Mesajul Papei la deschiderea celebrărilor celor 150 de ani de Roma capitală

Mesaj Sfântului Părinte Papa Francisc
la deschiderea celebrărilor
celor 150 de ani de Roma capitală

Vatican, 3 februarie 2020

Stimați domni și doamne,

Sunt bucuros să mă unesc, ca episcop de Roma, la deschiderea celebrărilor celor 150 de ani de Roma Capitală care, din inițiativa primarului de Roma, doamna Virginia Raggi, astăzi încep în prezența președintelui Republicii. Amintind evenimentul de Roma Capitală, în ajunul Conciliului al II-lea din Vatican, cardinalul Montini avea să spună: „A părut o prăbușire; și pentru dominarea teritorială pontificală a fost așa […]. Însă Providența, acum vedem bine asta, a dispus lucrurile altfel, aproape jucând dramatic în evenimente”1. Proclamarea de Roma Capitală a fost un eveniment providențial, care atunci a provocat polemici și probleme. Însă a schimbat Roma, Italia și Biserica însăși: începea o istorie nouă.

În 150 de ani, Roma a crescut și s-a schimbat mult: „din ambient uman omogen în comunitate multietnică, în care conviețuiesc, alături de cea catolică viziuni despre viață inspirate din alte crezuri religioase precum și din concepții non-religioase despre existență” (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Discurs la Campidoglio, 15 ianuarie 1998: Insegnamenti XXI,1 [1998], 115). Biserica, în acest eveniment, a împărtășit bucuriile și durerile romanilor. Aș vrea, aproape în mod exemplificativ, să amintesc măcar trei momente din această bogată istorie comună.

Gândul se îndreaptă spre cele nouă luni ale ocupației naziste a orașului, marcate de atâtea dureri, între 1943 și 1944. De la 16 octombrie 1943, s-a dezvoltat vânătoarea teribilă pentru a-i deporta pe evrei. A fost Shoah trăită la Roma. Atunci, Biserica, a fost un spațiu de azil pentru persecutați: au căzut bariere vechi și distanțe dureroase. Din acele timpuri dificile, scoatem înainte de toate lecția fraternității nepieritoare dintre Biserica catolică și comunitatea ebraică, reafirmată de mine în vizita la templul major din Roma. În afară de asta suntem și convinși, cu umilință, că Biserica reprezintă o resursă de umanitate în oraș. Și catolicii sunt chemați să trăiască viața de la Roma cu pasiune și responsabilitate, în special aspectele sale mai dureroase.

Aș vrea să amintesc, în al doilea rând, anii Conciliului al II-lea din Vatican, din 1962 până în 1965, când orașul a primit părinți conciliari, observatori ecumenici și atâția alții. Roma a strălucit ca spațiu universal, catolic, ecumenic. A devenit oraș universal de dialog ecumenic și interreligios, de pace. S-a văzut cât de mult orașul înseamnă pentru Biserică și pentru întreaga lume. Pentru că, așa cum amintea studiosul germanTheodor Mommsen la sfârșitul secolului al XIX-lea: „la Roma nu se stă fără a avea propuneri cosmopolite”1.

Al treilea moment pe care aș vrea să-l amintesc este tipic diecezan, dar a atins orașul: așa-numita întâlnire despre „relele din Roma” din februarie 1974, voit de cardinalul vicar de atunci Ugo Poletti. În adunări participate ale poporului, s-au pus în ascultarea așteptării săracilor și a periferiilor. Acolo, a fost vorba de universalitate, dar în sensul includerii perifericilor. Orașul trebuie să fie casa tuturor. Este o responsabilitate și astăzi: periferiile de astăzi sunt marcate de prea multe mizerii, locuite de mari singurătăți și sărace în rețele sociale.

Există o cerere de includere scrisă în viața săracilor și a celor care, imigrați și refugiați, văd Roma ca un port de salvare. Adesea ochii lor, în mod incredibil, văd orașul cu mai multă așteptare și speranță decât noi romanii care, datorită multiplelor probleme zilnice, îl privim în mod pesimist, ca și cum ar fi destinat decadenței. Nu, Roma este o mare resursă a umanității! „Roma este un oraș de o frumusețe unică” (Celebrarea primelor vespere ale Preasfintei Maria Născătoare de Dumnezeu, 31 decembrie 2013: Insegnamenti I, 2 [2013], 804). Roma poate și trebuie să se reînnoiască în dublul sens al deschiderii spre lume și al includerii tuturor. La asta stimulează și Jubileele, și cel din 2025 nu mai este așa de departe.

Nu putem trăi la Roma „cu capul plecat”, fiecare în circuitele și angajările sale. La această aniversare a Romei Capitală, avem nevoie de o viziune comună. Roma va trăi vocația sa universală numai dacă va deveni tot mai mult un oraș fratern. Da, un oraș fratern! Ioan Paul al II-lea, care a iubit așa de mult Roma, cita adesea un poet polonez: „Dacă tu spui Roma, îți răspunde Iubire”. Este acea iubire care nu ne face să trăim pentru sine, ci pentru alții și cu alții.

Avem nevoie să ne reunim în jurul unei viziuni de oraș fratern și universal, care să fie un vis propus tinerelor generații. Această viziune este scrisă în cromozomii Romei. La sfârșitul pontificatului, sfântul Paul al VI-lea a spus: „Roma este unitatea, și nu numai a oamenilor italieni, ci moștenitor al idealului tipic al civilizației ca atare și încă drept centru al Bisericii catolice, adică universale” (Angelus, 9 iulie 1978: Insegnamenti XVI [1978], 541). Roma va fi promotoare de unitate și pace în lume, cu cât va fi capabilă să se construiască drept un oraș fratern.

Celebrăm cei 150 de ani ai Romei Capitală, istorie lungă și semnificativă. Adesea uitarea istoriei este însoțită de speranța puțină a unei zile de mâine mai bune și de resemnarea în construirea ei. A asuma amintirea trecutului determină să se trăiască un viitor comun. Roma va avea un viitor, dacă vom împărtăși viziunea de oraș fratern, inclusiv, deschis la lume. În panorama internațională, încărcată de conflictualitate, Roma va putea să fie un oraș al întâlnirii: „Roma vorbește lumii de fraternitate, de înțelegere și de pace” – spunea Paul al VI-lea (ibid.). Cu aceste sentimente și speranțe, formule fervente urări pentru viitorul orașului și al locuitorilor săi.

1 „Studi Romani”, Anul X, septembrie-octombrie 1962, nr. 5, 502-505.

2 Q. Sella, Discorsi parlamentari raccolti e pubblicati per deliberazione della Camera dei deputati [Discursuri parlamentare adunate și publicate prin deliberarea Camerei deputaților], vol. I, Roma 1887, 292.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 30.11.2019
Publicarea pe acest sit: 03.02.2020
Etichete:

Comentariile sunt închise.