Audiența generală de miercuri

1. Deschiderea Jubileului Milostivirii
miercuri, 9 decembrie 2015

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Ieri am deschis aici, în Bazilica San Pietro, Poarta Sfântă a Jubileului Milostivirii, după ce am deschis-o deja în Catedrala din Bangui, în Republica Centrafricană. Astăzi aș vrea să reflectez împreună cu voi asupra semnificației acestui An Sfânt, răspunzând la întrebarea: De ce un Jubileu al Milostivirii? Ce înseamnă aceasta?

Biserica are nevoie de acest moment extraordinar. Nu spun: este bun pentru Biserică acest moment extraordinar. Spun: Biserica are nevoie de acest moment extraordinar. În epoca noastră de schimbări profunde, Biserica este chemată să ofere contribuția sa specială, făcând vizibile semnele prezenței și apropierii lui Dumnezeu. Și Jubileul este un timp favorabil pentru noi toți, deoarece contemplând Milostivirea Divină, care depășește orice limită umană și strălucește în întunericul păcatului, putem deveni martori mai convinși și eficienți.

A ne îndrepta privirea spre Dumnezeu, Tată milostiv, și spre frații care au nevoie de milostivire, înseamnă a ne îndrepta atenția asupra conținutului esențial al Evangheliei: Isus, Milostivirea făcută trup, care face vizibil pentru ochii noștri marele mister al iubirii trinitare a lui Dumnezeu. A celebra un Jubileu al Milostivirii echivalează cu a pune din nou în centrul vieții noastre personale și a comunităților noastre specificul credinței creștine, adică pe Isus Cristos, pe Dumnezeul cel milostiv.

Așadar, un An Sfânt pentru a trăi milostivirea. Da, iubiți frați și surori, acest An Sfânt ne este oferit pentru a experimenta în viața noastră atingerea dulce și suavă a iertării lui Dumnezeu, prezența Sa alături de noi și apropierea Sa mai ales în momentele de necesitate mai mare.

Așadar, acest Jubileu este un moment privilegiat pentru ca Biserica să învețe să aleagă numai „ceea ce îi place mai mult lui Dumnezeu”. Și, ce anume „îi place mai mult lui Dumnezeu”? A-i ierta pe fiii Săi, a avea milostivire față de ei, pentru ca și ei să poată ierta la rândul lor pe frați, strălucind ca făclii ale milostivirii lui Dumnezeu în lume. Aceasta este ceea ce îi place mai mult lui Dumnezeu. Sfântul Ambrozie, într-o carte de teologie pe care a scris-o despre Adam, ia istoria creației lumii și spune că Dumnezeu în fiecare zi, după ce a făcut un lucru – luna, soarele sau animalele – spune: „Și Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”. Dar când i-a făcut pe bărbat și pe femeie, Biblia spune: „A văzut că era foarte bun”. Sfântul Ambrozie se întreabă: „De ce spune ‘foarte bun’? De ce Dumnezeu este atât de mulțumit după crearea bărbatului și a femeii?” Pentru că în sfârșit avea pe cineva să ierte.

Este frumos acest lucru: bucuria lui Dumnezeu este să ierte, ființa lui Dumnezeu este milostivire. Pentru aceasta în acest an trebuie să deschidem inimile, pentru ca această iubire, această bucurie a lui Dumnezeu să ne umple pe toți de această milostivire. Jubileul va fi un „timp favorabil” pentru Biserică dacă vom învăța să alegem „ceea ce îi place mai mult lui Dumnezeu”, fără a ceda ispitei de a crede că există ceva care este mai important sau prioritar. Nimic nu este mai important decât a alege „ceea ce îi place mai mult lui Dumnezeu”, adică milostivirea Sa, iubirea Sa, duioșia Sa, îmbrățișarea Sa, mângâierile Sale!

Și necesara operă de reînnoire a instituțiilor și structurilor Bisericii este un mijloc care trebuie să ne conducă să trăim experiența vie și dătătoare de viață a milostivirii lui Dumnezeu care singură poate garanta Bisericii să fie acea cetate așezată pe un munte care nu poate să rămână ascunsă (cf. Matei 5,14). Strălucește numai o Biserică milostivă! Dacă, și numai pentru un moment, ar trebui să uităm că milostivirea este „ceea ce îi place mai mult lui Dumnezeu”, orice efort al nostru ar fi zadarnic, pentru că am deveni sclavi ai instituțiilor și ai structurilor noastre, oricât de reînnoite ar putea să fie. Am fi mereu sclavi.

„A simți puternic în noi bucuria că am fost regăsiți de Isus, care ca Bun Păstor a venit să ne caute pentru că ne-am rătăcit” (Predica la Primele Vespere ale Duminicii Îndurării Divine, 11 aprilie 2015): acesta este obiectivul pe care Biserica îl are în acest An Sfânt. Astfel vom întări în noi certitudinea că milostivirea poate contribui realmente la edificarea unei lumi mai umane. În special în aceste timpuri ale noastre, în care iertarea este un oaspete rar în locurile vieții umane, chemarea la milostivire devine mai urgentă, și aceasta în orice loc: în societate, în instituții, la muncă precum și în familie.

Desigur, cineva ar putea să obiecteze: „Dar, părinte, Biserica, în acest An, nu ar trebui să facă ceva mai mult? Este bine a contempla milostivirea lui Dumnezeu, dar există multe nevoi urgente!” Este adevărat, este mult de făcut, și eu cel dintâi nu încetez să amintesc aceasta. Însă trebuie ținut cont de faptul că, la rădăcina uitării milostivirii, este mereu iubirea de sine. În lume, aceasta ia forma căutării exclusive a propriilor interese, a plăcerilor și onorurilor unite cu voința de a acumula bogății, în timp ce în viața creștinilor se travestește adesea în ipocrizie și în mondenitate. Toate aceste lucruri sunt contrare milostivirii. Mișcările iubirii de sine, care fac străină milostivirea în lume, sunt așa de multe și numeroase încât adesea nu mai suntem în stare nici măcar să le recunoaștem ca limite și ca păcat. Iată pentru ce este necesar să recunoaștem că suntem păcătoși, pentru a întări în noi certitudinea milostivirii divine. „Doamne, eu sunt un păcătos; Doamne, eu sunt o păcătoasă: vino cu milostivirea Ta”. Aceasta este o rugăciune foarte frumoasă. Este un rugăciune ușor de spus în fiecare zi: „Doamne, eu sunt un păcătos; Doamne, eu sunt o păcătoasă: vino cu milostivirea Ta”.

Iubiți frați și surori, îmi doresc ca, în acest An Sfânt, fiecare dintre noi să aibă experiența milostivirii lui Dumnezeu, pentru a fi martori a „ceea ce îi place mai mult Lui”. Sunt naivi cei care cred că aceasta poate să schimbe lumea? Da, omenește vorbind sunt nebuni, dar „nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii” (1Corinteni 1,25).