Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
de la Liturghia de beatificare a lui Juan Bautista și Jacinto de los Angeles
1. „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor” (Matei 5,10). Dintre fericirile evanghelice, aceasta din urmă ne invită să nu ne descurajăm în fața persecuțiilor pe care Biserica le-a înfruntat încă dintru început. În Predica de pe Munte, Isus promite adevărata fericire celor săraci cu duhul, celor ce plâng și celor blânzi; de asemenea, și celor ce caută dreptatea și pacea, celor milostivi și celor curați cu inima.
În fața suferinței umane care însoțește drumul de credință, sfântul Petru îndemna: „Întrucât sunteți părtași la suferințele lui Cristos, bucurați-vă, pentru ca și la arătarea slavei Lui să vă bucurați cu bucurie mare” (1 Petru 4, 13). Cu această convingere au înfruntat martiriul Juan Bautista și Jacinto de los Angeles, rămânând fideli cultului lui Dumnezeu cel viu și adevărat, și renegând idolii.
În timp ce îndurau tortura, la propunerile de a renunța la credința catolică și a se salva, ei au răspuns cu curaj: „Odată ce am profesat Botezul vom urma mereu religia adevărată”. Frumos exemplu de a nu pune nimic înaintea angajamentului de la Botez, nici măcar propria viață, așa cum au făcut primii creștini care, renăscuți prin botez, au părăsit orice formă de idolatrie (Cf. Tertulian, De baptismo 12, 15).
2. Îi salut cu afecțiune pe Cardinalii și pe Episcopii adunați în această Bazilică. În mod deosebit pe Arhiepiscopul de Oaxaca, monseniorul Héctor GonzAlez Martínez, pe preoți, pe persoanele consacrate și pe credincioșii laici, în special pe cei veniți din Oaxaca, pământul natal al noilor Fericiți, unde amintirea lor este încă foarte vie.
Țara voastră este o bogată îmbinare de culturi. Evanghelia a ajuns acolo în 1529 o dată cu părinții dominicani, care au folosit limbile native și uzanțele și obiceiurile comunităților locale. Din roadele acestei semințe creștine se disting acești doi mari martiri.
3. În a doua lectură sfântul Petru ne-a amintit că dacă cineva „suferă ca creștin, să preamărească pe Dumnezeu pentru numele acesta” (1 Petru 4, 16). Juan Bautista și Jacinto de los Angeles, vărsându-și sângele pentru Cristos, sunt adevărați martiri ai credinței. S-au întrebat, probabil, asemenea apostolului Paul: „Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?” (Romani 8, 35).
Acești doi creștini indigeni, a căror viață personală și de familie a fost ireproșabilă, au îndurat martiriul din fidelitate față de credința catolică, fericiți că sunt botezați. Ei sunt un exemplu pentru credincioșii laici, chemați să se sfințească în circumstanțele obișnuite ale vieții de zi cu zi.
4. Prin această beatificare, Biserica scoate în evidență misiunea sa de a vesti Evanghelia la toate popoarele. Noii Fericiți, rodul sfințeniei primei evanghelizări a indienilor zapoteca, îi încurajează pe indigenii de astăzi să aprecieze culturile și limbile proprii, și, înainte de toate, demnitatea lor de fii ai lui Dumnezeu, pe care ceilalți trebuie să o respecte în contextul poporului mexican, alcătuit din oameni de diferite origini și dispus să clădească o familie comună în solidaritate și dreptate.
Cei doi Fericiți sunt exemplu de cum, fără a mitiza propriile obiceiuri ancestrale, se poate ajunge la Dumnezeu fără a renunța la propria cultură, dar lăsându-te luminat de lumina lui Cristos, care reînnoiește spiritul religios al celor mai bune tradiții populare.
5. „Mari lucruri a făcut Domul cu noi: ne-a umplut de bucurie” (Psalm 125, 3). Inima noastră se umple de bucurie cu aceste cuvinte ale psalmistului, pentru că Dumnezeu a binecuvântat Biserica din Oaxaca și poporul mexican cu doi dintre fiii săi care astăzi sunt ridicați la cinstea altarelor. Ei, prin îndeplinirea exemplară a îndatoririlor lor publice, sunt un model pentru cei care, în orașele mici ori în marile structuri sociale, au datoria de a favoriza binele comun cu mare grijă și în mod dezinteresat.
Juan Bautista și Jacinto de los Angeles, soți și tați de familie de o conduită ireproșabilă, după cum au recunoscut atunci concetățenii lor, amintesc familiilor mexicane de astăzi măreția vocației lor, valoarea fidelității în iubire și a acceptării generoase a vieții.
Să se bucure Biserica, pentru că prin acești noi Fericiți a primit dovezi clare ale iubirii lui Dumnezeu față de noi (Cf. „Prefața II pentru Sfinți”). Să se bucure și comunitatea creștină din Oaxaca și întregul Mexic pentru că Atotputernicul a privit spre doi dintre fii săi.
6. În fața blândului chip al Fecioarei de Guadalupe, care a fost un sprijin constant al credinței fiilor săi mexicani, reînnoim angajarea noastră în evanghelizare care i-a distins și pe Juan Bautista și pe Jacinto de los Angeles. Să împărtășim această misiune cu toate comunitățile creștine, ca să proclame cu entuziasm credința lor și să o transmită în întregime noilor generații. Evanghelizați strângând legăturile de comuniune fraternă și dând mărturie de credință printr-o viață exemplară în familie, la locul de muncă și în relațiile sociale! Căutați Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea sa aici de pe pământ, printr-o solidaritate adevărată și fraternă față de cei mai defavorizați sau marginalizați! (Cf. Matei 25, 34-35) Fiți făuritori ai speranței pentru întreaga societate!
Mamei noastre din cer îi mărturisim bucuria ce ne cuprinde văzându-i ridicați la cinstea altarelor pe cei doi fii ai săi, cerându-i în același timp să binecuvânteze, să mângâie și să ajute iubitul poporul mexican și întreaga America, așa cum a făcut întotdeauna din acest Sanctuar din Tepeyac.
Papa Ioan Paul al II-lea
Mexic, joi, 1 august 2002