Discursul Papei la Palatul Cotroceni

Dis­cursul Papei Ioan Paul al II-lea
de la întâl­nirea cu auto­ri­tă­țile civile și poli­tice,
cu repre­zen­tanți ai comu­ni­tă­ților reli­gio­ase
și cu corpul diplo­matic
(Bucur­ești, Palatul Cotro­ceni, vineri, 7 mai 1999)

„Fie­care este res­pon­sabil de frații săi și de vii­torul țării”

Dom­nule pre­șe­dinte, dom­nilor pre­șe­dinți ai Sena­tului și Camerei Depu­­ta­ților, dom­nilor membri ai Gu­ver­nului și ai cor­pu­rilor cons­ti­tuite, doam­nelor și dom­nilor membri ai cor­pului di­plo­matic, dom­nilor repre­zen­tanți ai dife­ri­telor comu­ni­tăți reli­gio­ase!

1. Răs­pun­zând invi­ta­ției pe care mi-ați făcut-o de a vizita România, sunt fericit, dom­nule pre­șe­dinte, de a păși pentru prima dată pe pământul țării voastre. Vă mul­țu­mesc mult pentru pri­mirea și cuvin­tele pline de cur­to­azie pe care mi le-ați adresat, per­sonal, precum și în numele auto­ri­tă­ților nați­u­nii. Salut mem­brii cor­pu­rilor cons­ti­tuite și pe repre­zen­tan­ții popo­rului român ca și pe mem­brii comu­ni­tă­ților reli­­gio­ase și ai cor­pului diplo­matic; adresez, de ase­­menea, salu­tă­rile mele cele mai cor­diale res­pon­sa­bi­lilor vieții publice, precum și per­so­a­nelor care au con­tri­buit la pre­gă­tirea vizitei mele și tuturor româ­nilor.

Pelerin al păcii

2. Vin pe pământul vostru ca pelerin al păcii, al fra­ter­ni­tă­ții și al înțe­le­gerii în sânul nați­u­nilor, între popo­are și între dis­ci­polii lui Cristos. Pe par­cursul dife­ri­telor etape ale vizitei mele, voi întâlni diver­sele comu­ni­tăți ecle­ziale, ca și poporul român. Mul­­țu­mesc din inimă Pre­a­fe­ri­cirii sale Teoc­tist, patri­arhul Ro­mâ­niei, pentru cuvin­tele de bun venit. Întâl­nirea noastră și momen­tele de rugă­ci­une pe care le vom împăr­tăși sunt dovezi eloc­vente de fra­ter­ni­tate evan­­ghe­lică. Pe linia ulti­mului con­ciliu și în per­spec­tiva marelui jubileu, ges­tu­rile sunt cele care mar­che­ază în mod sem­ni­fi­cativ drumul uni­tă­ții creș­ti­nilor. Doresc ca păs­torii și cre­din­cioșii să facă, la rândul lor, ges­turi con­­crete de dialog și de pri­mire reci­procă, ce vor demonstra că iubirea fra­ternă în Cristos nu e o vorbă în zadar, ci o com­po­nentă a vieții creș­tine și a Bise­ricii.

3. Țin de ase­menea să salut pe epis­copii cato­lici din România, ca și pe toți mem­brii comu­ni­tă­ților lor: latină, greco-cato­lică și arme­ană. Îi asigur de afec­ți­unea mea paternă. Rea­fir­mându-le admi­rația pentru munca des­fă­șu­rată în vre­muri de încer­care, cu fide­li­tate și curaj, mă bucur de acți­unea lor pas­to­rală în comu­ni­une cu suc­ce­sorul lui Petru, semn al uni­tă­ții tru­pului lui Cristos și al anga­jării lor în cadrul soci­e­tă­ții române.

4. Sunt fericit să întâl­nesc mem­brii cor­pului diplo­­matic; pre­zența lor demons­trează atenția pe care sta­tele vecine, Europa și lumea în ansamblu o acordă Româ­niei, dez­vol­tării sale interne și rela­ți­ilor externe. Urez ca între­aga comu­ni­tate inter­na­țio­nală să inten­si­fice aju­to­a­rele în favo­area nați­u­nilor care, ieșind de sub jugul comu­nist, tre­buie să-și reor­ga­ni­zeze viața eco­no­mică și socială; aceste țări vor deveni astfel fău­ri­to­are de pace și de pros­pe­ri­tate pentru locui­torii lor și par­te­neri tot mai res­pon­sa­bili în viața inter­na­țio­nală.

5. Pre­zența repre­zen­tan­ților dife­ri­telor comu­ni­tăți reli­gio­ase mă face să sub­li­niez rolul esen­țial al Bise­ri­cilor. Lor le revine sar­cina de a fi fău­ri­to­are de pace, de soli­da­ri­tate și de fra­ter­ni­tate, astfel încât să nu se pre­zinte ca anta­go­niste, ci drept cola­bo­ra­to­are în vederea binelui comun, lăsând la o parte tot ce poate exa­cerba opo­zi­ți­ile, pasi­u­nile și ide­o­lo­giile care, în decursul dece­ni­ilor tre­cute, au încercat să pre­va­leze asupra per­so­a­nelor, asupra comu­ni­tă­ților ome­nești locale și asupra prin­ci­piilor de liber­tate și de adevăr. În con­di­ți­ile res­pec­tării auto­no­miei rea­li­tă­ților tem­po­rale, misi­unea lor spi­ri­tuală le cheamă să stea de veghe în lume, pentru a aminti valo­rile care stau la baza vieții sociale și pentru a iden­ti­fica sub aspect uman și spi­ri­tual orice lipsă de res­pect datorat fie­cărei per­so­ane, dem­ni­tă­ții și liber­tă­ților sale fun­da­men­tale, mai cu seamă liber­tatea reli­gio­asă și liber­tatea de conș­ti­ință.

6. România trăiește o perio­adă de tran­ziție deter­­mi­nantă pentru viitor, pentru par­ti­ci­parea ei mai intensă la cons­trucția Europei și la pre­zența ei pe scena mon­dială. Gândul meu se îndreaptă spre cei care trec prin încer­cări, în spe­cial cei ce sunt greu loviți de criza eco­no­mică și cei care se află în situa­ții de sărăcie sau de boală, precum și fami­liile care cu greu reu­șesc să facă față nece­si­tă­ților. Invit toți româ­nii să dea dovadă de soli­da­ri­tate, ară­tând astfel con­cret că viața pe ace­lași teri­toriu cree­ază legă­turi puter­­nice de fra­ter­ni­tate. Nimeni nu tre­buie să se simtă exclus sau să dis­pere sub pre­textul rit­mului lent al trans­for­mă­rilor sau să se deso­li­da­ri­zeze de mersul comun. Fie­care este res­pon­sabil de frații săi și de vii­torul țării.

Seche­lele și cica­tri­cele comu­nis­mului în memoria popo­rului

7. Patru­zeci de ani de comu­nism ateu au lăsat urme și cica­trice în trupul și în memoria popo­rului vostru și au ins­taurat un climat de neîn­cre­dere; toate acestea nu pot dis­părea fără un efort real de con­ver­tire a cetă­țe­nilor, în viața lor per­so­nală și în rela­ți­ile cu ansam­blul comu­ni­tă­ții națio­nale. Fie­care tre­buie să întindă mâna fra­ților săi, astfel încât pro­mo­varea și dez­vol­tarea să fie în favo­area tuturor, în spe­cial a celor care au îndurat efec­tele nefaste ale dife­ri­telor crize din trecut. Poporul vostru este bogat în resurse nebă­nuite, de încre­dere în sine și de soli­da­ri­tate. Conș­tient de aceste valori, el este chemat să dez­volte o artă de a trăi împreună care este un supli­ment de suflet și de uma­ni­tate. Soli­da­ri­tatea și încre­derea reclamă de la toții pro­ta­go­niș­tii vieții sociale acordul și res­pectul dife­ri­telor nive­luri de inter­venție, precum și o anga­jare per­se­ve­rentă și o ati­tu­dine onestă din partea tuturor celor care au sar­cina să admi­nis­treze pro­ble­mele soci­e­tă­ții. Por­nind de la ace­asta se cons­ti­tuie cu ade­vărat o comu­ni­tate de destin. Încu­rajez locui­torii Româ­niei să depună efor­turi pentru a edi­fica o socie­tate în ser­vi­ciul tuturor și să se lase uniți din nou de mesajul lui Cristos, așa cum au făcut înain­tașii lor din tim­pu­rile apos­to­lice, ară­tând ce loc impor­tant au valo­rile creș­tine, spi­ri­tuale, morale și umane în viața nați­u­nii.

8. Răs­tur­nă­rile rezul­tate în urma eve­ni­men­telor din 1989 au mărit dife­ren­țele dintre cetă­țeni. Difi­cul­tă­țile în tran­ziția demo­cra­tică duc uneori la des­cu­ra­jare. Calea vieții demo­cra­tice trece înainte de toate printr-o edu­cație civică pentru toți cetă­țe­nii, astfel încât ei să poată avea o parte activă și res­pon­sa­bilă în viața publică, în sânul colec­ti­vi­tă­ților locale și pe toate trep­tele soci­e­tă­ții. Format în spirit civic, poporul va deveni conș­tient de faptul că evo­lu­ți­ile nu înseamnă doar struc­turi, dar că ele pri­vesc de ase­menea men­ta­li­tă­țile. În spe­cial, este bine ca tinerii să-și poată regăsi încre­derea în țara lor și să nu mai fie ten­tați să emi­greze. Pe de altă parte, este impor­tant ca un stat dornic de con­vi­via­li­tate și de pace să fie atent cu toți indi­vizii care trăiesc pe teri­to­riul național, fără excepție. Într–adevăr, o nați­une are datoria de a face totul pentru a afirma uni­tatea națio­­nală, înte­me­iată pe ega­li­tatea între toți locui­torii, inde­pen­dent de ori­ginea și religia lor, și pentru a dez­volta sen­ti­mentul pri­mirii străi­nului.

Fără îndo­ială, modi­fi­că­rile teri­to­riale, care au dus la unirea de popu­la­ții de apar­te­nențe etnice și reli­gio­ase dife­rite, au desenat, mai ales în Tran­sil­vania, un mozaic socio-reli­gios com­plex. Grație con­vi­via­li­tă­ții națio­nale și reli­gio­ase, cu răb­dare și mai ales cu voința de a reuși arta de a trăi împreună, vor putea fi depă­șite opo­zi­ți­ile și teme­rile. „Tre­buie să trecem de la o poziție de anta­go­nism și de con­flict la un nivel în care și unul și celă­lalt se recu­nosc reci­proc par­te­neri” (Ut unum sint, nr. 29). Deo­a­rece istoria nu poate fi uitată, cetă­țe­nii pot azi să se regă­sească par­te­neri, mai mult încă, frați, numai ținând mult la res­pec­tarea drep­tu­rilor mino­ri­tă­ților și la dialog, nutrind voința ier­tării și recon­ci­lierii.

9. Doresc, în fine, să men­ționez pri­mirea pe care România a acordat-o cu atâta gene­ro­zi­tate com­pa­tri­o­ților mei și Guver­nului polonez în timpul Celui de-al Doilea Război Mon­dial. Aș vrea, de ase­menea, să aduc omagiu explo­ziei spon­tane de gene­ro­zi­tate de care au fost capa­bile nume­ro­ase per­so­ane cu ocazia eve­ni­men­telor din anul 1989. Există, printre multe altele, semne care pot sus­cita și azi ati­tu­dini cur­ajo­ase și per­se­ve­rente ce duc la o socie­tate în care se poate trăi bine.

10. Vă sunt recu­nos­cător, dom­nule pre­șe­dinte, că m-ați invitat să împăr­tă­șesc câteva ore istoria voastră, per­mi­țându-mi astfel să întâl­nesc comu­ni­tă­țile cato­lice și să înfăp­tuiesc, prin con­tac­tele mele cu Bise­rica Orto­doxă Română, o etapă impor­tantă pe calea uni­tă­ții creș­tine. Invoc, în ce vă pri­vește și asupra fami­liei, asupra per­so­a­nelor pre­zente, ca și asupra întregii popu­la­ții a Româ­niei, bel­șugul bine­cu­vân­tă­rilor divine.