiu. În timp ce intrăm în misterul Cuvântului, ea să ne arate care este Vestea Bună pe care Domnul vrea astăzi s-o împărtășească împreună cu noi.

Primul lucru pe care evanghelistul îl notează este că Maria stă „în picioare trainic” alături de Fiul său. Nu este un mod lejer de a sta, nici evaziv și cu atât mai puțin laș. Este, cu fermitate, „pironită” la picioarele crucii, exprimând cu poziția trupului său că nimic și nimeni n-ar putea să o mute din acel loc. Maria se arată în primul rând așa: alături de cei care suferă, de cei de care fuge întreaga lume, alături și de cei care sunt judecați, condamnați de toți, deportați. Nu numai că sunt oprimați sau exploatați, ci se află direct „în afara sistemului”, la marginile societății (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 53). Cu ei este și Mama, pironită pe crucea neînțelegerii și a suferinței.

Maria ne arată și un mod de a sta alături de aceste realități; nu înseamnă a face o plimbare sau o scurtă vizită, și nici nu este un „turism solidar”. Este nevoie ca aceia care îndură o realitate de durere să ne simtă alături de ei și de partea lor, în mod ferm, stabil; toți rebutații societății pot trăi experiența acestei Mame apropiate în mod delicat, pentru că în cel care suferă rămân rănile deschise ale Fiului său Isus. Ea a învățat asta la picioarele crucii. Și noi suntem chemați să „atingem” suferința celorlalți. Să mergem în întâmpinarea oamenilor noștri pentru a-i mângâia și a-i însoți; să nu ne fie frică să experimentăm forța duioșiei și să ne implicăm și să ne complicăm viața pentru ceilalți (cf. ibid., 270). Și, ca Maria, să rămânem trainici și în picioare: cu inima îndreptată spre Dumnezeu și curajoși, ridicând pe cel care a căzut, ridicându-l pe cel umil, ajutând să se pună capăt oricărei situații de asuprire care îi face să trăiască răstigniți.

Maria este chemată de Isus să-l primească pe discipolul iubit ca fiu al său. Textul ne spune că erau împreună, dar Isus își dă seama că nu e suficient, că nu s-au primit reciproc. Pentru că se poate sta alături de foarte multe persoane, se poate chiar împărți aceeași locuință, cartier sau loc de muncă; se poate împărtăși credința, se pot contempla aceleași mistere și se pot bucura de ele, dar să nu se primească, să nu se exercite o acceptare iubitoare a celuilalt. Câți soți ar putea relata istoria faptului de a fi apropiați dar nu împreună; câți tineri simt cu durere această distanță față de cei adulți; câți bătrâni se simt îngrijiți cu răceală, dar nu îngrijiți și primiți cu iubire.

Este adevărat că, uneori, când ne-am deschis altora, asta ne-a făcut mult rău. Este adevărat și că, în realitățile noastre politice, istoria ciocnirii dintre popoare este încă în mod dureros proaspătă. Maria se arăta ca femeie deschisă la iertare, să pună deoparte supărări și neîncrederi; renunță să reproșeze despre ceea ce „ar fi putut să fie” dacă prietenii Fiului său, dacă preoții poporului său sau dacă guvernanții s-ar fi comportat în mod diferit, nu se lasă învinsă de frustrare sau de neputință. Maria crede în Isus și îl primește pe discipol, pentru că relațiile care ne vindecă și ne eliberează sunt acelea care ne deschid la întâlnirea și la fraternitatea cu alții, pentru că descoperă în celălalt pe Dumnezeu însuși (cf. ibid., 92). Monseniorul Sloskans, care se odihnește aici, după ce a fost arestat și trimis departe, le scria părinților săi: „Vă cer din adâncul inimii mele: nu lăsați ca răzbunarea sau exasperarea să pună stăpânire pe inima voastră. Dacă am permite asta, nu am fi adevărați creștini, ci fanatici”. În timpuri în care par să revină mentalități care ne invită să nu avem încredere în alții, care cu statistici vor să ne demonstreze că ne vom simți mai bine, vom avea mai mult prosperitate, va fi mai multă siguranță dacă am fi singuri, Maria și discipolii din aceste ținuturi ne invită să primim, să pariem din nou pe fratele, pe fraternitatea universală.

Dar Maria se arată și ca femeia care se lasă primită, care acceptă cu umilință să devină parte din treburile discipolului. În acea căsătorie care rămăsese fără vin, ea a fost cea care a poruncit ca să facă tot ceea ce El le va spune lor (cf. In 2,5). Acum, ca discipolă ascultătoare, se lasă primită, se transferă, se adaptează la ritmul celui mai tânăr. Mereu costă armonia atunci când suntem diferiți, când anii, istoriile și circumstanțele ne pun în moduri de a simți, de a gândi și de a face care la prima vedere par opuse. Când cu credință ascultăm porunca de a primi și de a fi primiți, este posibil să construim unitatea în diversitate, pentru că diferențele nu ne frânează nici nu ne dezbină, ci suntem capabili să privim dincolo, să-i vedem pe alții în demnitatea lor cea mai profundă, ca fii ai unuia și aceluiași Tată (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 228).

În aceasta, ca în fiecare Euharistie, comemorăm acea zi. La picioarele crucii, Maria ne amintește bucuria că am fost recunoscuți ca fii ai săi și Fiul său Isus ne invită s-o ducem acasă, să o punem în centrul vieții noastre. Ea vrea să ne dăruiască al ei curaj, pentru a sta trainic în picioare; umilința sa care îi permite să se adapteze la coordonatele oricărui moment al istoriei; și își ridică glasul său pentru ca, în acest sanctuar al său, toți să ne angajăm să ne primim fără discriminări, și ca toți în Letonia să știm că suntem dispuși să privilegiem pe cei mai săraci, să-i ridicăm pe cei care au căzut și să-i primim pe alții așa cum vin și se prezintă în fața noastră.

* * *

Mulțumire după Liturghie

Iubiți frați și surori,

La sfârșitul acestei celebrări, îi mulțumesc episcopului vostru pentru cuvintele pe care mi le-a adresat. Și vreau să spun mulțumesc din inimă tuturor celor care în diferite moduri au colaborat pentru această vizită. Îndeosebi, exprim recunoștință vie președintelui Republicii și autorităților țării pentru primirea lor.

Ofer în dar Sfintei Născătoare de Dumnezeu, în acest „Pământ Marian”, o coroniță specială a Rozariului: Fecioara să vă ocrotească și să vă însoțească mereu.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 24.09.2018
Publicarea pe acest sit: 24.09.2018
Etichete: , ,

Lasă un răspuns