Discursul Sfântului Părinte
la Ziua Bătrânilor
Piața San Pietro,
28 septembrie 2014
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Vă mulțumesc că ați venit așa de numeroși! Și mulțumesc pentru primirea sărbătorească: astăzi este sărbătoarea voastră, sărbătoarea noastră! Îi mulțumesc monseniorului Paglia și tuturor celor care au pregătit-o. Îi mulțumesc în special Papei emerit Benedict al XVI-lea pentru prezența sa. Am spus de atâtea ori că mă bucur mult că el locuiește aici în Vatican, pentru că este ca și cum l-am avea acasă pe bunicul înțelept. Mulțumesc!
Am ascultat mărturiile câtorva dintre voi, care prezintă experiențe comune pentru atâția bătrâni și bunici. Însă una era diferită: aceea a fraților veniți din Qaraqosh, scăpați dintr-o persecuție violentă. Lor împreună să le spunem un „mulțumesc” special! Este foarte frumos că ați venit aici astăzi: este un dar pentru Biserică. Și noi vă oferim apropierea noastră, rugăciunea noastră și ajutorul concret. Violența asupra bătrânilor este inumană, ca aceea asupra copiilor. Dar Dumnezeu nu vă abandonează, este cu voi! Cu ajutorul său sunteți și veți continua să fiți amintirea pentru poporul vostru; și pentru noi, pentru marea familie a Bisericii. Mulțumesc!
Acești frați ne mărturisesc că și în încercările cele mai dificile, bătrânii care au credință sunt ca niște arbori care continuă să aducă rod. Și acest lucru este valabil și în situațiile cele mai obișnuite, unde însă pot să fie alte ispite și alte forme de discriminare. Am auzit câteva din celelalte mărturii.
Bătrânețea, în mod deosebit, este un timp de har, în care Domnul ne reînnoiește chemarea sa: ne cheamă să păstrăm și să transmitem credința, ne cheamă să ne rugăm, în special să mijlocim; ne cheamă să fim aproape de cel care are nevoie… Bătrânii, bunicii au o capacitate de a înțelege situațiile mai dificile: o mare capacitate! Și atunci când se roagă pentru aceste situații, rugăciunea lor este tare, este puternică!
Bunicilor, care au primit binecuvântarea de a vedea pe fiii fiilor (cf. Ps 128,6), este încredințată o misiune mare: să transmită experiența vieții, istoria unei familii, a unei comunități, a unui popor; să împărtășească o înțelepciune cu simplitate și însăși credința: moștenirea cea mai prețioasă! Fericite acele familii care au bunicii apropiați! Bunicul este tată de două ori și bunica este mamă de două ori. În acele țări unde persecuția religioasă a fost cruntă, mă gândesc, de exemplu, la Albania, unde am fost duminica trecută, în acele țări bunicii au fost cei care i-au dus pe copii ca să fie botezați în ascuns, cei care le-au dat credința. Curajoși! Au fost curajoși în persecuție și au salvat credința în acele țări!
Dar nu întotdeauna bătrânul, bunicul, bunica, are o familie care poate să-l primească. Și atunci sunt binevenite casele pentru bătrâni… cu condiția să fie într-adevăr case, și nu închisori! Și să fie pentru bătrâni, și nu pentru interesele altcuiva! Nu trebuie să fie institute în care bătrânii trăiesc uitați, ca ascunși, neglijați. Mă simt aproape de atâția bătrâni care trăiesc în aceste institute și mă gândesc cu recunoștință la cei care merg să-i viziteze și se îngrijesc de ei. Casele pentru bătrâni ar trebui să fie „plămâni” de umanitate într-o țară, într-un cartier, într-o parohie; ar trebuie să fie „sanctuare” de umanitate unde cel care este bătrân și slab este îngrijit și păzit ca un frate sau o soră mai mare. Face mult bine a merge să vizitezi un bătrân! Priviți-i pe tinerii noștri: uneori îi vedem fără voință și triști; merg să viziteze un bătrân și devin bucuroși!
Însă există și realitatea abandonării bătrânilor: de câte ori sunt respinși bătrânii cu atitudini de abandonare care sunt o adevărat eutanasie ascunsă! Este efectul acelei culturi a rebutului care face mult rău lumii noastre. Se aruncă pruncii, se aruncă tinerii, pentru că nu au loc de muncă, și se aruncă bătrânii cu pretenția de a menține un sistem economic „echilibrat”, în centrul căruia nu este persoana umană, ci banul. Suntem chemați cu toții să contrastăm această otrăvitoare cultură a rebutului!
Noi creștinii, împreună cu toți oamenii de bunăvoință, suntem chemați să construim cu răbdare o societate diferită, mai primitoare, mai umană, mai inclusivă, care nu are nevoie să-l arunce pe cel care este slab în trup și în minte, dimpotrivă, o societate care își măsoară propriul „pas” tocmai după aceste persoane.
Fiind creștini și cetățeni, suntem chemați să imaginăm, cu fantezie și înțelepciune, drumurile pentru a înfrunta această provocare. Un popor care nu-i păstrează pe bunici și nu-i tratează bine este un popor care nu are viitor! Pentru ce nu are viitor? Pentru că pierde amintirea și se desprinde de propriile rădăcini. Dar atenție: voi aveți responsabilitatea de a ține vii aceste rădăcini în voi înșivă! Cu rugăciunea, citirea Evangheliei, faptele de milostenie. Astfel rămânem ca arbori vii, care și la bătrânețe nu încetează să aducă rod. Una dintre cele mai frumoase lucruri ale vieții de familie, ale vieții noastre umane de familie, este a mângâia un copil și a se lăsa mângâiat de un bunic sau de o bunică. Mulțumesc!
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.09.2014
Publicarea pe acest sit: 28.09.2014
Etichete: Discursuri, Papa F