Pastorala de Paşti a PS Alexandru Mesian

Nr. 153 / 2003

ALEXANDRU

Din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei
Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei Lugojului

Onoratului cler
și iubitului popor credincios
har, binecuvântare și mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
și de la Domnul nostru Isus Hristos

Cristos a înviat !

Iubiți frați întru preoție,
Iubiți credincioși,

„Cristos a înviat” este un salut, dar în același timp și o mărturisire de credință.

Învierea lui Cristos pe care o sărbătorim astăzi este cea mai mare minune din istoria omenirii. Nimeni niciodată nu s-a înviat pe sine, după ce a stat trei zile într-un mormânt de piatră.

Cristos a înviat în măreția veșnicei dumnezeiri, dar nu caută să se arate celor care l-au răstignit; nici lui Ponțiu Pilat sau regelui Irod, să le reproșeze condamnarea nedreaptă ce i s-a făcut, ci se arată ucenicilor, femeilor sfinte, oamenilor simpli, care l-au iubit cu adevărat.

Venirea lui Isus în lume, acceptând sărăcia, suferința, batjocura și condamnarea la moarte, ne face să ne punem întrebări care în ordinea naturală nu ne pot da un răspuns satisfăcător. Oare, trebuia ca Fiul lui Dumnezeu, El însuși, să sufere ? Pentru ce ?!

Suferința ce a îndurat-o Isus a fost prețul unei iubiri ce nu poate fi înțeleasă de om. O iubire infinită a lui Dumnezeu față de om, pe care a voit să-l reabiliteze, să-l ridice din starea păcatului originar.

Jertfa vieții lui Isus ne arată valoarea sufletului omenesc și cât este de importantă mântuirea lui.

Omul fiind făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, este iubit de Dumnezeu cu o iubire veșnică, iar când omul în neputința sa a căzut, Dumnezeu nu a pregetat să trimită pe unicul Său Fiu pentru a repara jignirea adusă de om Creatorului său.

Căci așa de mult a iubit Dumnezeu lumea (sufletele), încât pe Unul-născut Fiul Său L-a dat să moară pentru dânsa (cf. Ioan 3, 16).

Așa a făcut Cristos „care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a coborât din cer și s-a întrupat de la Spiritul Sfânt și Fecioara Maria și S-a făcut om A pătimit pentru noi sub Ponțiu Pilat, a murit și a înviat…” și așa mărturisim în Credeu.

Ce preț are sufletul nostru să o spună însuși Isus Cristos, care a muncit ca dulgher, sărac și ascuns timp de treizeci de ani la Nazaret; care a predicat trei ani fără odihnă, încât cei dragi ai lui ziceau: „și-a ieșit din fire”, adică nu-i în toate mințile, și a umblat din Egipt până-n Tir și Sidon după „cel ce era pierdut”.

Ce preț are sufletul nostru să o spună biciuirea îngrozitoare pe care a suportat-o pentru mântuirea noastră. Cu drept cuvânt citim în Psalmul 21: „iar eu sunt vierme și nu om, ocara oamenilor și defăimarea poporului”.

Isus, Dumnezeu adevărat, este legat la ochi, scuipat în față, batjocorit. Prin lovire îți manifestezi ura, mânia, dar a adăuga scuipatul este un dispreț total. „Profețește cine te-a lovit”, îl batjocoreau călăii.

Să ne spună sceptrul de bambus pe care i l-au pus în mâinile legate; dar mai ales cununa de spini să ne spună ce preț are sufletul nostru !

Iubiți credincioși,

Ce preț trebuie să aibă sufletul nostru să ne spună Isus în agonia celor trei ore petrecute pe Cruce înainte de a muri…

Privind la Cruce putem să ne dăm seama de valoarea sufletului. Problema mântuirii este legată de suferință, de jertfă , de agonie…

Dar „ce ar folosi omului de ar câștiga lumea întreagă, iar sufletul și l-ar pierde?” (Matei 16, 26).

Au fost unii care, pentru a ajunge la un post de conducere, pentru averi sau plăceri au renunțat la Dumnezeu ori L-au negat. Ce au câștigat ? Isus ne spune că nu poți sluji la doi domni.

Ce i-au folosit lui Iuda cei treizeci de arginți ? Ce i-au folosit lui Irod, mâncat de viermi, toate plăcerile, sau Irodiadei desfrâul ? Ce le-au folosit marilor dictatori cuceririle și împărățiile trecătoare câștigate cu prețul a milioane de vieți omenești ucise în chipurile cele mai bestiale ?

Unde sunt aceia care au crezut că vor stăpâni lumea ? Toți au dispărut. Ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată, sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său ? Dacă l-a pierdut pe vecie, cum l-ar mai putea răscumpăra ?

Sufletul este un bun unic. Dacă îmi pierd o mână, un ochi sau chiar viața este o mare pierdere, dar nu ireparabilă în lumina veșniciei.

„Cel ce-și pierde viața pentru Mine și Evanghelie, acela o va afla” (Marcu 8, 35).

*
* *

Dar ce voi face eu ca să-mi mântuiesc sufletul ?

Trebuie să urmez exemplul Mântuitorului, nu numai până la Cină ci urcând Calvarul vieții cu răbdare, încredere și dragoste !

Să privesc mereu Crucea, luptând pentru mântuirea sufletului meu cu toată ardoarea și silința, știind că este cel mai important lucru al vieții mele.

Iubiți credincioși,

Dar să privim Învierea Domnului și sub aspect global.

Patimile, moartea și Învierea lui Cristos sunt evenimentul cel mai sublim din istoria omenirii. Universalitatea iubirii adusă în lume de Mântuitorul a schimbat fața pământului. Cu brațele fixate pe lemnul Crucii, El a voit să cuprindă pe toți oamenii din toate timpurile. Isus aduce în lume un suflu nou; cuvintele Sale au dărâmat barierele ridicate de egoismul omenesc. Noua morală va lumina întunericul barbariei, va desființa granițele egoismului de rasă, de clasă, de naționalitate sau cultură. Toți oamenii sunt egali, frați și fii ai aceluiași Părinte, indiferent de culoare sau filozofie. Isus nu a înființat o religie a unui neam, nici măcar a poporului Său, ci o religie a tuturor timpurilor. Religia lui Cristos este mai presus de orice criterii omenești, este religia iubirii.

În lumina acestei iubiri universale, milioane de creștini vor muri ca martiri; mii și mii de misionari – suflete eroice – vor merge până la marginile pământului ducând învățătura dragostei creștine; alte mii de creștini vor sfârși în persecuții de tot felul. Acești „miei nevinovați”, sfâșiați de ura întunericului, vor continua să existe până la sfârșitul lumii. Ura împotriva iubirii nu va înceta niciodată. Puterile întunericului vor lucra cu toată agresivitatea. Dar Isus spune: „Cine va lupta până la sfârșit, acela va fi mântuit”.

Răspândirea creștinismului pe toată suprafața pământului este o minune a patimilor și Învierii Domnului.

Să prețuim cum se cuvine acest mare praznic. Inimile noastre să se trezească, să devenim și noi apostoli ai dragostei creștine, privind mereu la Cruce, simbolul speranței și al mântuirii.

Învierea Domnului să reverse în inimile tuturor bucuria adevăratei păci și a bunei înțelegeri între oameni.

Lumina Învierii să îndepărteze întunericul războaielor dintre popoarele lumii ca astfel Cristos cel Înviat, biruitorul morții, să fie pentru toți oamenii „Calea, Adevărul și Viața”.

„Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare ! Paștile Domnului, Paștile; căci din moarte la viață și de pe pământ la cer, Cristos ne-a trecut pe noi cei ce cântăm cântare de biruință”.

Sărbători fericite!
Cristos a înviat!

Dată la Reședința Noastră Episcopală din Lugoj
la Praznicul Învierii Domnului 2003