Pastorala de Crăciun a PF Lucian Mureşan

Pastorala la Sărbătoarea Nașterii Domnului

Preacucernici frați preoți,
Iubiți fii sufletești,

„Mare și uimitoare minune s-a săvârșit astăzi: Fecioara naște și pântecele nu i se strică; Cuvântul se întrupează și de Tatăl nu se desparte; îngerii cu păstorii preamăresc și noi împreună cu dânșii cântăm: Mărire întru cele de sus, lui Dumnezeu, și pe pământ pace!” Aceasta este atmosfera de taină minunată pe care ne-o actualizează celebrarea liturgică a Nașterii Domnului (Vecernia Sărbătorii). Mare și uimitoare minune! Nu vom putea niciodată să cuprindem cu mintea noastră, în totalitate, marea taină a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Nu vom putea niciodată să pricepem suficient care a fost motivul pentru care Dumnezeu îl trimite la noi pe Fiul Său preaiubit! Din aceste adevăruri veșnice noi gustăm, an de an, tot mai mult, așa încât reușim să învățăm măcar titlul unei lecții predată omenirii de Domnul Dumnezeu: El este iubire! Această lecție ne este predată solemn în noaptea Nașterii Mântuitorului, iar noi, copii ai Milostivirii dumnezeiești, o repetăm mereu, pentru că ispita de a o uita este mare.

Marele teolog cardinal Urs von Balthasar, în cartea sa „Iubirea, formă a Revelației”, explică modul în care ne este predată lecția iubirii, cum noi învățăm iubirea, cum învățăm a iubi: „Dacă mama surâde multe zile și săptămâni copilului, ea va primi odată drept răspuns surâsul copilului. Ea a trezit în inima copilului iubirea, iar prin faptul că se trezește la iubire, copilul se trezește la cunoaștere… Cunoașterea începe să intre în joc pentru că jocul iubirii începuse deja în prealabil dinspre mamă, dinspre transcendență”. Așa explică Dumnezeu iubirea, și când explică iubirea, El se explică pe Sine. Explicația pe care Domnul Dumnezeu o face omenirii nu este doar o simplă formulă deosebit de frumoasă, o lozincă atrăgătoare, ci este o Persoană divin-umană, Persoana Fiului Său preaiubit pe care L-a trimis în lume. Așa mărturisim și în colind: „Pe Fiul, în al Său Nume, Tatăl L-a trimis în lume: să se nască și să crească, să ne mântuiască!”

Așa explică Dumnezeu lecția iubirii; așa se explică Dumnezeu pe Sine omului, pe care îl vrea capabil să-L iubească și să ajungă la asemănare cu El. Iubirea strălucește dinspre El, pentru că El este Iubire, iar aceasta întemeiază în inima omului lumina iubirii care-l ajută să poată vedea Iubirea desăvârșită. Sfântul Apostol Pavel explică adevărul acesta: „Fiindcă Dumnezeu care a zis: Strălucească, din întuneric, lumina! – El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoștința măririi lui Dumnezeu, pe fața lui Cristos. Și avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârșitoare este a lui Dumnezeu și nu de la noi” (2 Cor 4,6-7).

Nici un copil nu se trezește la iubire fără să fie iubit; nici o inimă omenească nu se trezește la înțelegerea și cunoașterea lui Dumnezeu fără atingerea harului Său. În noaptea Nașterii lui Isus, Dumnezeu arată omenirii cât de mult o iubește! Drăgălașul Prunc, sărac, neputincios, înconjurat de o Mamă blândă și ascultătoare, modestă și umilă, ocrotiți de un bărbat drept și temător de Dumnezeu, ne ajută să înțelegem și să cunoaștem că Iubirea lui Dumnezeu este mai întâi „slăbiciune” și „nebunie”. Cum poate un Dumnezeu să se facă om? Cum poate un Dumnezeu să se nască într-un staul de animale? Cum poate un Dumnezeu să stea la îndemâna oamenilor, batjocorit și omorât? Iată „slăbiciunea” și „nebunia” lui Dumnezeu socotită așa de către oameni! „Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înțeleaptă decât înțelepciunea lor și ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor”, spune Sfântul Pavel (1 Cor 1,25). Iar imnologia Sărbătorii exaltă „slăbiciunea” și „nebunia” lui Dumnezeu în iubire: „Pe cel după chip și după asemănare văzându-l Fiul lui Dumnezeu stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a coborât și S-a sălășluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca într-însul să înnoiască pe Adam cel stricat” (Litia Vecerniei).

Iubiți fii sufletești,

Dacă Dumnezeu a venit la noi în trup, înseamnă că Iubirea a venit în lume, iar Iubirea nu vrea altă răsplată decât iubirea reciprocă. De aceea, Dumnezeu nu vrea nimic altceva de la noi decât iubirea noastră. „Să nu iubim însă cu vorba, numai din gură, ci cu fapta și cu adevărul”, ne invită Sfântul Evanghelist Ioan (1 In 3,18), fiindcă „cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este Iubire” (1 In 4,8).
Pruncul din iesle ne îndeamnă să iubim pe orice copilaș nedorit și chinuit, abandonat sau vândut; pe orice tânăr lipsit de educație și de un cămin, drogat sau degradat de patimi; pe orice bolnav care are nevoie de mângâiere, pe orice bătrân, lipsit și singur; pe orice păcătos care are nevoie de mântuire.

Dacă Isus nu mai vine la noi, astăzi, în mod vizibil ca atunci în Betleem, El vine sub chipul celui de lângă noi, și care așteaptă de la noi doar iubire. Iată o povestioară cu tâlc: Era odată o doamnă în vârstă, care petrecea multe ore din zi în rugăciune. Într-o zi a auzit glasul lui Dumnezeu care i-a spus: „Astăzi voi veni să te vizitez!” Îndată femeia a început să facă curat, să gătească mâncare și să facă prăjituri. Apoi a îmbrăcat hainele cele mai frumoase și aștepta să vină Dumnezeu. La puțin timp a bătut la ușă cineva. Crezând că este Dumnezeu, doamna a alergat la ușă să deschidă. Dar nu era decât vecina care îi cerea împrumut puțină sare. Doamna a alungat-o, trântindu-i ușa în nas. Puțin mai târziu, o nouă bătaie la ușă. Doamna s-a aranjat în oglindă, apoi s-a repezit la ușă să deschidă. Dar la ușă era un copil, îmbrăcat într-o haină prea mare, care vindea nasturi și săpunuri. Doamna s-a răstit la el: „Du-te, nu am timp de tine. Acum îl aștept pe bunul Dumnezeu!” Mai târziu, o nouă bătaie în ușă. Doamna a deschis repede, dar s-a trezit în față cu un bătrân zdrențăros și murdar. „O bucată de pâine, nobilă doamnă, chiar și mucegăită. Și dacă m-ați putea lăsa să mă odihnesc puțin pe scările casei dumneavoastră”, a rugat-o bătrânul. „A, nu! Lasă-mă în pace! Eu îl aștept pe bunul Dumnezeu; pleacă de pe scările mele”. S-a făcut seară târziu și Dumnezeu nu a mai apărut. Deziluzionată, doamna a mers să se culce. A adormit și a început să viseze. I-a apărut în vis bunul Dumnezeu care i-a spus: „Astăzi de trei ori am venit să te vizitez și de trei ori nu m-ai recunoscut și m-ai alungat!”

Cred că ușor am desprins mesajul acestei povestioare: „Acum te las, fii sănătos și vesel de Crăciun; dar nu uita, când ești voios, creștine să fii bun!”

Dragii mei,

Ne-a învrednicit bunul Dumnezeu ca, în intervalul de timp scurs de la celebrarea Paștilor, să avem parte de înălțătoare evenimente. Amintesc Întâlnirea ecumenică de la Sibiu, care, pentru Biserica noastră a atins punctul culminant în celebrarea Sfintei Liturghii din sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, 8 septembrie, în prezența a zeci de episcopi și sute de preoți ai Bisericii Catolice din Europa. Mulți dintre cei prezenți au fost impresionați de frumusețea și profunzimea Liturghiei noastre.

Apoi, cu puține zile în urmă, duminică, 16 decembrie, în Sfânta Catedrală a Blajului s-a celebrat hirotonia întru episcopat a doi preoți eminenți ai Bisericii noastre, acum Preasfințiile lor Vasile și Mihai, pentru care am cerut de la Isus, Arhiereul veșnic, să îi umple de har, pentru ca umblând întru sfințenia vieții, turma credincioșilor noștri să crească în iubire și în autentică mărturie creștină.

Iubiți fii sufletești,

Iubirea în Persoană ni s-a revelat în ieslea Betleemului: Pruncul Isus care s-a născut! Asupra drăgălășeniei Lui stă aplecată Maica Fecioară, Mama Lui și Mama noastră, alături de Sfântul Iosif. Ea, Maria, întrupează chipul adevăratei și veșnicei iubiri pe care Dumnezeu a revărsat-o și o revarsă necontenit pe pământ. Plină de iubire, Ea mijlocește iubire pentru toți oamenii. „Ar trebui să ținem mereu în mâna noastră mâna Sfintei Maici și să o sărutăm mereu cu recunoștință. E Mama lui Isus; e Mama Euharistiei. Să privim pe Maria Fecioară ca o Euharistie. În Ea a sălășluit Cuvântul lui Dumnezeu mai vizibil decât în Pâinea consacrată”, scria episcopul arhanghel Ioan Suciu, pe care l-am comemorat, în 3 decembrie, la aniversarul centenarului nașterii sale.

Să privim pe Mamă și pe Copil; să privim Familia, dragii mei, ca pe sanctuarul vieții și al iubirii. Aici se învață, zi de zi, marea lecție a iubirii, pe care Dumnezeu ne-o predă în Fiul Său și prin toate monumentele de iubire de care societatea are atâta nevoie.

Voi încheia acest mesaj de Nașterea Domnului cu o altă povestioară: Bebelușul, înainte să se nască, se întâlnește cu Dumnezeu: „- Dumnezeul meu, eu merg în lume și nu știu ce voi face acolo? – Pentru tine am pregătit un înger și el o să aibă grijă de tine! – Doamne, eu nu știu limba oamenilor, cum o să mă înțeleg cu ei? Cum o să mă adaptez? – Îngerul pe care ți l-am pregătit te va învăța limba lor. – Doamne, eu am auzit că în lume sunt multe rele. Cum o să le pot dovedi? – Îngerul pe care ți l-am pregătit o să te apere de rele. Fii fără grijă! – Doamne, cum o să mă pot întoarce la Tine? – Îngerul pe care ți l-am pregătit o să-ți spună cum te poți întoarce la Mine!” S-au adunat îngerii și a sosit timpul ca bebelușul să plece în lume, dar a mai întrebat: „- Doamne, cum se numește îngerul pe care mi l-ai pregătit? – Numele nu e important. Dar tu îi vei spune: Mama!”

Maria, Mama lui Isus și a noastră, mamele noastre, ca adevărați îngeri păzitori să ne conducă pe toți la leagănul de unde ne zâmbește Pruncușorul, pentru a învăța că la Crăciun Iubirea a venit la noi și a rămas cu noi, iar noi avem o singură datorie: aceea de a iubi!

Dimpreună cu Preasfințiile lor, Episcopii Mihai și Vasile, Vă transmitem binecuvântarea arhierească, îmbrățișându-Vă pe toți în dragoste și ducându-Vă vestea cea bună prin colindul nostru străbun!

Al vostru,

+ LUCIAN
Arhiepiscop Major