Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii

A XLII-a Zi Mondială a Păcii

Combaterea sărăciei, construirea păcii

Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii
1 ianuarie 2009

1. Și în acest început de an nou doresc să transmit tuturor urarea mea de pace și să vă invit, prin acest mesaj al meu, să reflectați asupra temei: Combaterea sărăciei, construirea păcii. Veneratul meu predecesor Ioan Paul al II-lea, în Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii din anul 1993, sublinia încă de atunci repercusiunile negative pe care ajunge să le aibă asupra păcii situația de sărăcie în care trăiesc populații întregi. De fapt, sărăcia se numără adesea printre factorii care favorizează sau agravează conflictele, chiar și cele armate. La rândul lor, acestea din urmă alimentează situații tragice de sărăcie. „Se afirmă… și devine tot mai grav în lume – scria Ioan Paul al II-lea – o serie de amenințări pentru pace: multe persoane, ba chiar, populații întregi trăiesc astăzi în condiții de sărăcie extremă. Diferența dintre bogați și săraci a devenit tot mai evidentă, chiar și în națiunile mai dezvoltate din punct de vedere economic. Este vorba de o problemă care se impune în conștiința omenirii, dat fiind faptul că multe persoane trăiesc în condiții care ofensează demnitatea nativă și, prin urmare, compromit progresul autentic și armonios al comunității mondiale”[1].

2. În acest context, combaterea sărăciei implică o analiză atentă a fenomenului complex al globalizării. Această analiză este importantă deja din punct de vedere metodologic, deoarece sugerează utilizarea roadelor cercetărilor realizate de economiști și sociologi asupra multor aspecte ale sărăciei. Referința la globalizare ar trebui să capete însă o semnificație spirituală și morală, cerând ca săracii să fie priviți în perspectiva conștientă că toți fac parte dintr-un unic plan divin, acela al chemării de a construi o singură familie în care toți – indivizi, popoare și națiuni – să-și controleze comportamentul, impregnându-l cu principiile fraternității și responsabilității.

În această perspectivă este necesar să se aibă o viziune amplă și articulată despre sărăcie. Dacă sărăcia ar fi doar materială, științele sociale care ne ajută să măsurăm fenomenele în baza datelor de tip preponderent cantitativ ar fi suficiente pentru a clarifica principalele ei caracteristici. Știm însă că există sărăcii materiale care nu sunt o consecință directă și automată a lipsurilor materiale. De exemplu, în societățile bogate și avansate există fenomene de marginalizare, sărăcie relațională, morală și spirituală: este vorba despre persoane dezordonate în interiorul lor, care trăiesc diferite forme de neajunsuri în ciuda bunăstării economice. Mă gândesc, pe de o parte, la așa zisa „subdezvoltare morală”[2] și, pe de altă parte, la consecințele negative ale „supradezvoltării”[3]. Nu uit apoi că, în societățile zise „sărace”, creșterea economică este adesea frânată de piedici culturale, care nu permit o utilizare adecvată a resurselor. Este totuși adevărat faptul că orice formă de sărăcie impusă are la rădăcină lipsa de respect a demnității transcendente a persoanei umane. Când omul nu este considerat în integralitatea vocației sale și nu respectă exigențele unei adevărate „ecologii umane”[4], se declanșează și dinamicile perverse ale sărăciei, așa cum este evident în unele ambiente asupra cărora îmi voi îndrepta atenția pe scurt.

Sărăcia și implicațiile morale

3. Sărăcia este adesea legată, ca de o cauză a sa, de dezvoltarea demografică. În consecință, se desfășoară campanii de reducerea a nașterilor, conduse la nivel internațional, cu metode care nu respectă nici demnitatea femeii, nici dreptul soților de a alege în mod responsabil numărul fiilor[5], și adesea, lucru și mai grav, nu respectă nici măcar dreptul la viață. Exterminarea a milioane de nenăscuți, în numele luptei împotriva sărăciei, constituie în realitate eliminarea celor mai săraci dintre ființele umane. Legat de acest lucru rămâne faptul că, în anul 1981, circa 40% din populația mondială era sub linia de sărăcie absolută, în timp ce acest procent s-a înjumătățit substanțial, și au ieșit din sărăcie populații caracterizate, de altfel, de o importantă creștere demografică. Datele relevate acum scot în evidență faptul că ar exista resursele necesare rezolvării problemei sărăciei, chiar și în cazul unei creșteri demografice. Nu trebuie uitat nici faptul că, de la sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial și până astăzi, populația pământului a crescut cu patru miliarde și că, în mare măsură, acest fenomen privește țări care au apărut pe scena internațională ca noi puteri economice și au cunoscut o dezvoltare rapidă tocmai datorită numărului ridicat al populației. În plus, printre națiunile mai dezvoltate, cele care au indicele de natalitate mai ridicat se bucură de posibilități mai bune de dezvoltare. Cu alte cuvinte, populația se dovedește a fi o bogăție și nu un factor de sărăcie.

4. O altă arie de preocupări o reprezintă bolile pandemice așa cum sunt, de exemplu, malaria, tuberculoza și SIDA, care, în măsura în care lovesc sectoarele productive ale populației, influențează într-o măsură mai mare asupra înrăutățirii condițiilor generale ale țării. Încercările de a frâna consecințele pe care aceste boli le au asupra populației nu ajung întotdeauna la rezultate semnificative. Pe lângă aceasta, se întâmplă ca țările care cad victime ale unor astfel de pandemii, pentru a le face față, trebuie să suporte șantajul din partea celor care condiționează ajutoarele economice de punerea în practică a unor politici contrare vieții. Este dificilă mai ales combaterea bolii SIDA, cauză dramatică a sărăciei, dacă nu sunt înfruntate problematicile morale de care este legată răspândirea virusului. Este necesar înainte de toate să se realizeze campanii care să-i educe îndeosebi pe tineri la o sexualitate care să răspundă pe deplin demnității persoanei; inițiative organizate în acest sens au dat deja roade semnificative, ducând la o reducere a răspândirii SIDA. Este necesar apoi să se pună la dispoziția chiar și a popoarelor sărace medicamentele și tratamentele necesare; acest lucru presupune o promovare netă a cercetării medicale și a inovațiilor terapeutice, precum și a aplicării, atunci când este necesar, de reguli internaționale flexibile de protejare a proprietății intelectuale, așa încât să le fie garantate tuturor îngrijirile medicale de bază.

5. A treia arie de preocupări, obiect de analiză în programele de luptă împotriva sărăciei și care arată dimensiunea ei morală intrinsecă, este sărăcia copiilor. Atunci când sărăcia lovește o familie, copiii se dovedesc a fi victimele cele mai vulnerabile: aproape jumătate dintre cei care trăiesc în sărăcie absolută astăzi sunt copii. Analizarea sărăciei, situându-se de partea copiilor, duce la a considera drept prioritare acele obiective care îi interesează într-un mod mai direct așa cum este, de exemplu, grija mamelor, implicarea educativă, accesul la vaccinuri, la îngrijire medicală și la apă potabilă, ocrotirea mediului înconjurător și, îndeosebi, implicarea în apărarea familiei și a stabilității relațiilor din interiorul acesteia. Atunci când familia devine slabă, consecințele se răsfrâng în mod inevitabil asupra copiilor. Acolo unde nu este tutelată demnitatea femeii și a mamei, cei care resimt acest lucru sunt în principal tot fiii.

6. O a patra arie care, din punct de vedere moral, merită o atenție deosebită este legătura care există între dezarmare și dezvoltare. Actualul nivel global de cheltuieli militare provoacă îngrijorare. Așa cum am avut deja ocazia să subliniez, se întâmplă ca „imensele resurse materiale și umane utilizate pentru cheltuielile militare și pentru armamente sunt de fapt luate din proiecte de dezvoltare a popoarelor, mai ales a celor mai săraci și care au mai multă nevoie de ajutor. Iar acest lucru este contra a ceea ce afirmă însăși Carta Națiunilor Unite, care angajează comunitatea internațională, și statele în particular, „de a promova stabilirea și menținerea păcii și securității internaționale, fără a folosi pentru înarmări decât un minimum din resursele umane și economice ale lumii” (art. 26)”[6].

Această situație nu facilitează, ba dimpotrivă obstaculează atingerea marilor obiective ale dezvoltării comunității internaționale. Pe lângă aceasta, o creștere excesivă a cheltuielilor militare riscă să accelereze o cursă a înarmării care provoacă hăuri de subdezvoltare și de disperare, transformându-se în acest fel în mod paradoxal în factori de instabilitate, de tensiune și de conflict. Așa cum a exprimat în mod înțelept veneratul meu predecesor Paul al VI-lea, „dezvoltarea este noul nume al păcii”[7]. De aceea statele sunt chemate să facă o reflecție serioasă asupra celor mai profunde motive ale conflictelor, care sunt aprinse adesea de nedreptate, și să se ocupe de acest lucru printr-o curajoasă autocritică. Dacă se va ajunge la o îmbunătățire a relațiilor, acest lucru ar trebui să permită o reducere a cheltuielilor pentru armament. Resursele economisite vor putea fi destinate unor proiecte de dezvoltare a persoanelor și popoarelor mai sărace și nevoiașe: implicarea generoasă în acest sens este o implicare pentru pace în sânul familie umane.

7. A cincea arie legată de lupta împotriva sărăciei materiale privește actuala criză alimentară, care pune în pericol satisfacerea nevoilor primare. O astfel de criză este caracterizată nu atât de insuficiența hranei, cât de dificultatea de a avea acces la aceasta și de fenomene speculative și deci de lipsa unei structuri de instituții politice și economice care să fie în măsură să facă față necesităților și urgențelor. Malnutriția le poate provoca populațiilor chiar și grave daune psihice, privând multe persoane de energiile necesare pentru a ieși, fără ajutoare speciale, din starea lor de sărăcie. Iar acest lucru contribuie la creșterea inegalităților, provocând reacții care riscă să devină violente. Toate datele despre situația sărăciei relative din ultimele decenii arată o creștere a diferenței dintre bogați și săraci. Principalele cauze ale unui asemenea fenomen sunt fără îndoială, pe de o parte, schimbarea tehnologică, ale cărei beneficii se concentrează în segmentul cel mai înalt al distribuirii venitului și, pe de altă parte, dinamica prețurilor produselor industriale, care cresc mult mai repede decât prețurile produselor agricole și ale materiilor prime pe care le posedă țările mai sărace. Se întâmplă în acest fel ca marea majoritate a populației țărilor mai sărace să sufere de o dublă marginalizare, care se referă atât la venituri mai mici cât și la prețuri mai ridicate.

Lupta cu sărăcia și solidaritatea globală

8. Una dintre principalele căi pentru zidirea păcii este o globalizare care să aibă ca scop interesele marii familii umane[8]. Pentru a gestiona globalizarea este necesară însă o puternică solidaritate globală[9] între țările bogate și țările sărace, și în interiorul fiecărei țări, chiar dacă acestea sunt bogate. Este necesar un „codul etic comun”[10], ale cărui norme să nu aibă doar un caracter convențional, dar să fie înrădăcinate în legea naturală înscrisă de Creator în conștiința fiecărei ființe umane (cf. Rom 2,14-15). Oare nu aude fiecare dintre noi în interiorul conștiinței chemarea de contribui la binele comun și la pacea socială? Globalizarea elimină anumite bariere, dar acest lucru înseamnă că nu poate construi altele noi; apropie popoarele, dar apropierea în spațiu și timp nu creează în mod automat condițiile necesare pentru o adevărată comuniune și o pace autentică. Marginalizarea săracilor de pe planetă poate găsi mijloace valide de eliberare în globalizare numai dacă fiecare om se va simți personal rănit de nedreptățile existente în lume și de violările drepturilor umane legate de acestea. Biserica, „semn și instrument al unirii intime cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenesc”[11], va continua să lucreze până când vor fi depășite nedreptățile și neînțelegerile și se va ajunge la zidirea unei lumi mai pașnice și solidare.

9. În sectorul comerțului internațional și al tranzacțiilor financiare, se desfășoară astăzi procese care permit integrarea în mod pozitiv a economiilor, contribuind la îmbunătățirea condițiilor generale; dar există și procese în sensul opus, care dezbină și marginalizează popoarele, creând premise periculoase pentru războaie și conflicte. În deceniile care au urmat Celui de-al Doilea Război Mondial, comerțul internațional de bunuri și servicii a crescut în mod extraordinar de rapid, cu un dinamism fără precedent în istorie. O mare parte din comerțul mondial a interesat țările cu tradiție în industrializare, cu o semnificativă înmulțire a noilor țări, devenite relevante. Mai sunt însă alte țări cu venituri mici, care se dovedesc a fi și astăzi marginalizate în mod grav față de fluxurile comerciale. Creșterea lor a resimțit în mod negativ declinul rapid, înregistrat în ultimele decenii, al prețurilor produselor primare, care constituie aproape totalitatea exporturilor acestora. În aceste țări, în mare parte africane, dependența exporturilor de produse primare continuă să constituie un puternic factor de risc. Aș vrea să reînnoiesc aici apelul pentru ca toate țările să aibă aceleași posibilități de acces la piața mondială, evitând excluderile și marginalizările.

10. O reflecție asemănătoare poate fi făcută în cazul finanțelor, care includ unul dintre aspectele primare ale fenomenului globalizării, grație dezvoltării electronice și politicilor de liberalizare a fluxurilor de bani între diferite țări. Funcția cea mai importantă a finanțelor din punct de vedere obiectiv, adică aceea de a susține pe termen lung posibilitatea de investiții și deci de dezvoltare, se dovedește astăzi mai fragilă ca oricând: ea suportă contracarările negative ale unui sistem de schimb financiar – la nivel național și global – bazate pe o logică pe termen foarte scurt, care continuă creșterea valorii activităților financiare și se concentrează pe gestiunea tehnică a diverselor forme de risc. Chiar și recenta criză demonstrează că activitatea financiară este uneori călăuzită de logici pur autoreferențiale și lipsite de luarea în considerare, pe termen lung, a binelui comun. Aplatizarea obiectivelor lucrătorilor financiari globali pe termen foarte scurt reduce capacitatea finanțelor de a-și desfășura funcția de punte între prezent și viitor, în sprijinul creării de noi oportunități și de muncă pe termen lung. Un sistem financiar aplatizat pe termen foarte scurt devine periculos pentru toți, chiar și pentru cine reușește să beneficieze de el în timpul perioadelor de euforie financiară[12].

11. Din toate acestea rezultă că lupta împotriva sărăciei cere o cooperare atât pe plan economic cât și pe cel juridic, care să permită comunității internaționale și în particular țărilor sărace să individualizeze și să pună în practică soluții coordonate pentru înfruntarea acestor probleme, realizând un cadru juridic eficient pentru economie. Pe lângă aceasta este nevoie de stimulente pentru crearea de instituții eficiente și participative, cât și sprijin pentru lupta împotriva criminalității și pentru promovarea unei culturi a legalității. Pe de altă parte, nu se poate nega faptul că politicile îndeosebi asistențialiste sunt la originea multor falimente în ajutorarea țărilor sărace. Investirea în formarea persoanelor și dezvoltarea în mod integrat a unei culturi specifice a inițiativei pare în momentul de față adevăratul proiect pe termen mediu și lung. Dacă activitățile economice au nevoie, pentru a se dezvolta, de un context favorabil, acest lucru nu însemnă că atenția trebuie să fie deviată de la problema venitului. Deși se subliniază în mod oportun faptul că mărirea venitului pro capite (pe cap de locuitor) nu poate constitui în mod absolut scopul acțiunii politico-economice, nu trebuie să se uite totuși faptul că aceasta reprezintă unul dintre instrumentele importante pentru atingerea obiectivului luptei împotriva foametei și a sărăciei absolute. Din acest punct de vedere trebuie să ne debarasăm de iluzia că o politică a purei redistribuiri a bogățiilor existente poate să rezolve problema în mod definitiv. Într-o economie modernă, de fapt, valoarea bogățiilor depinde în mod hotărâtor de capacitatea de a crea venit prezent și viitor. Crearea valorii rezultă de aceea o legătură indispensabilă, de care trebuie să se țină cont dacă dorim să ducem împotriva sărăciei materiale o luptă eficientă și de durată.

12. Situarea săracilor pe primul lor aduce cu sine, în fine, rezervarea unui spațiu adecvat pentru o corectă logică economică din partea celor care acționează pe piața internațională, a unei corecte logici politice din partea factorilor instituționali și a unei corecte logici participative capabilă să valorizeze societatea civilă și internațională. Aceleași organisme internaționale recunosc astăzi valoarea și avantajul inițiativelor economice ale societății civile sau ale administrațiilor locale pentru promovarea răscumpărării și a includerii în societate a acelor segmente ale populației care sunt adesea sub pragul sărăciei extreme și la care ajung totodată cu dificultate ajutoarele oficiale. Istoria dezvoltării economice din secolul al XX-lea învață că bunele politici de dezvoltare sunt încredințate responsabilității oamenilor și creării de sinergii pozitive între piețe, societatea civilă și state. În particular, societatea civilă asumă rolul crucial în fiecare proces de dezvoltare, deoarece dezvoltarea este în mod esențial un fenomen cultural, iar cultura ia naștere și se dezvoltă în spații civile[13].

13. Așa cum a afirmat veneratul meu predecesor Ioan Paul al II-lea, globalizarea „se prezintă cu o evidentă caracteristică de ambivalență”[14] și deci trebuie să fie administrată cu o înțelepciune prudentă. Această formă de înțelepciune implică faptul că trebuie să se țină cont în primul rând de exigențele săracilor de pe pământ, depășind scandalul disproporției existente între problemele sărăciei și măsurile pe care oamenii le iau pentru a le aborda. Disproporția este de ordin atât cultural cât și spiritual și moral. Ne oprim adesea la cauzele superficiale și instrumentale ale sărăciei, fără să le atingem pe cele care sălășluiesc în inima omului, precum aviditatea și îngustimea orizonturilor. Problemele dezvoltării, ajutoarelor și cooperării internaționale sunt abordate uneori fără o implicare reală a persoanelor, ci doar ca niște chestiuni tehnice, care sfârșesc în stabilirea de structuri, în organizarea de acorduri tarifare, în alocarea de finanțări anonime. Lupta împotriva sărăciei are în schimb nevoie de bărbați și femei care să trăiască în profunzime fraternitatea și să fie gata să însoțească persoanele, familiile și comunitățile pe căile unei autentice dezvoltări umane.

Concluzie

14. În Centesimus annus, Ioan Paul al II-lea avertiza în privința necesității „de a abandona mentalitatea care îi consideră pe săraci – persoane și popoare – ca pe o povară și ca un deranj nedorit, care pretind să consume ceea ce alții au produs”. „Săracii – scria el – cer dreptul de a fi părtași la avantajele bunurilor materiale și de a folosi cu rod capacitatea lor de a munci, creând astfel o lume mai dreaptă și mai prosperă pentru toți”[15]. În lumea globală de astăzi este tot mai evident faptul că pacea este făurită numai dacă li se asigură tuturor posibilitatea unei dezvoltări raționale: distorsiunile sistemelor nedrepte, de fapt, mai devreme sau mai târziu, vor fi plătite de către toți. Numai prostia poate, așadar, să inducă la construirea unei case aurite, dar înconjurată de deșert sau de degradare. Globalizarea singură este incapabilă să construiască pacea; ba dimpotrivă, în multe cazuri, creează diviziuni și conflicte. Revelează mai degrabă o nevoie: aceea de a fi orientată spre un obiectiv de o solidaritate profundă care să vizeze binele fiecăruia și al tuturor. În acest sens, globalizarea trebuie privită ca o ocazie potrivită pentru realizarea a ceva important în lupta împotriva sărăciei și pentru a pune la dispoziția justiției și a păcii resurse până acum de negândit.

15. Dintotdeauna doctrina socială a Bisericii s-a interesat de săraci. La vremea enciclicei Rerum novarum ei erau constituiți mai ales din muncitorii noii societăți industriale; în magisteriul social al lui Pius al XI-lea, Pius al XII-lea, Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea au fost evidențiate noile sărăcii pe măsură ce orizontul chestiunii sociale se lărgea, până la asumarea unor dimensiuni mondiale[16]. Această lărgire a chestiunii sociale a globalizării trebuie considerată nu doar în sensul unei extensii cantitative, ci și al unei aprofundări calitative a omului și a nevoilor familiei umane. De aceea Biserica, în timp ce urmărește cu atenție actualele fenomene ale globalizării și incidența lor asupra sărăciei umane, indică noile aspecte ale problemei sociale, nu doar în extensie, dar și în profunzime, întrucât privesc identitatea omului și a relației lui cu Dumnezeu. Sunt principii ale doctrinei sociale care tind să clarifice legăturile dintre sărăcie și globalizare și să orienteze acțiunea spre zidirea păcii. Între aceste principii este cazul să amintim aici, în mod deosebit, iubirea „preferențială pentru cei săraci”[17], în lumina primatului carității, mărturisit de întreaga tradiție creștină, începând de la cea a Bisericii primare (cf. Fap 4,32-36; 1Cor 16,1; 2Cor 8-9; Gal 2,10).

„Fiecare să îndeplinească propriile îndatoriri și asta imediat”, scria în anul 1891 Leon al XIII-lea, adăugând: În ce privește Biserica, ea nu va abandona niciodată și în nici un chip lucrarea sa”[18]. Această conștientizare însoțește și astăzi acțiunea Bisericii în favoarea săracilor, în care îl vede pe Cristos[19], auzind cum răsună constant în inima sa porunca Principelui păcii adresată apostolilor: „Vos date illis manducare – dați-le voi să mănânce” (Lc 9,13). De aceea, fidelă acestei invitații a Domnului său, comunitatea creștină nu va întârzia să asigure întregii familii umane sprijinul propriu în acțiuni entuziaste de solidaritate creativă nu doar pentru a distribui ceea ce este în plus, ci mai ales pentru a schimba „stilurile de viață, modelele de producție și consum, structurile consolidate de putere care guvernează astăzi societățile”[20]. Prin urmare, la început de an nou, adresez fiecărui ucenic al lui Cristos, precum și fiecărei persoane de bunăvoință, invitația caldă de a-și deschide inima spre nevoile săracilor și să facă ceea ce este posibil în mod concret pentru a le veni în ajutor. De fapt, rămâne un adevăr de necontestat axioma conform căreia „combaterea sărăciei înseamnă zidirea păcii”.

Vatican, 8 decembrie 2008

Benedict al XVI-lea

1 Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii, 1.
2 Paul al VI lea, Scrisoarea enciclică Poulorum progressio, 19.
3 Ioan Paul al II lea, Scrisoarea enciclică Sollicitudo rei socialis, 28.
4 Ioan Paul al II lea, Scrisoarea enciclică Centesimus annus, 38.
5 Cf. Ioan Paul al II lea, Scrisoarea enciclică Populorum progressio, 37; Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Sollicitudo rei socialis, 25.
6 Benedict al XVI lea, Scrisoare către cardinalul Renato Raffaele Martino cu ocazia Seminarului Internațional organizat de Consiliul Pontifical pentru Dreptate și Pace pe tema „Dezarmare, dezvoltare și pace. Perspective pentru o dezarmare integrală”, 10 aprilie 2008: L’Osservatore romano, 13.4.2008, p. 8.
7 Scrisoarea enciclică Populorum progressio, 87.
8 Cf. Ioan Paul al II lea, Scrisoarea enciclică Centesimus annus, 58.
9 Cf. Ioan Paul al II lea, Discorso all’Udienza alle Acli, 27 aprilie 2002, 4: Insegnamenti di Giovanni Paolo II, XXV, 1 [2002], 637.
10 Ioan Paul al II lea, Discurs adresat Adunării Plenare a Academiei Pontificale pentru Științe Sociale, 27 aprilie 2001, 4: Învățăturile lui Ioan Paul al II lea, XXIV, 1 [2001], 802.
11 Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituția dogmatică Lumen gentium, 1.
12 Cf. Consiliul Pontifical pentru Dreptate și Pace, Compendiul doctrinei sociale a Bisericii, 368.
13 Cf. ibid, 356.
14 Discurs în timpul Audienței acordate șefilor sindicatelor de muncitori și din marile societăți, 2 mai 2000, 3: Învățăturile lui Ioan Paul al II lea, XXIII, 1 [2000], 726.
15 Nr. 28
16 Cf. Paul al VI lea, Scrisoarea enciclică Populorum progressio, 3.
17 Ioan Paul al II lea, Scrisoarea enciclică Sollicitudo rei socialis, 42; cf. idem, Scrisoarea enciclică Centesimus annus, 57.
18 Scrisoarea enciclică Rerum novarum, 45.
19 Cf. Ioan Paul al II lea, Scrisoarea enciclică Centesimus annus, 58.
20 Ibid.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.12.2008
Publicarea pe acest sit: 15.12.2008
Etichete: , ,

Lasă un răspuns