Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la Liturghia din sărbătoarea Întâmpinării Domnului
cu ocazia Zilei Vieții Consacrate
sâmbătă seara, 1 februarie 2003
1. „Și când s-au împlinit zilele curățirii lor…, l-au adus pe Prunc la Ierusalim ca să-l pună înaintea Domnului” (Luca 2,22). Pruncul Isus intră în templu în brațele Fecioarei Maria.
„Născut din femeie, născut sub lege” (Galateni 4,4), El urmează destinul oricărui prim-născut de parte bărbătească al poporului său: conform Legii Domnului, trebuie să fie „răscumpărat” prin jertfă, la patruzeci de zile de la nașterea sa (cfr Exod 13,2.12; Levitic 12,1-8).
Acel nou-născut, în toate asemenea celorlalți, nu trece neobservat: Duhul Sfânt îi deschide ochii credinței bătrânului Simeon, care se apropie și, luând Pruncul în brațe, îl recunoaște în El pe Mesia și îi aduce laudă lui Dumnezeu (cfr Luca 2,25-32). Acest Prunc – profețește el – va fi lumina neamurilor și slava lui Israel (cfr. v. 32), dar și „semn care va stârni împotriviri” (v. 34), deoarece, conform Scripturilor, va împlini judecata lui Dumnezeu. Iar Mamei uimite, bătrânul pios îi prezice că acest lucru se va realiza prin suferință, la care va fi și ea părtașă (cfr. v. 35).
2. La patruzeci de zile după Crăciun, Biserica celebrează acest sugestiv mister de bucurie, care anticipează într-un fel durerea Vinerii Sfinte și bucuria Paștelui. Tradiția orientală numește sărbătoarea de astăzi „sărbătoarea întâlnirii”, deoarece, în spațiul sacru al templului din Ierusalim, are loc întâlnirea dintre condescendența lui Dumnezeu și așteptarea poporului ales.
Toate acestea capătă semnificație și valoare eshatologică în Cristos: el este Mirele care vine să încheie legământul nupțial cu Israel. Mulți sunt chemați, dar câți sunt cu adevărat gata să îl primească veghind cu mintea și cu inima (cfr. Matei 22,14)? În liturgia de astăzi, o contemplăm pe Maria, model al acelora care se dedică și își deschid cu docilitate inima pentru întâlnirea cu Domnul.
3. În această perspectivă, sărbătoarea Prezentării lui Isus la Templu se dovedește a fi deosebit de potrivită să găzduiască lauda plină de recunoștință a persoanelor consacrate, și tocmai de aceea de câțiva ani se celebrează cu această ocazie „Ziua Vieții Consacrate”. Icoana Mariei, care în templu îl oferă lui Dumnezeu pe Fiul, vorbește cu elocvență inimii bărbaților și femeilor care au făcut totala dăruire de sine Domnului prin voturile sărăciei, curăției și ascultării pentru Împărăția cerurilor.
Tema ofrandei spirituale se îmbină cu cea a luminii, introdusă de cuvintele lui Simeon. Fecioara apare astfel asemenea unui sfeșnic care îl poartă pe Cristos, „lumina lumii”. Împreună cu Maria, mii de călugări, călugărițe și laici consacrați se adună astăzi în întreaga lume și reînnoiesc consacrarea lor, ținând în mâini lumânările aprinse, ca expresie a vieții lor aprinse de credință și de iubire.
4. Și aici, în Bazilica Sfântul Petru, se înalță în această seară o solemnă aducere de mulțumire lui Dumnezeu pentru darul vieții consacrate în Dieceza de Roma și în Biserica Universală. Îl salut cu deosebită afecțiune pe Cardinalul Eduardo Martínez Somalo, prefectul Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică, și pe colaboratorii săi. Cu afecțiune vă salut și pe voi toți, frați și surori, călugări, călugărițe și laici consacrați! Prin prezența voastră numeroasă, cucernică și bucuroasă, imprimați asupra adunării liturgice chipul Bisericii-Mireasă, care tinde în întregime, asemenea Mariei, spre conformarea deplină la Cuvântul dumnezeiesc.
Din înălțimea firidelor lor, de-a lungul pereților acestei Bazilici, fondatorii și fondatoarele multora dintre Institutele voastre veghează asupra voastră. Ei amintesc misterul comuniunii sfinților, în virtutea căruia, în Biserica peregrină, se reînnoiește din generație în generație alegerea de a-l urma pe Cristos printr-o consacrare deosebită, conform diferitelor carisme inspirate de Duhul. În același timp, acele cinstite chipuri ne invită să ne îndreptăm privirea spre patria cerească, unde, în ceata sfinților, multe suflete consacrate îl laudă în deplină fericire pe Dumnezeu Unul și Întreit, pe care l-au iubit și slujit pe pământ cu inimă liberă și neîmpărțită.
5. Sărăcia, curăția și ascultarea sunt trăsături distinctive ale omului răscumpărat, eliberat în interiorul său de robia egoismului. Liberi pentru a iubi, liberi pentru a sluji: așa sunt bărbații și femeile care renunță la ei înșiși pentru Împărăția cerurilor. Pășind pe urmele lui Cristos, răstignit și înviat, ei trăiesc această liberate ca solidaritate, luând asupra lor poverile spirituale și materiale ale fraților lor.
Este vorba despre acel variat „servitium caritatis„, care se practică în mănăstiri și în spitale, în parohii și în școli, printre săraci și emigranți, în noile areopaguri ale misiunii. Viața consacrată este, în mii de moduri, epifanie a iubirii lui Dumnezeu în lume (cfr. Vita consecrata, cap. III).
Cu suflet recunoscător, aducem astăzi laudă lui Dumnezeu pentru fiecare dintre ei. Prin mijlocirea Fecioarei Maria, Domnul să îmbogățească tot mai mult Biserica sa cu acest mare dar. Spre lauda și cinstea numelui său și spre răspândirea Împărăției sale. Amin!