Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru a 53-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale
2 iunie 2019

 „Suntem membre unii altora” (Ef 4,25).

De la comunitățile din rețelele sociale la comunitatea umană

Iubiți frați și surori,

De când a fost disponibil internetul Biserica a încercat mereu să-i promoveze folosirea în slujba întâlnirii dintre persoane și a solidarității dintre toți. Cu acest Mesaj aș vrea să vă invit încă o dată să reflectăm asupra fundamentului și importanței faptului de a fi în relație și să redescoperim, în vastitatea provocărilor din actualul context comunicativ, dorința omului care nu vrea să rămână în propria singurătate.

Metaforele „rețelei” și a „comunității”

Ambientul mediatic este astăzi așa de pătrunzător, încât nu mai poate fi deosebit de sfera trăirii zilnice. Rețeaua este o resursă a timpului nostru. Este un izvor de cunoștințe și de relații inimaginabile odinioară. Însă, numeroși experți, cu privire la profundele transformări imprimate de tehnologie logicilor de producție, circulație și folosire a conținuturilor, evidențiază și riscurile care amenință căutarea și împărtășirea unei informații autentice la scară globală. Dacă internetul reprezintă o posibilitate extraordinară de acces la știință, este adevărat și că s-a revelat ca unul dintre locurile cele mai expuse dezinformării și deformării conștiente și dorite a faptelor și a relațiilor interpersonale, care asumă adesea forma discreditării.

Trebuie recunoscut că rețelele sociale, dacă pe de o parte folosesc să ne conectăm mai mult, să ne întâlnim și să ne ajutăm unii pe alții, pe de altă parte se prestează și la o folosire manipulatoare a datelor personale, menite să obțină avantaje pe planul politic sau economic, fără respectare cuvenită a persoanei și a drepturilor sale. Printre cei mai tineri statisticile revelează că un tânăr din patru este implicat în episoade de cyber  bullying[1].

În complexitatea acestui scenariu poate să fie util să reflectăm din nou asupra metaforei rețelei pusă la început la baza internetului, pentru a redescoperi potențialitățile pozitive. Figura rețelei ne invită să reflectăm asupra multiplicității parcursurilor și nodurilor care îi asigură statura, în lipsa unui centru, a unei structuri de tip ierarhic, a unei organizări de tip vertical. Rețeaua funcționează grație coparticipării tuturor elementelor.

Redirecționată la dimensiunea antropologică, metafora rețelei amintește de o altă figură plină de semnificații: aceea a comunității. O comunitate este cu atât mai tare cu cât este mai unită și solidară, animată de sentimente de încredere și urmărește obiective împărtășite. Comunitatea ca rețea solidară cere ascultare reciprocă și dialog, bazat pe folosirea responsabilă a limbajului.

Este evident pentru toți cum, în scenariul actual, comunitățile din rețelele sociale nu sunt automat sinonime cu comunitatea. În cazurile mai bune acestea reușesc să dea dovadă de coeziune și solidaritate, dar adesea rămân numai agregări de indivizi care se reunesc în jurul intereselor sau temelor caracterizate de legături slabe. În afară de asta, în online-ul social de prea multe ori identitatea se întemeiază pe contrapoziția față de celălalt, față de cel străin de grup: ne definim pornind mai degrabă de la ceea ce dezbină decât de la ceea ce unește, dând spațiu suspiciunii și răbufnirii oricărui tip de prejudecată (etnică, sexuală, religioasă și altele). Această tendință alimentează grupuri care exclud eterogenitatea, care alimentează și în ambientul digital un individualism neînfrânat, ajungând uneori să favorizeze vârtejuri de ură. Ceea ce ar trebui să fie o fereastră spre lume devine astfel o vitrină în care să se prezinte propriul narcisism.

Rețeaua este o ocazie pentru a promova întâlnirea cu alții, dar poate potența și autoizolarea noastră, ca o pânză de păianjen capabilă să prindă în capcană. Tinerii sunt cei mai expuși la iluzia că online-ul social poate să-i satisfacă total pe planul relațional, ajungând până la fenomenul periculos al tinerilor „eremiți sociali” care riscă să se înstrăineze complet de societate. Această dinamică dramatică manifestă o gravă ruptură în țesutul relațional al societății, o sfâșiere pe care n-o putem ignora.

Această realitate multiformă și vicleană aduce diferite probleme cu caracter etic, social, juridic, politic, economic, și interpelează și Biserica. În timp ce guvernele caută căile de reglementare legală pentru a salva viziunea originară a unei rețele libere, deschise și sigure, toți avem posibilitatea și responsabilitatea de a favoriza o folosire pozitivă a ei.

Este clar că nu este suficient a înmulți conexiunile pentru ca să crească și înțelegerea reciprocă. Așadar, cum putem regăsi adevărata identitate comunitară cu conștiința responsabilității pe care o avem unii față de alții și în rețeaua online?

„Suntem membre unii altora”

Un răspuns posibil poate să fie schițat pornind de la o a treia metaforă, aceea a trupului și a membrelor, pe care sfântul Paul o folosește pentru a vorbi despre relația de reciprocitate între persoane, întemeiată într-un organism care le unește. „De aceea, îndepărtând falsitatea, fiecare să spună fratelui său adevărul pentru că suntem membre unii altora” (Ef 4,25). A fi membre unii altora este motivația profundă, cu care apostolul îndeamnă să se renunțe la minciună și să se spună adevărul: obligația de a păstra adevărul se naște din exigența de a nu dezminți relația reciprocă de comuniune. De fapt, adevărul se revelează în comuniune. În schimb, minciuna este refuz egoist de a recunoaște propria apartenență la trup; este refuzul de a ne dărui altora, pierzând astfel singura cale pentru a ne regăsi pe noi înșine.

Metafora trupului și a membrelor ne face să reflectăm asupra identității noastre, care este întemeiată pe comuniune și pe alteritate. Fiind creștini ne recunoaștem toți membre ale unicului trup al cărui cap este Cristos. Asta ne ajută să nu vedem persoanele ca potențiali concurenți, ci să-i considerăm și pe dușmani ca persoane. Nu mai este nevoie de adversar pentru a ne autodefini, deoarece privirea de incluziune pe care o învățăm de la Cristos ne face să descoperim alteritatea în mod nou, ca parte integrantă și condiție a relației și a proximității.

Această capacitate de înțelegere și de comunicare între persoanele umane își are fundamentul în comuniunea de iubire dintre Persoanele divine. Dumnezeu nu este singurătate, ci comuniunea; este iubire, de aceea este comunicare, pentru că iubirea comunică mereu, ba chiar se comunică pe sine însăși pentru a-l întâlni pe celălalt. Pentru a comunica și pentru a ni se comunica nouă Dumnezeu se adaptează la limbajul nostru, stabilind în istorie un adevărat dialog cu umanitatea (cf. Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituția dogmatică Dei Verbum, 2).

În virtutea faptului că suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu care este comuniune și comunicare-de-sine, noi purtăm mereu în inimă nostalgia de a trăi în comuniune, de a aparține unei comunități. „De fapt – afirmă sfântul Vasile –, nimic nu este așa de specific naturii noastre cum este a intra în raport unii cu alții, a avea nevoie unii de alții”[2].

Contextul actual ne cheamă pe noi toți să investim în relații, să afirmăm și în rețea și prin intermediul rețelei caracterul interpersonal al umanității noastre. Cu atât mai mult noi creștinii suntem chemați să manifestăm acea comuniune care marchează identitatea noastră de credincioși. De fapt, credința însăși este o relație, o întâlnire; și sub stimulentul iubirii lui Dumnezeu noi putem comunica, primi și înțelege darul celuilalt și să-i corespundem.

Tocmai comuniunea după imaginea Treimii distinge persoana de individ. Din credința într-un Dumnezeu care este Treime rezultă că pentru a fi eu însumi am nevoie de celălalt. Sunt cu adevărat uman, cu adevărat personal, numai dacă mă relaționez cu alții. De fapt, termenul persoană denotă ființa umană ca „față”, îndreptată spre celălalt, implicată cu ceilalți. Viața noastră crește în umanitate cu trecerea de la caracterul individual la cel personal; drumul autentic de umanizare merge de la individul care-l percepe pe celălalt ca rival la persoana care-l recunoaște ca însoțitor de călătorie.

De la „like” la „amin”

Imaginea trupului și a membrelor ne amintește că folosirea lui spațiului online social este complementară cu întâlnirea în carne și oase, care trăiește prin trupul, inima, ochii, privirea, respirația celuilalt. Dacă rețeaua este folosită ca prelungire sau ca așteptare a acestei întâlniri, atunci nu se trădează pe ea înseși și rămâne o resursă pentru comuniune. Dacă o comunitate eclezială coordonează propria activitate prin intermediul rețelei, pentru a celebra după aceea Euharistia împreună, atunci este o resursă. Dacă rețeaua este ocazie pentru a mă apropia de istorii și experiențe de frumusețe sau de suferință departe de mine din punct de vedere fizic, pentru a ne ruga împreună și a căuta împreună binele în redescoperirea a ceea ce ne unește, atunci este o resursă.

Astfel putem trece de la diagnoză la terapie: deschizând calea spre dialog, spre întâlnire, spre zâmbet, spre mângâiere… Aceasta este rețeaua pe care o dorim. O rețea care nu este făcută pentru a închide în capcană, ci pentru a elibera, pentru a păstra o comuniune de persoane libere. Biserica însăși este o rețea țesută din comuniunea euharistică, unde unirea nu se întemeiază pe „like”-uri, ci pe adevăr, pe „amin”, cu care fiecare aderă la Trupul lui Cristos, primindu-i pe ceilalți.

Din Vatican, 24 ianuarie 2019, comemorarea sfântului Francisc de Sales

Note:
[1] Pentru a zăgăzui acest fenomen va fi instituit un Observator internațional despre cyber bullyingcu sediul în Vatican.
[2] Reguli ample, III, 1: PG 31, 917; cf. Benedict al XVI-leaMesaj pentru a 43-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale (2009).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 24.01.2019
Publicarea pe acest sit: 24.01.2019
Etichete: ,

Lasă un răspuns