Pastorala de Crăciun a PS Martin Roos

Mesajul Excelenței Sale Martin Roos,
episcop romano-catolic de Timișoara,
cu ocazia Sfântului Crăciun 2012

Prea Onorați și Prea Cucernici confrați în Preoție,
Iubiți frați și surori în Cristos,

Și Cuvântul s-a făcut trup (Ioan 1, 14), astfel sintetizează apostolul și evanghelistul Ioan în Evanghelia sa ceea ce sărbătorim cu toții în aceste zile: faptul că Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, adică faptul că a devenit unul dintre noi; în toate asemenea nouă, în afară de păcat (cf. Ev 4, 15). Cum este posibil acest lucru, nu putem ști, nu putem înțelege cu mintea noastră umană. Acest mister îl putem însă înțelege doar cu ochii credinței, îl putem accepta și îl putem mărturisi cu încredere, în același mod în care îl exprimăm și în mărturisirea noastră de credință: Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut – asemenea cu tine și cu mine – așadar de o ființă cu Tatăl. Crăciunul este din acest motiv o sărbătoare a credinței, o solemnitate dogmatică care se află situată departe de orice romantism și de orice prezentare idilică. Din acest motiv singurul nostru răspuns la chemarea acestei sărbători poate fi: Veniți să-L adorăm!

Crăciunul este și sărbătoarea familiei, a Sfintei Familii. Fiul lui Dumnezeu se naște dintr-o femeie, care este în același timp mamă și fecioară. Isus are o mamă, la fel ca tine și ca mine, ea L-a purtat în sânul ei și L-a născut, însă cu toate acestea, Isus, Fiul ei, nu are un bărbat drept tată. Deși Iosif este prezent la ieslea lui Isus, el nu este tatăl copilului. Tatăl pruncului este însuși Dumnezeu, de la El L-a zămislit Maria, de la Duhul Sfânt, prin lucrarea lui Dumnezeu, la care nici un lucru nu este cu neputință (cf. Lc 1, 37). De aceea, pe bună dreptate poate afirma sfântul Augustin: Maria L-a zămislit pe Isus mai întâi în credință, înainte încă de a-L fi zămislit în trup (cf. Sermo 215, 4: PL 38, 1074).

De aceea Crăciunul trezește în noi toți amintiri ale copilăriei și ne conduce la propriile noastre origini. Sărbătorim Crăciunul cu toții împreună, de preferință în mijlocul familiilor noastre, cu părinții și cu proprii noștri copii. Copiii sunt – așa cum ne spune unul dintre psalmi – un dar de la Dumnezeu (Ps. 127, 3). Familia și căsătoria sunt acele instituții care au de-a face în mod special cu Dumnezeu, respectiv cu Acela care este originea vieții, căsătoria fiind un sacrament. Iar când vorbim despre căsătorie ne gândim aici la căsătoria dintre un bărbat și o femeie, singurii care sunt creați pentru a putea aduce împreună o nouă viață în această lume. O familie care este intactă și sănătoasă constituie premiza naturală și optimă pentru o viață echilibrată și fericită. Omul se poate dezvolta în modul cel mai armonios în sânul unei familii integre și trainice, în care frica de Dumnezeu și dragostea dintre membrii acesteia sunt elemente constitutive vii și reale. La familie nu există alternativă, la fel cum viața însăși rămâne darul prețios al lui Dumnezeu și al părinților. Viața nu și-o poate da nimeni singur; el o poate doar accepta și primi cu recunoștință. Iar aceasta din urmă rămâne și datoria fiecăruia pe durata întregii noastre vieți. În acest context, Crăciunul ne determină să simțim toate acestea cu o reîmprospătată vigoare – în sânul propriei noastre familii sau în rugăciunile și în amintirea părinților noștri plecați la casa Tatălui ceresc.

Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea a proclamat acest an în care ne aflăm, începând din luna octombrie, dar și anul în care vom intra peste puține zile, până în luna noiembrie, Anul Credinței. Aceasta presupune mai întâi de toate ca noi, în cadrul celebrărilor din cursul anului liturgic și din timpul Crăciunului, să ne lăsăm călăuziți de misterul întrupării lui Dumnezeu, un Dumnezeu pe care să Îl primim cu inimă curată și deschisă. În lumina acestor lucruri, trebuie să devenim tot mai conștienți de faptul că noi, ca oameni, ca părinți și copii, ca realitate fundamentală a existenței noastre, suntem purtați de dragostea grijulie a lui Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc, Cel care ne-a chemat la viață ca frați și surori ale lui Isus Cristos, Cel care pentru noi și pentru a noastră mântuire s-a făcut om. În toate acestea ne stă alături, cu fidelitate, Maria, mama lui Isus și propria noastră mamă cerească. Sub protecția și sub ocrotirea ei suntem cu toții protejați și la mare adăpost.

Pentru toate acestea să Vă binecuvânteze pe voi toți atotputernicul Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

Timișoara, în cea de-a treia duminică a Adventului,
în anul Domnului 2012.
† Martin,
episcop

* * *

Liebe Mitbrüder! Brüder und Schwestern im Herrn!

Und das Wort ist Fleisch geworden (Joh 1, 14), so faßt Johannes in seinem Evangelium zusammen, was wir in diesen Tagen feiern: Die Menschwerdung des Sohnes Gottes, der einer von uns geworden ist; in allem uns gleich außer der Sünde (vgl. Hebr 4, 15). Wie dies möglich ist, wissen wir nicht; begreifen können wir es nicht. Wir können es nur im Glauben ergreifen, annehmen und voll Vertrauen bekennen, wie wir es im Glaubensbekenntnis auch zum Ausdruck bringen: Gott von Gott, Licht vom Licht, wahrer Gott vom wahren Gott, gezeugt, nicht geschaffen – wie du und ich -, sondern eines Wesens mit dem Vater. Weihnachten ist daher ein Fest des Glaubens, ein dogmatisches Fest und fern von aller Romantik und Idylle. Deshalb kann unsere Antwort nur sein: Kommt, wir beten ihn an!

Weihnachten aber ist auch das Fest der Familie, der Heiligen Familie. Der Sohn Gottes wird geboren von einer Frau, die Mutter und Jungfrau zugleich ist. Jesus hat eine Mutter wie du und ich, sie hat ihn getragen und geboren, doch einen Mann zum Vater hat er nicht. Der Vater des Kindes ist Gott selber, von Ihm hat Maria ihn empfangen, vom Geiste Gottes, durch das Wirken Gottes, bei dem kein Ding unmöglich ist (vgl. Lk 1, 37). Daher kann auch der hl. Augustinus zu Recht sagen: Maria hat Christus zuerst im Glauben empfangen, bevor sie ihn dem Leibe nach empfangen hat (vgl. Sermo 215, 4: PL 38, 1074).

Weihnachten weckt daher in uns allen Kindheitserinnerungen und führt uns an unsere eigenen Wurzeln zurück. Wir feiern Weihnachten am liebsten im Kreise unserer eigenen Familie, mit unseren Eltern und mit unseren eigenen Kindern zusammen. Kinder, so heißt es in einem der Psalmen, sind eine Gabe des Herrn (Ps 127, 3). Die Familie hat es mit Gott zu tun, der der Urheber des Lebens ist und die Ehe ist ein Sakrament, die Ehe zwischen einem Mann und einer Frau, die allein neues Leben ins Dasein zu rufen befugt sind. Eine Familie, die intakt und gesund ist, ist die natürliche und beste Voraussetzung für ein gesundes und glückliches Leben. Der Mensch gedeiht am besten in einer intakten, gesunden Familie, in der Ehrfurcht vor Gott und Liebe zueinander lebendig sind. Zur Ehe gibt es keine Alternative wie auch das Leben selber das kostbare Geschenk Gottes und der Eltern bleibt. Das Leben kann keiner sich selber geben; er kann es nur in Dankbarkeit annehmen und bejahen. Das aber bleibt zeitlebens auch unsere Aufgabe. Weihnachten läßt uns dieses wieder lebendig erfahren – im Kreise unserer eigenen Familie – oder aber läßt es uns in Dankbarkeit unserer eigenen Eltern im Gebet gedenken.

Papst Benedikt XVI. hat dieses Jahr, in dem wir stehen und das wir in wenigen Tagen neu beginnen werden, zum Jahr des Glaubens erklärt. Dies bedeutet zunächst, daß wir uns das Geheimnis der Menschwerdung Gottes in der Feier der Gottesdienste, des Kirchenjahres und der Weihnachtszeit neu schenken lassen und in ein offenes Herz aufnehmen. Dabei dürfen uns von neuem bewußt werden, daß wir als Menschen, als Eltern und Kinder, im letzten von der Liebe Gottes, der uns allen fürsorgender Vater ist, getragen sind; als Brüder und Schwestern Jesu Christi, der für uns und um unseres Heiles willen Mensch geworden ist, zu leben berufen sind. Dabei steht uns Maria, die Mutter Jesu und unsere eigene himmlische Mutter treu zur Seite. Unter ihrem Schutz und Schirm sind wir alle geborgen.

Dazu segne euch alle der Allmächtige Gott, der Vater und der Sohn und der Heilige Geist.

Temeswar, am dritten Adventsonntag 2012
† Martin,
Bischof

* * *

Főtisztelendő Paptestvérek, Testvérek az Úrban!

És az Ige testté lett (Jn 1,14). Így foglalta össze Szent János apostol tömören az evangéliumában mindazt, amit a karácsony napjaiban ünnepelünk: Isten Fiának megtestesülését, aki Szűz Máriától született, így valóban egy lett közülünk: mindenben hasonló hozzánk, a bűnt kivéve (vö. Zsid 4,15). Hogyan volt ez lehetséges, nem tudjuk; nem vagyunk képesek megérteni. Csak a hit által tudjuk felfogni, befogadni és teljes bizalommal megvallani, mint ahogy azt a hitvallásban is tesszük: Isten az Istentől, Világosság a Világosságtól, valóságos Isten a valóságos Istentől. Született, de nem teremtmény – mint te vagy én – az Atyával egylényegű. A karácsony ezért a hit ünnepe, egy dogmatikus ünnep, amely idegen minden romantikától és idilltől. Így a mi válaszunk csak a következő lehet: Gyertek, imádjuk!

A karácsony azonban a család, a Szent Család ünnepe is. Isten Fia egy asszonytól született, aki anya és szűz egyszemélyben. Jézusnak van anyja ugyanúgy, ahogy neked vagy nekem is, aki kihordta és megszülte a Gyermeket, ugyanakkor földi értelemben vett apja nincs. A Gyermek apja maga az Isten, tőle várta Mária a gyermekét, a Szentlélektől, a Magasságbeli ereje által, akinél semmi sem lehetetlen (vö. Lk 1, 37). Szent Ágoston is joggal mondotta: Mária mielőtt a méhébe fogadta volna Krisztust, előbb a hitében fogadta be Őt (vö. Sermo 215, 4: PL 38, 1074).

Jézus születésének ünnepe mindannyiunkban gyermekkori emlékeket ébreszt, visszavezet a gyökereinkhez. A karácsonyt legszívesebben családi körben ünnepeljük, szüleinkkel és gyermekeinkkel. A gyermekek, mint azt a 127. zsoltár 3. versében is találjuk, Isten ajándékai. A család Istenhez kapcsolódik, aki az élet teremtője, a házasság pedig szentség. A házasságkötés által együvé tartozó férfi és nő az új élet forrása. A teljes és egészséges család a kiegyensúlyozott, boldog élet természetes és legjobb feltétele. Az ember a teljes, egészséges családban fejlődik a legjobban, ahol a családtagok minden nap megélik az Isten és az egymás közti szeretetet. A házasságkötés egyik főcélja maga az élet, Isten értékes ajándéka és a szülői hivatás. Az életet senki nem tudja önmagától adni. Csak annyit tehetünk, hogy hálatelt szívvel elfogadjuk és megóvjuk. Ez mindannyiunk életre szóló feladata. A karácsony alkalom arra, hogy mindezt újból átéljük családunk körében, vagy imában emlékezzünk meg eltávozott szüleinkről.

XVI. Benedek pápa ezt az évet, illetve a néhány nap múlva ránk köszönő új esztendőt a Hit Évének nyilvánította. Ez mindenekelőtt azt jelenti, hogy mi Isten megtestesülésének titkát az egyházi év keretében és a karácsonyi napokban újból megünnepeljük, és nyitott szívvel befogadjuk. Ugyanakkor ismételten tudatosodjék bennünk az is, hogy minket, embereket, szülőket és gyermekeket végül Isten, gondoskodó mennyei Atyánk szeretete tart meg; az értünk és üdvösségünkért megtestesült Jézus Krisztus testvéreiként kaptuk az életet. És hűségesen mellettünk áll Szűz Mária, Jézus anyja és mindannyiunk égi édesanyja is. Az ő oltalma és védőpajzsa alatt állunk mindannyian.

Mindezért áldjon meg benneteket a mindenható Isten, az Atya, a Fiú és a Szentlélek.

Temesvár, a 2012. év adventjének harmadik vasárnapján
† Márton,
megyéspüspök

Autor: PS Martin Roos
Copyright: Catholica.ro
Publicarea în original: 16.12.2012
Publicarea pe acest sit: 18.12.2012
Etichete: , ,

Lasă un răspuns