Mesaj cu ocazia Zilei de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru Ziua Mondială de Rugăciune
pentru Îngrijirea Creației 2022

Iubiți frați și surori,

„Ascultă glasul creației” este tema și invitația Timpului Creației din acest an. Perioada ecumenică începe la 1 septembrie cu Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației și se încheie la 4 octombrie cu sărbătoarea Sfântului Francisc. Este un moment special pentru toți creștinii pentru a se ruga și a se îngriji împreună de casa noastră comună. Inspirat la origine de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, acest timp este o oportunitate pentru a cultiva „convertirea noastră ecologică”, o convertire încurajată de Sfântul Ioan Paul al II-lea ca răspuns la „catastrofa ecologică” prevestită de Sfântul Paul al VI-lea deja în 1970[1].

Dacă învățăm să-l ascultăm, observăm în glasul creației un soi de disonanță. Pe de o parte, un cântec dulce care îl laudă pe iubitul nostru Creator; pe de altă parte, este un strigăt amar care se plânge de maltratările noastre umane.

Cântecul dulce al creației ne invită să practicăm o „spiritualitate ecologică” (Scrisoarea enciclică Laudato si’, 216), atentă la prezența lui Dumnezeu în lumea naturală. Este o invitație de a întemeia spiritualitatea noastră pe „conștiința iubitoare că nu suntem separați de celelalte creaturi, ci formăm cu celelalte ființe din univers o comuniune universală minunată” (ibid., 220). Pentru discipolii lui Cristos, în mod deosebit, această experiență luminoasă întărește conștiința că „toate au luat ființă prin el și fără el nimic nu a luat ființă din ceea ce există” (In 1,3). În acest Timp al Creației, să reluăm să ne rugăm în marea catedrală a creației, bucurându-ne de „grandiosul cor cosmic”[2] al nenumăratelor creaturi care cântă lui Dumnezeu laudele. Să ne unim cu Sfântul Francisc de Assisi cântând: „Lăudat să fii, Domnul meu, cu toate creaturile tale” (cf. Cântarea fratelui soare). Să ne unim cu psalmistul cântând: „Să-l laude pe Domnul toată suflarea” (Ps 150,6).

Din păcate, acel cântec dulce este însoțit de un strigăt amar. Sau mai bine zis, de un cor de strigăte amare. Mai întâi, este sora mama țărână care strigă. În voia exceselor noastre consumiste, ea geme și ne imploră să oprim abuzurile noastre și distrugerea sa. Apoi, strigă diferitele creaturi. La cheremul unui „antropocentrism despotic” (Laudato si’, 68), la antipozii centralității lui Cristos în opera creației, nenumărate specii dispar, încetând pentru totdeauna imnurile lor de laudă aduse lui Dumnezeu. Dar strigă și cei mai săraci dintre noi. Expuși la criza climatică, săracii suferă mai puternic impactul secetei, al inundațiilor, al uraganelor și al valurilor de căldură care continuă să devină tot mai intense și frecvente. De asemenea, strigă frații noștri și surorile noastre din popoarele native. Din cauza intereselor economice prădătoare, teritoriile lor ancestrale sunt invadate și devastate de orice parte, lansând „un strigăt care se înalță la cer” (Exortația apostolică post-sinodală Querida Amazonia, 9). În sfârșit, strigă copiii noștri. Amenințați de un egoism miop, adolescenții cer neliniștiți de la noi, adulții, să facem tot posibilul pentru a preveni sau cel puțin a limita colapsul ecosistemelor planetei noastre.

Ascultând aceste strigăte amare, trebuie să ne căim și să modificăm stilurile de viață și sistemele dăunătoare. Încă de la început, apelul evanghelic „Convertiți-vă, pentru că s-a apropiat Împărăția cerurilor!” (Mt 3,2), invitând la un nou raport cu Dumnezeu, implică și un raport diferit cu ceilalți și cu creația. Starea de degradare a casei noastre comune merită aceeași atenție a altor provocări globale cum sunt gravele crize sanitare și conflictele războinice. „A trăi vocația de a fi păzitori ai lucrării lui Dumnezeu este parte esențială a unei vieți virtuoase, nu constituie ceva opțional și nici un aspect secundar al experienței creștine” (Laudato si’, 217).

Ca persoane de credință, ne simțim apoi responsabili să acționăm, în comportamentele zilnice, în consonanță cu această exigență de convertire. Dar ea nu este numai individuală: „Convertirea ecologică ce se cere pentru a crea un dinamism de schimbare durabilă este și o convertire comunitară” (ibid., 219). În această perspectivă, și comunitatea națiunilor este chemată să se angajeze, în special în întâlnirile Națiunilor Unite dedicate problemei ambientale, cu spirit de cooperare maximă.

Întâlnirea COP27 despre climă, care se va ține în Egipt în noiembrie 2022, reprezintă următoarea oportunitate pentru a favoriza toți împreună o aplicare eficace a Acordului de la Paris. Acesta este și motivul pentru care am dispus recent ca Sfântul Scaun, în numele și din partea statului Cetatea Vaticanului, să adere la Conveția-Cadru a ONU despre Schimbările Climatice și la Acordul de la Paris, cu dorința ca omenirea din secolul al XXI-lea „să poată fi amintită că a asumat cu generozitate propriile responsabilități grave” (ibid., 165). A ajunge la obiectivul de la Paris de a limita creșterea temperaturii la 1,5oC este destul de angajant și cere colaborarea responsabilă între toate națiunile de a prezenta planuri climatice sau contribuții determinate la nivel național, mai ambițioase, pentru a reduce la zero emisiile de gaz de seră cât mai urgent posibil. Este vorba de „a converti” modelele de consum și de producție, precum și stilurile de viață, într-o direcție mai respectuoasă față de creație și față de dezvoltarea umană integrală a tuturor popoarelor prezente și viitoare, o dezvoltare întemeiată pe responsabilitate, pe prudență/precauție, pe solidaritate și pe atenția față de săraci și față de generațiile viitoare. La baza tuturor acestora trebuie să existe alianța între ființa umană și ambient care, pentru noi credincioșii, este oglindă a „iubirii creatoare a lui Dumnezeu, din care provenim și spre care suntem pe cale”[3]. Tranziția realizată de această convertire nu poate neglija exigențele dreptății, în special pentru muncitorii loviți mai mult de impactul schimbării climatice.

La rândul său, întâlnirea COP15 despre biodiversitate, care se va ține în Canada în decembrie, va oferi bunăvoinței guvernelor oportunitatea importantă de a adopta un nou acord multilateral pentru a opri distrugerea ecosistemelor și dispariția speciilor. Conform înțelepciunii antice a Jubileelor, avem nevoie „să ne amintim, să ne întoarcem, să ne odihnim și să restabilim”[4]. Pentru a opri următorul colaps al „rețelei vieții” – biodiversitatea – pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, să ne rugăm și să invităm națiunile să se pună de acord cu privire la patru principii cheie: 1. a construi o clară bază etică pentru transformarea de care avem nevoie cu scopul de a salva biodiversitatea; 2. a lupta împotriva pierderii de biodiversitate, a susține conservarea și recuperarea ei și a satisface nevoile persoanelor în mod sustenabil; 3. a promova solidaritatea globală, în lumina faptului că biodiversitatea este un bun comun global care cere o angajare împărtășită; 4. a pune în centru persoanele aflate în situații de vulnerabilitate, inclusiv cele mai lovite de pierderea de biodiversitate, precum populațiile indigene, bătrânii și tinerii.

Repet: „Vreau să cer, în numele lui Dumnezeu, marilor companii extractive – miniere, petrolifere –, de pădure, imobiliare, agroalimentare, să înceteze să distrugă pădurile, zonele umede și munții, să înceteze să polueze fluviile și mările, să înceteze să intoxice popoarele și alimentele”[5].

Nu se poate să nu se recunoască existența unei „datorii ecologice” (Laudato si’, 51) a națiunilor mai bogate economic, care au poluat mai mult în ultimele două secole; ea le cere să facă pași mai ambițioși atât la COP27, cât și la COP15. Asta comportă, în afară de o acțiune determinată în cadrul granițelor lor, să mențină promisiunile lor de sprijin financiar și tehnic pentru națiunile mai sărace economic, care deja îndură povara cea mai mare a crizei climatice. În afară de asta, ar fi oportun să se gândească urgent și un ulterior sprijin financiar pentru conservarea biodiversității. Și țările mai puțin bogate economic au responsabilități semnificative, dar „diversificate” (cf. ibid., 52); întârzierile celorlalți nu pot justifica niciodată propria lipsă de acțiune. Este necesar să acționăm toți, cu hotărâre. Ajungem la „un punct de ruptură” (cf. ibid., 61).

Pe durata acestui Timp al Creației, să ne rugăm pentru ca întâlnirile COP27 și COP15 să poată uni familia umană (cf. ibid., 13) pentru a înfrunta cu hotărâre dubla criză a climei și a reducerii biodiversității. Amintind îndemnul Sfântului Paul de a ne bucura cu acela care se bucură și de a plânge cu acela care plânge (cf. Rom 12,15), să plângem cu strigătul amar al creației, să-l ascultăm și să răspundem cu faptele, pentru ca noi și generațiile viitoare să ne mai putem bucura cu dulcele cântec de viață și de speranță al creaturilor.

Note:
[1] Cf. Discurs la F.A.O., 16 noiembrie 1970.
[2] Ioan Paul al II-lea, Audiența generală, 10 iulie 2002.
[3] Discurs la Întâlnirea „Credință și Știință spre COP26”, 4 octombrie 2021.
[4] Mesaj pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației, 1 septembrie 2020.
[5] Video-mesaj adresat mișcărilor populare, 16 octombrie 2021.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 16.07.2022
Publicarea pe acest sit: 16.07.2022
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.