Pastorala de Paşti a PS Anton Coşa

Mesajul de Paști al PS Anton Coșa,
Episcopul Diecezei de Chișinău
2020

„L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde l-au pus…,
pentru că încă nu cunoșteau Scriptura: că el trebuia să învie din morți” (In 20,2.9)

Dragi confrați întru preoție și persoane consacrate, iubit popor al lui Dumnezeu!

Experiența ultimilor zile, în care am fost obligați să renunțăm la orice manifestare în comun a credinței noastre, ar putea să se asemene cu cea a ucenicilor și a femeilor pioase, care credeau că l-au pierdut pe Isus. „Nu știm unde l-au pus!” (In 20,2). Durerea și dezamăgirea lor pentru cele întâmplate i-au adus în pragul disperării. Unde este Isus?

Pentru discipoli, vestea adusă de femei că Isus a înviat părea mai degrabă o fantezie, sau, așa cum scriu Evangheliile, „vorbe goale” (Lc 24,11). Femeile se duseră la mormânt cu uleiurile lor parfumate pentru a finaliza ritualul de înmormântare a lui Isus ce avusese loc cu o zi înainte în mare grabă. Din acest comportament al femeilor transpare toată dragostea lor pentru Învățător, dar și durerea lor sufletească de nu fi fost de față în timp ce el murea pe cruce. Acum însă Isus era mort, iar ele nu și-l puteau imagina altfel decât ca pe un mort.

De aceea, atunci când Isus înviat se arată ucenicilor săi, aceștia nu-l recunosc. La fel nici Maria Magdalena, care, întâlnindu-l dis-de-dimineață în preajma mormântului gol, nu-l recunoaște, presupunând că ar fi grădinarul. Pe de altă parte, evidența acestei realități dureroase, și anume că Isus a murit, îi face pe discipoli să fie triști și plini de frică, oameni lipsiți de speranță, care, crezând că au pierdut totul, nu au altceva de făcut decât să se întoarcă la munca și grijile lor zilnice.

Însă Isus, cu multă răbdare, merge să-și caute prietenii pentru a-i ajuta să se reîntoarcă la sine și îi liniștește spunându-le: „Nu vă temeți!”, repetându-le de mai multe ori acest îndemn; li se arată în noua sa condiție de înviat, le vorbește și le explică Scripturile și apoi le oferă pâinea. Încetul cu încetul, discipolii abandonează tristețea și frica, întrucât acceptă că „Domnul a înviat cu adevărat”; inimile lor reîncep să bată cu putere, ochii li se deschid și încep să-l recunoască pe Isus cel Înviat, iar speranța își recapătă vigoarea.

Dragi confrați întru preoție și persoane consacrate, iubit popor al lui Dumnezeu!

Timpurile pe care le trăim, ca Biserică și ca societate, ne cauzează și nouă multă tristețe și teamă, ne slăbesc speranța și ne împiedică să recunoaștem acțiunea Domnului în viața și activitatea noastră. Însă Isus nu ne părăsește! La fel ca și în cazul celor doi ucenici în drum spre Emaus, el vine alături de noi și ne însoțește, ne vorbește și ne oferă cuvântul său care ne luminează pașii și ne orientează pe cărarea spre învierea noastră (cf. Ps 118,105); el acceptă cu bucurie dacă îl invităm să rămână cu noi pentru a frânge acea pâine care este însăși viața sa dată pentru noi în vederea vieții veșnice (cf. Lc 24,29; In 6,54) și care ne face să-l recunoaștem înviat și prezent întotdeauna printre noi (cf. Mt 28,20).

Și toate acestea pentru ca și noi să putem da mărturie cu viața și activitatea noastră despre Învierea lui Isus, deoarece, îndeplinindu-ne fiecare misiunea, având grijă de noi înșine, de oamenii pe care îi iubim, de cei pe care îi întâlnim în suferința lor, noi vestim că „ Domnul a înviat într-adevăr!” (Lc 24,34) Prezența sa în mijlocul nostru ne dă noi motive de speranță pentru viața și munca noastră, pentru ca să facem din localitățile noastre și din întreaga noastră țară un loc în care dreptatea, onestitatea, acceptarea reciprocă, angajamentul față de binele comun, solidaritatea să nu fie un țel care să pară din ce în ce mai îndepărtat sau speranțe care nu ajung a fi împlinite, ci un climat sănătos în care toată lumea să poată respira liber și mulțumit.

Dragii mei, fie ca salutul nostru ce se repetată pe tot parcursul Timpului Pascal – „Cristos a înviat! Adevărat a înviat!” – să nu pară doar un automatism rece, ci să răsune într-adevăr în viața noastră prin toată acea încărcătura de speranță și încredere pe care a adus-o atunci când a fost auzit și primit pentru prima dată, iar prin noi să ajungă la toți oamenii pe care îi întâlnim. Fie ca pacea și bucuria Celui Înviat să ajungă la fiecare din voi!

Cristos a înviat, dragi frați și surori! Adevărat a înviat!

† Anton Coșa
Episcop de Chișinău

Autor: PS Anton Coșa
Copyright: CatolicMold.md
Publicarea în original: 11.04.2020
Publicarea pe acest sit: 10.04.2020
Etichete: ,

Lasă un răspuns