Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului

A XXXVII-a Zi Mondială a Tineretului
„Ridicându-se, Maria s-a dus în grabă” (Lc 1,39)

Preaiubiți tineri,

Tema ZMT din Panamá era: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38). După acel eveniment, am reluat drumul spre o nouă țintă – Lisabona 2023 -, lăsând să răsune în inimile noastre invitația insistentă a lui Dumnezeu de a ne ridica. În 2020, am meditat asupra cuvântului lui Isus: „Tinere, îți zic, scoală-te!” (Lc 7,14). Anul trecut ne-a inspirat figura Sfântului Apostol Paul, căruia Domnul Înviat i-a spus: „Ridică-te! Te pun martor al celor pe care le-ai văzut!” (cf. Fap 26,16). În parcursul care ne mai lipsește pentru a ajunge la Lisabona vom merge împreună cu Fecioara de la Nazaret care, imediat după Buna-Vestire, „ridicându-se, s-a dus în grabă” (Lc 1,39) pentru a merge s-o ajute pe verișoara Elisabeta. Verbul comun al celor trei teme este a se ridica, expresie care – este bine de amintit – asumă și semnificația de „a învia”, „a se trezi la viață”.

În aceste ultime timpuri așa de dificile, în care omenirea, deja încercată de trauma pandemiei, este sfâșiată de drama războiului, Maria redeschide pentru toți, și îndeosebi pentru voi, tineri ca și ea, calea proximității și a întâlnirii. Sper și cred cu putere că experiența pe care mulți dintre voi o vor trăi la Lisabona în august anul viitor va reprezenta un nou început pentru voi, tinerii, și – cu voi – pentru întreaga omenire.

Maria s-a ridicat

Maria, după Buna-Vestire, ar fi putut să se concentreze asupra ei însăși, asupra preocupărilor și temerilor datorate noii sale condiții. În schimb, nu, ea se încrede total în Dumnezeu. Se gândește mai degrabă la Elisabeta. Se ridică și iese la lumina soarelui, unde este viață și mișcare. Cu toate că vestea tulburătoare a îngerului a provocat un „cutremur” în planurile sale, tânăra nu se lasă paralizată, pentru că înăuntrul ei este Isus, putere de înviere. Înăuntrul ei îl poartă deja pe Mielul Jertfit, dar mereu viu. Se ridică și se pune în mișcare, pentru că este sigură că planurile lui Dumnezeu sunt cel mai bun proiect posibil pentru viața sa. Maria devine templu al lui Dumnezeu, imagine a Bisericii pe cale, Biserica aceea care iese și se pune în slujire, Biserica purtătoare a Veștii Bune!

A experimenta prezența lui Cristos înviat în propria viață, a-l întâlni „viu” este bucuria spirituală cea mai mare, o explozie de lumină care nu poate „opri” pe nimeni. Pune imediat în mișcare și determină să se ducă altora această veste, să se mărturisească bucuria acestei întâlniri. Este ceea ce animă graba primilor discipoli în zilele care au urmat după înviere: „Plecând în grabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare, au alergat să dea de știre discipolilor lui” (Mt 28,8).

Relatările învierii folosesc adesea două verbe: a se trezi și a se ridica. Cu ele, Domnul ne determină să ieșim spre lumină, să ne lăsăm conduși de el pentru a trece peste pragul tuturor ușilor noastre închise. „Este o imagine semnificativă pentru Biserică. Și noi, ca discipoli ai Domnului și comunitate creștină, suntem chemați să ne ridicăm în grabă pentru a intra în dinamismul învierii și pentru a ne lăsa conduși de Domnul pe drumurile pe care el vrea să ni le indice” (Omilia în solemnitatea Sfinților Petru și Paul, 29 iunie 2022).

Maica Domnului este model al tinerilor în mișcare, nu imobili în fața oglinzii pentru a contempla propria imagine sau „închiși” în rețele. Ea este proiectată în întregime spre exterior. Este femeia pascală, într-o permanentă stare de exod, de ieșire din ea spre marele Celălalt, care este Dumnezeu, și spre ceilalți, frații și surorile, mai ales cei mai nevoiași, așa cum era verișoara Elisabeta.

… s-a dus în grabă

Sfântul Ambroziu din Milano, în comentariul său la Evanghelia lui Luca, scrie că Maria s-a îndreptat în grabă spre munte „pentru că era bucuroasă de promisiune și doritoare să facă evlavios o slujire, cu elanul care îi venea din bucuria intimă. De altfel, unde, plină de Dumnezeu, putea să se grăbească să meargă dacă nu spre înălțime? Harul Duhului Sfânt nu comportă încetineli”. De aceea, graba Mariei este grija slujirii, a vestirii bucuroase, a răspunsului prompt la harul Duhului Sfânt.

Maria s-a lăsat interpelată de nevoia verișoarei sale bătrâne. Nu s-a dat înapoi, nu a rămas indiferentă. S-a gândit mai mult la alții decât la ea însăși. Și asta a conferit dinamism și entuziasm vieții sale. Fiecare dintre voi se poate întreba: Cum reacționez în fața necesităților pe care le văd în jurul meu? Mă gândesc imediat la o justificare pentru a nu mă angaja sau mă interesez și mă fac disponibil? Desigur, nu puteți rezolva toate problemele lumii. Dar eventual puteți începe de la acelea ale celui care este mai aproape de voi, de la problemele din teritoriul vostru. Odată i-au spus Maicii Tereza: „Ceea ce faceți dumneavoastră este numai o picătură în ocean”. Și ea a răspuns: „Dar dacă n-aș face asta, oceanul ar avea o picătură în minus”.

În fața unei nevoi concrete și urgente, trebuie acționat în grabă. Câte persoane în lume așteaptă o vizită a cuiva care să se îngrijească de ele! Câți bătrâni, bolnavi, deținuți, refugiați au nevoie de privirea noastră compătimitoare, de vizita noastră, de un frate sau o soră care să depășească barierele indiferenței!

Care „grabă” vă mișcă, dragi tineri? Ce anume vă face să simțiți urgența de a vă mișca, așa încât să nu reușiți să stați pe loc? Atâția – loviți de realități precum pandemia, războiul, migrația forțată, sărăcia, violența, calamitățile climatice – își pun întrebarea: De ce mi se întâmplă asta? De ce chiar mie? De ce acum? Și atunci întrebarea centrală a existenței noastre este: Pentru cine sunt eu? (cf. Exortația apostolică postsinodală Christus vivit, 286).

Graba tinerei femei din Nazaret este cea proprie acelora care au primit darurile extraordinare ale Domnului și nu pot decât să împărtășească, să facă să prisosească harul imens pe care l-au experimentat. Este graba celui care știe să pună nevoile celuilalt mai presus de nevoile proprii. Maria este exemplu de tânăr care nu pierde timp pentru a căuta atenția sau consensul celorlalți – așa cum se întâmplă atunci când depindem de acele „îmi place” pe social media -, ci se mișcă pentru a căuta conexiunea mai genuină, aceea care vine din întâlnire, din împărtășire, din iubire și din slujire.

Începând de la Buna-Vestire, de când pentru prima dată a plecat pentru a merge s-o viziteze pe verișoara sa, Maria nu încetează să străbată spații și timpuri pentru a-i vizita pe fiii săi care au nevoie de ajutorul său grijuliu. Mersul nostru, dacă este locuit de Dumnezeu, ne duce direct la inima fiecărui frate al nostru și soră a noastră. Câte mărturii ne vin de la persoane „vizitate” de Maria, Mama lui Isus și Mama noastră! În câte locuri răspândite pe pământ, de-a lungul secolelor – cu apariții și haruri speciale -, Maria a vizitat poporul său! Practic, nu există un loc pe acest pământ care să nu fi fost vizitat de ea. Născătoarea de Dumnezeu merge în mijlocul poporului său, mișcată de o duioșie grijulie, și ia asupra sa neliniști și vicisitudini. Și oriunde există un sanctuar, o biserică, o capelă dedicată ei, fiii săi merg acolo în număr mare. Câte exprimări de evlavie populară! Pelerinajele, sărbătorile, rugăciunile, primirea imaginilor în case și atâtea altele sunt exemple concrete ale relației vii între Maica Domnului și poporul său, care se vizitează reciproc!

Graba bună ne îndreaptă spre înălțime și spre celălalt

Graba bună ne îndreaptă spre înălțime și spre celălalt. Există în schimb graba care nu este bună, ca de exemplu aceea care ne face să trăim superficial, să luăm totul cu ușurință, fără angajare și fără atenție, fără a participa cu adevărat la lucrurile pe care le facem; graba de atunci când trăim, studiem, muncim, îi frecventăm pe alții fără a ne pune capul și, cu atât mai puțin, inima. Se poate întâmpla în relațiile interpersonale: în familie, când nu-i ascultăm niciodată cu adevărat pe ceilalți și nu le dedicăm timp; în prietenii, când ne așteptăm ca un prieten să ne distreze și să răspundă la exigențele noastre, dar imediat îl evităm și mergem la altul dacă vedem că este în criză și are nevoie de noi; precum și în relațiile afective, între logodnici, puțini au răbdarea de a se cunoaște și de a se înțelege profund. Tot această atitudine o putem avea la școală, la muncă și în alte domenii ale vieții zilnice. Ei bine, toate aceste lucruri trăite în grabă vor aduce rod cu greu. Există riscul să rămână sterile. Așa se citește în Cartea Proverbelor: „Gândurile celui harnic sunt sigur spre abundență, dar tot cel care se grăbește se îndreaptă sigur spre lipsă” (21,5).

Când Maria ajunge în sfârșit la casa lui Zaharia și a Elisabetei, are loc o întâlnire minunată! Elisabeta a experimentat asupra sa o intervenție minunată a lui Dumnezeu, care i-a dat un copil la vârsta a treia. Ar avea toate motivele sale pentru a vorbi mai întâi despre ea însăși, dar nu este plină de sine, ci îndreptată să primească pe tânăra verișoară și rodul sânului său. Imediat ce aude salutul său, Elisabeta este umplută de Duh Sfânt. Aceste surprize și intrări năvalnice ale Duhului au loc atunci când trăim o adevărată ospitalitate, când în centru îl punem pe oaspete, nu pe noi înșine. Este ceea ce vedem și în istoria lui Zaheu. În Lc 19,6 citim: „Când a ajuns în acel loc [unde se afla Zaheu], Isus, ridicându-și ochii, i-a spus: «Zaheu, coboară în grabă pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta». El a coborât în grabă și l-a primit cu bucurie”.

Multora dintre noi li s-a întâmplat ca, pe neașteptate, Isus să le vină în întâmpinare: pentru prima dată, în el am experimentat o apropiere, un respect, o lipsă de prejudecăți și de condamnări, o privire de milostivire pe care n-am întâlnit-o vreodată în ceilalți. Nu numai atât, am simțit și că lui Isus nu-i era suficient să ne privească de departe, ci voia să stea cu noi, voia să împărtășească viața sa cu noi. Bucuria acestei experiențe a trezit în noi graba de a-l primi, urgența de a sta cu el și de a-l cunoaște mai bine. Elisabeta și Zaharia i-au găzduit pe Maria și pe Isus! Să învățăm de la acești doi bătrâni semnificația ospitalității! Întrebați-i pe părinții voștri și pe bunicii voștri, precum și pe membrii mai bătrâni din comunitățile voastre, ce înseamnă pentru ei a fi ospitalieri față de Dumnezeu și față de ceilalți. Vă va face bine să ascultați experiența celui care v-a precedat.

Dragi tineri, este timpul de a reporni în grabă spre întâlniri concrete, spre o primire reală a celui care este diferit de noi, așa cum s-a întâmplat între tânăra Maria și bătrâna Elisabeta. Numai așa vom depăși distanțele – între generații, între clase sociale, între etnii, între grupuri și categorii de orice gen -, precum și războaiele. Tinerii sunt mereu speranță a unei unități noi pentru omenirea fragmentată și divizată. Dar numai dacă au amintire, numai dacă ascultă dramele și visele bătrânilor. „Nu este întâmplător că războiul s-a întors în Europa în momentul în care a dispărut generația care l-a trăit în secolul trecut” (Mesaj pentru a II-a Zi Mondială a Bunicilor și Bătrânilor). Este nevoie de alianța între tineri și bătrâni, pentru a nu uita lecțiile istoriei, pentru a depăși polarizările și extremismele din acest timp.

Scriind efesenilor, Sfântul Paul vestea: „Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară erați departe, v-ați apropiat prin sângele lui Cristos. Căci el este pacea noastră, cel care a făcut din două una și a dărâmat zidul despărțitor, desființând în trupul său ura” (2,13-14). Isus este răspunsul lui Dumnezeu în fața provocărilor omenirii din orice timp. Și acest răspuns, Maria îl poartă înăuntrul ei când merge s-o întâlnească pe Elisabeta. Cel mai mare cadou pe care Maria îl dă rudei bătrâne este acela de a i-l duce pe Isus. Cu siguranță, și ajutorul concret este foarte prețios. Dar nimic n-ar fi putut umple casa lui Zaharia cu o bucurie atât de mare și cu un sens așa de deplin ca prezența lui Isus în sânul Fecioarei, devenită tabernacol al Dumnezeului viu. În acea regiune muntoasă, Isus, numai cu prezența sa, fără a spune un cuvânt, rostește prima sa „predică de pe munte”: proclamă în tăcere fericirea celor mici și a celor umili care se încredințează milostivirii lui Dumnezeu.

Mesajul meu pentru voi, tinerii, marele mesaj pe care-l poartă Biserica, este Isus! Da, el însuși, iubirea sa infinită față de fiecare dintre noi, mântuirea sa și viața nouă pe care ne-a dat-o. Și Maria este modelul cum să primim acest dar imens în viața noastră și să-l comunicăm altora, devenind la rândul nostru purtători ai lui Cristos, purtători ai iubirii sale milostive, ai slujirii sale aduse omenirii care suferă.

Toți împreună la Lisabona!

Maria era o tânără ca mulți dintre voi. Era una dintre noi. Așa scria despre ea episcopul Tonino Bello: „Sfântă Marie, […] știm bine că ai fost destinată pentru navigații în largul mării. Dar dacă te constrângem să navighezi sub coastă, nu este pentru că vrem să te reducem la nivelele micului nostru cabotaj. Este pentru că, văzându-te așa de aproape de plajele descurajării noastre, ne poate cuprinde conștiința că suntem chemați și noi să ne aventurăm, ca și tine, în oceanele libertății” (Maria donna dei nostri giorni [Maria femeie din zilele noastre], San Paolo Cinisello Balsamo 2012, p. 12-13).

Din Portugalia, așa cum aminteam în primul Mesaj din această trilogie, în secolele al XV-lea și al XVI-lea foarte mulți tineri – între care atâția misionari – au plecat spre lumi necunoscute, pentru a împărtăși și experiența lor despre Isus cu alte popoare și națiuni (cf. Mesaj ZMT 2020). Și acestei țări, la începutul secolului al XX-lea, Maria a voit să-i facă o vizită specială, când de la Fatima a lansat tuturor generațiilor mesajul puternic și minunat al iubirii lui Dumnezeu care cheamă la convertire, la adevărata libertate. Fiecăruia și fiecăreia dintre voi îi reînnoiesc invitația mea călduroasă de a participa la marele pelerinaj intercontinental al tinerilor care va culmina la ZMT din Lisabona în august anul viitor; și vă amintesc că la 20 noiembrie, Solemnitatea lui Cristos Rege, vom celebra Ziua Mondială a Tineretului în Bisericile particulare răspândite în toată lumea. În această privință, documentul recent al Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață – Orientări pastorale pentru celebrarea ZMT în Bisericile particulare – poate fi de mare ajutor pentru toate persoanele care lucrează în pastorația tineretului.

Dragi tineri, visez ca la ZMT să puteți experimenta din nou bucuria întâlnirii cu Dumnezeu și cu frații și surorile. După lungi perioade de îndepărtare și izolare, la Lisabona – cu ajutorul lui Dumnezeu – vom regăsi împreună bucuria îmbrățișării fraterne între popoare și între generații, îmbrățișarea reconcilierii și a păcii, îmbrățișarea unei noi fraternități misionare. Fie ca Duhul Sfânt să aprindă în inimile voastre dorința de a vă ridica și bucuria de a merge toți împreună, în stil sinodal, abandonând frontierele false. Timpul de a ne ridica este acum! Să ne ridicăm în grabă! Și, ca Maria, să-l purtăm pe Isus înăuntrul nostru pentru a-l comunica tuturor! În această perioadă foarte frumoasă a vieții voastre, mergeți înainte, nu amânați ceea ce Duhul poate să împlinească în voi! Din inimă binecuvântez visele voastre și pașii voștri.