Predica IPS Jean-Claude Perisset la sărbătoarea Adormirii Fecioarei Maria

Predica IPS Jean-Claude Perisset,
Nunțiu Apostolic în România,
la sărbătoarea Ridicării Fericitei Fecioare Maria
cu Trupul și Sufletul la cer
Cacica, 15 august 2002

Excelență Monsenior Episcop,
Excelență Monsenior Auxiliar,
Iubiți Frați întru Preoție,
Dragi Călugări și Călugărițe,
Iubiți Frați și Surori,

„Celebrăm astăzi minunile pe care le-a făcut Domnul față de Sfânta Fecioară: astăzi ai fost înălțată deasupra corurilor de îngeri și iei parte pentru veșnicie la triumful lui Cristos”. (Antifona la intrare a Litughiei din ajun)

Antifona de la intrare a Sfintei Liturghii din ajun a acestei Sărbători rezumă bine motivul pentru care o sărbătorim astăzi pe Sfânta Fecioară, Mama Lui Cristos.

În prefața proprie a Sfintei Liturghii de astăzi va fi lăudat Dumnezeu cu aceste cuvinte: „Astăzi Fecioara Născătoare de Dumnezeu a fost ridicată la ceruri, chip și început al Bisericii tale în necontenită desăvârșire, semn de speranță sigură și de mângâiere pentru poporul peregrin pe pământ”. (Prefață de la Liturghia din timpul zilei)

Această proclamare rezumă bine motivul pentru care ne bucurăm foarte mult la această Sărbătoare, deoarece Sfânta Fecioară este și Maica Bisericii și cu Ea suntem și noi „purtați” la cer.

De aceea, vrem să medităm pentru câteva momente asupra acestui dublu motiv al prezenței noastre aici la Cacica, pentru a celebra Ridicarea Fericitei Fecioare Maria cu trupul și cu sufletul la cer, sau după cum spun Frații noștri de rit oriental – greco-catolici și ortodocșii – sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

1. Aș vrea mai întâi să vă fac atenți asupra acestui dublu mod de a exprima aceeași realitate, adică, după cum spune dogma Ridicării cu Trupul și Sufletul la Cer a Preasfintei Fecioare Maria, proclamată de Sfântul Părinte Pius XII la 1 noiembrie 1950: „la capătul vieții pământești a fost ridicată cu trupul și cu sufletul la gloria cerească și a fost înălțată de Domnul ca Regină a Universului …” (Catehismul Bisericii Catolice, N. 966)

Tradiția orientală vorbește de „Adormirea Maicii Domnului”, și o reprezintă pe Maica lui Isus pe patul morții, cu cei doisprezece apostoli în jurul patului. Dar se vede deasupra, pe cer, Fiul său Isus care primește inima Mamei sale, reprezentată sub forma unei copile. Icoana Adormirii Maicii Domnului este de obicei reprezentată la ușa de intrare a sanctuarului, pe interior, și astfel se vede mai bine la ieșirea din sanctuar.

În această icoană a Adormirii Maicii Domnului ni se amintește că Maica lui Isus a urmat același drum parcurs de Fiul ei, până la moarte.

Ea îi păstrase pe Apostoli uniți între ei, după Înălțarea Fiului ei la cer, „stăruind într-un cuget în rugăciune împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Isus” (Fp 1, 14). De aceea, acum Apostolii sunt reprezentați în jurul ei, la sfârșitul vieții sale pământești, pentru a spune că datorită Ei, apostolii au rămas credincioși misiunii încredințate de Isus.

Se vorbește de „adormire”, pentru a spune că Maria a terminat viața ei pământească, fără să se descompună în mormânt și pentru a arăta că a intrat cu trupul și sufletul în paradisul ceresc. De fapt, reprezentând sufletul ei intrând în cer, în timp ce trupul ei este încă pe pământ, desemnează bine cele două extreme și raportul dintre cer și pământ.

Tradiția ocidentală, adică Biserica noastră latină, vorbește de Ridicarea ei cu Trupul și Sufletul la Cer, și vrea să exprime dinamismul ce o poartă pe Mama lui Isus către Fiul ei, la sfârșitul vieții sale pământești. Nu ne interesează să distingem trupul de suflet; o vedem pa Maica Preasfântă ridicată cu trupul și sufletul la cer, trăind o nouă viață la care este chemată de Fiul, cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, înconjurată uneori de foarte mulți Îngeri. Uneori chiar, în picturile ce reprezintă Ridicarea la Cer sunt reprezentați Apostolii care o văd pe Maria intrând în gloria lui Dumnezeu, după cum a văzut Isus pe Tatăl în ziua Înălțării sale la cer.

Se vorbește deci de „înălțare”, pentru a spune că Sfânta Fecioară Maria a fost atrasă de Dumnezeu în gloria cerească, pentru a-L urma pe Fiul său, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, căruia ea ia dat trupul său. Ea împarte acum în cer gloria promisă ucenicilor lui Cristos.

Tradiția noastră occidentală nu spune nimic de moartea Mariei; în contemplarea Mariei ridicată cu trupul și sufletul la cer, mintea noastră este orientată toată către ultimul drum pe care Maria l-a urmat cu fidelitate, adică acela de a împărtăși în întregime gloria lui Cristos, de a împlini în totalitate voința lui Dumnezeu în misiunea care i-a fost încredințată, de a fi Mama lui Mesia.

2. Elementele comune ale celor două Tradiții, orientală și ocidentală sunt:
– raportul dintre cer și pământ,
– primirea pe care a făcut-o Mamei sale Fiul ei Isus,
– faptul că Sfânta Fecioară ia parte la Gloria Fiul ei Isus,
– prezența apostolilor care reprezintă întreaga Biserică.

Așadar, plecând de la aceste elemente, vrem să medităm drumul nostru propriu, pentru a putea împărtăși și noi gloria lui Cristos, imitând-o pe Fericita Fecioară Maria în drumul ei. Sărbătoarea Ridicării cu trupul și sufletul la cer ne spune că și pentru noi, asemenea Mariei sfârșitul vieții noastre înflorește la întâlnirea cu Cristos, numai dacă facem în toate, asemenea Ei, „voința lui Dumnezeu”.

1. Raportul dintre cer și pământ se exprimă în viața noastră de fiecare zi când ne rugăm, când ne apropiem de Sacramente, în special de Sfânta Împărtășanie, când înălțăm mintea noastră către Dumnezeu, Creatorul a toate și Mântuitorul. Atunci exprimăm credința și speranța noastră în „viața veșnică”, după cum o proclamăm peste puțin timp în Crez. Această speranță ne ajută să trăim bine viața noastră aici jos, pe pământ, pentru că cerul va fi pentru noi deznodământul binelui pe care l-am făcut pe pământ. De aceea în prefață spunem lui Dumnezeu că Sfânta Fecioară Maria, prin Înălțarea cu trupul și sufletul la cer, „călăuzește și susține speranța întregului popor în drumul către cer”.

2. Primirea făcută de Isus Mamei sale, sau de întreaga Sfântă Treime, ne amintește că Dumnezeu este Providența, că Dumnezeu ne vrea binele, că Dumnezeu vrea să ne facă pe toți demni de Sfințenia Sa, de perfecțiunile sale, că Dumnezeu ne atrage la El pentru a fi întotdeauna cu El. De fapt, deja prin Botez participăm la viața divină, pentru că am devenit membri ai aceluiași Trup al lui Cristos (cfr. 1 Cor 12, 27). Isus însuși a spus în parabola despre mlădițele viței de vie, că „cine rămâne în mine și eu în el, acela aduce roade multe, căci fără mine nimic nu puteți face” (In 15, 5). În imnul „Magnificat”, pe care abia l-am citit din Evanghelia după Sfântul Luca, Maria din Nazaret recunoaște că totul este lucrarea lui Dumnezeu, deoarece „lucruri mari a făcut în ea Cel Atotputernic” (Lc 1, 49). Fiecare din noi ar trebui să spună același lucru, pentru că fiecare dintre noi, devenind discipol a lui Cristos prin botez, am fost transformați și făcuți sfinți. Prin Botez, am găsit în drumul către aceeași glorie – cerul – sau mai bine zis, suntem deja participanți la Viața cerească.

3. Prin Ridicarea cu trupul și sufletul la cer, Preasfânta Fecioară Maria a luat parte la gloria cerească a Fiului ei Isus. Și noi suntem deja în drum către acest scop, pentru a împărtăși în veșnicie gloria Mântuitorului nostru, deoarece suntem membrii trupului său, ai Bisericii sale. Acolo unde a ajuns capul, acolo va ajunge tot Trupul. Maria este cea dintâi care a terminat drumul său, și noi o urmăm, fiecare în momentul propriei morți. În prefață vom spune despre Sfânta Fecioară Maria că este „imaginea Bisericii viitoare, aurora Bisericii victorioase”. Citirea din Scrisoarea întâi a Sfântului Apostol Paul către Corinteni ne amintește că, uniți cu Isus, suntem și noi învingători ai răului și morții. De aceea, Sărbătoarea de astăzi a Ridicării cu trupul și sufletul la cer întărește din nou speranța noastră în fericirile cerești, în viața veșnică la care Isus ne chiamă, ca să vedem în Maria, Mama sa, că această promisiune a fost deja realizată.

4. În sfârșit, prezența Apostolilor în reprezentările Adormirii Maicii Domnului sau în Ridicarea cu trupul și sufletul la cer a Sfintei Fecioare Maria este prezentă întreaga Biserica. Cu ei suntem prezenți și noi la acest eveniment, și ne bucurăm câte a făcut Dumnezeu pentru Mama lui Isus. Se realizează aici, astăzi, ca și în alte părți din lume de a lungul secolelor – avem ca exemplu numeroase reprezentări ale intrării Sfintei Fecioare Maria în cer – se împlinesc cuvintele sale profetice : „toate popoarele mă vor numi fericită” (Lc 1, 48). Soarta sa este și a noastră; suntem stimulați în drumul nostru, să perseverăm cu generozitate pe drumul sfințeniei, pentru a avea și noi parte de aceeași glorie.

3. La aceasta ne invită Sfântul nostru Părinte Ioan Paul II în ultima sa Scrisoare Apostolică „Novo millennio ineunte” când scrie: „darul sfințeniei înseamnă la rândul său datorie, care trebuie să guverneze întreaga existență creștină: ‘Voința lui Dumnezeu este sfințirea voastră’ (1 Tes 4,3). Este un angajament care nu-i privește numai pe unii creștini: ‘Toți credincioșii, de orice stare sau condiție, sunt chemați la plinătatea vieții creștine și la perfecțiunea iubirii’ (Lumen Gentium, N. 40)” (NMI, N. 30). Și Sfântul Părinte precizează în continuare: „Este momentul să propunem din nou tuturor cu convingere această ‘dimensiunea nobilă’ a vieții creștine obișnuite; întreaga viată a comunității ecleziale și a familiilor creștine trebuie să ducă în această direcție” (NMI, N. 31).

Nu în zadar o numim pe Fericita Fecioara Maria: „Preasfântă”, după cum Sfântul Părinte, ar dori ca ea să fie „steaua noii evanghelizări” (NMI, N. 58), o stea care astăzi, în înălțarea cu trupul și sufletul la cer, strălucește mai mult decât altă stea de pe cer a lunii august, chiar mai mult decât soarele, deoarece Ea este Mama lui Isus și Maica Bisericii. Este, mai ales pentru Ea – Maria Înălțată cu trupul și sufletul la cer – este ceea ce Cartea Apocalipsului Sfântului Ioan scrie referitor la Biserica lui Cristos, victorioasă asupra balaurului, după cum am auzit în prima lectură a acestei Celebrări euharistice. Maria din Nazaret, Mama lui Cristos și Maica Bisericii, este acel „semn mare: o femeie înveșmântată cu soarele, având luna sub picioarele ei, iar pe cap purtând o coroană de douăsprezece stele” (Ap 12, 1).

Concluzie

Astăzi, îl lăudăm pe Dumnezeu pentru câte a realizat în Maria Preasfântă, umplând-o cu minunății, de la Zămislirea ei neprihănită până la Înălțarea cu trupul și sufletul la cer!

Astăzi, îl lăudăm pe Dumnezeu pentru câte a realizat în Biserică, în noi – membrele Bisericii -, pentru că ne-am făcut părtași de minunățiile sale prin rugăciune, Sacramente și prin nenumăratele sale binecuvântări!

Astăzi, îl lăudăm pe Dumnezeu că ne atrage la El prin exemplul, rugăciunea și protecția Sfintei Fecioare Maria!

Amin!