Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la întâlnirea ecumenic din cripta Sf. Maria
din Catedrala din Sydney
vineri, 18 iulie 2008
Dragi frați și surori în Cristos,
Îi mulțumesc din inimă lui Dumnezeu pentru această ocazie de a vă întâlni și a mă ruga cu voi toți, cei care ați venit aici reprezentând diferitele comunități creștine din Australia. Recunoscător cuvintelor de bun venit ale Episcopului Forsyth și ale Cardinalului Pell, vă salut cu bucurie în numele Domnului Isus, „piatra unghiulară” a „casei lui Dumnezeu” (Efeseni 2,19-20). Aș dori să îl salut în mod special pe Cardinalul Edward Cassidy, fostul președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, care, datorită sănătății precare, nu poate să fie astăzi aici cu noi. Amintesc cu recunoștință dedicarea sa deosebită la îmbunătățirea cunoașterii reciproce între toți creștinii și vă cer tuturor să vă uniți cu rugăciunea mea pentru însănătoșirea sa grabnică.
Australia este o țară caracterizată de o bogată diversitate etnică și religioasă. Imigranții sosesc pe țărmurile acestui pământ maiestuos sperând să găsească fericirea și oportunități de muncă. Și națiunea voastră recunoaște importanța libertății religioase. Este vorba de un drept fundamental care, când este respectat, permite cetățenilor să acționeze în baza valorilor înrădăcinate în credințele lor profunde, contribuind astfel la bunăstarea societății. În acest fel, creștinii cooperează, împreună cu membrii celorlalte religii, la promovarea demnității umane și la prietenia dintre națiuni.
Australienii prețuiesc discuțiile cordiale și sincere. Acest fapt a slujit mișcării ecumenice. Un exemplu ar fi Convenția semnată în anul 2004 de membrii Consiliului Național al Bisericilor din Australia. Acest document recunoaște un angajament comun, fixează niște obiective și recunoaște punctele de convergență fără să le ascundă pe cele de divergență. O astfel de abordare demonstrează nu doar posibilitatea formulării unor hotărâri concrete pentru o cooperare rodnică în aceste vremuri, ci și nevoia continuării cu răbdare a discuțiilor asupra punctelor teologice divergente. Fie ca dezbaterile voastre din Consiliul Bisericilor și din alte forumuri locale să fie susținute de ceea ce ați realizat deja.
În acest an celebrăm aniversarea a două mii de ani de la nașterea Sf. Paul, un lucrător neobosit pentru unitate în Biserica primară. În pasajul evanghelic pe care tocmai l-am ascultat, Paul ne amintește de harul excepțional pe care l-am primit devenind, prin Botez, membri ai Trupului lui Cristos. Acest sacrament, poarta de intrare în Biserică și „legătura unității” pentru fiecare om renăscut prin el (cf. Unitatis Redintegratio, nr. 22), este drept urmare punctul de plecare pentru întreaga mișcare ecumenică. Dar nu este totuși destinația finală. Drumul ecumenismului indică în cele din urmă spre celebrarea comună a Euharistiei (cf. Ut Unum Sint, nr. 23-24; 45), pe care Cristos a încredințat-o Apostolilor Săi ca Sacrament al unității Bisericii prin excelență. Deși există încă obstacole de depășit, putem fi siguri că o zi a Euharistiei comune ar întări doar hotărârea noastră de a ne iubi și a ne sluji unii pe alții, imitându-l pe Domnul nostru: pentru că porunca lui Isus „faceți aceasta în amintirea Mea” (Luca 22,19) este intrinsec legată de îndemnul „spălați-vă picioarele unii altora” (Ioan 13,14). Din acest motiv, un dialog candid privitor la locul Euharistiei – stimulat de un studiu nou și atent al Scripturii, al scrierilor patristice și al documentelor din cursul celor două milenii de istorie creștină (cf. Ut Unum Sint, nr. 69-70) – va ajuta fără îndoială la progresul mișcării ecumenice și la unificarea mărturiei noastre în lume.
Dragi prieteni în Cristos, cred că veți fi de acord că mișcarea ecumenică a ajuns într-un punct critic. Pentru a merge înainte trebuie să îi cerem neîncetat lui Dumnezeu să ne înnoiască mințile cu Duhul Sfânt (cf. Romani 12,2), care ne vorbește prin Scripturi și ne călăuzește în adevăr (cf. 2Petru 1,20-21; Ioan 16,13). Trebuie să ne păzim împotriva oricărei tentații de a vedea doctrina ca ceva de divizează și deci ca o piedică în calea sarcinii tot mai presante și imediate a îmbunătățirii lumii în care trăim. De fapt, istoria Bisericii demonstrează că praxis – practica nu este doar inseparabilă, ci de fapt izvorăște din didache – învățătură. Cu cât ne străduim mai mult pentru o înțelegere mai profundă a misterelor divine, cu atât mai elocvent lucrările noastre de caritate vor vorbi despre bunătatea și iubirea generoasă a lui Dumnezeu pentru toți. Sfântul Augustin exprima relația dintre darul înțelegerii și virtutea carității atunci când scria că mintea se întoarce la Dumnezeu din iubire (cf. De Moribus Ecclesiae Catholicae, XII, nr. 21), și că oriunde cineva vede caritate, vede Sfânta Treime (De Trinitate, nr. 8, 8, 12).
Din acest motiv, dialogul ecumenic avansează nu doar prin schimbul de idei ci și prin împărtășirea reciprocă a darurilor care îmbogățesc (cf. Ut Unum Sint, nr. 28; 57). O „idee” țintește spre adevăr; un „dar” exprimă iubirea. Ambele sunt esențiale dialogului. Deschiderea noastră spre acceptarea darurilor spirituale ale altor creștini grăbește abilitatea noastră de a percepe lumina adevărului care vine de la Duhul Sfânt. Sf. Paul învață că în koinonia Bisericii avem noi acces la adevărul Evangheliei și la mijloacele pentru a-l păzi, pentru că Biserica este „zidită pe temelia Apostolilor și a profeților” cu Isus însuși ca piatră unghiulară (Efeseni 2,20).
În această lumină, am putea să analizăm imaginile biblice contemporane ale „trupului” și „templului” folosite pentru a descrie Biserica. Folosindu-se de imaginea unui trup (cf. 1Corinteni 12,12-31), Paul atrage atenția asupra unității organice care permite Bisericii să respire și să crească. La fel de semnificativă este și imaginea unui templu solid și bine structurat, compus din pietre vii ce se înalță pe o temelie sigură. Isus însuși aduce împreună în unitate perfectă aceste imagini, ale „templului” și „trupului” (cf. Ioan 2,21-22; Luca 23,45; Apocalips 21,22).
Fiecare element al structurii Bisericii este important, dar toate se vor clătina și fărâma fără piatra unghiulară care este Cristos. Ca „cetățeni” ai „casei lui Dumnezeu”, noi creștinii trebuie să lucrăm împreună pentru a ne asigura de fapt că edificiul rămâne puternic pentru ca și alții să fie atrași să intre și să descopere comorile abundente de har dinăuntru. Promovând valorile creștine nu trebuie să neglijăm să proclamăm izvorul lor, dând mărturie comună despre Domnul nostru Isus Cristos. El este cel care i-a trimis pe Apostoli, El este cel despre care au predicat profeții și El este cel pe care noi îl oferim lumii.
Dragi prieteni, prezența voastră mă umple de speranța arzătoare că, în timp ce mergem împreună pe drumul spre unitatea deplină, vom avea curajul de a da mărturie comună despre Cristos. Paul vorbește despre importanța profeților în Biserica primară; și noi am primit o chemare profetică prin botezul nostru. Sunt încrezător că Duhul ne va deschide ochii pentru a vedea darurile celorlalți, inimile pentru a primi puterea Sa și mințile pentru a percepe lumina adevărului lui Cristos. Exprim mulțumirile mele călduroase pentru timpul, erudiția și talentul pe care le-ați investit de dragul acelui „singur trup și singur Duh” (Efeseni 4,4; cf. 1Corinteni 12,13) pe care Domnul le-a dorit pentru poporul Său și pentru care și-a dat viața. Lui să-i fie toată slava și puterea în vecii vecilor. Amin!