Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Consistoriul cu crearea a 22 de Cardinali
sâmbătă, 18 februarie 2012
„Tu es Petrus, et super hanc petram aedificabo Ecclesiam meam”
Venerați Frați,
Iubiți frați și surori,
Cu aceste cuvinte cântul de intrare ne-a introdus în ritualul solemn și sugestiv al Consistoriului obișnuit public pentru crearea noilor cardinali, pentru impunerea beretei, pentru încredințarea inelului și pentru acordarea titlului. Sunt cuvintele eficace prin care Isus l-a constituit pe Petru ca fundament solid al Bisericii. Credința reprezintă factorul calificator al acestui fundament: de fapt, Simon devine Petru – stâncă – deoarece a mărturisit credința sa în Isus Mesia și Fiu al lui Dumnezeu. În vestirea lui Cristos Biserica este legată de Petru și Petru este rânduit în Biserică drept stâncă; însă cel care zidește Biserica este Cristos însuși, Petru trebuie să fie un element deosebit al construcției. Trebuie să fie așa prin fidelitatea față de mărturisirea sa făcută la Cezareea lui Filip, în virtutea afirmației: „Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!”.
Cuvintele adresate de Isus lui Petru scot bine în evidență caracterul eclezial al evenimentului de astăzi. De fapt, noii cardinali, prin acordarea titlului unei biserici din această Cetate sau dintr-o Dieceză suburbană, sunt inserați cu toate drepturile în Biserica Romei condusă de Succesorul lui Petru, pentru a coopera strâns cu el în conducerea Bisericii universale. Acești iubiți cardinali, care peste puțin timp vor face parte din Colegiul Cardinalilor, se vor uni cu legături noi și mai puternice nu numai cu Pontiful Roman, ci și cu întreaga comunitate a credincioșilor răspândiți în toată lumea. În desfășurarea slujirii lor speciale în susținerea ministeriului petrin, noii cardinali vor fi chemați de fapt să ia în considerare și să evalueze evenimentele, problemele și criteriile pastorale care ating misiunea întregii Biserici. În această misiune delicată le va fi exemplu și ajutor mărturia de credință dată cu viața și cu moartea de către Principele Apostolilor, care, din iubire față de Cristos, s-a dăruit în întregime pe sine însuși până la jertfa supremă.
Cu această semnificație trebuie înțeleasă și impunerea beretei roșii. Noilor cardinali le este încredințată slujirea iubirii: iubire față de Dumnezeu, iubire față de Biserica sa, iubire față de frați cu o dăruire absolută și necondiționată, până la vărsarea sângelui, dacă este necesar, așa cum afirmă formula de impunere a beretei și așa cum arată culoarea roșie a hainelor îmbrăcate. În afară de asta, lor li se cere să slujească Biserica cu iubire și vigoare, cu limpezimea și înțelepciunea învățătorilor, cu energia și tăria păstorilor, cu fidelitatea și curajul martirilor. Este vorba de a fi slujitori eminenți ai Bisericii care are în Petru fundamentul vizibil al unității.
În textul evanghelic proclamat puțin mai devreme, Isus se prezintă ca slujitor, oferindu-se ca model de imitat și de urmat. Din fundalul celei de-a treia anunțări a pătimirii, morții și învierii Fiului Omului, se desprinde cu un contrast strident scena cu cei doi fii ai lui Zebedeu, Iacob și Ioan, care încă mai urmăresc vise de glorie alături de Isus. El i-au cerut: „Fă-ne să stăm unul la dreapta și altul la stânga ta în gloria ta” (Mc 10,37). Fulgerătoare este replica lui Isus și neașteptată este întrebarea sa: „Nu știți ce cereți. Puteți să beți potirul pe care-l beau eu?” (v. 38). Aluzia este foarte clară: potirul este cel al pătimirii, pe care Isus îl acceptă pentru a realiza voința Tatălui. Slujirea lui Dumnezeu și a fraților, dăruirea de sine: aceasta este logica pe care credința autentică o imprimă și o dezvoltă în trăirea noastră zilnică și care, în schimb, nu este stilul lumesc al puterii și al gloriei.
Iacob și Ioan cu această cerere a lor arată că nu înțeleg logica de viață pe care Isus o mărturisește, acea logică – conform Învățătorului – care trebuie să-l caracterizeze pe discipol, în spiritul său și în acțiunile sale. Și logica greșită nu locuiește numai în cei doi fii ai lui Zebedeu deoarece, conform evanghelistului, contagiază și pe „ceilalți zece” apostoli care „au fost cuprinși de indignare față de Iacob și Ioan” (v. 41). Sunt cuprinși de indignare pentru că nu este ușor a intra în logica Evangheliei și a lăsa logica puterii și a gloriei. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că toți apostolii erau încă imperfecți, fie cei doi care vor să se ridice deasupra celor zece, fie ceilalți care sunt invidioși față de ei (cf. Comentariu la Matei, 65, 4: PG 58, 622). Și comentând textele paralele din Evanghelia sfântului Luca, sfântul Ciril din Alexandria adaugă: „Discipolii au căzut în slăbiciunea umană și discutau unul cu altul despre cine era conducător sau superior față de ceilalți… Asta s-a întâmplat și ne-a fost relatat pentru avantajul nostru… Ceea ce s-a întâmplat sfinților Apostoli se poate revela pentru noi un stimulent la umilință” (Comentariu la Luca, 12, 5, 24: PG 72, 912). Acest episod îi dă lui Isus ocazia de a se adresa tuturor discipolilor și de „a-i chema la sine”, ca și cum i-ar strânge la pieptul său, pentru a forma ca un trup unic și indivizibil cu El și a arăta care este drumul pentru a ajunge la adevărata glorie, aceea a lui Dumnezeu: „Voi știți că cei care sunt considerați conducători ai popoarelor le domină și cei mari dintre ei își fac simțită puterea asupra lor. Dar între voi să nu fie așa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru și cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor” (Mc 10,42-44).
Dominare și slujire, egoism și altruism, posesie și dăruire, interes și gratuitate: aceste logici profund contrastante se confruntă în orice timp și în orice loc. Nu este nici o îndoială cu privire la drumul ales de Isus: El nu se limitează să-l arate prin cuvinte discipolilor de atunci și de astăzi, ci îl trăiește în însuși trupul său. De fapt, explică: „Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (v. 45). Aceste cuvinte luminează cu intensitate singulară Consistoriul public de astăzi. Ele răsună în adâncul sufletului și reprezintă o invitație și o chemare, o încredințare și o încurajare în special pentru voi, iubiți și venerați Frați care urmează să faceți parte din Colegiul Cardinalilor.
Conform tradiției biblice, Fiul Omului este cel care primește puterea și stăpânirea de la Dumnezeu (cf. Dan 7,13șu). Isus interpretează misiunea sa pe pământ suprapunând figurii Fiului Omului pe aceea a Slujitorului suferind, descris de Isaia (cf. Is 53,1-12). El primește puterea și gloria numai ca „slujitor”; dar este slujitor pentru că primește asupra sa destinul de durere și de păcat al întregii omeniri. Slujirea sa se realizează în fidelitate totală și în responsabilitate deplină față de oameni. Pentru aceasta, acceptarea liberă a morții sale violente devine prețul de eliberare pentru mulți, devine începutul și fundamentul răscumpărării fiecărui om și a întregului neam omenesc.
Iubiți Frați, care urmează să faceți parte din Colegiul Cardinalilor! Dăruirea totală de sine oferită de Cristos pe cruce să fie pentru voi principiu, stimulent și forță pentru o credință care acționează în caritate. Misiunea voastră în Biserică și în lume să fie mereu și numai „în Cristos”, să răspundă logicii sale și nu logicii lumii, să fie luminată de credință și însuflețită de caritatea care vin la noi din Crucea glorioasă a Domnului. Pe inelul pe care vi-l voi încredința peste puțin timp, sunt reprezentați sfinții Petru și Paul, având în centru o stea care o evocă pe Sfânta Fecioară Maria. Purtând acest inel, voi sunteți chemați zilnic să vă amintiți de mărturia pe care cei doi Apostoli au dat-o despre Cristos până la moartea prin martiriu aici la Roma, fecundând astfel cu sângele lor Biserica. În timp ce referința la Fecioara Maria va fi mereu pentru voi o invitație de a o urma pe aceea care a fost tare în credință și slujitoare umilă a Domnului.
Încheind această scurtă reflecție, aș vrea să adresez salutul meu cordial și mulțumirea mea vouă tuturor celor prezenți, îndeosebi Delegațiilor oficiale din diferite țări și reprezentanțelor din mai multe Dieceze. Noii cardinali, în slujirea lor, sunt chemați să rămână mereu fideli lui Cristos, lăsându-se conduși numai de Evanghelia sa. Iubiți frați și surori, rugați-vă pentru ca în ei să se poată oglindi pe viu unicul nostru Păstor și Învățător, Domnul Isus, izvor oricărei înțelepciuni, care indică drumul pentru toți. Și rugați-vă și pentru mine, ca să pot să ofer mereu Poporului lui Dumnezeu mărturia învățăturii sigure și să țin cu fermitate blândă cârma sfintei Biserici. Amin!