Predica IPS Lucian Mureșan,
Arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș,
Mitropolit al Bisericii Române Unite
cu Roma, Greco-Catolică,
la sfințirea bisericii
cu hramul „Bunavestire” din Băița
duminică, 18 august 2002
Preacucernice părinte paroh și protopop,
Iubiți frați preoți,
Dragi credincioși iubitori de Cristos și de Biserică,
Ne-a învrednicit Bunul Dumnezeu ca și-n acest an să o putem sărbătorii pe Sfânta Fecioară Maria, la trecerea ei din lumea aceasta în gloria cerească, cu trupul și cu sufletul, încoronată fiind de Preasfânta Treime. Socotesc că este potrivit să medităm și astăzi, în duminica ce urmează sărbătorii, la taina asumpțiunii Mariei, întrucât biserica sfințită astăzi este pusă sub patronajul ei, a Fecioarei care primește Bunavestire.
Adormirea și înălțarea cu trupul și cu sufletul la cer a Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, nu este un eveniment oarecare din istoria mântuirii, ci este un eveniment extraordinar, la care însăși Treimea preasfântă participă, primindu-o pe Cea pe care a găsit-o „plină de dar” în cerul cel preafrumos, la vederea „față către față” a lui Dumnezeu. Este, așadar, un eveniment teologic. Pentru aceasta despre el vorbim cu credință și, mai ales, îl trăim în credință. Biserica prezintă de sărbătoare tainica și dumnezeiasca imagine a primirii Mariei în cer, zicând: „Preasfintele și mai marile Puteri îngerești spăimântându-se, privind unele la altele, ziceau: Ridicați porțile voastre și primiți pe Ceea ce a născut pe Făcătorul cerului și al pământului și cu cântări să lăudăm cinstitul și sfântul trup care a încăput pe Cel nevăzut de noi și Domnul”.
Cerul este mediul sălășluirii și al prezenței lui Dumnezeu cel neajuns și necuprins. Acolo este starea definitivă; este armonia perfectă, comuniunea desăvârșită de viață și iubire. Este „totul”! Pământul, în schimb, este locuit de oamenii care îl străbat și îl cultivă și în care se întorc cu moartea. Prin înălțarea și intrarea definitivă a Mariei în gloria lui Dumnezeu, eveniment actualizat astăzi, Biserica sărbătorește Paștele Mariei.
Lucrare a lui Dumnezeu, taina Adormirii și Înălțării la cer a Maicii Domnului este cântată astfel de Biserică: „Întru Adormire lumea nu ai părăsit… mutatu-te-ai la viață fiind Maica Vieții” (Troparul). Iată temeiul ce susține credința poporului binecredincios de pretutindeni în supracinstirea Fecioarei Maria: „Domnul Vieții” triumfă în sufletul și în trupul Mariei, pentru că ea este „Maica Vieții”, adică Mama lui Dumnezeu.
Considerând tot ceea ce Dumnezeu a săvârșit pentru mântuirea noastră, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan contemplă planul lui Dumnezeu de răscumpărare a omului ce va fi desăvârșit în ceruri. Viziunea lui ne pune în față două imagini, ce urmează una celeilalte, și care sunt în strânsă legătură: „Și s-a arătat în cer un semn mare: o Femeie înveșmântată cu soarele; și luna era sub picioarele ei și pe cap purta o cunună de douăsprezece stele. Și era însărcinată și striga, chinuindu-se și muncindu-se ca să nască” (Apoc 12,1-2). Prima imagine face aluzie la ținta, la etapa ultimă, prealuminoasă, ajunsă de Femeie; a doua imagine, în schimb, se referă la calea zbuciumată și plină de necazuri care trebuie străbătută pentru a atinge această țintă prealuminoasă. De fapt, ea trebuie să învingă balaurul ce stă să înghită rodul pântecelui ei.
Maria este femeia însărcinată ce dăruiește lumii pe Sfântul sfinților, conștientă de durerile ce comportă zămislirea Domnului cerului și al pământului. Este femeia pusă în centrul dușmăniei dintre veninul morții șarpelui și seminția plăsmuită după chipul Vieții. Este femeia ce cântă victoria pe care Soarele cel fără asfințit i-o împărtășește ei în mod desăvârșit.
În viziunea Sfântului Ioan ies în evidență trei elemente: Femeia, Fiul acesteia și cântarea de victorie ce răsună în ceruri. Acestea ne fac să întrezărim itinerariul pascal al Mântuitorului Cristos și al Bisericii Sale, și al Fecioarei-Mame. Acesta trebuie să fie și ritmul vieții noastre creștine. Numai trăind legea Paștilor, ritmul de trecere, de mutare la o viață nouă, în care se opun moartea și viața, întunericul și lumina, minciuna și adevărul, ajungem să cântăm cu mare glas în ceruri: „Acum s-a făcut mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Cristosului Său, că aruncat a fost pârâșul fraților noștri – adică diavolul -, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua și noaptea” (Apoc 12,10).
Vizita Mariei la verișoara ei, Elisabeta, după ce a primit Bunavestire și cântarea „Magnificat-Mărește sufletul meu pe Domnul” anunță mai dinainte întregul pelerinaj pământean al Maicii Domnului. Un pelerinaj săvârșit în credință și prin credință, străbătut de „sabia durerii” și încoronat de bucuria Învierii. Unica rugăciune a Mariei din Sfânta Evanghelie, Magnificat, este sinteza fără pereche a experienței și a trăirii cu Dumnezeu și în Dumnezeu Mântuitorul. La Bunavestire ea a spus: „Iată, sunt serva Domnului!”
Ochiul „Servei Domnului” îl vede pe Dumnezeu pentru ceea ce este El; dar ochiul „Servei Domnului” se vede și pe sine, pentru ceea ce este ea datorită lui Dumnezeu. Dacă ochiul Evei l-a făcut mic pe Dumnezeu, prin neascultare, ochiul Mariei, dimpotrivă, îl „preamărește” pe Domnul, prin umilință. Motivul preamăririi este tocmai aplecarea Celui Preaînalt, din ceruri asupra pământului, pentru a-și opri privirea asupra umilinței Servitoarei Sale. Humilitas-umilință vine de la humus-pământ, luat din pământ. Maria mărturisește că este pământul căruia Dumnezeu îi dăruiește cerul. Este Regină pentru că este servă! „Pentru că a căutat la umilința servei Sale, iată de acum mă vor ferici toate neamurile” (Lc 1,48).
În felul acesta imnul Magnificat proclamă intervenția lui Dumnezeu pentru a înălța din pulbere o istorie. El proclamă nu mizeria în sine, ci îndurarea lui Dumnezeu pentru omul pe care l-a zidit. „Făcut-a tărie cu brațul Său, Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor; coborât-a pe cei puternici de pe scaune și a înălțat pe cei umiliți” (Lc 1,51-52). Iată cum acțiunea Lui ascunsă face să dospească frământătura omenirii.
Prin urmare, în Cea înălțată la cer cu trupul și cu sufletul, noi contemplăm ceea ce suntem chemați să fim: moștenitori ai Împărăției cerești, la care Maica Domnului a ajuns deja. Rugăciunea cântată a Bisericii spune: „Pentru aceasta și noi sărbătorind pomenirea ta, strigăm către tine, Prealăudată: Înalță fruntea creștinilor și mântuiește sufletele noastre” (de la Stihoavnă). Sărbătorind lucrarea lui Dumnezeu în Maria, admirăm pe „începătura” celor răscumpărați. Într-adevăr, Maria, o creatură, este ridicată la cer. Prin aceasta, Paștele ei întărește Paștele lui Cristos și garantează în plus pentru Paștele nostru, al tuturor. La Adormirea și ridicarea ei cu trupul la cer se verifică și se întărește afirmația Sfântului Apostol Pavel: „Precum în Adam toți mor, așa în Cristos toți vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale: Cristos începătură, apoi cei ai lui Cristos” (I Cor 15,22-23). Maria, cea plină de Domnul, a urmat acest drum, făcându-se garanție pentru învierea și înălțarea noastră, a celor ce credem și-L mărturisim pe Cristos.
Dragii mei,
Am împlinit astăzi ceea ce am început la 2 iulie 2000, când am pus piatra de temelie și am sfințit locul pentru ridicarea acestei biserici cu hramul „Bunavestire”. Cu acea ocazie, îmi amintesc, v-am vorbit despre imposibilitatea de a sluji la doi domni, și lui Dumnezeu și lui mamona. În răstimpul scurs de atunci, credincioșii din Băița, păstoriți și vegheați de părintele Gelu Ardelean, parohul dumneavoastră, ați dat dovadă de angajare sigură, totală și fără nici o rezervă pe calea slujirii Unicului Dumnezeu, în Treime adorat, viu și prezent în Biserica Sa, „una, sfântă, catolică și apostolică”.
Tot atunci am asociat neostoiala voastră de a avea o Casă a Domnului, unde să vă strângeți și să vă rugați în pace, cu exemplul regelui și profetului David, care căuta loc unde să așeze chivotul Domnului, semn al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său: „Nu mă voi sui pe patul meu de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și genelor mele dormitare, până ce nu voi afla locaș Domnului…iată, l-am găsit…intra-voi în locașul Lui, închina-mă-voi la locul unde au stat picioarele Lui” (Ps 131,3-7). Nici voi nu ați aflat liniște și nu ați fost mulțumiți până când nu ați văzut această Zidire terminată și împodobită cum se cuvine pentru a aduce slujbă lui Dumnezeu. Această zi, așadar, nu se vrea altceva decât o sărbătoare de bucurie și mulțumire adusă Tatălui ceresc prin mijlocirea nepătatei Fecioare Maria, ridicată la cer.
Biserica aceasta este locul în care iubirea frumoasă și dătătoare de viață a Sfintei Treimi se revarsă asupra tuturor acelora care-i vor trece pragul cu credință. Aici prescurile și vinul vostru, roade ale pământului și ale muncii voastre, vor deveni Trupul și Sângele lui Cristos, consumate pentru înnoirea vieții și spre fericirea veșnică. Aici primiți adevăratele bunevestiri prin Fecioara-Mamă, care vă recunoaște ca fii și moștenitori ai Împărăției Fiului ei.
Zbuciumatul drum pământesc să-l străbatem cu Născătoarea de Dumnezeu care ne-a precedat, dar care ne însoțește pe fiecare în parte. Sub privirea ei de Mamă să ne trăim viața, cu bunele și relele ei. Sub privirea ei de Mamă, mai ales tinerii și copiii, speranța Bisericii și a Neamului, să creșteți și să vă formați pentru o viață de dăruire în bucuria Domnului pentru toți cei care așteaptă „forța mărturiei” ca și ei să creadă, iar lumea să se schimbe.
În numele Născătoarei de Dumnezeu cea preacinstită în biserica aceasta a Buneivestiri, astăzi și totdeauna de copiii ei, Vă mulțumesc, părinte paroh și stimate domnule curator, pentru alesele cuvinte pe care mi le-ați adresat la sosire. În numele aceleiași Mame cerești vă îmbrățișez pe toți participanții la această solemnitate și pe toți aceia care, sub felurite forme, ați contribuit la această frumoasă zidire, și vă depun sub mantia ei de Mamă ocrotitoare și biruitoare. Dă, Doamne, odihna veșnică lui Traian și tuturor vrednicilor înaintași, preoți și credincioși ai acestei parohii care au ostenit în aceste locuri și care au trecut la Tatăl cu dorul după această zi frumoasă. Amin!
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 18.08.2002
Publicarea pe acest sit: 19.08.2002
Etichete: Predici, IPS Lucian Mureșan