Pastorala de Crăciun a PS Böcskei László

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2022

Iubiți frați și surori!

Evenimentele repetitive din viața noastră pot deveni cu ușurință ocazii de rutină, dar dacă abordăm circumstanțele schimbătoare cu suficientă deschidere și spirit reînnoit, le putem face memorabile. În fiecare an, ne confruntăm cu febra sărbătorilor care animă perioada pregătitoare a Crăciunului. Chiar dacă mulți încearcă să rescrie scenariul obișnuit, să rearanjeze distribuția cunoscută a personajelor, reformulând întreaga istorie a Betleemului, misterul sărbătorii rămâne neatins. Acest mister îi captivează chiar și pe cei care nu cunosc nici iesle, nici stea în viața lor, dar și pe cei care văd în evenimentele nopții sfinte doar o poveste imaginară. Misterul care pătrunde celebrarea Crăciunului nu se regăsește în aparențe, și nici în ceea ce facem în această perioadă unii pentru alții. Misterul sărbătorii se exprimă prin faptul, că Dumnezeu este cel care are inițiativa și pornește către noi. Părăsind pragul veșniciei, pășește în viața omului și se face prezent în evenimentele vieții noastre cotidiene. Apropiindu-ne prin această perspectivă de misterul Crăciunului, ne regăsim ușor în fața unor realități care ne definesc întreaga existență. Urmând acest parcurs asumat, fiecare sărbătoare a Crăciunului devine unică și irepetabilă pentru noi. Vă invit așadar, să ne apropiem de ieslea din Betleem cercetând aceste câteva realități definitorii din viața noastră.

„Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?” (Geneza 4,9b) Cuvintele consemnate în Cartea Genezei, rostite de Cain atunci când Dumnezeu îi cere socoteală după fapta sa criminală, nu inspiră tocmai o atmosferă de Crăciun. Cu toate acestea, reflectă foarte fidel acea tristă realitate, în care omul se situează confortabil atunci, când în căutarea de sine, devine dușmanul fratelui său și al lumii care l-a primit. Să ne uităm în oglindă! spunem atunci, când vrem să ajungem la cunoașterea adevărului, în loc să ne asumăm false teorii și presupuneri. Ce ar putea spune lumea de astăzi despre ea însăși, dacă s-ar uita cu adevărat în oglindă? În timp ce oamenii vorbesc despre fraternitate, se ucid fără milă între ei. Se proclamă egalitatea, dar se luptă necruțător pentru supremație. Expresiile empatiei și compasiunii servesc mai ales interese economice și politice. Îmbogățirea unora se realizează cu prețul sărăcirii altora, iar afirmarea drepturilor individuale este apreciată de omul prăbușit spiritual, ca fiind rezultatul aservirii necondiționate într-o vulnerabilitate impusă și asumată. Evenimentele timpurilor prezente ne fac să fim martori ai distrugerii și măcelului care îi învrăjbește pe frații creștini unii împotriva altora, culegând fără milă victime din rândul fraților. Oare nu l-ar recunoaște lumea pe Cain, dacă s-ar uita în sfârșit în oglindă?! Omul își ucide fratele, exact cum a făcut și Cain. Iată ce face omul fratelui său! Din acest motiv, adânc este întunericul spre care se îndreaptă lumina din ieslea Betleemului.

„În aceste zile din urmă, (Dumnezeu) ne-a vorbit prin Fiul Său” (Evrei 1,2).

Aceste cuvinte care introduc epistola către evrei, doresc a fi o încurajare pentru cei care l-au descoperit deja pe Cristos în viața lor. Dumnezeu s-a revelat întru totul oamenilor prin Isus Cristos. În El vedem întruparea iubirii divine, care a adus răscumpărarea de păcat, șezând acum de-a dreapta Tatălui. El deține toată puterea asupra universului. – Avem de-a face aici cu o afirmație concludentă de o claritate absolută, ce nu comportă necesitatea unei reformulări, ajustări sau reinterpretări. Putem descoperi aici prezența permanentă a lui Dumnezeu, care este și rămâne punctul de echilibru al istoriei până la sfârșitul lumii: un nou început pentru cei prăbușiți, încurajare pentru cei obosiți, o nouă cale pentru cei rătăciți, mângâiere pentru cei întristați, alinare pentru suferinzi, încurajare pentru cei orfani și în singurătate. Nu există nicio comunitate umană care să poată oferi ceva similar „programului iubirii” al lui Dumnezeu, care nu obosește să se aplece spre cei nevoiți și nu se oprește în a-i ridica pe cei aflați la periferia existenței. Această prezență a lui Dumnezeu nu este temporară, ci permanentă și eternă. El îi invită pe ai Săi într-un prezent care nu se referă doar la o trecere temporară, la supraviețuire și la împlinirea de sine, ci la experimentarea adevăratei bucurii și a fericirii spre care cu toții aspirăm. Cuvintele din epistola către evrei ne aduc aminte de această invitație pe care Dumnezeu a adresat-o întregii lumi chiar din ieslea Betleemului. Acest lucru l-a făcut Dumnezeu pentru noi!

„A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit.” (Ioan 1,11) Prologul lui Ioan trece dincolo de afirmații generalizate. Marile evenimente din istoria mântuirii indică de fapt planul de mântuire al lui Dumnezeu, dar ne ajută să conștientizăm chemarea prin care El ni se adresează personal și ne implică în planul său. Anonimatul nu este o categorie în lucrarea lui Dumnezeu, așa cum nici lipsa de perspectivă nu îl caracterizează. În fața Lui fiecare om are un nume și El dorește să-i însoțească pe toți ai săi spre țelul final. El și-a rezervat un prezent permanent cu noi, și nu se dezice de noi, chiar dacă deseori atrași fiind de mirajul lumii trecătoare, respingem apropierea Lui. Trăim în tensiunea atracției a două lumi: lumea tristă în care existăm și unde căutăm fericirea, și cealaltă realitate, pe care ne-a pregătit-o Creatorul, spre care tânjim atunci, când nu ne ascundem în spatele zidurilor egoismului. Realitatea ieslei nu este o priveliște plăcută pentru omul de astăzi, dar ne poate salva dacă ne apropiem de această realitate umilă a lui Dumnezeu, descărcând acolo toate poverile pe care le purtăm pe umeri și în inimă în decursul cotidianului obișnuit. Așa se formulează răspunsul nostru la darul care este Dumnezeu însuși: El a venit printre noi și noi îl primim!

Frați și surori în Domnul! Am dorit să zăbovim puțin la ieslea lui Isus în lumina realitățile care ne modelează existența. Devine un timp prețios și rodnic această zăbovire, dacă reușim să-l privim pe Isus cu pocăință sinceră din cauza omisiunilor și greșelilor noastre care au încărcat nepermis de mult legătura noastră cu semenii noștri. Ne închinăm totodată în fața Lui cu inima plină de mulțumire, căci prin El ni se confirmă din nou dragostea lui Dumnezeu, care înseamnă iertare pentru noi și speranță pentru un nou început. Printr-o asumare conștientă a misterului lui Dumnezeu împlinit în viața noastră, vom recunoaște frumusețea unei transformări prin care omul nou se naște și prin noi spre binele acestei lumi. Căci este nevoie de o transformare. Lumea de astăzi are nevoie de omul renăscut prin puterea întâlnirii cu Dumnezeu. Să fim noi primii, care pășim pe calea înnoirii. Să credem în mesajul ieslei, să credem în noi înșine, să credem că prezența lui Dumnezeu este izvorul păcii și al fericirii pentru întreaga lume.

În timp ce vă urez tuturor un Crăciun binecuvântat, vă invit pe toți să rămânem statornici în rugăciune, pomenindu-i mai ales pe cei care trăiesc în umbra ororilor războiului și al persecuțiilor de tot felul. Sfânta Familie să ocrotească familiile rănite de violență și să dăruiască lumii întregi darul sfânt al păcii.

Solemnitatea Nașterii Domnului 2022

† Böcskei László
episcop diecezan