Mesajul IPS Ioan Robu
la început de Advent
Veghere și rugăciune
Fericiți suntem noi, cărora Biserica ne propune în fiecare an acest timp de patru săptămâni în care, prin veghere și rugăciune, să așteptăm venirea lui Isus. Cu Adventul începe noul an bisericesc. Reluăm, de la capăt, meditarea lucrărilor lui Dumnezeu înaintând trup și suflet spre Cel care vine spre noi și căruia îi spunem fără încetare „Vie împărăția Ta!”. Acest nou an bisericesc, pe care-l începem la 29 noiembrie, este caracterizat de lectura Evangheliei Sfântului Luca; Evanghelia gingășiei și a milostivirii lui Dumnezeu, cuvântul sfânt care ne va vorbi despre rugăciune, săraci și persecutați, despre contrastul dintre aceștia și cei bogați și puternici, despre semnele timpurilor și, mai presus de toate, despre marele semn care ne-a fost dat în persoana lui Isus – om și Dumnezeu – întrupat și născut din Fecioara Maria.
Adventul este privire spre acest semn care ne-a însemnat și pe noi; timp de trezire din somnul obișnuințelor și al neglijențelor; timp de veghere, după cum ne îndeamnă cuvântul Evangheliei Sfântului Luca: „Să fie mijlocul vostru încins și luminile aprinse, iar voi fiți asemenea oamenilor care-și așteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă ca să-i deschidă de îndată ce vine și bate la ușă. Fericiți acei servitori pe care stăpânul îi găsește veghind atunci când se întoarce! Adevăr vă spun, se va încinge, îi va așeza la masă și, venind, îi va servi. Fie că va veni la miezul nopții, fie că va veni spre dimineață și-i va găsi astfel, fericiți vor fi! Să știți aceasta: dacă stăpânul casei ar ști ora la care vine hoțul, nu ar lăsa să i se spargă casa. Fiți și voi pregătiți pentru că Fiul Omului va veni la ora la care nu vă așteptați” (Lc 12,35-40).
Așa cum ne învață sfinții, marii trăitori ai prezenței lui Dumnezeu, fiecare clipă e purtătoare de har, iar acest adevăr trebuie să trezească în noi rugăciunea de recunoștință și de laudă; prin rugăciune, vegherea este plină de lumină. De aceea Evanghelia ne sugerează să veghem rugându-ne, pentru ca, având o inimă săracă și umilă în fața lui Dumnezeu, să ne lăsăm purtați de speranța care nu ne dezamăgește niciodată. Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea recomandă rugăciunea ca fiind primul „loc de învățare” a speranței: „Dacă nu mă mai ascultă nimeni, mă ascultă Dumnezeu. Dacă
nu mai e nimeni care să mă poată ajuta, El poate să mă ajute. Să te rogi nu înseamnă să ieși din istorie și să te retragi în colțul tău și al fericirii tale. Modul cel mai bun de a te ruga este un proces de purificare interioară care ne deschide spre Dumnezeu, și în acest fel ne deschide și spre oameni” (Spe salvi, 32,24). Rugăciunea te face să fi treaz în fața realității lui Dumnezeu și a realității celorlalți oameni; de aceea ne sunt recomandate în mod deosebit acum, în Advent, vegherea și rugăciunea.
Liturgia Adventului, prin lecturile de la Sfânta Liturghie, aduce în fața noastră nu numai diferite teme de meditat, ci și exemple de imitat; și mă gândesc în primul rând la Sfânta Fecioară Maria, pe care o sărbătorim ca Neprihănit Zămislită la 8 decembrie, chiar în mijlocul postului Crăciunului. Ea este icoana vie care inspiră, luminează și ne însoțește pe calea Adventului, calea venirii Domnului; este modelul de primire, de meditare și de întrupare a Cuvântului lui Dumnezeu. Maica Domnului ne va călăuzi să înțelegem în Duminica I a Adventului speranța care nu dezamăgește; să admitem că tot
creștinul care așteaptă venirea Domnului trebuie să rămână deschis și sobru; că fidelitatea lui Dumnezeu așteaptă de la noi să fim tari în credință și în speranța la care am fost chemați.
La fel, în a doua Duminică a Adventului în care suntem puși în fața imaginii pustiului, chipul Maicii cerești ne ajută să înțelegem că, în deșertul păcatelor și al tuturor relelor, harul lui Dumnezeu poate deschide drumuri noi de speranță și de
mântuire. Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri din ziua de 8 decembrie confirmă mesajul din Duminica a II-a a Adventului și ne amintește că „cea plină de har” dă rodnicie chiar în pustietatea inimilor noastre păcătoase și nefericite. A treia Duminică din Advent ne cheamă într-un loc unde bucuria izvorăște din prezența Domnului: „Bucurați-vă în Domnul!”. Și noi ce bucurii avem? De câte ori ne bucurăm „în Domnul”? De câte ori am fost plini de bucuria lui Dumnezeu?
În a IV-a Duminică a Adventului exemplul și mijlocirea Elisabetei și a Mariei ne arată cât este de imprevizibil Dumnezeu, care, în ciuda tuturor greșelilor și nimicniciilor noastre, ne dă un Semn de milostivire și de dragoste. Acest semn este Isus care s-a născut la Betleem, s-a născut acolo din Fecioara Maria pe care, în chip deosebit acum, în Advent, o primim ca pe cel mai grăitor simbol de veghere și de rugăciune. De aceea o rugăm să ne pregătească astfel încât, în marea Sărbătoare a Crăciunului, să înțelegem „Semnul” Pruncului născut la Betleem și să-L primim cu inimă deschisă.
Și fiind Patroană a Arhidiecezei noastre, o rugăm să privească spre noi toți de aici din țară și din lume și să ne îmbucure luminându-ne drumul de așteptare, de veghere și de rugăciune, spre pregătirea nașterii în inimile noastre a lui Isus, unicul Răscumpărător.
Tuturor, Advent binecuvântat!
Cu drag și binecuvântare,
al vostru
Arhiepiscop Ioan Robu
Copyright: ARCB.ro
Publicarea în original: 30.11.2009
Publicarea pe acest sit: 10.12.2009
Etichete: Crăciun, IPS Ioan Robu