Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2009
Ioan Șișeștean
din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop Român Unit Greco-Catolic
al Eparhiei de Maramureș
Cuvânt Pastoral la Sărbătoarea Nașterii Domnului
„Iată, Fecioara în pântece va lua și va naște fiu, și vor chema numele lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu”. (Matei 1, 23)
Iubiți frați în Cristos,
Evenimentul întrupării Fiului lui Dumnezeu, pe care astăzi îl prăznuim, nu este un eveniment surpriză în istoria omenirii. El a fost prezis de profeții Vechiului Testament, atât cu privire la persoană, cât și cu privire la timpul, la locul și la modul în care trebuia să aibă loc. A fost un timp anunțat de către Spiritul Sfânt prin vocea profeților și, în consecință, așteptat cu nespus dor și trăire. Peste veacuri, colindul popular a redat în mod emoțional starea de așteptare:
„Proorocii toți au plâns, / De dorul lui s-au stins, / pe Domnul, pe pământ, născut, / să-l vadă n-au putut”. Dumnezeu, ca de fiecare dată, și-a ținut promisiunea făcută omului; s-a micșorat pe Sine, a coborât pe pământ, pentru a-l înălța pe om la cer.
Dacă profetul Isaia, cu mult timp în urmă, spunea că oamenii umblă în beznă, ca niște orbi, bâjbâind și așteptând mântuirea (Isaia 59), noi, astăzi, avem toate motivele să ne bucurăm: S-a născut Cristos, Mântuitorul nostru! Este certitudinea noastră, a creștinilor, care ne face să aclamăm cu toată ființa noastră, împreună cu corurile cerești ale îngerilor: „Veniți, creștini, să ne-adunăm, / și lui Isus doar să-i cântăm, / Că astăzi a venit în lume, / Cu îngerii din cer de sus, / Din mii de piepturi să răsune: / Osana, întru cei de sus!”
Nașterea Domnului nu trebuie să reprezinte doar o amintire pentru noi. „Memorialul” unui episod din viața pământească a Fiului lui Dumnezeu trebuie înțeles în sensul trăirii evenimentului, deoarece este al tuturor, din trecut, prezent și viitor.
Orice eveniment din viața noastră dorim să-l împodobim cu mare fast, într-o casă mai curată, cu o masă mai bogată, așa cum se cuvine. Astăzi sărbătorim o zi de naștere, la care suntem invitați să participăm cu toții, căci Cel sărbătorit nu este altul, decât însuși Isus, Fiul lui Dumnezeu.
Evanghelia ne prezintă nașterea Mântuitorului într-un tablou de o mare simplitate, ba chiar unul sărăcăcios. Fiul lui Dumnezeu renunță la mărirea pe care o are în sânul Tatălui ceresc și coboară printre noi, născându-se într-o iesle întunecoasă, răcoroasă, neprimitoare, urât mirositoare, ca să ne învețe disprețul față de bogății și plăceri, care repede se consumă și rănesc inima ce ușor s-a alipit de ele. Vrea să ne prevină și să ne angajeze în căutarea adevăratei bogății și fericiri, care este numai El, Dumnezeul și Mântuitorul nostru. Fastul pe care Isus îl așteaptă de la noi este strălucirea sufletului curat, actele de iubire supremă față de El și de caritate față de semenii noștri.
Iubiți frați în Cristos,
Crăciunul este sărbătoarea bucuriei, deoarece Creatorul coboară la creatura sa, arătând cât de mult prețuiește în ochii săi; că viața noastră nu este întâmplătoare, ci are un sens, o valoare; că nu ne-a creat doar pentru viața aceasta, de multe ori prea plină de iubiri și dezamăgiri, ca pe urmă să dispărem în neant, ci pentru a trăi în veci; că viața noastră va avea împlinirea alături de El, pentru totdeauna.
Dar să ne îndreptăm privirea sufletului spre Preacurata Fecioară Maria, care era în miezul evenimentului. Sosește ora ei și este pe tărâm necunoscut, între străini și dușmani, în toiul nopții; afară între coline; fără adăpost și asistență.
Ne frământă o curiozitate: la ce cugeta, oare, Maria? În asemenea împrejurări cine poate fi liniștit? Evanghelia nu ne-o prezintă pe Maria neliniștită, ci plină de credință, conformă dintotdeauna cu voia lui Dumnezeu, și tăcută: „toate le păstra în inima sa”. Este credința care pe toate le poate și pe care, Isus Cristos, pe parcursul întregii sale vieți pământești, nu va obosi și nu va conteni să ne ceară s-o trăim și noi.
Dacă Maria și Iosif, păstorii și magii, au contemplat fața dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu, față transfigurată în chip de om, și noi putem să-l contemplăm, prin credință, în chipul transfigurat al Euharistiei. Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, în enciclica sa „Ecclesia de Eucharistia”, scria: „A-l contempla pe Cristos, presupune a ști să-l recunoaștem oriunde S-ar manifesta, în feluritele modalități ale prezenței Sale, dar mai ales în sacramentul viu al Trupului Său și al Sângelui Său (…) Euharistia este un mister al credinței și, totodată, un mister al luminii.”
Isus se proclamă ca pâine vie coborâtă din cer și garantează viața veșnică tuturor celor care vor mânca din această pâine. Este cel mai de preț cadou pe care Dumnezeu îl face omenirii. Este semnul supremei iubiri a lui Dumnezeu față de noi oamenii.
Iubiți frați în Cristos,
Maria este prima prefigurare a tabernacolului euharistic, purtându-l în sânul Său pe Isus Cristos, și ni-l oferă azi pe Pruncul Isus în peștera euharistică de pe altarele bisericilor noastre. Tot Maria ne adresează tuturor invitația: veniți cu toții, în simplitatea și bucuria păstorilor și adorați-L pe pruncul pe care Eu astăzi vi L-am născut, căci este Dumnezeu, care a venit la voi! Așternutul preferat al Fiului Meu este ieslea vie a sufletelor voastre. Faceți ca sufletul vostru să fie un așternut cât mai curat pentru Fiul Meu; iar El, în schimb, vă va da pacea Lui, pe care nimeni n-o poate da! Veniți la Fiul Meu prezent în Euharistie, căci El vă așteaptă; oferiți-I inima voastră ca recunoștință pentru marele dar de a fi venit la voi.
Cu aceste îndemnuri vă împărtășesc binecuvântarea arhierească, pentru a petrece Sărbătoarea Nașterii Domnului în har și pace cerească.
Sărbători fericite tuturor vă dorește din inimă episcopul vostru
† Ioan
Pastorală dată în reședința noastră
din Baia Mare, la 25 decembrie 2009,
în al șaisprezecelea an al episcopatului nostru
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 12.12.2009
Publicarea pe acest sit: 15.12.2009
Etichete: PS Ioan Șișeștean, Crăciun, Pastorale de Crăciun