„Vi s-a născut astăzi Mântuitor” (Lc. 2, 11)
Dragii mei credincioși,
Urmând îngerilor din ceruri, „iată, vă binevestesc vouă bucurie mare: că vi s-a născut azi Mântuitor” (cf. Lc. 2, 10-11). Această bucurie „va fi pentru tot poporul” (Lc. 2, 10), bucuria aceasta ne umple și nouă inimile, sufletele, cugetele și toată viața pentru că Domnul vine, vine din nou ca splendoare a Adevărului, Binelui și Frumosului. Dumnezeu „cel nevăzut” se face prunc în ieslea Betleemului, pentru ca noi să-L iubim și să-L adorăm. Dumnezeu din Tăriile cerului vine să se așeze din nou, cuminte și blând, în brațele noastre într-un fel de parcă ar vrea să ne spună că El ne cunoaște tuturor și fiecăruia în parte grijile, preocupările și problemele de fiecare zi.
În treacăt doar, Evanghelistul ne spune că pentru Maria și Iosif „nu mai era loc de găzduire…” (Lc. 2, 7) în cetatea lui David și astfel ajung la Betleem, într-o peșteră care ținea loc de grajd. Acolo Dumnezeu s-a făcut om. Acolo s-a născut Christos! Simplu și uitat de toți. Acolo s-a născut bucuria și splendoarea lumii!
Acestea s-au petrecut atunci, s-au întâmplat în urmă cu două mii de ani: „întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Io. 1, 11). Simplă și spontană ne vine întrebarea: dacă astăzi Maria și Iosif ar bate la poarta casei mele ce s-ar întâmpla? Ar găsi un loc? O întrebare pentru fiecare dintre noi, cerând din partea fiecăruia un răspuns cât mai sincer.
Trăim într-o vreme istorică cu trăsături aparte, în care lumea se mișcă foarte mult și nu doar pentru a face turism. Trăim vremuri agitate și dramatice în care tot mai multă lume caută un loc de muncă în afara țării, când nu puține familii se destramă, copiii rămân acasă fără părinți, bătrânii sunt lăsați singuri, traficul de ființe umane ne sperie și ne umple inimile de îngrijorare și de revoltă.
Dar, iubiții mei credincioși, în aceste vremuri Domnul vine! Avem noi oare un loc, un spațiu în care El să mai locuiască, avem timp și bunăvoire să-L mai primim – la noi, în noi? Îl mai putem iubi în aceste condiții de perpetuă neașezare? Românii noștri, împrăștiați prin toată Europa, mai sunt doriți de cineva? Copiii și bătrânii rămași acasă, singuri, mai au un loc în gândurile și în sentimentele noastre?
Domnul vine! Vine, dar nu doar în ziua de Ajun, ci în fiecare zi a anului, cu toți acești dragi ai noștri încercați de soartă. Aceste vremuri în care ni s-a dat să trăim și să nădăjduim bat la poarta sufletului fiecăruia dintre noi! Acești români dragi ai noștri, plecați printre străini sau rămași străini acasă, precum Iosif și Maria, bat la porți care adesea nu se deschid. Poate bat și la poarta Bisericii: i-am primit sau am fost prea ocupați, cu mult prea multe griji și probleme. Poate adesea povara zilei ne face să nu mai auzit bătaia de la poarta Bisericii sau a sufletului. Putem găsi și motive justificate pentru a nu deschide: suntem obosiți, în nevoile noastre, nu mai avem timp pentru a asculta, nu mai avem loc nici pentru săraci, nici pentru copii, nici pentru străini! Or, acestea nu sunt justificări ale unei inimi de creștin.
Pentru că, totuși, Christos vine și ne aduce bucuria și lumina și speranța! A venit într-un veac care nu l-a primit. Se pare că nici veacul acesta nu prea știe a-L dori și a-L primi. În schimb, Sfântul Pavel ne spune cum să ne comportăm: „fraților, …, nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit” (cf. Rm. 12, 1-2). Trăim sub vremuri dar nu trebuie să ne lăsăm copleșiți de timpuri! Fiecare creștin, întreaga Biserică, după cum ne îndeamnă Sfântul Pavel, trebuie să-și deschidă nu doar casa și masa, ci inima și sufletul, viața întreagă, viața Bisericii spre cei care stau la poartă și bat. De fapt Christos este Cel care stă la ușă și bate, poate uneori foarte discret, dar neîndoios El dorește să vină, să ne transforme, să ne facă mai buni, mai iertători unii cu alți, mai asemenea sfintei Sale făpturi.
Dragii mei,
„Vi s-a născut astăzi Mântuitor” (Lc. 2,11), le spune păstorilor îngerul, și ne-o repetă și nouă, iar corurile cerești cântă imul de laudă: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Lc. 2, 14) – Gloria in excelsis Deo et in terra pax hominibus bonae voluntatis. Domnul care vine este pacea și lumina, iertarea și împăcarea, lumina și adevărul, binele și desăvârșirea. Acest cânt al îngerilor ajunge peste veacuri până la noi, pentru a înțelege cum este în ceruri și cum ar trebui să trăim pe pământ.
„Poporul care locuia în întuneric a văzut lumină mare” (cf. Is. 9,1) – păstorii în negura nopții au văzut lumina, slava Domnului care a strălucit în jurul lor, iar apoi s-au întâlnit cu „bucuria lumii”, cu pruncul cel nou. Această dumnezeiască frumusețe a pruncului din iesle, această lumină care a luminat sufletele păstorilor trebuie să lumineze și viața noastră, a tuturor oamenilor. Dumnezeu este cu noi: cu cei de acasă și cu cei plecați prin lumea largă, cu cei tineri și cu cei vârstnici, cu cei bogați și cu cei săraci, cu cei bolnavi și cu cei sănătoși – „Emanuel – fiul născut din Fecioara” (cf. Is. 7, 14). Domnul născut pe paie este „pacea noastră”, El „venind, a binevestit pace, … celor de departe și pace celor de aproape” (cf. Ef. 2, 14-17).
Iubiți credincioși,
Îngerii, spune Scriptura, „au plecat … la cer”, iar păstorii și-au spus unii altora: „să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta” (cf. Lc. 2, 15). Să mergem așadar și noi împreună cu păstorii la Betleem, în peșteră, unde Domnul, bucuria noastră, se naște. Să mergem să-L întâlnim născut pe altare în Sfânta taină a Euharistiei. Vă îndemn, apoi, dragilor, „să mergem și să vedem cuvântul acesta” făcut trup; să vedem în toți oamenii „chipul și asemănarea Domnului” (cf. Fac. 1, 26); să vedem în toți cei care bat la poarta sufletului nostru și la poarta Bisericii pe Christos rătăcitor prin lume, pentru mântuirea noastră. Bucurați-vă: astăzi vi s-a născut Mântuitor, … Christos Domnul!
Sărbători Fericite, haruri și binecuvântări de la Domnul!
La mulți Ani!
Copyright: EGCO.ro
Publicarea în original: 14.12.2013
Publicarea pe acest sit: 15.12.2013
Etichete: Pastorale de Crăciun, PS Virgil Bercea