Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii

Mesajul Sfântului Părinte Francisc
pentru celebrarea celei de-a 54-a
Zile Mondiale a Păcii 1 ianuarie 2021

Cultura îngrijirii ca o cale a păcii

1. În pragul noului an, doresc să adresez cele mai respectuoase saluturi ale mele șefilor de stat și de guvern, responsabililor organizațiilor internaționale, liderilor spirituali și credincioșilor din diferitele religii, bărbaților și femeilor de bunăvoință. Adresez tuturor cele mai bune urări ale mele, pentru ca acest an să poată să înainteze omenirea pe calea fraternității, a dreptății și a păcii între persoane, comunități, popoare și state.

Anul 2020 a fost marcat de marea criză sanitară de Covid-19, transformată într-un fenomen multisectorial și global, agravând crize care sunt puternic interrelaționate între ele, precum cele climatică, alimentară, economică și migratoare, și provocând mari suferințe și dificultăți. Mă gândesc înainte de toate la cei care au pierdut pe cineva din familie sau o persoană dragă, dar și la cei care au rămas fără loc de muncă. O amintire specială se îndreaptă spre medici, spre asistenții medicali, spre farmaciști, spre cercetători, spre voluntari, spre capelani și spre personalul din spitale și centre sanitare, care s-au dedicat și continuă să facă asta, cu mari trude și jertfe, până acolo încât unii dintre ei au murit în tentativa de a fi alături de bolnavi, de a le alina suferințele sau de a le salva viața. Aducând omagiu acestor persoane, reînnoiesc apelul către responsabilii politici și către sectorul privat pentru ca să adopte măsurile adecvate să garanteze accesul la vaccinurile împotriva lui Covid-19 și la tehnologiile esențiale necesare pentru a asista bolnavii și pe toți cei care sunt mai săraci și mai fragili[1].

Este dureros să constatăm că, alături de numeroase mărturii de caritate și solidaritate, din păcate iau elan nou diferite forme de naționalism, rasism, xenofobie și chiar războaie și conflicte care seamănă moarte și distrugere.

Aceste evenimente și altele, care au marcat drumul omenirii în anul care a trecut, ne învață importanța de a ne îngriji unii de alții și de creație, pentru a construi o societate întemeiată pe raporturi de fraternitate. De aceea am ales ca temă a acestui mesaj: Cultura îngrijirii ca o cale a păcii. Cultura îngrijirii pentru a înfrânge cultura indiferenței, a rebutului și a ciocnirii, adesea prevalentă astăzi.

2. Dumnezeu Creator, origine a vocației umane la îngrijire

În multe tradiții religioase există narațiuni care se referă la originea omului, la raportul său cu Creatorul, cu natura și cu semenii săi. În Biblie, Cartea Genezei revelează, încă de la început, importanța îngrijirii sau a păzirii în proiectul lui Dumnezeu pentru omenire, scoțând în evidență raportul dintre om (’adam) și pământ (’adamah) și dintre frați. În relatarea biblică a creației, Dumnezeu încredințează grădina „plantată în Eden” (cf. Gen 2,8) mâinilor lui Adam cu misiunea de „a o cultiva și a o păzi” (cf. Gen 2,15). Asta înseamnă, pe de o parte, a face pământul productiv și, pe de altă parte, a-l proteja și a-l face să păstreze capacitatea sa de a susține viața[2]. Verbele „a cultiva” și „a păzi” descriu raportul lui Adam cu casa-grădina sa și indică și încrederea pe care Dumnezeu o are în el făcându-l stăpân și păzitor al întregii creații.

Nașterea lui Cain și Abel generează o istorie de frați, raportul care va fi interpretat – negativ – de Cain în termeni de tutelă sau pază între frați. După ce l-a ucis pe fratele său Abel, Cain răspunde astfel la întrebarea lui Dumnezeu: „Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?” (Gen 4,9)[3]. Da, desigur! Cain este „păzitorul” fratelui său. „În aceste relatări așa de vechi, bogate în simbolism profund, era conținută deja o convingere simțită astăzi: că totul este în relație și că îngrijirea autentică a însăși vieții noastre și a relațiilor noastre cu natura este inseparabilă de fraternitate, de dreptate și de fidelitate față de ceilalți”[4].

3. Dumnezeu Creator, model al îngrijirii

Sfânta Scriptură îl prezintă pe Dumnezeu, în afară de Creator, ca Acela care se îngrijește de creaturile sale, îndeosebi de Adam, de Eva și de fiii lor. Însuși Cain, deși asupra lui cade blestemul din cauza crimei pe care a comis-o, primește în dar de la Creator un semn de protecție, pentru ca viața sa să fie ocrotită (cf. Gen 4,15). Acest fapt, în timp ce confirmă demnitatea inviolabilă a persoanei, create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, manifestă și planul divin pentru a proteja armonia creației, pentru că „pacea și violența nu pot să locuiască în același locaș”[5].

Tocmai îngrijirea creației este la baza instituirii Shabbat-ului care, în afară de a reglementa cultul divin, tindea să restabilească ordinea socială și atenția față de cei săraci (cf. Gen 1,1-3; Lev 25,4). Celebrarea Jubileului, în fiecare al șaptelea an sabatic, permitea o pauză pământului, sclavilor și celor îndatorați. În acest an de har, erau îngrijiți cei mai fragili, oferindu-le o nouă perspectivă de viață, așa încât să nu existe niciun nevoiaș în popor (cf. Dt 15,4).

Vrednică de observat este și tradiția profetică, unde apogeul înțelegerii biblice a dreptății se manifestă în modul în care o comunitate îi tratează pe cei mai slabi în interiorul său. Pentru aceasta Amos (2,6-8; 8) și Isaia (58), în mod deosebit, își ridică glasul încontinuu în favoarea dreptății pentru cei săraci, care, datorită vulnerabilității și lipsei de putere, sunt ascultați numai de Dumnezeu, care se îngrijește de ei (cf. Ps 34,7; 113,7-8).

4. Îngrijirea în activitatea lui Isus

Viața și activitatea lui Isus întrupează apogeul revelației iubirii Tatălui pentru omenire (In 3,16). În sinagoga din Nazaret, Isus s-a manifestat ca Acela pe care Domnul l-a consacrat și „l-a trimis să ducă săracilor vestea cea bună, să proclame celor captivi eliberarea și celor orbi, recăpătarea vederii, să redea libertatea celor asupriți” (Lc 4,18). Aceste acțiuni mesianice, tipice ale jubileelor, constituie mărturia cea mai elocventă a misiunii încredințate lui de Tatăl. În compasiunea sa, Cristos se apropie de bolnavi în trup și în spirit și îi vindecă; îi iartă pe păcătoși și le dăruiește o viață nouă. Isus este Bunul Păstor care se îngrijește de oi (cf. In 10,11-18; Ez 34,1-31); este Bunul Samaritean care se apleacă asupra omului rănit, tratează rănile sale și se îngrijește de el (cf. Lc 10,30-37).

La apogeul misiunii sale, Isus pecetluiește îngrijirea sa față de noi oferindu-se pe cruce și eliberându-ne astfel de sclavia păcatului și a morții. Astfel, cu dăruirea vieții sale și cu jertfa sa, El ne-a deschis calea iubirii și spune fiecăruia: „Urmează-mă. Fă și tu așa” (cf. Lc 10,37).

5. Cultura îngrijirii în viața discipolilor lui Isus

Faptele de milostenie sufletească și trupească sunt nucleul slujirii de caritate a Bisericii primare. Creștinii din prima generație practicau împărtășirea pentru ca nimeni dintre ei să nu fie nevoiaș (cf. Fap 4,34-35) și se străduiau să facă din comunitate o casă primitoare, deschisă oricărei situații umane, dispusă să se îngrijească de cei mai fragili. Astfel a devenit obicei să se facă oferte voluntare pentru a-i hrăni pe cei săraci, a-i îngropa pe cei morți și a-i hrăni pe orfani, bătrâni și victime ale dezastrelor, precum și pe naufragiați. Și atunci când, în perioadele care au urmat, generozitatea creștinilor și-a pierdut un pic elanul, unii Părinți ai Bisericii au insistat asupra faptului că proprietatea este înțeleasă de Dumnezeu pentru bunul comun. Ambroziu susținea că „natura a revărsat toate lucrurile pentru oameni pentru folosul comun. […] De aceea, natura a produs un drept comun pentru toți, însă aviditatea l-a făcut un drept pentru câțiva”[6]. După ce au depășite persecuțiile din primele secole, Biserica a profitat de libertate pentru a inspira societatea și cultura sa. „Mizeria din acele timpuri a provocat noi forțe în slujba lui charitas christiana. Istoria amintește numeroase opere de binefacere. […] Au fost înființate numeroase institute în sprijinul omenirii suferinde: spitale, adăposturi pentru cei săraci, orfelinate și spații pentru copii găsiți, azile etc.”[7].

6. Principiile doctrinei sociale a Bisericii ca bază a culturii îngrijirii

Diakonia de la începuturi, îmbogățită de reflecția Părinților și însuflețită, de-a lungul secolelor, de caritatea activă a atâtor martori luminoși ai credinței, a devenit inima pulsantă a doctrinei sociale a Bisericii, oferindu-se tuturor persoanelor de bunăvoință ca un prețios patrimoniu de principii, criterii și indicații, din care să se ia „gramatica” îngrijirii: promovarea demnității fiecărei persoane umane, solidaritatea cu săracii și cei lipsiți de apărare, grija față de bunul comun, protejarea creației.

• Îngrijirea ca promovare a demnității și a drepturilor persoanei

„Conceptul de persoană, născut și format în creștinism, ajută să se urmărească o dezvoltare pe deplin umană. Pentru că persoana înseamnă mereu relație, nu individualism, afirmă includerea și nu excluderea, demnitatea unică și inviolabilă și nu exploatarea”[8]. Fiecare persoană umană este un scop în ea însăși, nu este niciodată pur și simplu un instrument de apreciat numai datorită utilității sale, și este creată pentru a trăi împreună în familie, în comunitate, în societate, unde toți membrii sunt egali în demnitate. Din această demnitate derivă drepturile umane, precum și obligațiile, care amintesc de exemplu de responsabilitatea de a primi și a ajuta pe cei săraci, pe bolnavi, pe marginalizați, pe fiecare „aproape, vecin sau îndepărtat al nostru în timp și în spațiu”[9].

• Îngrijirea bunului comun

Fiecare aspect al vieții sociale, politice și economice își are împlinirea atunci când se pune în slujba bunului comun, adică „ansamblul condițiilor de viață care permit grupurilor și indivizilor să-și atingă mai deplin și mai ușor perfecțiunea”[10]. De aceea, planurile și eforturile noastre trebuie să țină cont mereu de efectele asupra întregii familii umane, cântărind consecințele pentru momentul prezent și pentru generațiile viitoare. Cât de adevărat și actual este acest lucru ni-l arată pandemia de Covid-19, în fața căreia „ne-a dat seama că ne aflăm în aceeași barcă, toți fragili și dezorientați, însă în același timp importanți și necesari, toți chemați să rămânem împreună”[11], pentru că „nimeni nu se salvează singur”[12] și niciun stat național izolat nu poate asigura bunul comun al propriei populații[13].

• Îngrijirea prin solidaritate

Solidaritatea exprimă concret iubirea față de celălalt, nu ca un sentiment vag, ci ca „determinare fermă și perseverentă de angajare pentru binele comun: adică pentru binele tuturor și al fiecăruia pentru că toți suntem cu adevărat responsabili ai tuturor”[14]. Solidaritatea ne ajută să-l vedem pe celălalt – fie ca persoană, fie, în sens larg, ca popor sau națiune – nu ca o realitate statistică, sau un mijloc de exploatat și apoi de rebutat când nu mai este util, ci ca aproapele nostru, colegul de drum, chemat să participe, la fel ca noi, la ospățul vieții la care toți sunt invitați la fel de Dumnezeu.

• Îngrijirea și protejarea creației

Enciclica Laudato si’ ia act pe deplin de interconectarea întregii realități create și scoate în evidență exigența de a asculta în același timp strigătul celor nevoiași și cel al creației. Din această ascultare atentă și constantă se poate naște o îngrijire eficace a pământului, casa noastră comună, și a săracilor. În această privință, doresc să reafirm că „nu poate să fie autentic un sentiment de unire intimă cu celelalte ființe din natură, dacă în același timp în inimă nu există duioșie, compasiune și preocupare pentru ființele umane”[15]. „Pace, dreptate și salvgardare a creației sunt trei probleme complet conectate, care nu se vor putea separa în așa fel încât să fie tratate singular, fără a recădea din nou în reducționism”[16].

7. Busola pentru o rută comună

Într-un timp dominat de cultura rebutului, în fața întețirii inegalităților în interiorul națiunilor și între ele[17], aș vrea să-i invit, așadar, pe responsabilii organizațiilor internaționale și ai guvernelor, ai lumii economice și ai celei științifice, ai comunicării sociale și ai instituțiilor educative să ia în mână această „busolă” a principiilor amintite mai sus, pentru a tipări o rută comună pentru procesul de globalizare, „o rută cu adevărat umană”[18]. De fapt, aceasta ar permite să se aprecieze valoarea și demnitatea fiecărei persoane, să se acționeze împreună și în solidaritate pentru bunul comun, ridicându-i pe cei care suferă de sărăcie, de boală, de sclavie, de discriminare și de conflicte. Prin această busolă, îi încurajez pe toți să devină profeți și martori ai culturii îngrijirii, pentru a umple atâtea inegalități sociale. Și acest lucru va fi posibil numai cu un protagonism puternică și răspândit al femeilor, în familie și în orice domeniu social, politic și instituțional.

Busola principiilor sociale, necesară pentru a promova cultura îngrijirii, este indicativă și pentru relațiile dintre națiuni, care ar trebui să fie inspirate de fraternitate, de respectul reciproc, de solidaritate și de respectarea dreptului internațional. În această privință, trebuie reafirmat ocrotirea și promovarea drepturilor umane fundamentale, care sunt inalienabile, universale și indivizibile[19].

Trebuie reamintit și respectarea dreptului umanitar, mai ales în această fază în care conflicte și războaie se succed fără întrerupere. Din păcate multe regiuni și comunități au încetat să-și amintească de un timp în care trăiau în pace și siguranță. Numeroase orașe au devenit ca niște epicentre de nesiguranță: locuitorii lor luptă pentru a menține ritmurile lor normale, pentru că sunt atacați și bombardați nediscriminat de bombe, artilerie și arme ușoare. Copiii nu pot studia. Bărbați și femei nu pot lucra pentru a menține familiile. Foametea apare acolo unde odinioară era necunoscută. Persoanele sunt constrânse să fugă, lăsând în urma lor nu numai propriile case, ci și istoria familială și rădăcinile culturale.

Cauzele de conflict sunt multe, însă rezultatul este mereu același: distrugere și criză umanitară. Trebuie să ne oprim și să ne întrebăm: ce a dus la normalizarea conflictului în lume? Și, mai ales, cum să convertim inima noastră și să schimbăm mentalitatea noastră pentru a căuta cu adevărat pacea în solidaritate și în fraternitate?

Câtă dispersare de resurse există pentru arme, îndeosebi pentru cele nucleare[20], resurse care ar putea să fie utilizate pentru priorități mai semnificative pentru a garanta siguranța persoanelor, cum ar fi promovarea păcii și dezvoltării umane integrale, lupta împotriva sărăciei, garanția necesităților sanitare. De altfel, și acest lucru este scos în evidență de probleme globale ca actuala pandemie de Covid-19 și de schimbările climatice. Ce decizie curajoasă ar fi aceea de „a constitui cu banii care se folosesc în arme și în alte cheltuieli militare un «Fond mondial» pentru a putea elimina definitiv foamea și a contribui la dezvoltarea țărilor mai sărace”[21]!

8. Pentru a educa la cultura îngrijirii

Promovarea culturii îngrijirii cere un proces educativ și busola principiilor sociale constituie, în acest scop, un instrument credibil pentru diferite contexte corelate între ele. În această privință aș vrea să furnizez câteva exemple.

– Educația la îngrijire se naște în familie, nucleu natural și fundamental al societății, unde se învață să se trăiască în relație și în respect reciproc. Totuși, familia are nevoie să fie pusă în condiții pentru a putea îndeplini această misiune vitală și indispensabilă.

– Tot în colaborare cu familia, alți subiecți conducători ai educației sunt școala și universitatea, și în mod analog, sub anumite aspecte, subiecții comunicării sociale[22]. Ei sunt chemați să vehiculeze un sistem de valori întemeiat pe recunoașterea demnității fiecărei persoane, a fiecărei comunități lingvistice, etnică și religioasă, a fiecărui popor și a drepturilor fundamentale care derivă din ea. Educația constituie unul din pilaștri de societăți mai drepte și solidare.

– Religiile în general, și liderii religioși în particular, pot desfășura un rol de neînlocuit în a transmite credincioșilor și societății valorile solidarității, respectării diferențelor, primirii și îngrijirii fraților mai fragili. Amintesc, în această privință, cuvintele Papei Paul al VI-lea adresate parlamentului ugandez în 1969: „Nu vă temeți de Biserică; ea vă onorează, vă educă cetățeni cinstiți și leali, nu alimentează rivalități și diviziuni, caută să promoveze libertatea sănătoasă, dreptatea socială, pacea; dacă ea are vreo preferință, aceasta este pentru cei săraci, pentru educarea celor mici și a poporului, pentru îngrijirea celor suferinzi și a celor abandonați”[23].

– Celor care sunt angajați în slujba populațiilor, în organizațiile internaționale, guvernamentale și neguvernamentale, care au o misiune educativă, și tuturor celor care, cu titlul diferit, lucrează în domeniul educației și cercetării, reînnoiesc încurajarea mea, pentru ca să se poată ajunge la ținta unei educații „mai deschise și inclusive, capabile de ascultare răbdătoare, de dialog constructiv și de înțelegere reciproc”[24]. Îmi doresc ca această invitație, adresată în cadrul Pactului educativ global, să poată avea adeziune amplă și variată.

9. Nu există pace fără cultura îngrijirii

Cultura îngrijirii, ca angajare comună, solidară și participativă pentru a proteja și a promova demnitatea și binele tuturor, ca dispoziție de a ne interesa, de a acorda atenție, de compasiune, de reconciliere și de vindecare, de respect reciproc și de primire reciprocă, este o cale privilegiată pentru construirea păcii. „În multe părți ale lumii este nevoie de parcursuri de pace care să conducă la vindecarea rănilor, este nevoie de artizani de pace dispuși să demareze procese de vindecare și de întâlnire reînnoită cu inteligență și îndrăzneală”[25].

În acest timp, în care barca omenirii, zguduită de furtuna crizei, înaintează cu greutate căutând un orizont mai calm și senin, cârma demnității persoanei umane și „busola” principiilor sociale fundamentale ne pot permite să navigăm cu o rută sigură și comună. Fiind creștini, să ținem privirea îndreptată spre Fecioara Maria, Steaua mării și Maica speranței. Toți împreună să colaborăm pentru a înainta spre un nou orizont de iubire și de pace, de fraternitate și de solidaritate, de sprijin reciproc și de primire reciprocă. Să nu cedăm în fața ispitei de a ne dezinteresa de ceilalți, în special de cei mai slabi, să nu ne obișnuim să ne întoarcem privirea[26], ci să ne angajăm în fiecare zi concret pentru „a forma o comunitate compusă din frați care se primesc reciproc, îngrijindu-se unii de alții”[27].

Note:
[1] Cf. Video-mesaj cu ocazia celei de-a 75-a Sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite, 25 septembrie 2020.
[2] Cf. Scrisoarea enciclică Laudato si’ (24 mai 2015), 67.
[3] Cf. Fraternitate, fundament și cale pentru pace”, Mesaj pentru celebrarea celei de-a 47-a Zi Mondială a Păcii 1 ianuarie 2014 (8 decembrie 2013), 2.
[4] Scrisoarea enciclică Laudato si’ (24 mai 2015), 70.
[5] Consiliul Pontifical al Dreptății și Păcii, Compendiu de Doctrină Socială a Bisericiinr. 488.
[6] De officiis, 1, 28, 132: PL 16, 67.
[7] K. Bihlmeyer – H. Tüchle, Storia della Chiesa, vol. I L’antichità cristiana, Morcelliana, Brescia 1994, 447.448.
[8] Discurs adresat participanților la Întâlnirea promovată de Dicasterul pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale la a 50-a aniversare a „Populorum progressio” (4 aprilie 2017).
[9] Mesaj la a 22-a Sesiune a Conferinței Statelor Parte la Convenția-Cadru a Națiunilor Unite cu privire la Schimbările Climatice (COP22), 10 noiembrie 2016. Cf. Ședința interdicasterială a Sfântului Scaun despre ecologia integrală, În drum pentru îngrijirea casei comune. La cinci ani de la Laudato si’, LEV, 31 mai 2020.
[10] Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituția pastorală Gaudium et spes, 26.
[11] Moment extraordinar de rugăciune în timp de pandemie, 27 martie 2020.
[12] Ibid.
[13] Cf. Scrisoarea enciclică Fratelli tutti (3 octombrie 2020), 8153.
[14] Sfântul Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Sollicitudo rei socialis (30 decembrie 1987), 38.
[15] Scrisoarea enciclică Laudato si’ (24 mai 2015), 91.
[16] Conferința Episcopatului Dominican, Scrisoarea pastorală Sobre la relación del hombre con la naturaleza (21 ianuarie 1987); cf. Scrisoarea enciclică Laudato si’ (24 mai 2015), 92.
[17] Cf. Scrisoarea enciclică Fratelli tutti (3 octombrie 2020), 125.
[18] Ibid., 29.
[19] Cf. Mesaj adresat participanților la Conferința internațională „Drepturile umane în lumea contemporană: cuceriri, omisiuni, negări”, Roma, 10-11 decembrie 2018.
[20] Cf. Mesaj adresat Conferinței ONU menite să negocieze un instrument obligatoriu din punct de vedere juridic despre interzicerea armelor nucleare, care să conducă la eliminarea lor totală, 23 martie 2017.
[21] Video-mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației 2020, 16 octombrie 2020.
[22] Cf. Benedict al XVI-lea, „A educa tinerii la dreptate și la pace”, Mesaj pentru a 45-a Zi Mondială a Păcii, 1 ianuarie 2012 (8 decembrie 2011), 2; „Învinge indiferența și cucerește pacea”, Mesaj pentru a 49-a Zi Mondială a Păcii, 1 ianuarie 2015 (8 decembrie 2015), 6.
[23] Discurs adresat deputaților și senatorilor din UgandaKampala, 1 august 1969.
[24] Mesaj pentru lansarea Pactului Educativ, 12 septembrie 2019: L’Osservatore Romano, 13 septembrie 2019, pag. 8.
[25] Scrisoarea enciclică Fratelli tutti (3 octombrie 2020), 225.
[26] Cf. ibid., 64.
[27] Ibid., 96; cf. Fraternitate, fundament și cale pentru pace”, Mesaj pentru celebrarea celei de-a 47-a Zi Mondială a Păcii 1 ianuarie 2014 (8 decembrie 2013), 1.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.12.20120
Publicarea pe acest sit: 17.12.2020
Etichete: ,

Comentariile sunt închise.