Pastorala de Crăciun a IPS George Guţiu

Scrisoare pastorală la
Sărbătoarea Nașterii Domnului
a IPS George Guțiu

„Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi mântuitor, care este Cristos Domnul, în cetatea lui David. Și acesta va fi semnul: veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle” (Luca 2,10-12).

Preacucernici Frați Preoți,
Iubiți fii în Cristos,

Acest mesaj îngeresc ce a umplut de o mare bucurie inimile păstorilor în noaptea de mister a Nașterii Domnului, umple astăzi și inimile noastre, și ale creștinilor de pretutindeni, de aceeași bucurie, deoarece Copilul plăpând născut într-o iesle, în frig și sărăcie, respins de aceia pentru care a venit pe pământ, este însuși Creatorul și Stăpânul universului, coborât în lume ca să-l răscumpere pe om din sclavia Satanei, împăcându-l cu Dumnezeu și redăruindu-i demnitatea de fiu al Lui, pierdută prin păcatul originar și prin păcatele sale personale. Cristos este Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu, care din necuprinsa Lui iubire pentru noi Și-a asumat natura omenească, făcându-Se întru totul asemenea nouă, afară de păcat, ca să poată suferi moartea pentru noi și în locul nostru, și, astfel, să ne împărtășească viața divină, să ne îndumnezeiască. „Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4,4-5).

Iată, iubiților, temeiul bucuriei ce ne inundă astăzi inimile. Poate fi o bucurie mai mare decât vestea că Cel născut azi a venit să-l facă pe om copil al lui Dumnezeu? „Celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1,12-13). Da, suntem născuți din Dumnezeu prin Botez; atunci am devenit fii ai Lui, destinați să ne împărtășim de fericirea Lui, ca frați mai mici ai lui Cristos Mântuitorul. „Vedeți ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, și suntem” (1 Ioan 3,1-2).

Nu numai ne numim, ci și suntem în realitate fii ai lui Dumnezeu; desigur, fii adoptivi, dar această adopție divină este mai mult decât o simplă adopție civilă, deoarece în cazul acesta copilul adoptat primește de la cel care îl adoptă doar numele și dreptul la moștenire, pe când creștinul primește însăși viața lui Dumnezeu, intră în comuniune vitală cu El prin harul sfințitor primit în Botez și sporit prin celelalte Taine, izvoare de viață divină ce curg din coasta Mântuitorului străpunsă pe Cruce, expresie a iubirii prin care El a împlinit voința Tatălui, despre care vorbește Psalmistul: „Jertfă și prinos n-ai voit, dar mi-ai întocmit trup. Arderi de tot și jertfe pentru păcat nu ți-au plăcut. Atunci am zis: Iată vin, în sulul cărții este scris despre mine, să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10,5-7). Astfel, din iesle până la Cruce, Isus a împlinit porunca cea mare, a iubirii față de Dumnezeu Tatăl și față de noi: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Luca 10,27), iubire căreia Isus i-a dat expresia cea mai înaltă: moartea pe Cruce pentru noi. „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l dea pentru prietenii săi”, a spus Isus (Ioan 15,19). Ori, noi eram nu prietenii, ci, prin păcat, dușmanii Săi. Această iubire dusă până la cea mai înaltă culme El ne-a impus-o și nouă, în pofida slăbiciunii firii noastre, când le-a spus învățăceilor: „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul” (Ioan 13,34).

În contextul actual, tulburat de numeroasele conflicte, când în numele religiei, al dreptății sau al adevărului se recurge la violență, noi, creștinii, suntem chemați să fim operatori ai păcii: „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5,9). Papa Ioan Paul al II-lea ne-a îndemnat în repetate rânduri să ne rugăm pentru pace, pentru pacea din inimile noastre și pentru pacea din întreaga lume, mai ales în această perioadă, de pregătire pentru întâlnirea inter-religioasă de rugăciune pentru pace de la Assisi, din 24 ianuarie 2002.

Preaiubiți Frați și fii,

Iubirea trebuie să fie norma supremă a oricărui creștin, după porunca și dorința Celui care astăzi își întinde mâinile spre oamenii de pretutindeni ca să le ofere iubirea Sa, pe care să o primească în viața lor de fiecare zi, căci primind iubirea Sa îl primesc pe Dumnezeu. „Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el” (1 Ioan 4,16). Constatăm însă cu durere că Iubirea este respinsă din viața personală și din societate: „Lumina a venit în lume, și oamenii au iubit întunericul mai mult decât lumina. Căci faptele lor erau rele” (Ioan 3,19).

Ce altceva decât întuneric sunt pasiunile dezordonate numite de Apostolul Iubirii „pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții” (1 Ioan 2,16), ideologiile antiteiste și inumane care în secolul trecut au răsturnat ordinea socială și au dus la uciderea a milioane de oameni nevinovați? Ce altceva decât întuneric sunt cele constatate astăzi în familii și viața socială: copii abandonați, familii dezorganizate, divorțuri, pornografie în presă și televiziune, avorturi ce pun în pericol ființa națiunii, violuri și perversiuni, corupție la toate nivelurile vieții sociale? Toate acestea demonstrează că omul și-a uitat demnitatea de copil al lui Dumnezeu, nu-L mai ascultă, nu-L iubește nici pe El, nici pe semeni, pentru că în locul Lui omul s-a pus pe sine, cu instinctele sale dezordonate.

În această situație, misiunea Bisericii este de a face ca lumina din noaptea Sfântă a Nașterii să risipească întunericul din sufletele oamenilor, pentru ca aceștia să-L primească pe Isus ca singur Stăpân al vieții lor. Credinciosul, care prin Botez participă la preoția universală a lui Cristos, iar prin Taina Sfântului Mir a devenit ostaș al Lui, are datoria de a lupta pentru înstăpânirea Împărăției lui Cristos nu numai în propria viață, ci și în a altora; el trebuie să fie lumină din lumina lui Cristos, care a spus: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să-L mărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5,16).

Așadar, „fiecare să se examineze ce a făcut până acum și ce are de făcut în continuare. Nu este destul să-și amintească principiile generale, să arate bunăvoință, să condamne nedreptățile grave, să profere denunțuri cu o îndrăzneală profetică; toate acestea nu vor avea greutate reală dacă nu vor fi însoțite, în fiecare om, de o conștientizare mai puternică a propriei responsabilități și a unei acțiuni efective” (Papa Paul al VI-lea, Octogessima adveniens, 1971, 48).

Să nu lăsăm pe seama altora responsabilitatea practicării dreptății la care ne îndeamnă Biserica. Să facem tot ce ne stă în putință pentru a ameliora condițiile de viață ale celor defavorizați, să dăm dovadă de competență și dăruire de sine în activitatea profesională, de responsabilitate în drepturile și îndatoririle cetățenești, implicându-ne în diverse asociații în care putem edifica prin atitudinea și activitatea noastră. Domnul, pe care Îl adorăm astăzi în peștera din Betleem, va fi mulțumit dacă ne străduim să facem o lume mai dreaptă în orașul sau în satul în care locuim, în cartierul nostru, la locul de muncă, în familia în care ne desfășurăm zi de zi viața, deoarece, astfel, El va fi mai ușor de recunoscut și de iubit.

Preacucernici Frați,
Iubiți fii în Cristos,

În acest început de secol al mileniului al treilea, în care, din mila Providenței, am fost învredniciți să intrăm, prosternați cu gândul și inima în fața Micului Isus din iesle, să ne reînnoim hotărârea de a trăi ca adevărați copii ai Tatălui ceresc, împlinind ca și El, și prin El, voința Lui. Dacă aceasta ne va fi lumina călăuzitoare în viața de familie, la locul de muncă, în lumea în care ne mișcăm în fiecare zi, vom putea schimba societatea, devenind mai dreaptă, mai bună, mai umană. Cristos o va schimba prin noi, dacă ne vom lăsa conduși de El, ca instrumente docile în mâna Lui, dacă nu vom uita că El este izvorul vieții și activității noastre care au nevoie să fie alimentate și susținute de rugăciune și nutrite cu trupul și sângele Său, prin care ne unim intim, în iubire, cu El și cu semenii noștri.

Să-I cântăm cu bucurie lui Isus în aceste zile, adorând în El și prin El Sfânta Treime în sânul Căreia am fost introduși prin Întrupare; să-i cântăm cu bucurie și iubire Preacuratei Fecioare Mame, prin care am fost adoptați ca fii ai Tatălui ceresc, și să o rugăm ca prin mijlocirea ei de Mamă a Bisericii să se înstăpânească în suflete și în lumea întreagă pacea și Împărăția lui Cristos.

Cu aceste gânduri, vă îmbrățișez pe toți, împărtășindu-vă binecuvântarea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos.

+ George Guțiu
Arhiepiscop „ad personam”
Eparh de Cluj-Gherla