Predica IPS Lucian Mureşan la hramul bisericii din Bârsana

Predica IPS Lucian Mureșan,
Arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș,
Mitropolit al Bisericii Române Unite
cu Roma, Greco-Catolică,
la hramul bisericii din Bârsana

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, 29 iunie 2002
Hramul bisericii din Bârsana.

„Tu ești Petru și pe această Piatră voi zidi Biserica Mea
și porțile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18).

Excelența Voastră, Nunțiu Apostolic în România
Preasfințite Ioan, episcopul Diecezei de Maramureș
Preacucernici frați Preoți,
Preaiubiți credincioși din Bârsana și din alte părți ale Maramureșului sau ale țării.

Sărbătoarea de astăzi ne oferă prilejul să fim împreună întru bucuria rugăciunii, a ascultării Cuvântului lui Dumnezeu și a împărtășirii cu Euharistia, de hramul acestei biserici, construită în timp record, în cinci luni ale anului 1992, sub echilibrata, bine experimentata și înțeleapta păstorire a Părintelui Canonic Grigore Dăncuș, de pie memorie, cu concursul și generoasa colaborare a tuturor credincioșilor buni din Bârsana.

Această realizare, biserica de lemn, tradițională în Maramureș, așezată în minunatul cadru natural care te predispune și mai mult la rugăciune și meditație, a fost posibilă nu numai pentru că nu era îngăduit credincioșilor noștri greco-catolici să se apropie măcar de vechea lor biserică, cât mai ales de dorința nestâmpărată a acestei comunități de a-și avea propria biserică unde să se roage în pace și liniște.

De sărbătoarea Nașterii Domnului, a anului 1993, fiind pe atunci episcop de Maramureș, am hotărât să hirotonesc și să trimit aici, ca bun și de nădejde ajutor al Părintelui Grigore, pe tânărul Ioan Codrea, primul preot hirotonit din generația întâia de studenți teologi ai Institutului Teologic „Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare. În anul 1994, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, biserica finisată până în cel mai mic detaliu a fost consacrată, prilejuind atunci o sărbătoare nu numai pentru cei din Bârsana, cât pentru întreaga Dieceză. După lucruri bune împlinite, Domnul cheamă la Sine, în anul 1995, pe venerabilul Părinte Grigore, care-și doarme somnul păcii în fața noii biserici pentru construirea căreia s-a dăruit total.

Am ținut să amintesc aceste date pentru că, fiind sărbătoarea hramului și simțindu-mă atât de legat sufletește de aceste locuri și de acești admirabili credincioși, se cuvenea să le fac.

Dragii mei,

Să ne îndreptăm gândul spre Roma eternă, unde Sfântul Părinte Papa, înconjurat de atâția cardinali, episcopi, preoți, persoane consacrate și credincioși veniți din toate părțile lumii, celebrează sărbătoarea patronală a Catedralei Sfântul Petru, unde-și află catedra de Păstor Suprem al Bisericii Universale. Câtă bucurie pentru noi, cei ce ne simțim uniți cu cei de acolo, în aceeași credință; câtă mângâiere izvorâtă din darul unității pe care ne străduim să-l menținem cu orice preț, să-l trăim și să-l exprimăm zi de zi; cât curaj și forță spirituală rezultate din legătura puternică pe care o manifestăm împreună cu toți catolicii din lume și cu toți creștinii de bunăvoință, cu urmașul lui Petru! Prin urmare, ce bine ne este nouă să fim aici, cu reprezentantul permanent al Sfântului Părinte Papa în țara noastră, cu episcopii noștri și cu voi, binecuvântat popor al lui Dumnezeu.

Este sărbătoarea Corifeului Apostolilor, Petru, cel la care Marele Pavel s-a dus, după convertirea sa, ca să-l cerceteze și să rămână la el cincisprezece zile (cf Gal 1,18).

Mă voi referi puțin la textul evanghelic de astăzi:

După ce Isus a întâlnit pe Petru și Andrei, i-a chemat. Ei au lăsat toate și au mers după Isus. Nici nu știau sigur unde merg, dar simțeau că merg undeva unde la va fi bine, pentru că Isus are ceva dumnezeiesc. Ei îl iubeau deja.

După minunea înmulțirii pâinilor, Isus slobozește poporul și îi îndeamnă pe ucenici să urce în corabie și să treacă de cealaltă parte a mării. Se făcuse noapte. Corabia cu apostolii era în mijlocul mării, vântul bătea puternic, iar valurile învăluiau ambarcațiunea. Deodată ei văd pe Cineva umblând pe mare și cred că e o nălucă; dar era Isus care-i îmbărbătează: „Îndrăzniți. Eu sunt. Nu vă temeți!” (Mt 14,27). Petru cere probe: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe apă”. Isus l-a chemat. Petru mergea pe apă spre Isus, dar văzând vântul puternic și valurile, s-a temut și a început să se afunde în valuri. Isus nu-l lasă; întinde mâna și-l ridică.

Această minunată întâmplare îl prezintă pe Isus sigur de El, dar care se desfată dumnezeiește încercând curajul discipolului Său, pe care îl știe capabil de salturile cele mai spontane, urmate de frământări imediate. Petru, în prezența lui Isus, ne dezvăluie noua dimensiune a curajului care nu înseamnă să ai frică, ci să te expui spre a avea frică pentru a depune probă de mărturie.

A fost proba necesară lui Isus pentru a pregăti cea mai frumoasă consacrare de episcop care a fost vreodată în istoria mântuirii. Pe malul aceleiași mări a Galileeii, după ce Petru face o completă mărturisire de credință, – „Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului Celui viu!”-, Isus îl consacră piatră de temelie a Bisericii Sale, încredințându-i deplinătatea puterii: „Tu ești Petru și pe această Piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Ție-ți dau cheile Împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri și orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri” (Mt 16,18-19). Isus se unește pentru totdeauna cu apostolul Său; misiunea lui Isus este misiunea lui Petru și a urmașilor lui în Biserică.

Dragii mei, pentru noi, Petru , ca și Pavel dealtfel, rămân o mare autoritate și un exemplu desăvârșit de curaj, credință dreaptă, statornică și adevărată, pe suportul veșnicei iubiri care toate le poate și care nu moare niciodată.

Astăzi, învățătura Bisericii cu privire la primatul lui Petru și al Papei este aceeași: „Pentru ca însuși episcopatul să fie unul și fără fisură, Isus Cristos l-a așezat în fruntea celorlalți apostoli pe Preafericitul Petru, pe care l-a orânduit drept cap și temelie perpetuă și vizibilă a unității credinței și a comuniunii. Această învățătură despre instituirea, continuitatea, puterea și caracterul primatului sacru al Pontifului roman și despre magisteriul lui infailibil, trebuie crezută cu tărie” (Lumen gentium,18). Zilele trecute, mai precis, pe 10 iunie, la încheierea lucrărilor Simpozionului pe teme de ecologie, din Palatul ducal din Veneția, Patriarhul Ecumenic din Constantinopol, Bartolomeu I, l-a salutat pe Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea ca fiind „Fratele nostru mai mare”. Acesta este un semn al dorinței de unitate a tuturor creștinilor în jurul celui pe care Isus l-a lăsat să fie temelie și semn al unității întregii Biserici.

„Astăzi sunt aici pentru a vă aduce omagiu vouă, fii ai Bisericii Greco-Catolice, care mărturisiți de trei secole, prin sacrificii uneori nemaiauzite, credința voastră în unitate”; „Cu ocazia vizitei mele de neuitat în țara voastră…am dorit să mă rog la mormintele martirilor pentru credință, la cimitirul catolic Belu, aducând astfel un omagiu imensului sacrificiu al atâtor episcopi, preoți și credincioși care au acceptat martiriul drept suprema probă a credinței lor în Cristos și în urmașii lui Petru”. Acestea sunt două fragmente din cuvântări ale Sfântului Părinte rostite la vizita în țara noastră, apoi la Jubileul de trei sute de ani al Bisericii noastre din Bazilica Sf.Petru din Roma, cuvinte de apreciere pentru vredniciile înaintașilor și ale noastre. Nu departe de aici, la Sighet, au depus mărturie de credință atâția fii ai Bisericii noastre. Și ei ne inspiră și ne susțin pe noi, în mărturia pentru aceeași credință.

Atașamentul și fidelitatea noastră față de Scaunul lui Petru au ca temelie și forță dorința noastră sinceră pentru unitate și pentru deschiderea spre universalitate, ducând cu noi comoara minunatelor noastre tradiții liturgice și de spiritualitate.

Iubiții mei,

Pelerini, călători spre Casa Tatălui, ne-am adunat de hramul acestei biserici, ca niște fii conștienți de greșelile comise, făcându-ne beneficiarii harului îmbelșugat al lui Dumnezeu concretizat în iertarea păcatelor și a pedepselor cuvenite pentru acestea.

Biserica, instrumentul mântuirii, este casa bucuriei noastre. Iată mărturia de simțire a unui credincios catolic tânăr, care a trăit realitatea iertării oferite prin Biserică: „Simt atâta bucurie rămânând atașat Bisericii. Am impresia că intru și mă refugiez în casa mea. Aici e o sărbătoare neîntreruptă a luminii…și în această binecuvântată biserică, casa lui Dumnezeu și a oamenilor, găsesc siguranță pentru inimă, forță pentru voință, direcție sigură pentru acțiune și atâta fericire încât sunt încredințat că voi rămâne tânăr toată viața”.

Mulțumesc Preasfințitului Ioan, Păstorul Diecezei Maramureșului pentru invitația făcută de a fi împreună în această frumoasă zi a bucuriei creștine. Duceți cu voi bucuria petrecerii cu Dumnezeu și cu Maica sa preasfântă, în unica Biserică a lui Cristos, condusă de urmașii lui Petru. Amin!