Euharistia: pâine vie pentru pacea lumii

Euharistia: pâine vie pentru pacea lumii

Mesajul Celei de-a XI-a Adunări generale obișnuite a Sinodului Episcopilor

Iubiți confrați episcopi,
Iubiți preoți și diaconi,
Iubiți frați și surori,

1. „Pace vouă!”. În numele Domnului, care în seara de Paști a apărut în cenacolul din Ierusalim, repetăm: „Pace vouă” (In 20,21). Misterul morții și învierii sale să vă mângâie, dând sens întregii voastre vieți și să vă păstreze în bucuria speranței! Cristos este viu în Biserica sa; conform promisiunii sale (cf. Mt 28,20), el rămâne cu noi în toate zilele până la sfârșitul lumii. În preasfântul sacrament al Euharistiei el însuși ni se dăruiește și ne oferă bucuria de a iubi asemenea lui, poruncindu-ne să împărtășim iubirea sa victorioasă cu surorile și frații noștri răspândiți în lumea întreagă. Iată mesajul de bucurie pe care vi-l vestim, preaiubiți frați și surori, la sfârșitul Sinodului Episcopilor despre Euharistie.

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a adunat din nou ca în cenacol împreună cu Maria, mama lui Dumnezeu și mama noastră, pentru a comemora darul suprem al preasfintei Euharistii.

2. Convocați la Roma de Sanctitatea sa Ioan Paul al II-lea, de venerată amintire, și întăriți de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, am venit din cele cinci continente ale pământului pentru a ne ruga și a reflecta împreună despre Euharistie, izvor și culme a vieții și a misiunii Bisericii. Scopul Sinodului era acela de a oferi Sfântului Părinte propoziții care vor servi pentru a recalifica pastorația euharistică a Bisericii. Am putut să experimentăm ceea ce sfânta Euharistie semnifică încă de la originile sale: o singură credință și o singură Biserică, hrănită de unica pâine a vieții și în comuniune vizibilă cu succesorul lui Petru.

3. Împărtășirea fraternă dintre episcopi, auditori și auditoare, împreună cu reprezentanții ecumenici, a reînnoit convingerea noastră că sfânta Euharistie animă și transformă fie viața Bisericilor noastre locale din Orient și Occident, fie multiplele activități umane în cele mai diferite contexte în care trăim. Simțim o bucurie profundă constatând unitatea credinței noastre euharistice chiar în cadrul unei mari diversități de rituri, de culturi și de situații pastorale. Prezența atâtor frați episcopi ne-a permis să experimentăm în manieră și mai directă bogăția diferitelor noastre tradiții liturgice care face să strălucească profunzimea unicului mister euharistic.

Vă invităm să vă rugați cu intensitate mai mare, frați și surori creștini de orice confesiune, pentru ca să vină ziua reconcilierii și a deplinei unități vizibile a Bisericii în celebrarea sfintei Euharistii, conform cu rugăciunea Domnului în ajunul morții sale: „Ca toți să fie una, după cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis” (In 17,21).

4. Profund recunoscători față de Domnul pentru pontificatul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea și pentru ultima sa enciclică Ecclesia de Eucharistia, urmată de scrisoarea apostolică Mane nobiscum, Domine, cu care deschidea anul euharistic, îl rugăm pe Domnul să înmulțească roadele mărturiei sale și ale învățăturii sale. Recunoștința noastră este îndreptată și spre întregul popor al lui Dumnezeu a cărui apropiere și solidaritate le-am simțit în timpul acestor trei săptămâni de rugăciune și de reflecție. Bisericile locale din China și episcopii lor care nu au putut participa la lucrările noastre au avut un loc special în gândurile și rugăciunile noastre.

Vouă tuturor, episcopi, preoți și diaconi, misionari din întreaga lume, bărbați consacrați și femei consacrate, credincioși laici și vouă, bărbați și femei de bunăvoință, pace și bucurie în Duhul Sfânt în numele lui Cristos înviat!

În ascultarea suferinței lumii

5. Adunarea sinodală a constituit o perioadă intensă de schimburi și de mărturii despre viața Bisericii în diferitele continente. Ne-am dat seama de situațiile dramatice și de suferințele provocate de războaie, foamete, diferitele forme de terorism și de nedreptate, care lovesc viața zilnică a sute de milioane de persoane. Diferitele focare de violență în Orientul Mijlociu și în Africa ne-au lovit în mod deosebit, dar ne-au făcut și mai sensibili în fața uitării acestui continent în opinia publică mondială. Calamitățile naturale, care par să se multiplice cu tot mai mare frecvență, obligă să privim cu respect mai mare la natură și să întărim legăturile de solidaritate cu populațiile lovite.

Nu am ascuns consecințele secularizării prezente mai ales în Occident, care duc la indiferența religioasă și la diferitele expresii ale relativismului. Am amintit și denunțat situațiile de nedreptate și de sărăcie extremă care se proliferează pretutindeni, dar mai ales în America Latină, în Africa și în Asia. Toate aceste suferințe strigă în fața lui Dumnezeu și provoacă mereu conștiința omenirii. Acest strigăt ne interpelează. Într-adevăr, ce devine satul global al lumii noastre care riscă să se autodistrugă din cauza amenințării care planează asupra ambientului? Ce trebuie făcut pentru ca, în această eră a globalizării, solidaritatea să poată triumfa asupra suferinței și mizeriei? Gândul nostru se îndreaptă spre cei care conduc națiunile pentru ca să privească cu atenția corespunzătoare la binele tuturor și să fie promotori ai demnității depline a oricărei persoane, de la zămislire până la sfârșitul său natural. Le cerem să promoveze legi care să respecte dreptul natural al căsătoriei și al familiei. Noi, la rândul nostru, vom continua să participăm activ la angajarea comună pentru crearea de condiții durabile pentru un real progres al întregii familii umane, unde nu poate să lipsească nimănui pâinea cea de toate zilele.

6. Am dus aceste suferințe și aceste probleme în celebrarea și adorația euharistică. În discuțiile noastre, ascultându-ne profund unii pe alții, am rămas uimiți și zguduiți de mărturia martirilor care mai sunt încă prezenți în zilele noastre, ca în toată istoria Bisericii, în diferite puncte ale pământului. Părinții sinodali au amintit că martirii au găsit mereu puterea de a învinge ura prin iubire și violența prin iertare grație sfintei Euharistii.

„Faceți aceasta în amintirea mea”

7. În ajunul pătimirii sale, „Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, a dat-o discipolilor și le-a spus: „Luați, mâncați; acesta este trupul meu!” Apoi, luând potirul, după ce a mulțumit, le-a dat lor, spunând: „Beți din acesta toți, căci acesta este sângele meu, al alianței, care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor”” (Mt 26,25-28); „Faceți aceasta în amintirea mea” (Lc 22,19; 1Cor 11,24-25). Încă de la începuturile sale, Biserica face memoria morții și învierii lui Isus, cu însăși cuvintele și gesturile sale de la ultima Cină, cerând de la Duhul Sfânt să transforme pâinea și vinul în trupul și sângele lui Cristos. Noi credem cu tărie și învățăm în tradiția constantă a Bisericii că aceste cuvinte ale lui Isus, rostite de preot în timpul sfintei Liturghii, prin puterea Duhului Sfânt, realizează ceea ce semnifică. Aceste cuvinte realizează prezența reală a lui Cristos înviat (cf. CBC 1366). Biserica trăiește din acest dar suprem care o adună, o purifică și o transformă în unicul trup al lui Cristos animat de un singur Duh (cf. Ef 5,29).

Euharistia este darul iubirii, iubire a Tatălui care l-a trimis pe unicul său Fiu pentru ca lumea să fie mântuită (cf. In 3,17); iubire a lui Cristos care ne-a iubit până la sfârșit (cf. In 13,1); iubire a lui Dumnezeu revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt (cf. Rom 5,5), care strigă în noi: „Abba, Tată” (Gal 4,6). Prin urmare, celebrând sfânta jertfă, vestim cu bucurie mântuirea lumii și proclamăm moartea victorioasă a Domnului până la întoarcerea sa. În sfârșit, împărtășindu-ne cu trupul său, noi primim „arvuna” învierii noastre.

8. La patruzeci de ani distanță de la Conciliul Vatican II am fost provocați să facem o examinare personală a conștiinței, pentru a verifica în ce măsură credința este exprimată și celebrată cu coerență în adunările noastre liturgice. Sinodul reafirmă că bazele necesare pentru o reînnoire liturgică autentică au fost puse de Conciliul Vatican II. Așadar, este necesar să cultivăm roadele pozitive și să corectăm abuzurile care s-au infiltrat în practică. Suntem convinși că respectarea caracterului sacru al liturgiei trece printr-o autentică fidelitate față de normele liturgice ale autorității legitime. Nimeni să nu se considere stăpân al liturgiei Bisericii. Credința vie sesizează prezența Domnului și constituie prima condiție pentru frumusețea celebrărilor și împlinirea lor în „amin”-ul rostit pentru gloria lui Dumnezeu.

Lumini în viața euharistică a Bisericii

9. Lucrările Sinodului s-au desfășurat într-o atmosferă de bucurie și de fraternitate care a fost hrănită de o discutare deschisă a problemelor și o împărtășire spontană a roadelor anului euharistic. Ascultarea și intervențiile Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea au fost pentru noi toți un exemplu și un ajutor prețios. Multe mărturii au prezentat fapte pozitive care consolează; de exemplu: reînnoita conștientizare cu privire la importanța sfintei Liturghii duminicale, creșterea vocațiilor sacerdotale și la viața consacrată în diferite părți ale lumii, experiența puternică a zilelor mondiale ale tineretului care au culminat în Germania la Köln, dezvoltarea a numeroase inițiative pentru adorația preasfântului sacrament în toată lumea, reînnoirea catehezei Botezului și a Euharistiei în lumina Catehismului Bisericii Catolice, creșterea de mișcări și comunități care formează misionari pentru noua evanghelizare, înmulțirea atâtor grupuri de ministranți, resursă de noi vocații și atâtea alte experiențe care ne deschid spre o sinceră aducere de mulțumire.

În sfârșit, părinții sinodali își doresc ca anul euharistic să fie începutul și un punct de referință pentru noua evanghelizare a omenirii, pe cale de globalizare, pornind de la Euharistie.

10. Dorim ca „uimirea euharistică” (EE 6) să-i provoace pe creștini la o viață de credință tot mai puternică. În acest scop, tradițiile orientale ortodoxe și catolice celebrează divina liturgie, practică rugăciunea lui Isus și postul euharistic, în timp ce tradiția latină propune o „spiritualitate euharistică” ce culminează în celebrarea euharistică și în adorația preasfântului sacrament în afara Liturghiei, binecuvântările euharistice, procesiunile cu preasfântul sacrament și manifestările sănătoase ale evlaviei populare. O atare spiritualitate va fi cu siguranță rodnică în susținerea vieții zilnice și în fortificarea mărturiei noastre.

11. Îi mulțumim Domnului pentru că în multe țări unde preoții lipseau sau erau în clandestinitate, Biserica poate astăzi să celebreze liber sfintele taine. Libertatea de evanghelizare și mărturiile fervorii regăsite trezesc puțin câte puțin credința în zone profund descreștinate. Salutăm cu afecțiune și încurajăm pe cei care încă mai suferă persecuția. Cerem, de asemenea, ca acolo unde creștinii sunt o minoritate să poată celebra ziua Domnului în libertate deplină.

Provocări pentru o reînnoire euharistică

12. Viața Bisericilor noastre este marcată și de unele umbre și probleme pe care nu le-am neglijat. Ne gândim, în primul rând, la pierderea simțului păcatului și la criza persistentă în practica sacramentului Pocăinței. Este important de a redescoperi semnificația sa profundă: este o convertire și un medicament prețios dăruit de Cristos înviat pentru iertarea păcatelor (cf. In 20,23) și pentru creșterea în iubire față de el și față de frați.

Oricum, observăm cu interes că tot mai mulți tineri, instruiți corespunzător în cateheză, practică mărturisirea personală a păcatelor și manifestă o sensibilitate față de reconciliere, cerută pentru a primi vrednicește sfânta Împărtășanie.

13. Ne îngrijorează puternic lipsa de preoți pentru celebrarea Euharistiei duminicale și acest lucru ne invită să ne rugăm și să promovăm mai activ pastorația pentru vocațiile sacerdotale. Diferiți preoți, cu mare trudă, sunt obligați să multiplice celebrările și să se transfere dintr-o parte în alta pentru a corespunde în cel mai bun mod posibil necesităților credincioșilor cu prețul unor mari eforturi. Merită stima și solidaritatea noastră. Un gând recunoscător se îndreaptă și spre numeroșii misionari al căror entuziasm pentru vestirea evangheliei permite până astăzi să fie fideli față de porunca Domnului de a merge în toată lumea și a boteza în numele său (cf. Mt 28,19).

14. Pe de altă parte, suntem îngrijorați pentru că lipsa preotului împiedică celebrarea sfintei Liturghii în ziua Domnului. Diferite forme de celebrare există deja în diferite continente care suferă din cauza lipsei de preoți. Oricum, practica „împărtășaniei spirituale”, așa de iubită de tradiția catolică ar putea și ar trebui să fie promovată și explicată mai mult, așa încât să-i ajute pe credincioși fie să se împărtășească sacramental mai bine, fie pentru a fi o adevărată mângâiere pentru cei care nu pot primi împărtășania cu trupul și cu sângele lui Cristos din diferite motive. Credem că această practică ar ajuta persoanele singure, îndeosebi pe cei infirmi, bătrânii, pușcăriașii și refugiații.

15. Cunoaștem tristețea celor care nu pot să se apropie de împărtășania sacramentală din cauza unei situații familiale care nu este conformă cu porunca Domnului (cf. Mt 19,3-9). Unii divorțați și recăsătoriți acceptă cu durere că nu pot primi împărtășania sacramentală și o oferă lui Dumnezeu. Alții nu înțeleg această restricție și trăiesc o frustrare interioară. Repetăm că, deși nu putem împărtăși alegerea lor (cf. CBC 2384), reafirmăm că nu sunt excluși de la viața Bisericii. Le cerem să participe la sfânta Liturghie duminicală și să se dedice cu asiduitate ascultării cuvântului lui Dumnezeu pentru ca să poată hrăni viața lor de credință, de dragoste și de convertire. Dorim să spunem că suntem aproape de ei cu rugăciunea și grija pastorală; toți împreună îi cerem Domnului să se supună cu fidelitate voinței sale.

16. Am constat și în unele ambiente un simț scăzut al sacrului care atinge nu numai participarea activă și generoasă a credincioșilor la sfânta Liturghie, ci și modul de a celebra și calitatea mărturiei publice de viață pe care creștinii sunt chemați să o dea. Prin intermediul sfintei Euharistii să încercăm să reanimăm simțul și bucuria de a aparține comunității catolice pentru că în unele țări se înmulțesc abandonurile. Faptul descreștinării cere o formare mai bună a vieții creștine în familii, în așa fel încât practica sacramentelor să se reînnoiască și să exprime în mod real conținutul credinței. De aceea, îi invităm părinții, păstorii, cateheții să se mobilizeze pentru a deschide un mare șantier de evanghelizare și de educare la credință la începutul acestui nou mileniu.

17. În fața Domnului istoriei și al viitorului lumii, săracii din totdeauna și cei noi, victimele tot mai numeroase ale nedreptății și toți cei uitați de pe pământ ne interpelează; readuc în mintea noastră agonia lui Cristos care durează până la sfârșitul lumii. Aceste suferințe nu pot să rămână străine de celebrarea misterului euharistic care ne angajează pe noi toți să lucrăm pentru dreptate și pentru transformarea lumii în manieră activă și conștientă, întăriți de învățătura socială a Bisericii care promovează locul central al persoanei și al demnității sale.

„Nu ne putem face iluzii: din iubirea reciprocă și, îndeosebi, din grija față de cel aflat în nevoie vom fi recunoscuți ca adevărați discipoli ai lui Cristos (cf. In 13,35; Mt 25,31-46). Acesta este criteriul în baza căruia va fi dovedită autenticitatea celebrărilor noastre euharistice” (Mane nobiscum, Domine, 28).

Veți fi martorii mei

18. „Isus, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârșit”. Sfântul Ioan revelează sensul instituirii sfintei Euharistii prin relatarea spălării picioarelor (cf. In 13,1-20). Isus se apleacă pentru a spăla picioarele discipolilor săi ca semn al iubirii sale care ajunge până la extrem. Acest gest profetic anticipă despuierea de sine până la moartea pe cruce care ridică păcatul lumii și spală sufletele noastre de orice păcat. Sfânta Euharistie este darul iubirii, o întâlnire cu Dumnezeu care ne iubește și un izvor care țâșnește de viață veșnică. Noi, episcopi, preoți și diaconi, suntem primii martori și slujitori ai acestei iubiri.

19. Iubiți preoți, în aceste zile ne-am gândit mult la voi, cunoaștem generozitatea și dăruirea voastră. În comuniune cu noi voi purtați greutatea slujirii pastorale zilnice față de poporul lui Dumnezeu. Vestiți cu putere cuvântul Domnului, încercând să-i introduceți bine pe credincioși în misterul euharistic. Ce har este slujirea voastră! Ne rugăm împreună cu voi și pentru voi pentru ca împreună să putem rămâne fideli față de iubirea lui Cristos. Vă cerem să fiți, împreună cu noi și după exemplul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, „umili lucrători în via Domnului”, cu o viață sacerdotală coerentă. Pacea lui Cristos, pe care o dăruiți păcătoșilor căiți și adunărilor euharistice, să strălucească asupra voastră și asupra comunităților care trăiesc din mărturia voastră.

Amintim cu recunoștință implicarea diaconilor permanenți, a cateheților, a lucrătorilor pastorali și numeroșilor credincioși laici în favoarea comunității. Fie ca slujirea voastră să fie mereu rodnică și generoasă, susținută de o deplină comuniune de intenții și de acțiune cu păstorii comunității.

20. Preaiubiți frați și surori, oricare ar fi starea de viață în care suntem chemați să trăim vocația noastră baptismală, să ne îmbrăcăm cu sentimentele lui Cristos Isus (cf. Fil 2,2) și după exemplul său să ne întrecem unii cu alții în umilință. Dragostea noastră reciprocă nu este numai o imitare a Domnului, este o dovadă vie a prezenței sale care acționează în mijlocul nostru. Salutăm și mulțumim tuturor persoanelor consacrate, această porțiune aleasă din via Domnului, care în gratuitate deplină mărturisește vestea cea bună a Mirelui care vine (cf. Ap 22,17-20). Mărturia voastră euharistică în urmarea lui Cristos este un strigăt de iubire în noaptea lumii, un ecou al acelui Stabat Mater și al cântării Magnificat. Femeia euharistică prin excelență, încoronată de stele și imens de rodnică, Fecioara ridicată la cer și neprihănit zămislită, să vă ocrotească în pacea și în bucuria Paștelui pentru speranța lumii, în slujirea pe care o aduceți lui Dumnezeu și săracilor.

21. Dragi tineri, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea v-a spus și repetat că dăruindu-vă lui Cristos nu pierdeți nimic. Să reluăm cuvintele sale puternice, dar senine, rostite la sfânta Liturghie de la începutul slujirii sale, care vă orientează spre adevărata fericire, în cel mai mare respect față de libertatea voastră: „Nu vă fie frică de Cristos! El nu ia nimic și dăruiește totul. Cel care i se dăruiește primește de o sută de ori mai mult. Da, deschideți, deschideți larg porțile lui Cristos și veți găsi viața adevărată”. Ne încredem în capacitățile voastre și în dorința voastră de a dezvolta valorile pozitive ale lumii și de a schimba ceea ce este nedrept și violent în ea. Bazați-vă pe sprijinul și pe rugăciunea noastră pentru a primi împreună provocarea de a construi viitorul împreună cu Cristos. Voi sunteți „străjerii dimineții” și „exploratorii viitorului”. Voi nu vă veți da înapoi să scoateți din izvorul energiei divine al sfintei Euharistii pentru a realiza transformările necesare.

La tinerii seminariști care se pregătesc pentru slujirea preoțească și împreună cu cei de aceeași vârstă cu ei împărtășesc speranțele pentru viitor dorim să ajungă un gând special pentru ca viața lor de formare să fie impregnată de o spiritualitate euharistică genuină.

22. Dragi soți creștini cu familiile voastre, vocația voastră la sfințenie, ca Biserică domestică, se hrănește la sfânta masă a Euharistiei. Credința voastră în sacramentul Căsătoriei transformă unirea conjugală într-un templu al Duhului Sfânt, într-un izvor rodnic de viață nouă prin nașterea copiilor, rod al iubirii voastre. Am vorbit adesea despre voi la sinod, pentru că suntem conștienți de fragilitățile și incertitudinile lumii prezente. Să aveți curaj în efortul vostru de a-i educa pe copii în credință. Fiți germen de vocații la Preoție și la viața consacrată; nu uitați, Cristos este prezent în unirea voastră și o binecuvântează cu tot harul de care aveți nevoie pentru a trăi în sfințenie vocația voastră. Vă încurajăm să păstrați obiceiul de a participa cu toată familia la Euharistia duminicală. În felul acesta îmbucurați inima lui Isus care a spus: „Lăsați pe copii să vină la mine” (Mc 10,14).

23. Dorim să adresăm un cuvânt celor care suferă, îndeosebi celor bolnavi și infirmi, care cu suferința lor sunt uniți cu jertfa lui Cristos (cf. Rom 12,2). Prin durerea pe care o purtați în trupul și în inima voastră participați în mod special la jertfa euharistică și sunteți martori privilegiați ai iubirii pe care el îl exprimă. Suntem siguri că în momentul în care experimentăm slăbiciunea și limitele noastre, puterea Euharistiei poate să fie de mare ajutor. Uniți cu misterul pascal al lui Cristos, găsim răspuns la întrebările chinuitoare ale suferinței și ale morții, mai ales atunci când boala îi lovește pe copiii nevinovați. Suntem aproape de voi toți, dar mai ales față de muribunzii care primesc trupul lui Cristos ca viatic pentru ultima lor trecere spre împărăția lui Dumnezeu.

Ca toți să fie una

24. Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a reafirmat angajarea solemnă a Bisericii pentru cauza ecumenică. Cu toții suntem responsabili de această unitate (cf. In 17,21) pentru că, prin Botez, suntem membrii ai familiei lui Dumnezeu, răsplătiți cu aceeași demnitate fundamentală și împărtășind inestimabilul dar sacramental al vieții divine. Simțim cu toții durerea despărțirii care împiedică celebrarea comună a Euharistiei. Vrem să intensificăm în comunitățile noastre rugăciunea pentru unitate, schimbul de daruri între Bisericile și comunitățile ecleziale, ca și raporturile respectuoase și fraterne între noi în așa fel încât să ne cunoaștem mai bine și să ne iubim, respectând și apreciind diferențele noastre și valorile comune. Norme precise ale Bisericii stabilesc condițiile pentru a merge la comuniunea euharistică cu frații și surorile care încă nu sunt în comuniune deplină cu noi. O disciplină sănătoasă împiedică gesturile improvizate și confuzia care pot în schimb să dăuneze comuniunii adevărate.

25. Fiind creștini, suntem aproape de ceilalți descendenți ai lui Abraham: de evrei, moștenitori ai primei alianțe, și de musulmani. Celebrând sfânta Euharistie ne gândim să fim, așa cum spune sfântul Augustin, „sacrament al omenirii” (cf. De civitate Dei, 10,6), glasul tuturor rugăciunilor și implorărilor care se înalță de pe pământ către Dumnezeu.

Concluzie: Pace plină de speranță

Preaiubiți frați și surori,

26. Îi mulțumim Domnului pentru Cea de-a XI-a Adunare Sinodală care ne-a permis să ne întoarcem la izvorul misterului Bisericii, la patruzeci de ani de la Conciliul Vatican II. Terminăm splendid Anul Euharistiei, confirmându-ne în unitate și reînnoindu-ne în entuziasmul apostolic și misionar.

La începutul celui de-al patrulea secol al creștinismului, cultul creștin încă era interzis de autoritățile imperiale. Unii creștini din Africa de Nord, legați de celebrarea zilei Domnului, au sfidat interdicția. Au fost martirizați în timp ce declarau că nu puteau să trăiască fără Euharistia de duminică. Cei patruzeci și nouă de martiri din Abitene, uniți cu atâția sfinți și fericiți care au făcut din Euharistie centrul vieții lor, mijlocesc pentru noi la începutul noului mileniu. Ne învață fidelitatea față de întâlnirea în noua alianță cu Cristos înviat.

La sfârșitul acestui sinod experimentăm această pace plină de speranță pe care discipolii din Emaus au primit-o de la Domnul înviat cu inima arzătoare. Ei s-au ridicat și s-au întors în grabă la Ierusalim pentru a împărtăși bucuria cu frații și surorile în credință. Ne dorim să puteți merge plini de bucurie la întâlnirea cu sfânta Euharistie și să atingeți cu mâna adevărul cuvântului său: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii” (Mt 28,20).

Preaiubiți frați și surori, pace vouă!