Pastorala de Crăciun a IPS Aurel Percă

Scrisoare Pastorală cu ocazia sărbătorii
Nașterii Domnului nostru Isus Cristos
Crăciun 2020

Cucernicilor Părinți Parohi și Vicari, persoanelor consacrate și întregului popor credincios al Arhidiecezei de București, pace și binecuvântare!

„Ne-a strălucit o zi sfântă. Veniți, neamuri, și adorați-l pe Domnul! Astăzi a coborât pe pământ o lumină mare”

Iubiți frați și surori în Cristos,

După zilele din timpul Adventului, în care ne-am pregătit și ne-am unit în rugăciune împreună cu întreaga Biserică pentru a implora venirea Domnului – Maranatha! – Vino, Doamne Isuse! – cu bucurie sufletească ne deschidem inimile la Crăciunul acestui an pentru a primi Darul reînnoit al lui Dumnezeu făcut în persoana lui Emanuel – Cuvântul Întrupat, „Dumnezeu-cu-noi”, „care pentru noi oamenii și a noastră mântuire s-a coborât din ceruri: s-a întrupat de la Duhul Sfânt, din Maria Fecioară, și s-a făcut om”, și să ne unim glasurile noastre cu cele ale îngerilor pentru a cânta „Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință!”

 Lumina strălucitoare a Betleemului

La primul Crăciun și la Cel celebrat în fiecare an ne strălucește totdeauna o zi sfântă și o zi de mare bucurie, pentru că „astăzi s-a născut Mântuitorul omenirii”!  La Nașterea sfântă din Betleem  a venit „să ne viziteze Cel care răsare din înălțime pentru a lumina pe cei care zac în întuneric și în umbra morții” (cf. Lc 1,78).

Când s-a născut Isus în peștera din Betleem, o „lumină mare” a apărut pe pământ; o mare speranță a cuprins inimile tuturor celor care îl așteptau: lux magna cântă liturgia de Crăciun. Nu a fost desigur „mare” în felul acestei lumi, întrucât cei care au văzut-o întâi au fost doar Maria, Iosif și câțiva păstori, apoi magii, bătrânul Simeon, profetesa Ana: cei pe care Dumnezeu îi alesese. Cu toate acestea, în ascunzișul și în tăcerea acelei nopți sfinte, s-a aprins pentru fiecare om o lumină strălucitoare care nu apune niciodată; a venit în lume marea speranță purtătoare de fericire: „Cuvântul s-a făcut trup și noi am văzut slava lui” (In 1,14).

„Dumnezeu este lumină – afirmă Sfântul Ioan – și în el nu este întuneric” (1In 1,5). În Cartea Facerii citim că la începutul universului, „pământul era fără formă și pustiu, iar întunericul acoperea adâncul”.  „Dumnezeu a zis: «Să fie lumină». Și lumina s-a făcut” (Gen 1,2-3).

Cuvântul creator al lui Dumnezeu – Verbum în latină, Logos în greacă – este Lumină, este izvorul vieții. Toate au fost create prin el și nimic din ce a fost creat nu a fost creat fără el (cf. In 1,3).

Iată pentru ce toate creaturile sunt fundamental bune și poartă în ele amprenta lui Dumnezeu, o scânteie a luminii sale. Totuși, când Isus s-a născut din Fecioara Maria, Lumina însăși a venit în lume: „Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină”, mărturisim în Crez. În Isus, Dumnezeu a luat ceea ce nu era, rămânând ceea ce era: „atotputernicia a intrat într-un trup de copil și nu a fost sustrasă conducerii universului” (Sf. Augustin, Serm. 184, 1 despre Crăciun). S-a făcut om Acela care este Creatorul omului pentru a aduce lumii pacea. De aceea, în noaptea Crăciunului, cetele îngerilor cântă: „Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor pe care el îi iubește” (Lc2,14).

„Astăzi – la Crăciun – a coborât pe pământ o lumină mare.” Lumina lui Cristos este purtătoare de pace. Celebrarea euharistică de la miezul nopții se deschide tocmai cu această cântare din Liturgia Crăciunului: „Astăzi adevărata pace a coborât la noi din cer.” Mai mult, numai „marea” lumină apărută în Cristos poate da oamenilor „adevărata” pace: iată pentru ce fiecare generație este chemată să o primească, să primească pe Dumnezeu care la Betleem s-a făcut unul dintre noi.

Acesta este Crăciunul! În noaptea acestei lumi să ne lăsăm surprinși și luminați de acest act al lui Dumnezeu: Dumnezeu s-a făcut Om! Să ne lăsăm surprinși și luminați de Steaua care a inundat de bucurie universul. Pruncul Isus, ajungând la noi, să ne găsească pregătiți pentru a primi darurile sale, pentru a face lumea din jurul nostru mai frumoasă!

Nașterea lui Cristos! Eveniment istoric și mister de iubire, care de peste două mii de ani interpelează bărbații și femeile din orice epocă și din orice loc. Este ziua sfântă în care strălucește „marea lumină” a lui Cristos purtătoare de pace! Desigur, pentru a o recunoaște, pentru a o primi este nevoie de credință, este nevoie de smerenie.

Este nevoie de smerenia Mariei, care a crezut celor spuse de Domnul și a adorat cea dintâi, aplecată asupra ieslei, Rodul trupului său.

Este nevoie de smerenia lui Iosif, bărbatul drept, care a avut curajul credinței și a preferat să asculte de Dumnezeu mai degrabă decât să-și apere propria reputație.

Este nevoie de smerenia păstorilor, a săracilor și a păstorilor anonimi, care au primit vestea mesagerului ceresc și în grabă s-au dus la grotă, unde au găsit pruncul abia născut și, plini de uimire, i s-au închinat lăudând pe Dumnezeu (cf. Lc 2,15-20).

Cei mici, săracii cu Duhul: iată protagoniștii Crăciunului, ieri ca și azi; protagoniștii dintotdeauna ai istoriei lui Dumnezeu, constructorii neobosiți ai Împărăției sale de dreptate, de iubire și de pace.

În tăcerea nopții Betleemului Isus s-a născut și a fost primit de mâini grijulii. Și acum, în acest Crăciun al nostru, în care continuă să răsune vestea de bucurie a nașterii sale răscumpărătoare, cine este gata să deschidă ușa inimii?

Bărbați și femei ai epocii noastre, și pentru noi, Cristos vine să ne aducă lumina, și la noi vine să ne dăruiască pacea!

Dar cine veghează, în noaptea îndoielii și a incertitudinii, cu inima trează și în rugăciune?  Cine așteaptă aurora noii zile ținând aprinsă mica flacără a credinței? Cine are timp să asculte cuvântul său și să se lase cuprins de farmecul iubirii sale?

Lumina Crăciunului în întunericul acestei lumi

Da! Mesajul său de pace este pentru toți; vine la toți ca să se ofere pe sine ca speranță sigură de mântuire.

Lumina lui Cristos, care vine să lumineze toată ființa umană, să poată, în sfârșit, să strălucească, și să fie mângâiere pentru toți cei care se găsesc în întunericul mizeriei, al nedreptății, al războiului; pentru cei care își văd încă negată aspirația legitimă la o viață mai sigură, la sănătate, la educație, la o ocupație stabilă, la o participare mai plină la responsabilitățile civile și politice, în afara oricărei opresiuni și la adăpost de orice condiții care ofensează demnitatea umană.

Lumina lui Cristos vine pentru victimele războaielor sângeroase și ale violențelor de orice fel, care provoacă nemaipomenite suferințe unor întregi populații; vine pentru categoriile de persoane mai vulnerabile, copii, femei, vârstnici. Vine pentru toți cei care, în această perioadă, trăiesc în teamă față de noul coronavirus, pentru cei care se află într-o stare de nesiguranță și teamă, teamă pentru sănătatea personală sau pentru cea a rudelor și prietenilor. Vine pentru personalul medical, aflat „în prima linie” și care întreține licăririle de speranță în multe persoane lovite de Covid-19; vine pentru toți cei care depun eforturi uriașe pentru a ține departe de omenire flagelul acestui virus periculos. Privind spre viitor cu multă preocupare, întâlnirea cu Domnul Isus în Crăciunul din acest an, în această situație dureroasă a istoriei sale,  aduce totuși cu sine o mângâiere capabilă să reaprindă speranțele într-un viitor mai frumos și liniștit: „lumina luminează în întuneric, și întunericul nu a cuprins-o” (In 1, 5).

Multe rivalități între oameni sfâșie țesutul intern al multor țări, înăspresc raporturile internaționale, iar în lume crește din ce în ce mai mult numărul emigranților, al refugiaților, al evacuaților și din cauza frecventelor calamități naturale, adesea consecință a unor îngrijorătoare destabilizări ambientale.

La setea de sens și de valoare pe care o simte lumea de astăzi, la căutarea bunăstării și a păcii care caracterizează viața întregii omeniri, la așteptările săracilor, Cristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, răspunde cu Nașterea Sa.

Să nu ne temem să-l recunoaștem și să-l primim: cu El „o lumină strălucitoare” înseninează orizontul nostru; cu El se deschide „o zi sfântă” care nu cunoaște apus.

Acest Crăciun să fie cu adevărat pentru toți o zi de lumină, bucurie, de speranță și de pace!

„Veniți toți să-l adorăm pe Domnul”

 Cu Maria, Iosif, păstorii și magii și nenumărata ceată de umili închinători la Copilul nou-născut, care de-a lungul secolelor au primit misterul Crăciunului, și noi, frați și surori din fiecare comunitate, să lăsăm ca lumina acestei zile să se răspândească pretutindeni; să intre în inimile noastre, să încălzească și să lumineze casele noastre, să poarte seninătate și speranță în orașele și satele noastre, să dea lumii întregi pacea adevărată!

Aceasta este urarea mea pentru Sfințiile Voastre, Cucernici Confrați preoți, dragi persoane consacrate și dumneavoastră, dragi credincioși.

Urare pe care o transform în rugăciune umilă și încrezătoare către Pruncul Isus, pentru ca lumina sa să împrăștie tot întunericul din viața noastră și să ne copleșească cu iubire și pace.

Domnul, care a făcut să strălucească în Cristos chipul său plin de milostivire, să vă umple cu fericirea sa și să vă facă mesageri ai bunătății sale.

Fraților și surorilor preaiubiți,

Aș vrea să mă apropii de fiecare dintre voi și să vă adresez cu mare afecțiune un cuvânt de speranță și de mângâiere în această perioadă care întristează viețile noastre. Trăim o fază complexă a istoriei mondiale, care poate fi fericită dacă primim viața cea nouă adusă de Cristos!

Tuturor oamenilor de bunăvoință le repet cuvintele Sfântului Apostol Paul: fiți „plini de bucurie în speranță, statornici în încercare, stăruitori în rugăciune” (Rom 12,12).

Exprim un gând special de apropiere și de susținere față de cei care se ocupă de sănătatea publică, de cei care, fie la locul de muncă sau în școli, traversează o fază delicată și complexă.  Și în acest moment Crăciunul ne cheamă și ne amintește că „toți suntem frați”, după cum subliniază și Papa Francisc în enciclica Fratelli tutti și ne cheamă să rămânem tari în credință, fixându-ne privirea spre Cristos (cf. Evr12,2), pentru a nu ne lăsa descurajați de evenimentele la care asistăm în fiecare zi.

„Mărire în cer lui Dumnezeu, și pe pământ, pace oamenilor de bunăvoință!”

Împreună cu Preasfințitul Cornel, Episcopul nostru auxiliar, tuturor vă dorim Crăciun fericit și luminat în pacea și în bucuria lui Cristos. Cristos s-a născut pentru noi, veniți să-l adorăm!

Așezată la sfârșitul unui an care se încheie și în pragul unui an care începe, Nașterea Domnului ne este un bun prilej de reînnoire sufletească și de mari speranțe de a ieși din mult temuta pandemie de coronavirus. Să vă bucurați de multă sănătate, de un an cu bogate împliniri și cu propășire în viața Sfintei noastre Biserici și a Arhidiecezei noastre.

Cu binecuvântarea noastră arhierească pentru apropiatele Sărbători ale Nașterii Domnului și pentru Anul Nou 2021!

†  Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București

Autor: IPS Aurel Percă
Copyright: ARCB.ro
Publicarea în original: 19.12.2020
Publicarea pe acest sit: 19.12.2020
Etichete: ,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?