Discursul Papei la reculegerea organizată pentru liderii din Sudanul de Sud

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la reculegerea organizată pentru liderii
din Sudanul de Sud
joi, 11 aprilie 2019

1. Adresez salutul meu cordial fiecăruia dintre voi prezenți aici, domnului președinte al Republicii, doamnei și domnilor vicepreședinți din viitoarea președinție a Republicii, care conform Revitalised Agreement on the Resolution of Conflict in South Sudan vor asuma înalte funcții de responsabilitate naționale la 12 mai. Salut cu fraternitate membrii Consiliului Bisericilor din Sud Sudan, care însoțesc spiritual drumul turmei încredințate lor în respectivele comunități. Vă mulțumesc pentru bunăvoința și inima deschisă cu care ați primit invitația mea de a participa la aceste zile de reculegere în Vatican. Un salut cu totul special aș vrea să-l adresez arhiepiscopului de Canterbury, Cucernicia Sa Justin Welby, creatorul acestei inițiative – este un frate care merge mereu înainte în reconciliere –, precum și fostului moderator al Bisericii Prezbiteriene din Scoția, rev. John Chalmers. Împreună cu voi aduc laudă lui Dumnezeu, cu inimă recunoscătoare și exultantă, pentru că ne-a făcut posibil să trăim împreună aceste două zile de har în prezența sa sfântă pentru a invoca și a primi pacea sa.

Doresc să mă adresez vouă tuturor cu cuvintele Domnului înviat: „Pace vouă!” (In 20,19). Acest salut, în același timp încurajator și mângâietor, Isus l-a adresat în cenacol discipolilor săi, înfricoșați și descurajați, arătându-li-se după învierea sa. Este deosebit de important pentru noi să amintim că tocmai „pace” a fost primul cuvânt pe care glasul Domnului l-a rostit, primul dar oferit apostolilor după dureroasa sa pătimire și după ce a învins moartea. Și eu vă adresez același salut vouă, care ați venit dintr-un context de mare suferință pentru voi și pentru poporul vostru, un popor foarte încercat datorită consecințelor conflictelor. Fie ca aceste cuvinte să răsune în cenacolul acestei case ca acelea ale Învățătorului, în așa fel încât toți și fiecare să poată primi nouă forță pentru a duce înainte progresul dorit al tinerei voastre națiuni și, ca focul de la Rusalii pentru tânăra comunitate a creștinilor, să poată aprinde o nouă lumină de speranță pentru tot poporul sud sudanez. De aceea cu toate acestea în inima mea vă spun: „Pace vouă!”.

Pacea este primul dar pe care Domnul ni l-a adus și este prima misiune pe care conducătorii națiunilor trebuie să-l urmărească: ea este condiția fundamentală pentru respectarea drepturilor fiecărui om precum și pentru dezvoltarea integrală a întregului popor. Isus Cristos, pe care Dumnezeu Tatăl l-a trimis în lume ca Principe al Păcii, ne-a dat modelul de urmat. El, trecând prin jertfă și ascultare, a dăruit pacea sa lumii. Pentru aceasta, deja în momentul nașterii sale corul îngerilor a intonat cântul ceresc: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește” (Lc 2,14). Ce bucurie dacă toți membrii poporului sud sudanez ar putea să înalțe într-un singur glas cântul care este ecou al celui îngeresc: „O, Dumnezeule, noi te rugăm și te preamărim pentru harul tău în favoarea Sud Sudanului, țară cu mare belșug; susține-ne uniți și în armonie” (prima strofă a imnului național al Sud Sudanului). Și cât aș dori ca glasurile întregii familii umane să se poată asocia la acest cor ceresc pentru a proclama gloria lui Dumnezeu și a promova pacea între oameni!

Privirea lui Dumnezeu

2. Suntem foarte conștienți că natura acestei întâlniri a noastre este complet deosebită și într-un anumit sens unică, pentru că aici nu este vorba despre o obișnuită întâlnire bilaterală sau diplomatică între papa și conducătorii de stat și nici despre o inițiativă ecumenică între reprezentanții diferitelor comunități creștine: de fapt, este vorba de o reculegere spirituală. Deja cuvântul „reculegere” indică o îndepărtare voluntară de un ambient sau o activitate spre un loc izolat. Și adjectivul „spirituală” sugerează că acest nou spațiu de experiență este caracterizat de reculegerea interioară, de rugăciunea încrezătoare, de reflecția ponderată și de întâlniri reconciliante, pentru a putea aduce roade bune pentru noi înșine și, prin urmare, pentru comunitățile la care aparținem.

Scopul acestei reculegeri este acela de a sta împreună în fața lui Dumnezeu și a discerne voința sa; este de a reflecta asupra propriei vieți și asupra misiunii comune pe care ne-o încredințează; este de a conștientiza coresponsabilitatea enormă pentru prezentul și pentru viitorul poporului sud sudanez; este de a vă angaja, revigorați și reconciliați, pentru construirea națiunii voastre. Iubiți frați și surori, să nu uităm că nouă, liderilor politici și religioși, Dumnezeu ne-a încredințat misiunea de a fi călăuze ale poporului său: ne-a încredințat mult, și tocmai pentru aceasta va cere de la noi mult mai mult! Ne va cere cont de slujirea noastre și de administrația noastră, de angajarea noastră în favoarea păcii și de binele făcut pentru membrii comunităților noastre, îndeosebi cei mai nevoiași și marginalizați, cu alte cuvinte ne va cere cont de viața noastră dar și de viața celorlalți (cf. Lc 12,48).

Geamătul săracilor cărora le este foame și sete dreptate ne obligă în conștiință și ne angajează în slujirea noastră. Ei sunt mici în ochii lumii dar sunt prețioși în ochii lui Dumnezeu. Când folosesc această expresie „ochii lui Dumnezeu” mă gândesc la privirea Domnului Isus. Fiecare reculegere spirituală, precum și examinarea zilnică a conștiinței, trebuie să ne facă să simțim cu toată ființa noastră, cu toată istoria noastră, cu toate virtuțile noastre precum și cu viciile noastre, că suntem în fața privirii Domnului, Unicul în măsură să vadă în noi adevărul și să ne conducă pe deplin la el. Cuvântul lui Dumnezeu ne dăruiește un exemplu frumos al modului în care întâlnirea cu privirea lui Isus poate să marcheze momentele mai importante ale vieții unui discipol al său. Este vorba despre cele trei priviri ale Domnului spre apostolul Petru, pe care aș vrea să le amintesc aici.

Prima privire a lui Isus spre Petru a fost atunci când fratele său Andrei îl dusese la El, indicându-i-l ca Mesia: Isus își îndreaptă privirea spre Simon și îi spune că de acum înainte se va numi Petru (cf. In 1,41-42). După aceea îi va vesti că pe această „piatră” va zidi Biserica sa, arătându-i astfel că se bazează pe el pentru a realiza planul de mântuire pentru poporul său. Așadar, prima privire este privirea alegerii care a provocat entuziasmul pentru o misiune specială.

A doua privire are loc în noaptea de joia sfântă. Petru l-a tăgăduit pe Domnul său pentru a treia oară. Isus, dus cu forța de gărzi, își îndreaptă din nou privirea spre el, provocând de această dată în el o căință dureroasă dar salutară. Apostolul a fugit și „a plâns amar” (Mt 26,75) pentru că a trădat vocația, încrederea și prietenia Învățătorului. Așadar, a doua privire a lui Isus a atins inima lui Petru și a provocat convertirea sa.

În sfârșit, după înviere, pe malul lacului Tiberiadei, Isus își îndreaptă iarăși privirea sa spre Petru, cerându-i să declare iubirea sa de trei ori și încredințându-i din nou misiunea de păstor al turmei sale, indicându-i și că această misiune a sa avea să culmineze în jertfirea vieții (cf. In 21,15-19).

Într-un anumit sens, putem spune că noi toți am fost chemați la viața de credință, am fost aleși de Dumnezeu, dar și de popor, pentru a-l sluji cu fidelitate, și în această slujire poate că am comis erori, unele mai mici, altele mai mari. Însă Domnul Isus iartă mereu greșelile celui care se căiește și reînnoiește mereu încrederea sa, cerând de la noi în mod deosebit dăruire totală pentru cauza poporului său.

Iubiți frați și surori, privirea lui Isus se îndreaptă și acum, aici și acum, spre fiecare dintre noi. Este foarte important să o intersectăm cu ochii noștri interiori întrebându-ne: Care este astăzi privirea lui Isus spre mine? La ce mă cheamă? Ce vrea Domnul să-mi ierte și ce atitudine a mea cere s-o schimb? Care este misiunea mea și datoria pe care Dumnezeu mi-o încredințează pentru binele poporului său? De fapt, poporul este al său, nu ne aparține nouă, dimpotrivă, noi înșine suntem membri ai poporului, numai că avem o responsabilitate și o misiune deosebită: aceea de a-l sluji. Să fim siguri, iubiți frați, că noi toți suntem sub privirea lui Isus: El ne privește cu iubire, ne cere ceva, ne iartă ceva și ne dă o misiune. El ne arată încredere mare, alegându-ne pentru a fi colaboratori ai săi în construirea unei lumi mai drepte. Să  fim siguri că privirea sa ne cunoaște până la capăt, ne iubește și ne transformă, ne reconciliază și ne unește. Privirea sa binevoitoare și milostivă ne încurajează să renunțăm la drumul care duce la păcat și la moarte și ne susține să continuăm pe drumul păcii și al binelui. Iată un exercițiu care ne face bine și care se poate face mereu și acasă: să ne gândim că privirea lui Isus este îndreptată spre mine, spre noi și că tocmai această privire plină de iubire ne va primi în ultima zi a vieții noastră pământești.

Privirea poporului

3. Privirea lui Dumnezeu este îndreptată în mod deosebit spre voi și este o privire care vă oferă pacea. Însă, și o altă privire este îndreptată spre voi: privirea poporului nostru, și este o privire care exprimă dorința arzătoare de dreptate, de reconciliere și de pace. În acest moment doresc să asigur apropierea mea spirituală de toți conaționalii voștri, îndeosebi de refugiați și de bolnavi, rămași în țară cu mari așteptări și cu respirația tăiată, așteptând rezultatul acestei zile istorice. Sunt sigur că ei, cu mare speranță și rugăciune intensă în inimile lor, au însoțit această întâlnire a noastră. Și așa cum Noe a așteptat ca porumbelul să-i aducă ramura de măslin pentru a arăta sfârșitul potopului și începutul unei noi ere de pace între Dumnezeu și oameni (cf. Gen 8,11), tot așa poporul vostru așteaptă întoarcerea voastră în patrie, reconcilierea tuturor membrilor săi și o nouă eră de pace și prosperitate pentru toți.

Gândurile mele se îndreaptă înainte de toate spre persoanele care i-au pierdut pe cei dragi ai lor și casele lor, spre familiile care s-au despărțit și nu s-au mai regăsit niciodată, spre toți copiii și spre bătrâni, spre femeile și spre bărbații care suferă teribil din cauza conflictelor și a violențelor care au semănat moarte, foame, durere și plâns. Acest strigăt al săracilor și al nevoiașilor l-am simțit puternic, el pătrunde cerurile până la inima lui Dumnezeu Tatăl care vrea să le dea dreptate și să le dăruiască pacea. La aceste suflete suferinde mă gândesc adesea și implor ca focul războiului să se stingă o dată pentru totdeauna, ca să se poată întoarce în casele lor și să trăiască în seninătate. Îl implor pe Dumnezeu atotputernicul ca pacea să vină în țara voastră și mă adresez și oamenilor de bunăvoință pentru ca pacea să vină în poporul vostru.

Iubiți frați și surori, pacea este posibilă. Nu voi înceta niciodată să repet că pacea este posibilă! Dar acest mare dar al lui Dumnezeu este în același timp și o angajare puternică a oamenilor responsabili față de popor. Noi creștinii credem și știm că pacea este posibilă pentru că Isus Cristos a înviat și a învins răul cu binele, a asigurat discipolilor săi victoria păcii asupra acelor complici ai războiului care sunt mândria, avariția, dorința de putere, interesul egoist, minciuna și ipocrizia (cf. Omilia la celebrarea pentru pace în Sud Sudan și în Republica Democratică din Congo, 23 noiembrie 2017).

Doresc pentru noi toți ca să știm să primim vocația preaînaltă de a fi artizani de pace, într-un spirit de fraternitate și solidaritate cu fiecare membru al poporului nostru, un spirit nobil, drept, ferm și curajos în căutarea păcii, prin dialog, negociere și iertare. De aceea vă îndemn să căutați ceea ce vă unește, începând de la apartenența la același popor, și să depășiți tot ceea ce vă desparte. Oamenii sunt de acum obosiți și epuizați datorită războaielor trecute: vă rog, amintiți-vă că se pierde totul cu războiul! Oamenii de la voi doresc astăzi un viitor mai bun, care trece prin reconciliere și pace.

Cu mare încredere am aflat, în septembrie 2018, că cei mai înalți reprezentanți politici din Sud Sudan au încheiat un acord de pace. De aceea, astăzi îi felicit pe semnatarii acestui document, fie că sunt prezenți aici cu voi fie că sunt absenți, fără a exclude pe nimeni; în primul rând pe președintele Republicii și pe conducătorii partidelor politice, pentru alegerea căii dialogului, pentru disponibilitatea la compromis, pentru determinarea de a obține pacea, pentru promptitudinea de a se reconcilia și pentru voința de a realiza ceea ce s-a stabilit. Doresc din inimă ca să înceteze definitiv ostilitățile, ca armistițiul să fie respectat – vă rog, ca armistițiul să fie respectat! –, ca diviziunile politice și etnice să fie depășite și ca pacea să fie durabilă, pentru binele comun al tuturor cetățenilor care visează să înceapă să construiască națiunea.

Este foarte prețioasă angajarea comună a fraților creștini, în cadrul diferitelor inițiative ecumenice din sânul Consiliului Bisericilor din Sud Sudan, în favoarea reconcilierii și a păcii, a săracilor și a celor marginalizați, în folosul progresului întregului popor sud sudanez. Îmi amintesc cu bucurie și cu recunoștință de recenta întâlnire cu Conferința Episcopală din Sudan și din Sud Sudan în Vatican, cu ocazia vizitei ad limina Apostolorum. Am fost uimit de optimismul lor, întemeiat pe credința vie și manifestat în angajarea lor neobosită, precum și de preocupările lor în mijlocul numeroaselor dificultăți politice și sociale. Tuturor creștinilor din Sud Sudan care, ajutându-i pe cei mai nevoiași, pansează rănile trupului lui Isus, le urez belșugul harurilor cerești și asigur amintirea mea permanentă în rugăciune. Fie ca ei să poată fi făcători de pace în poporul sud sudanez, cu rugăciunea și mărturia, cu conducerea spirituală și asistența umană a fiecărui membru al său, inclusiv liderii.

În concluzie, reînnoiesc vouă tuturor, autorități civile și ecleziastice din Sud Sudan, recunoștința mea și aprecierea mea pentru participarea la această reculegere; și întregului iubit popor sud sudanez îi adresez urări fervente de pace și de prosperitate. Fie ca belșugul harului și al binecuvântării lui Dumnezeu Milostiv să ajungă la inima fiecărui bărbat și a fiecărei femei din Sud Sudan și să aducă roade de pace durabilă și înfloritoare, în aceeași manieră în care apele fluviului Nil, care străbat țara voastră, fac să crească și să înflorească viața. În sfârșit, confirm dorința mea și speranța mea de a putea merge în curând, cu harul  lui Dumnezeu, în iubita voastră națiune, împreună cu iubiții mei frați prezenți aici, arhiepiscopul de Canterbury și fostul moderator al Bisericii Prezbiteriene.

Rugăciune finală

4. În sfârșit, aș vrea să închei această meditație, răspunzând la invitația sfântului apostol Paul: „Așadar, recomand, înainte de toate, să se facă cereri, rugăciuni, mijlociri și mulțumiri pentru toți oamenii, pentru regi și pentru toți cei care sunt în conducere ca să ducem o viață pașnică și liniștită cu toată evlavia și demnitatea” (1Tim 2,1-2).

Tată sfânt, Dumnezeu de bunătate infinită, Tu ne chemi să ne reînnoim în Duhul tău și arăți atotputernicia ta mai ales în harul iertării. Recunoaștem iubirea ta de Tată atunci când învingi duritatea omului și într-o lume sfâșiată de lupte și discordii îl faci disponibil la reconciliere. De multe ori oamenii au călcat alianța ta și Tu, în loc să-i abandonezi, ai încheiat cu ei o legătură nouă prin Isus, Fiul tău și răscumpărătorul nostru: o legătură așa de puternică încât nimic n-o va putea rupe vreodată.

Te rugăm să acționezi, cu puterea Duhului, în interiorul inimilor, pentru ca dușmanii să se deschidă la dialog, adversarii să-și dea mâna și popoarele să se întâlnească în înțelegere. Prin darul tău, o, Tată, căutarea sinceră a păcii să stingă certurile, iubirea să învingă ura și răzbunarea să fie dezarmată de iertare, pentru ca încrezându-ne numai în milostivirea ta să regăsim calea întoarcerii la Tine, și deschizându-ne la acțiunea Duhului Sfânt să trăim în Cristos viața nouă, în lauda veșnică adusă numelui tău și în slujirea fraților. Amin (cf. Prefețe de la Rugăciunile Euharistice pentru Reconciliere I și II).

Iubiți frați și surori, pacea să fie cu noi și să rămână pururea cu noi!

Iar vouă cei trei, care ați semnat Acordul de pace, vă cer, ca frate: rămâneți în pace. Vă cer asta cu inima. Să mergem înainte. Vor exista atâtea probleme, dar nu vă înspăimântați, mergeți înainte, rezolvați problemele. Voi ați demarat un proces: fie ca să se termine bine. Vor exista lupte între voi doi, da. Și acestea au loc în birou, dar în fața poporului, cu mâinile unite. Astfel, din simpli cetățeni veți deveni părinți ai națiunii. Permiteți-mi să cer asta cu inima, cu sentimentele mele cele mai profunde.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 11.04.2019
Publicarea pe acest sit: 11.04.2019
Etichete: ,

Lasă un răspuns