Pastorala de Paşti a PS Mihai Frățilă

Scrisoare Pastorală
la Sărbătoarea Învierii Domnului
2024

+ MIHAI
Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei
și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma,
Episcop al Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București

Clerului, călugărilor, călugărițelor, întregului popor iubitor de Hristos

Iubiți frați și surori în Hristos,

Sătui de cuvinte și de fățărnicia lumii în care trăim, fără a mai avea parte de un simț real al compasiunii, asfixiați de sfătoșenii gratuite sau de așteptări legaliste, rămânem în cel mai fericit caz creștini doar cu numele. Aici, pe pământ, viața noastră depinde însă de echilibrul iertării și al compasiunii, de simțul dreptății și al adevărului. După ce trecem granița dintre adevăr și minciună, dintre binele pe care-l așteptăm și pe care nu reușim sau nu vrem să-l întoarcem celuilalt, avem parte de o tulburătoare răscolire a existenței. Păcatul ne împiedică să trăim armonia vieții și dreptatea ei, împreună cu semenii noștri, în spiritul Evangheliei și al poruncilor.

foto: EpiscopiaBucuresti.ro

După cei treizeci de ani de viață retrasă, Isus își inaugurează misiunea publică, spunând: „Convertiți-vă, fiindcă Împărăția lui Dumnezeu e aproape!”(Matei 4, 17). Secretul credinței depinde, așadar, de bunăvoința noastră de a reintra în joc cu Dumnezeu, de a ne reconsidera perspectiva și, mai ales, prioritățile. Numai că a constata ce ne ține departe de Dumnezeu și a da nume păcatelor noastre nu e chiar așa la îndemână! Chiar și pentru omul paralizat din Evanghelie – cel adus în fața lui Isus –, obosit să zacă și, poate, să asculte predici inspirate, perspectiva iertării păcatelor pare complet deplasată. Isus va face însă ca însănătoșirea trupului bolnavului să fie „atestată” de vindecarea sufletului, prin iertarea lui Dumnezeu.

Dragi credincioși,

Iertarea păcatelor noastre prin moartea și învierea lui Isus rămâne centrul vieții credinței. Este Paștele lui Isus și al nostru. În Sfânta Liturghie, la Prefacere, când pâinea și vinul devin prin rugăciunea de consacrare a preotului Trupul și Sângele, sunt rostite cuvintele Domnului – „Luați, mâncați, …Trupul meu… se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor”; ”Beți din acesta toți, acesta este Sângele meu… care pentru voi și pentru mulți de varsă spre iertarea păcatelor”. Timpul pregătirii de Paște devine vremea răscumpărării prin bucuria iertării și a milostivirii Domnului, alături de împăcarea cu semenii. Altfel, la slujba de Înviere, a ne apropia să luăm lumină rămâne un gest pur exterior, lipsit de rezonanță pentru credința noastră.

„Doamne, dăruiește-mi mie să-mi văd păcatele și să nu-l osândesc pe fratele meu” – spune rugăciunea din Postul Mare a sfântului Efrem. E semn că avem nevoie de mai puțină vorbărie și de mai multă tăcere…, ca să învățăm a pune degetul pe paraliziile noastre interioare. Împăcarea, măsura, căința, luciditatea nu le vom dobândi fără a ne călca pe inimă și a lăsa loc Cuvântului lui Isus. Lumina sosește nu din cauza abilităților noastre de a o cuceri, ci pentru smerenia de a o cere pentru bucuria dragostei Domnului și de a primi iertarea cu încredere că El nu a murit în zadar. Atunci Paștele devine viață, atunci trăim sărbătoarea Învierii!

Iubiți credincioși,

Din totdeauna, micilor lucruri le este hărăzit să le facă pe cele mari. De aceea, Biserica, inspirată de Hristos, își mărturisește apostolatul prin comuniunea micilor turme (Luca 12, 32). Dar, fiindcă acest adevăr ni se pare primejdios pentru trufia noastră incurabilă, mai degrabă batem câmpii sau ne bazăm pe aranjamente, închizând ochii în fața complicităților noastre care ne îndepărtează de lumină. Simțul Providenței, din păcate, ni se va părea acceptabil numai atunci când așteptările noastre sunt răsplătite pe măsură.

Lui Dumnezeu nu-i plac lucrurile făcute cu zgârcenie. Felul în care ne sustragem îndatoririlor față de viață îl silesc să ne strice socotelile. Dacă vei privi multă vreme într-o prăpastie, prăpastia va privi și ea în adâncul tău – spune vorba veche. Încercând să ne sugereze pericolul de a da ochii cu propria zădărnicie fără a avea repere, înțelepciunea populară ne invită, la rândul ei, să ne regăsim în prezența lui Isus. Nimic bun nu se primește de la sine, nu se obține doar prin forțele proprii, iar dacă binele ne ajunge din urmă, ar merita să fim recunoscători, fiindcă (într-un fel sau altul) el ne este acordat.

Ridicarea din întunericul dezolării, al păcatului și al morții este posibilă numai prin răscumpărarea jertfei lui Isus. Fiecare lucru bun este investit de prezența vie a Domnului și are asigurată, de principiu, roada harului. Binele e ca într-un spic de grâu. Se multiplică, într-un fel, de la sine, iar viitorul  rămâne legat de prezent. În zilele noastre, din cauza poftei nemăsurate pentru confort și divertisment sensul sărbătorii se sustrage cu ușurință înțelegerii sufletești, mărginindu-se la festivism. Până și  patriotismul – o temă sacră! – a devenit azi o emblemă a retoricii de partid. Or viața noastră de zi cu zi nu „se întâmplă” numai atunci când pofta de paradă ne vădește miza deșartă! În plus, credința pascală și bucuria de a fi copii ai lui Dumnezeu sunt mult mai mult decât conformismul religios sau gustul îndoielnic față de o anumită idee (ostentativă) de tradiție.

Dragi prieteni,

Credința în Isus nu poate fi concepută ca un bilet de intrare la o petrecere exclusivistă din lumea mondenităților și a puterii! Un singur om din cei zece tămăduiți de lepră – cel întors să-i spună „mulțumesc” lui Isus –, deși era străin de credința lui Israel, a căutat Persoana Domnului. Descoperind simțul adevărat al recunoștinței, samarineanul vindecat ne propune prin exemplul său să trecem dincolo de legi sau cutume ca să-l cunoaștem pe Dumnezeul viu și adevărat. Pe Isus – Cel de aproape, sensibil și mângâietor –, care ne dăruiește mântuirea precedându-ne în ispită, durere, moarte, câștigându-ne viața pentru ca dialogul filial cu Tatăl ceresc și dragostea lui să nu ne lipsească.

Ca oameni credincioși nu suntem chemați să facem lucruri bune, fiindcă ne-ar fi mai comod sau am găsi mai ușor cheful de a le împlini. Lucrurile de valoare au întotdeauna un preț de jertfă din perspectiva credinței în Înviere. Chiar și atunci când totul pare potrivnic, omenia, caracterul le mărturisim prin a rămâne consecvenți spiritului lui Isus. Și azi ne rămâne la îndemână dreptul de a trăi în Hristos în orice circumstanță – veselă sau tristă –, de a nu ceda ispitei renunțării, de a continua să fim frământătură pentru viitor. Sub semnul acestor gânduri pascale vom putea surprinde cu recunoștință aniversarea înființării episcopiei de București (29 mai 2014). Cerând harul păcii, având prezentă bucuria mucenicilor, să putem merge înainte cu încredere!

Hristos a înviat! Pace și bine!

Cu arhierești binecuvântări,

+MIHAI, episcop