Predica Papei la deschiderea Jubileului Milostivirii

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la deschiderea Jubileului Milostivirii
Vatican, 8 decembrie 2015

Peste puțin timp voi avea bucuria de a deschide Poarta Sfântă a Milostivirii. Săvârșim acest gest, cum am făcut la Bangui, într-un mod pe cât de simplu pe atât de simbolic, la lumina Cuvântului lui Dumnezeu pe care l-am ascultat și care pune în prim plan primatul harului. Ceea ce revine de mai multe ori în aceste lecturi ne face să ne gândim, într-adevăr, la expresia pe care îngerul Gabriel a adresat-o unei tinere femei, uimită și îngândurată, indicând taina care avea să o învăluie: „Bucură-te, cea plină de har” (Lc 1,28).

Fecioara Maria este chemată mai întâi de toate să se bucure pentru ceea ce Domnul a săvârșit în ea. Harul lui Dumnezeu a învăluit-o, făcând-o vrednică să devină mamă a lui Cristos. Când (îngerul) Gabriel intră în casa ei, chiar și misterul cel mai adânc, care merge dincolo de orice capacitate a rațiunii, devine pentru ea motiv de bucurie, motiv de credință și motiv de abandon la cuvântul care i-a fost revelat. Plinătatea harului este în măsură să transforme inima și o face capabilă să săvârșească un gest atât de mare încât schimbă istoria omenirii.

Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri exprimă măreția iubirii lui Dumnezeu. El nu este doar Cel care iartă păcatul, dar în Maria ajunge până la a preveni păcatul strămoșesc, prezent în orice om care vine în această lume. Este iubirea lui Dumnezeu cea care precedă, anticipă și mântuiește. Începutul istoriei păcatului în grădina Edenului conduce la planul unei iubiri care mântuiește. Cuvintele din Geneză redau experiența noastră din fiecare: există mereu tentația neascultării, care se exprimă în voința de a organiza viața noastră independent de voința lui Dumnezeu. Aceasta este dușmănia care atentează în continuu la viața oamenilor ca să îi opună la planul lui Dumnezeu. Și cu toate acestea, istoria păcatului poate fi înțeleasă numai în lumina iubirii care iartă. Păcatul se înțelege numai în această lumină. Dacă totul ar rămâne legat de păcat, am fi cele mai disperate creaturi. Dar făgăduința victoriei iubirii lui Cristos cuprinde totul în milostivirea Tatălui. Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat nu lasă nicio îndoială în această privință. Fecioara Neprihănită este înaintea noastră ca martor privilegiat al acestei promisiuni și al împlinirii ei.

Acest An Extraordinar este în sine un dar al harului. A intra prin Poarta Sfântă înseamnă a descoperi milostivirea infinită a Tatălui care pe toți îi primește și merge personal în întâmpinarea fiecăruia. El este cel care ne caută, El este cel care vine în întâmpinarea noastră! Va fi un An în care crește în încrederea în milostivirea divină. Câtă nedreptate se face lui Dumnezeu și harului Său când se afirmă mai ales că păcatele sunt pedepsite de judecata Sa, fără a pune mai înainte, în schimb, faptul că sunt iertate de milostivirea Sa (cf Augustin, De praedestinatione sanctorum 12, 24)! Într-adevăr, așa este! Trebuie să punem milostivirea înaintea judecății și în orice situație judecata lui Dumnezeu va fi mereu în lumina milostivirii Sale. Trecerea prin Poarta Sfântă, așadar, să ne facă să ne simțim părtași la acest mister de iubire, de blândețe. Să abandonăm orice formă de teamă și de frică, pentru că nu se cuvine celui care este iubit. Să trăim, mai degrabă, bucuria întâlnirii cu harul care pe toate le transformă.

Astăzi, aici la Roma, și (mai târziu) în toate Diecezele din lume, trecând prin Poarta Sfântă vrem să ne aducem aminte totodată de o altă poartă pe care, acum 50 de ani, Părinții Conciliului au deschis-o larg înspre lume. Această aniversare nu poate să fie amintită doar pentru bogăția documentelor produse, care până în zilele noastre ne permite să observăm marele progres realizat în credință. Conciliul, însă, a fost în primul rând o întâlnire. O adevărată întâlnire între Biserică și oamenii timpului nostru. O întâlnire marcată de puterea Duhului care împinge Biserica sa să iasă din spațiile care ani la rând au închis-o în sine, pentru a relua cu entuziasm drumul misionar. Era reluarea unui parcurs pentru a merge în întâmpinarea fiecărui om acolo unde trăiește: în orașul său, în casa sa, la locul de muncă. Unde sunt oameni, acolo Biserica este chemată să meargă să le ducă bucuria Evangheliei, să le ducă milostivirea și iertarea lui Dumnezeu. Un avânt misionar, așadar, pe care îl reluăm după aceste decenii cu aceeași putere și același entuziasm. Jubileul ne provoacă la această deschidere și ne obligă să nu neglijăm spiritul care a reieșit din Conciliul Vatican II, spiritul Samariteanului, cum a amintit Fericitul Papă Paul al VI-lea la încheierea Conciliului. Trecerea de astăzi prin Poarta Sfântă să ne angajeze să ne însușim milostivirea Bunului Samaritean.