Discursul Papei la întâlnirea interreligioasă de pe Câmpia Ur

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea interreligioasă de pe Câmpia Ur
sâmbătă, 6 martie 2021

Iubiți frați și surori,

Acest loc binecuvântat ne duce la originile, la izvoarele lucrării lui Dumnezeu, la nașterea religiilor noastre. Aici, unde a trăit Abraham, părintele nostru, ni se pare că ne întoarcem acasă. Aici el a auzit chemarea lui Dumnezeu, de aici a plecat într-o călătorie care avea să schimbe istoria. Noi suntem rodul acelei chemări și al acelei călătorii. Dumnezeu i-a cerut lui Abraham să-și ridice privirea spre cer și să numere stelele (cf. Gen 15,5). În acele stele a văzut promisiunea descendenței sale, ne-a văzut pe noi. Și astăzi noi, evrei, creștini și musulmani, împreună cu frații și surorile de alte religii, îl cinstim pe părintele Abraham făcând ca el: privim cerul și mergem pe pământ.

1. Privim cerul. Contemplând după milenii același cer, apar aceleași stele. Ele luminează nopțile mai întunecate pentru că strălucesc împreună. Cerul ne dăruiește astfel un mesaj de unitate: Preaînaltul deasupra noastră ne invită să nu ne despărțim niciodată de fratele care este alături de noi. Acel Dincolo al lui Dumnezeu ne trimite la acel celălalt al fratelui. Însă dacă vrem să păstrăm fraternitatea, nu putem să pierdem din vedere cerul. Noi, descendență a lui Abraham și reprezentanți ai diferitelor religii, simțim că avem înainte de toate acest rol: să-i ajutăm pe frații noștri și pe surorile noastre să-și ridice privirea și rugăciunea spre cer. Toți avem nevoie de asta, pentru că nu ne suntem suficienți nouă înșine. Omul nu este atotputernic, singur nu poate reuși. Și dacă-l alungă pe Dumnezeu, ajunge să adore lucrurile pământești. Însă bunurile din lume, care îi fac pe atâția să-l uite pe Dumnezeu și pe ceilalți, nu sunt motivul călătoriei noastre pe pământ. Să ne ridicăm ochii spre cer pentru a ne ridica din josniciile vanității; să-l slujim pe Dumnezeu, pentru a ieși din sclavia eului, pentru că Dumnezeu ne determină să iubim. Iată adevărata religiozitate: a-l adora pe Dumnezeu și a-l iubi pe aproapele. În lumea de astăzi, care adesea îl uită pe Preaînaltul sau oferă o imagine deformată a sa, cei care cred sunt chemați să mărturisească bunătatea sa, să arate paternitatea sa prin fraternitatea lor.

Din acest loc genuin de credință, din țara părintelui nostru Abraham, afirmăm că Dumnezeu este milostiv și că ofensa cea mai blasfematoare este profanarea numelui său urându-l pe fratele. Ostilitatea, extremismul și violența nu se nasc dintr-un suflet religios: sunt trădări ale religiei. Și noi, cei care credem, nu putem tăcea atunci când terorismul abuzează de religie. Mai mult, ne revine nouă să contrazicem cu claritate răstălmăcirile. Să nu permitem ca lumina cerului să fie acoperită de norii urii! Asupra acestei țări s-au adunat norii întunecați ai terorismului, ai războiului și ai violenței. Au suferit pentru asta toate comunitățile etnice și religioase. Aș vrea să amintesc îndeosebi comunitatea yazidă, care a jelit moartea multor oameni și a văzut mii de femei, tinere și copii răpiți, vânduți ca sclavi și supuși la violențe fizice și la convertiri forțate. Astăzi ne rugăm pentru cei care au îndurat aceste suferințe, pentru cei care însă sunt dispăruți și sechestrați, pentru ca să se întoarcă repede la casele lor. Și să ne rugăm pentru ca pretutindeni să fie respectate și recunoscute libertatea de conștiință și libertatea religioasă: sunt drepturi fundamentale, pentru că îl fac pe om liber să contemple cerul pentru care a fost creat.

Terorismul, când a invadat nordul acestei țări iubite, a distrus în mod barbar parte din minunatul său patrimoniu religios, între care biserici, mănăstiri și locuri de cult din diferite comunități. Însă și în acel moment întunecat au strălucit stele. Mă gândesc la tinerii voluntari musulmani din Mosul, care au ajutat la repararea bisericilor și mănăstirilor, construind prietenii fraterne pe ruinele urii, și la creștinii și musulmanii care astăzi restaurează împreună moschei și biserici. Profesorul Ali Thajeel ne-a relatat și întoarcerea pelerinilor în acest oraș. Este important a peregrina spre locurile sacre: este cel mai frumos semn al nostalgiei de cer pe pământ. De aceea, a iubi și a păstra locurile sacre este o necesitate existențială, în amintirea părintelui nostru Abraham, care în diferite locuri a înălțat spre cer altare pentru Domnul (cf. Gen 12,7.8; 13,18; 22,9). Marele patriarh să ne ajute să facem locurile sacre ale fiecăruia oaze de pace și de întâlnire pentru toți! El, prin fidelitatea sa față de Dumnezeu, a devenit binecuvântare pentru toate neamurile (cf. Gen 12,3); faptul că suntem astăzi aici pe urmele sale să fie semn de binecuvântare și de speranță pentru Irak, pentru Orientul Mijlociu și pentru întreaga lume. Cerul nu s-a săturat de pământ: Dumnezeu iubește fiecare popor, fiecare fiică a sa și fiecare fiu al său! Să nu încetăm niciodată să privim cerul, să privim aceste stele, aceleași pe care, în timpul său, le-a privit părintele nostru Abraham.

2. Mergem pe pământ. Ochii spre cer nu l-au abătut, ci l-au încurajat pe Abraham să meargă pe pământ, să întreprindă o călătorie care, prin descendența sa, va atinge fiecare secol și latitudine. Însă totul a început de aici, de la Domnul care „l-a făcut să iasă din Ur” (cf. Gen 15,7). Așadar drumul său a fost un drum în ieșire, care a comportat sacrificii: a trebuit să părăsească țară, casă și rudenie. Însă, renunțând la familia sa, a devenit părinte al unei familii de popoare. Și nouă ni se întâmplă ceva asemănător: pe cale, suntem chemați să părăsim acele legături și alipiri care, închizându-ne în grupurile noastre, ne împiedică să primim iubirea nemărginită a lui Dumnezeu și să vedem în ceilalți niște frați. Da, avem nevoie să ieșim din noi înșine, pentru că avem nevoie unii de alții. Pandemia ne-a făcut să înțelegem că „nimeni nu se salvează singur” (Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 54). Și totuși revine mereu ispita de a sta la distanță de ceilalți. Însă „acel «să se salveze cine poate» se va traduce rapid în «toți împotriva tuturor», și acest lucru va fi mai rău decât o pandemie” (ibid., 36). În furtunile prin care trecem nu ne va salva izolarea, nu ne vor salva cursa pentru a întări armamentele și pentru a ridica ziduri, care dimpotrivă ne vor face tot mai distanți și supărați. Nu ne va salva idolatria banului, care ne închide în noi înșine și provoacă vârtejuri de inegalitate în care omenirea se scufundă. Nu ne va salva consumismul, care anesteziază mintea și paralizează inima.

Calea pe care cerul o indică drumului nostru este alta, este calea păcii. Ea cere, mai ales în furtună, să vâslim împreună de aceeași parte. Este nedemn că, în timp ce toți suntem încercați de criza pandemică, și în special aici unde conflictele au provocat atâta mizerie, cineva să se gândească în mod avid la propriile afaceri. Nu va fi pace fără împărtășire și primire, fără o dreptate care să asigure egalitate și promovare pentru toți, începând de la cei mai slabi. Nu va fi pace fără popoare care întind mâna altor popoare. Nu va fi pace până când ceilalți vor fi un ei și nu un noi. Nu va fi pace până când alianțele vor fi împotriva cuiva, pentru că alianțele unora împotriva celorlalți măresc numai diviziunile. Pacea nu cere învingători, nici învinși, ci frați și surori care, în pofida neînțelegerilor și rănilor din trecut, să meargă de la conflict la unitate. Să cerem asta în rugăciune pentru tot Orientul Mijlociu, mă gândesc îndeosebi la vecina, martirizata Siria.

Patriarhul Abraham, care astăzi ne adună în unitate, a fost profetul Celui Preaînalt. O profeție antică spune că popoarele „vor schimba săbiile lor în fiare de plug și sulițele lor în seceri” (Is 2,4). Această profeție nu s-a realizat, dimpotrivă, săbii și sulițe au devenit rachete și bombe. Așadar, de unde poate începe drumul păcii? De la renunțarea de a avea dușmani. Cine are curajul de a privi stelele, cine crede în Dumnezeu, nu are dușmani de combătut. Are un singur dușman de înfruntat, care stă la ușa inimii și bate pentru a intra: este dușmănia. În timp ce unii încearcă mai mult să aibă dușmani decât să fie prieteni, în timp ce atâția caută propriul folos în defavoarea altora, cine privește stelele promisiunilor, cine urmează căile lui Dumnezeu nu poate să fie împotriva cuiva, ci pentru toți. Nu poate justifica nicio formă de impunere, asuprire și samavolnicie, nu se poate manifesta în mod agresiv.

Dragi prieteni, toate acestea sunt posibile? Părintele Abraham, el care a știut să spere împotriva oricărei speranțe (cf. Rom 4,18) ne încurajează. În istorie am urmărit adesea ținte prea pământești și am mers fiecare pe cont propriu, însă cu ajutorul lui Dumnezeu putem să ne schimbăm în mai bine. Ne revine nouă, umanității de astăzi, și mai ales nouă, credincioși de orice religie, să transformăm instrumentele de ură în instrumente de pace. Ne revine nouă să îndemnăm cu forță pe responsabilii națiunilor pentru ca proliferarea crescândă a armelor să cedeze locul distribuirii de hrană pentru toți. Ne revine nouă să reducem la tăcere acuzele reciproce pentru a da glas strigătului celor asupriți și al celor rebutați de pe planetă: prea mulți sunt lipsiți de pâine, medicamente, instruire, drepturi și demnitate! Ne revine nouă să scoatem la iveală manevrele suspecte care se rotesc în jurul banilor și să cerem cu forță ca banul să nu ajungă mereu și numai pentru a alimenta bunăstarea neînfrânată a câtorva. Ne revine nouă să păstrăm casa comună de intențiile prădătoare. Ne revine nouă să amintim lumii că viața umană valorează prin ceea ce este și nu prin ceea ce are, și că viețile celor care urmează să se nască, ale bătrânilor, migranților, bărbaților și femeilor de orice culoare și naționalitate sunt sacre mereu și contează ca acelea ale tuturor! Ne revine nouă să avem curajul de a ridica ochii și a privi stelele, stelele pe care le-a văzut părintele nostru Abraham, stelele promisiunii.

Drumul lui Abraham a fost o binecuvântare de pace. Însă n-a fost ușor: el a trebuit să înfrunte lupte și neprevăzute. Și noi avem în fața noastră un drum accidentat, însă avem nevoie, ca marele patriarh, să facem pași concreți, să peregrinăm în descoperirea feței celuilalt, să împărtășim amintiri, priviri și tăceri, istorii și experiențe. M-a impresionat mărturia lui Dawood și Hasan, un creștin și un musulman care, fără a se lăsa descurajați de diferențe, au studiat și au lucrat împreună. Împreună au construit viitorul și s-au descoperit frați. Și noi, pentru a merge înainte, avem nevoie să facem împreună ceva bun și concret. Aceasta este calea, mai ales pentru tineri, care nu pot să vadă visele lor retezate de conflictele din trecut! Este urgent să fie educați la fraternitate, să fie educați să privească stelele. Este o adevărată urgență; va fi vaccinul cel mai eficace pentru un viitor de pace. Pentru că voi, dragi tineri, sunteți prezentul nostru și viitorul nostru!

Numai cu ceilalți se pot vindeca rănile din trecut. Doamna Rafah ne-a relatat exemplul eroic al lui Najy, al comunității sabeene mandeene, care și-a pierdut viața în tentativa de a salva familia vecinului său musulman. Câți oameni aici, în tăcerea și în dezinteresul lumii, au pornit drumuri de fraternitate! Rafah ne-a relatat și suferințele inefabile ale războiului, care a constrâns pe mulți să părăsească patrie și casă în căutarea unui viitor pentru copiii lor. Mulțumim, Rafah, pentru că ai împărtășit cu noi voința fermă de a rămâne aici, în țara părinților tăi. Câți n-au reușit și au trebuit să fugă, să găsească o primire binevoitoare, demnă de persoane vulnerabile și rănite!

Tocmai prin ospitalitate, trăsătură distinctivă a acestor ținuturi, Abraham a primit vizita lui Dumnezeu și darul de acum nesperat al unui fiu (cf. Gen 18,1-10). Noi, frați și surori de diferite religii, ne-am aflat aici, acasă, și de aici, împreună, vrem să ne angajăm pentru ca să se realizate visul lui Dumnezeu: ca familia umană să devină ospitalieră și primitoare față de toți fiii săi; ca, privind același cer, să meargă în pace pe același pământ.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 06.03.2021
Publicarea pe acest sit: 06.03.2021
Etichete: ,

Lasă un răspuns