Pastorala de Crăciun a PS Mihai Frăţilă

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2021

+ MIHAI

Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei
și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma,
Episcop al Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București

Scrisoare Pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului – 2021

Clerului, călugărilor, călugărițelor, întregului popor iubitor de Hristos

Iubiți credincioși,

În istoria neamului omenesc întotdeauna au existat perioade dificile. Răutatea gratuită, complicitatea la rău, lipsa lucidității și a tăriei de caracter, tentația puterii și interesele meschine – pot conduce orice societate pe marginea prăpastiei. Obișnuiți să prevedem totul, contând pe abilitățile noastre și crezând că eficiența se scrie doar prin acele succese care pot fi numărate, cum ne află astăzi sărbătoarea Crăciunului? Nu-i așa că ne deranjează tăcerea lui Dumnezeu? Este o tăcere care poate fi contemplată însă la Betleem, unde Pruncul se află în brațele Fecioarei Maria, obosită de primejdiile călătoriei, dar nu mai puțin încrezătoare în purtarea de grijă a Providenței.

Peripețiile familiei lui Isus ne ajută să înțelegem că Biserica nu e un loc de încercare a credinței, ci al creșterii prieteniei cu Dumnezeu. Pentru Sfânta Familie plecarea de acasă a fost pricinuită de capriciile puterii care a ordonat recensământul, dar i-a permis Sfântului Iosif să revină la locul său de baștină, iar Isus să se nască după cum prevestiseră profeții.

Isus, Pruncul cel neajutorat, este semnul care ne spune că Dumnezeu refuză să ia calea puterii pentru a ajunge la inima noastră. De aceea, drumul Maicii Sfinte și al Sfântului Iosif spre Betleem este emblema călătoriei noastre sufletești mai ales acum, în aceste momente dificile pentru omenire. Chiar dacă ne place să imaginăm planuri triumfătoare pentru Biserică sau pentru viața personală și să ne ținem veșnic ocupați cu ceva, Dumnezeu ne cere să fim ancorați în realitate și să mergem pe mâna lui inclusiv în momentele umilitoare ale vieții. Planurile sale nebănuite fac parte din credință, fiindcă acasă suntem pretutindeni cu Dumnezeu alături.

Fiecărei generații îi este dat să conviețuiască cu lungi perioade de încercare sau de aparentă inactivitate. Amintindu-ne că și El a mers pe această cale, Dumnezeu ne invită să nu trăim din amărăciune. Îi cerem, bineînțeles, să oprească pandemia, dar nu înainte de a-l ruga să ne schimbe inima. Iar deși Dumnezeu nu se laudă, El ne acordă, cu fiecare zi, o nouă șansă pentru a ne regăsi sufletește.

Înainte de pandemie, nimic nu ne împiedica să venim la biserică, dar cum era credința noastră? Între timp, am descoperit nu numai cât suntem de neajutorați în fața greutăților, dar și că e destul de greu să ne suportăm unii pe alții când spiritele se împart sub presiunea evenimentelor. Expuși astfel indignării, resentimentului și descurajării, nu putem depăși greul fără felul de a privi al lui Dumnezeu asupra noastră și a istoriei.

 

Dragi credincioși,

Dumnezeu nu poate fi ținut în carantină. Măsura dragostei și a harului său nu este dată de amploarea amărăciunilor noastre. A face tot timpul ceva, a construi cu orice preț numai sub pretextul de a nu ne opri – cu atât mai puțin aceia care sunt fără judecată și fără scrupule! – este ceva lipsit de perspectivă. Educarea la răspunderea credinței nu se obține doar prin apeluri la ordine, ci prin răbdare și compasiune, prin multă și discretă jertfă, prin rugăciune. Tot făcând uz de abilitățile noastre, nu sesizăm că o provocare ca pandemia poate să dezvăluie și mai mult urgența de a-l zări pe Isus, Pruncul cel neajutorat, așezat în iesle. Dumnezeu ne invită astfel să surprindem viața Fiului său, să ne regăsim în atitudinile lui – în lucrurile aparent mici și neînsemnate – care au făcut și fac însă marea istorie, pregătind atmosfera adevăratelor schimbări din societate. De aceea, omul credincios știe să se mobilizeze pentru a se interioriza și a striga mai puternic către Cer. Nu, desigur, pentru a sta cu mâinile în sân, ci pentru a putea asuma spiritul lui Isus și la vreme de încercare.

Pentru a rămâne împreună, uniți și liberi, e nevoie de repetate depășiri ale siguranței personale și de spirit de sacrificiu. Atunci Taina Crăciunul ni se va putea întâmpla în fiecare zi. Când ștergem lacrima din ochii unui copil, când depunem armele și ne împăcăm cu ceilalți, când ne oprim din goana rivalității și ne deschidem mâinile. Când facem ca mizeria să dea puțin înapoi, când inimile noastre uită răul care le-a fost făcut; când se înalță în sfârșit speranța iubirii adevărate, când vocea minciunii tace dintr-o dată, lăsând loc pentru voia bună a adevărului, când durerea vieții află un dram de compasiune… Crăciunul prezentului este puterea spirituală care ne arată consecvenți bătăliei cu egoismul din noi, din dorința de a ne asemăna lui Isus.

Dezgustați și timorați de ceea ce se petrece în societate, căutăm minuni, dar Biserica din care facem parte este ea însăși, prin harul Domnului, un miracol al supraviețuirii! Așadar credința nu numai că ne oferă perspectiva care îl aduce pe Dumnezeu în simțirile și proiectele noastre, dar ne și împiedică providențial să confundăm istoria cu o luptă exclusivă a voinței și a forțelor noastre. Fără a fi consecvenți onoarei și cinstei, fără a lua pe umeri crucea Domnului, fără a crede că greutățile au și ele rostul lor, nu numai că nu vom înțelege nimic din spiritul lui Isus, dar nici nu avem ce să le oferim celorlalți!

 

Iubiți credincioși,

Profetul Isaia vedea sosirea în lume a Mântuitorului ca o lumină strălucind în întunericul suflării omenești: „Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți, neamuri, și vă plecați… Poporul care zăcea în umbra morții a văzut lumină mare”. O lumină care îi permite lumii noastre să primească un spirit nou, cel al înfierii omului în dragostea lui Dumnezeu, iubire mărturisită în venirea Fiului în trup și în jertfa sa de pe cruce. Tocmai de aceea, nașterea lui Isus ne asigură că dragostea adevărată înseamnă să iei asupra ta și slăbiciunea aproapelui, nu doar calitățile sale. O dragoste necondiționată, care ni-l face aproape pe Hristos însuși, ne face sensibili la bunătatea lui Dumnezeu și ne descoperă nu numai cât l-a costat să… ne suporte, ci și că ne vrea binele fără măsură.

Înainte de 1989, mulți au trăit și au murit în speranța de a fi martori ai unei lumi noi. Privind Cerul, s-au zbătut să rămână oameni de omenie și s-au rugat pentru eliberarea Bisericii, în speranța revelării planului lui Dumnezeu. Fidelitatea lor față lucrurile mici era cel mai important capital de speranță. Cuviința, răbdarea, iertarea, cinstea, compasiunea, mila sunt strategia credinței care îl face prezent pe Dumnezeu și azi între noi. Uitarea acestui adevăr are – de la vlădică la opincă – un preț trist, pe măsură.

Suntem cu toții fragili, prudenți, temători – e drept –, dar nu putem trăi fără Isus. A merge la biserică duminica, chiar și în pandemie, nu ni se va mai părea un formalism gol, care ar risca să ne pună sănătatea în pericol, ci va fi expresia firescului de credință. Nu venim în biserică pentru a ne crede mai buni decât alții sau pentru a umple o sală, cum făceau manifestanții regimului trecut aduși cu forța la ordinele mai-marilor vremii. Foamea și setea de prezența lui Isus ne fac să gustăm bucuria de a fi împreună în jurul altarului – cum amintește în repetate rânduri Sfântul Părinte Papa Francisc. Aici, prin Sfintele Taine, dobândim tăria lui Isus de a continua lupta credinței, a transmite dragostea lui și omenia copiilor și nepoților noștri. Dar școala harului ne învață însă că vindecarea istoriei și a neamului omenesc pornește de la schimbarea fiecăruia dintre noi.

Dragi prieteni,

„Hristos din Ceruri, întâmpinați-l!” Isus ne dăruiește lumina și-i aflăm pacea. Viața trăită după măsura credinței lui este în stare să câștige inimile. Dacă nu trăim precum gândim, vom sfârși inevitabil prin a gândi cum trăim!

„Hristos pe pământ, înălțați-vă!”. Dumnezeu coboară ca să ne ridice, cu atât mai mult cu cât drumul revine inevitabil și pe la Calvar. Dar e un act profund de credință să știm că în nevoile și îngrijorările noastre Isus e alături și retrăiește pătimirea. Dumnezeu, Cel coborât între noi – Puterea fragilității –, în înfrigurarea pandemiei, să vă întărească în credință și să vă dăruiască pace! Harul Domnului și ocrotirea Maicii Sfinte să fie cu voi toți și în noul an, 2022! Sărbători fericite!

Vă port pe toți în rugăciune!

+ MIHAI, episcop

Autor: PS Mihai Frățilă
Copyright: EpiscopiaBucuresti.ro
Publicarea în original: 23.12.2021
Publicarea pe acest sit: 23.12.2021
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.